23.8.17

Imi vine sa pot

Senzatia aceea in care nu pot sa nu iti spun ce simt, cat ma doare ... desi stiu foarte bine ca nu rezolv nimic, ca nu ajut dificultatea in care ne-am plasat
Dar nu pot sa tac
Sau cel putin simt responsabilitatea fata de rostirea acestui adevar...
Cum pot sa tac si, cel putin, sa crut astfel accentuarea durerii pe care o stiu in tine?
Vreau sa tac
Vreau sa pot
Vreau sa vreau

22.8.17

Citat

Atata sunt si mai mica nu ma fac pentru nimeni

chingi

am picioarele infipte in pamant pana la genunchi
sunt, practic, imobila locomotor
capul imi e bine infipt in nori
sunt, practic, imobila ideatic
am sufletul infipt in cutit si orice miscare imi poate imi poate fi ''de deochi''
sunt, practic, imobila emotional
am ochii bine infipti in craniu
sunt, practic, imobila vizual
am limba bine infipta in gat
sunt, practic, imobila lingvistic.

odata spus, orice 'ceva' ramane spus si oamenii deschisi la minte sunt rari(simi)

traseu

e periculos sa dai prea multa putere ideilor tale
o sa ajunga sa se traga cu tine de sireturi si, pe nesimtite, iti vor invada sufletul

ideile nu au ce cauta in inimi
locul lor este in imponderabilul mental
in, pe langa, printre si prin sinapse

ce faci, insa, cu acelea dintre idei care scapa coliviei neuronale si care reusesc sa zboare spre inaltimi?
cum le aduci la sol?
le impusti
doar asa le desumfli si deci, pot reveni pe pamant.


tocmai de aceea cred ca ideile nu pot ramane niciodata in locul unde apar, pentru ca decidem cu inima, dar ne justificam deciziile folosindu-ne de logica.

Vad

Incotroul meu a devenit instabil, inodor, incolor.
Narcisismu-mi isi reclama un viitor pe masura imaginii pe care trecutul o are in prezent ... iar in absenta unuia viabil, ramane suspendat, dandu-se in leagan si ciopaind o guma Turbo cu surprize.

Vazduhul e foarte primitor cu nehotaratii ... ii ia ca atare, sarmanii, si ii infofoleste in moii nori.
Legea gravitatiei, insa, nu iarta pe nimeni, cu atat mai putin pe cei care ajung sa orbecaiasca, crezand ca pot cadea in sus.

Daca ne-am putea alege coconul in care sa defilam ... vazduh sau gravitatie!
Dar nu putem. Sunt ca mama si tata, ne reamintesc de origini. De pustiu. De Nimic. De Iubire. De noi.

19.8.17

Greseala care te trage in jos

Exista oameni in fata carora nu ai voie sa gresesti

Sunt plamaditi din samanta care aminteste mereu de cine ai fost intr-o secunda de decadere

Sunt de evitat din toate punctele de vedere

Vad o eroare gravisima in a te insoti de oamenii care iti tin un recensamant constant al greselilor din care te-ai inaltat si care te-au ajutat sa devii cine esti azi

18.8.17

Sziget. Post jurnal de festival

Gust de dor. Dor de duca, dor de galagia discretiei cu care libertatea isi face simtita prezenta.
A trecut repede. 
Au fost 7 zile pline, din care 5 de festival.

Nesiguranta la inceput. Nou. Mult nou. Eu, iesita dintr-un cocon corporatist si educational din care nu mai iesisem de doi ani, cu munca si invatat continuu. M-am simtit catapultata din lumea mea introverta intr-un univers de jumatate de milion de oameni care imi era spatiu de joaca mai demult, dar care acum devenise o mica cusca cu gratii invizibile: eram prizoniera lipsei de limite.

A trebuit sa imi ajut ochii sa se reacomodeze foarte repede cu lumina, dupa foarte mult timp de bezna si studiu in intuneric.

Neclari noi. Tu mereu prezent, si totusi nu acolo, mereu altundeva.

Acorduri demuuult uitate ... o pleiada de alegeri muzicale si nu numai, oameni frumosi, veseli, mirosuri teribile de mancaruri faine, culori si iz de asumare si libertate.
Am primit la intrare o bratara care indemna la "Be free! Stay amazing!". 
O, dar ce responsabilitate mare implica asta! 
Ma simteam tare cool ... sa port bratara asta si sa vad pe altii ca o poarta ... ma simteam parte a unei comunitati cu care am fost onorata sa ma asociez.

Prima zi a fost de acomodare ... cu colegii de apartament, cu noul loc, cu "noi - tu mereu prezent, si totusi nu acolo". 
Cat ma plimbam insotita mi-am ingaduit sa nu ma intereseze nimic despre ce trupe canta, la care scena este mai interesant sa stai, ce sa mananc, pe unde sa o iau inapoi spre casa ... drumetia asta s-a dorit a fi eliberare de planuri si fix asta a fost. Mi-am ingaduit sa fiu haosata si sa nu imi pese de aparente, de dor, de pareri, de ganduri ... si doar sa fiu acolo.  

Ah, ce muzica! Nu voi insira trupe, in special pentru ca m-am tinut departe de lumea asta in ultimii ani, dar si pentru ca nu trupa conteaza, ci cum te face sa te simti. 
Imi zvacneau picioarele de la ritmuri, insa dintr-un motiv sau altul ma puteam misca doar intr-un cerc restrans: cel al spatiului meu vital. Nu simteam ca pot sa ma extind mai mult, sa ma arat, sa fiu cine sunt ... eram ca prizonierul proaspat iesit din puscarie si care nu mai stie cum sa traiasca normal. 
Asezonand asta cu firea mea introverta, a iesit un om care a trait extrem de intens. Pe interior.

Am fost surprinsa de prajeli care purtau numele de "mancare vegana", insa din punctul de vedere al gustului, totul a fost foarte ok. Optiunile erau multe si bune la fel cum organizarea a fost excelenta, directionalele, toaletele, conditiile de igiena, supermarketurile, spatiile special amenajate pentru diverse activitati ... totul, foarte misto intr-atat incat sa fie corect executat si totusi nu ingraditor.

Tu mereu prezent, si totusi nu acolo.
Dar ah, cat atasament ai nascut in mine! 
Genul ala de atasament ... care arde.

Tipologii diferite de oameni - de la tineri entuziasti, inca netrecuti prin viata, pana la persoane de o varsta a doua traita plenar si asumat. Cupluri de oameni asemanatori sau din contra, foarte diferiti si care si-au gasit completarea in atu-urile si slabiciunile celuilalt. 
La toate concertele de seara am stat cu ochii inchisi pentru perioade lungi de timp, pentru a-mi recapata perspectiva. Alunecam de fiecare data in noi si noi povesti lirice, ma lasam dusa de ritm spre lumi de care imi era usor teama. E frumos sa iubesti, dar devine complicat atunci cand simti visceral ca ceva nu e in regula, insa totusi insisti sa ramai in context pana te convingi. Mare actrita este intuitia asta! 

Dimineti cu sunet de salvari asurzitoare, cafele baute pe fundaluri de "oare ce va fi azi?", plimbari prin minunata Budapesta, seri in care, in diverse companii, am vizitat baruri, localuri, restaurante cu specific. 

Am avut placerea sa cunosc niste oameni absolut minunati a caror companie mi-a facut bine. Tacerea mea si nebunoasa din care m-am fortat sa ies cand am spus aproape fara sa ezit "da, vin la Sziget" au facut casa buna cu sarmul, umorul, convivialitatea, deschiderea, internationalismul, bucuria, placerea de a trai si parerile grupului cu care am stat aproape in fiecare zi.
Au facut casa buna si cu tine, mereu prezent, si totusi nu acolo.

Intr-una din seri s-a intamplat ceva. Am ramas singura la un concert mai agresiv din punct de vedere tonal ... desi m-am simtit mereu in siguranta pe insula si nu mi-a fost nici o secunda teama de ceva sau cineva, a fost un moment de stat cu ochii inchisi pentru panoramare, cand ... o palma peste fata m-a trezit intr-un mod mai abrupt decat pot descrie. Apoi, pana sa ma dezmeticesc, a doua palma. Era un tanar de langa mine care mi-a strigat zambind "Life is to be lived, not imagined! Wake up!" Sigur, filosofia inspirata de berea la halba si-a facut simtita prezenta din plin, dar totusi ... m-a infiorat un pic. M-am uitat in jur si m-am simtit singura, tanarul cu pricina s-a pierdut rapid in multime. Parea un Cupidon care trezea la realitate oameni adormiti :). In mod cert nu as fi primit palmuiala daca erai cu mine ... dar cum nimic nu este intamplator, am constatat puterea acelui gest de a pune lucrurile in perspectiva. De a intelege mai bine. De a ma rupe de iluzoriu si de a privi inspre mine.

Tii minte cand m-am trezit dupa ce am adormit pe paletul de langa scena de jazz, in ultima zi? Am alunecat atat de fin in paralizia somnului, a fost aproape magic. Ah, stai ca nu ai cum sa tii minte, nu erai acolo cand m-am trezit ... soarele imi batea pe fata, eram semi adormita inca, auzeam acordurile de opera si simteam ca ceva imi lipseste. Ma uitam in jur, imi securizam perimetrul constiintei si nu m-am prins la inceput, dar mi-a fost clar imediat dupa: tu lipseai.
M-a intristat.

La cateva ore distanta am intalnit o femeie in suferinta. De cateva ore ma plimbam singura pe aleile dintre scene (tu nu stiu unde erai), alternam concerte si ma bucuram senzorial, cand am zarit o femeie intinsa pe iarba, in spatele unui tomberon. Ciudat, imi zic, la cat de prompte erau garzile, s-ar fi sesizat si ar fi luat masuri imediate. M-a vazut ca ma apropii de ea si s-a chircit, asa cum fac aceia dintre noi care se tem sa nu le fie invadat teritoriul: se inchid in ei. Vazand-o de aproape, i-am observat linia subtire intre existenta si inec asa ca am facut putinul pe care il stiam in astfel de situatii astfel incat sa poata respira din nou normal. Si-a revenit in cateva minute, apoi, cu machiajul ravasit si o privire pierduta s-a ridicat inspre mine si mi-a soptit "Will you help me live?" Ii straluceau ochii teribil ... cat de ironic, totusi, ca doi ochi atat de vibranti sa isi cerseasca dreptul la existenta! Daca ii raspundeam "da", trebuia sa o fac, daca ii raspundeam "nu" ii tradam curajul de a ma intreba asta. Asa ca am tacut langa ea. S-a sprijinit un pic de mine, a atipit cateva minute, mi-a luat mana in mana ei, apoi s-a ridicat si mi-a spus "I will make it ... but once in a while I will need people like you, to step into my life and save the day! Thank you! Enjoy the festival!" A plecat. Mergea drept si parea sa stie incotro sa o ia.

Imi plac oamenii hotarati.

Drumul de intoarcere a fost greu, odata pentru ca marca terminarea experientei si apoi pentru ca simteam ca am racit. Ca m-am racit. Ca ne-am racit. Teribil sentiment. Dar adevarat.

N-a fost nimic din ce-a putut sa fie
Si ce-a putut sa fie, s-a sfarsit

... asta spun versurile lui Minulescu ... la fel cum eu cred ca "it ain"t over till the fat lady sings".
Ce mai cred este ca de fapt nici de data asta nu am apucat sa incepem! Inca nu stim sa o facem ca lumea.

Voi purta bratara de acces pana o sa se rupa ... firescul este cea mai buna cale de a te desparti: nimic nu trebuie fortat. Ori grabit.

2.8.17

Rol

De asta te vreau langa mine ... pentru a ma ajuta sa ma ridic la nivelul asteptarilor mele

29.7.17

Decupaj regizoral

Sunt prea lucida si mult prea rationala ... iau guri mari de coerenta ca si cum as respira adanc in aer tare de munte ... si ametesc usor

Sunt prea lucida....intr-atat, incat totul devine neclar de la atata prim plan ... simt nevoia de a ma amorti un pic si de a-mi blura perspectiva.

19.7.17

trafic

- Imi pare rau, dar trebuie sa inteleg de unde am aceste costuri suplimentare. Stiu sigur ca nu am depasit limita de abonament
- Ne pare rau, dar asa stau lucrurile. Din analiza de trafic rezulta ca ati depasit cu mult cei 5 GB
- Atunci de ce nu mi-ati trimis un mesaj de avertizare in acest sens? Conform contractului asa ar fi trebuit
- V-am trimis in data de 25 iulie la ora 15:36.
- Stati un pic ... Vai, da, aveti dreptate. Dar de ce nu am tinut oare cont de el? Totusi, revin, nu inteleg de unde provine depasirea, imi pare rau. Puteti sa imi dati listingul pe email?
- Sigur ca da, la ce adresa?
- cordelutzaintinsa@yahoo.com
- Mai spuneti o data?
- cor-de-lu-tza in-tin-sa @  ya-hoo.com
- Am inteles, va trimitem acum


- Hai, mai, am vorbit de atatea ori sa iti urmaresti traficul. Nu mai vreau sa platim aiurea
- Dar nu stiu de unde provine depasirea, sincer. Am primit acum pe email ceva de la ei, iti trimit si tie sa vezi


- Tu ai vazut ce apare in listing?
- Ce?
- Site-uri XXX.
- Asa scrie acolo? 
- Da.
- Ei, si ce?
- Cum ei si ce, mai mama? Tu te uiti la astea pe mobil prin date? Serios? Nu te poti uita si tu acasa pe abonamentul de internet?
- Nu m-am gandit.
- Pai cred si eu .. daca te mai uiti mult la astea n-o sa mai gandesti deloc
- Ei, hai. 
- Apropo, mai lasa-le si tu deoparte si citeste o carte, uite-te la o comedie americana proasta, nu mai pierde vremea cu lucruri din astea.
- Ei, hai. Sa nu-mi spui ca nu erai curioasa sa te uiti cand erai de varsta mea.
- Cand eram de varsta ta nu aveam nici televizor! Eheei, nu va mai lasa vremurile astea sa traiti imaginatia adevarata. Totul vi se pune pe tava, pana si asta...
- Hai ca am treaba, e deja opt juma si la 9 deschidem.
- Ce treaba ai?
- Sa vad ce-mi face echipa si daca au avut clienti ieri. Merge foarte bine restauratelul nostru, sa stii. Ai crede ca nu se mai cauta mancare autentic romaneasca, dar nu e asa.
- Serios? Bravo, mai mama. Daca iti cer, da-le. Dar fa-o din inima, asa cum te-am invatat de mic, auzi?
- Aud, mama, aud.

18.7.17

Nu exista timp

As vrea sa nu ma mai sacaie toti cu atatea intrebari despre sens .. de ce fac asta, de ce fac ailalta ....

Nu poate fi totul degeaba, nu inteleg?

14.7.17

in avanpostul decaderii

Cred ca doar dupa ce te realizezi (indiferent de ce ar insemna asta) iti permiti luxul de a-ti ingadui in mod controlat ratarea

... pana si a vorbi despre asta este un apanaj al celor care se pun la incercare cand nu mai au unde sa urce

10.7.17

Alice in tara firescului

Uneori uit sa-mi tin de urat.
Ce sa fac, se mai intampla ... nu putem tine minte tot.

Ma intreb ce a trebuit sa uit ca sa retin asta.

9.7.17

3 in 1

Da. Am gasit trei lucruri la care nu as renunta, probabil pentru nimic in lume...

Sa tin in brate oameni la care tin

Sa mananc papanasi cu dulceata si smantana...dar din aia buni, prajiti cum se cade, facuti cu branza proaspata si cu gogosele puse mot ;)

Sa adorm la soare ... sa ma las cazand in acea semiruptura de realitate care iti ofera luxul de a simti cum realitatea imediata se dizolva in lumea ta interioara pe ritmuri calde de iulie..

In aceasta ordine.

1.7.17

27.6.17

In taxi

[Iese furtunos din masina si se napusteste asupra masinii ei]
Tuzgura matii satz fut az si maine. Cum ma injuri de mama, cand mamai moarta, proasta dracu'? Fitziar capu ala prost satz fie, vaca ordinara!
[Trec 5 minute]
Ma scuzati pentru iesirea de mai devreme. A innebunit lumea, zau ... si cred ca si eu cu ea. De obicei nu sunt violent. Dar chiar sa te iei de om cand nu-ti face nimic? Nu inteleg de ce se poarta oamenii asa ... nu e corect. Nu e corect sa fim bataia lor de joc. Si nu e normal sa stai sa inghiti. As putea sa le zambesc, cica ajuta ... dar nu imi vine. Am incercat, dar nu imi vine sa fac asta in astfel de momente. Pe cuvant! Am citit ca odata suparat, foarte rau iti iesi din stare ... cum sa fac sa nu ma mai las furat de pornirea asta pacatoasa? Imi puteti da un sfat, va rog? Nu mi-e rusine sa intreb. Simt ca pot mai mult.

24.6.17

Arta-ma!

Pentru toate imperfectiunile fara de care as fi perfecta

Virtuozitatea unei virtuti

Stiti care este opusul pacatului?
Libertatea de a nu pacatui.

Limita anatomiei

Ce m-a rascolit a fost gandul ca revii mereu pentru acelasi fir de ata ...

... care ne subtiaza toate culoarele de conexiune reala.

Monoliti

De ce iti e frica?
Ce faci cand iti e frica?

Lucrurile se vad diferit in habitaclul natural fata de atunci cand le asezonalizezi.
Ceea ce inseamna ca altfel vad pasarile singura, decat atunci cand sunt cu tine.

Sper sa nu ma indragostesc de tine....
Nimeni nu ti-a cerut-o

Mi-e frica de spaghetele din oala...de gandurile pe care le am.

Oamenii ca noi, cand sunt fericiti ating nemurirea ... dar cand sunt jos, redefinesc decaderea. Ar fi util sa ne amintim ca exista spatiul intre cele doua extreme ... si sa ne ancoram in el

Suntem ceea ce credem ca suntem?
Cred ca pentru a fi placuti, renuntam la noi in proportii diferite ... de la 1 la 99 la suta ... noroc de cei 2 la suta cu care natura nu ne lasa sa negociem ... 1 de o parte, 1 de cealalta a intervalelor noastre de (ne)fiinta

Cum stii cand te minti singur?

Tu esti partea din mine pe care inca nu o cunosc

Fetita din mine iubeste pe toata lumea, pentru ca se contine involuntar. Femeia, insa, (re)invata iubirea de sine. Reinvata naturaletea lipsei de reflex analitic.

Oare de ce doar serpilor le-a fost rezervata lepadarea de aparente? Sunt haiosi cum se lasa in urma pe unde apuca...

Zidurile ridicate de oameni pentru a nu fi raniti sunt considerate adesea stalpi ai supravietuirii. Cate confuzii facem!

Poti?

Sperie-ma! Vino mai aproape!

20.6.17

cu dumne.zei.si.semi.lune

Duamne, ce ne-am face fara incercarile si trairile prin care am trecut cu oamenii alaturi de care nu a trebuit sa ramanem!

Duamne, cata nestiinta am avea in noi fara urcusurile si coborasurile prin care ne-au trecut aceia care speram sa ne ramana companie!

Duamne, cata liniste in gandul ca persoana potrivita este motivul pentru care nu au rezistat constructiile ridicate cu toti cei dinaintea ei!

17.6.17

unghiuri drepte

somn
mi-l doresc din ce in ce mai mult
asa se intampla, de regula, cu lucrurile de care nu prea ai parte
bucuria cu care ma intind in pat o depaseste cu putin pe cea cu care ma ridic din el in zori

m-am intrebat de ce
si tocmai mi-am dat seama de motiv, acum
e dimineata si scriu
cu gandul ca de abia astept sa vina din nou seara pentru a ma intinde in pat

paralela cu pamantul fiind, reusesc sa gandesc mai limpede, mai logic, mai asezat
si toate planurile mele se rastoarna odata cu aducerea corpului in pozitie de drepti
poate pentru ca nu mi-a placut niciodata atitudinea asta

si mai e ceva foarte important
in fiecare seara ma intind in pat cu gandul ca a doua zi va veni insotita de verticalitatea unei noi realitati

8.6.17

Vectorul exponential

Inmulteste dragostea pe care ti-o port cu placerea de a ma uita in ochii tai, adauga rezultatul la puterea dorului care ma cuprinde fix in secunda in care stiu ca vei pleca, aduna multimea fiorilor care ma cuprind cu fiecare-ti imbratisare si extrage apoi radacina patrata din rezultat. Acum ridica la patratul rodului pe care l-ai sadit in mine cu fiecare sarut oferit in dar.

Calculeaza combinari de amor luate cate atingeri pentru a-mi afla esenta.

Adauga-mi apoi esenta la rezultatul primului calcul si vei afla cate de mult te pot iubi.
Este o cifra rotunda.
Completa.

Cat ti-a dat?

Stomac

Stiu, nu stiu ... cine stie ce stiu eu?
Uneori cred ca stiu ... alteori cred ca nu stiu nimic, ca habar n-am ce caut

Cred ca toata suflarea inteleapta a lumii recomanda sa afli clar ce iti doresti ... altfel nu poti dobandi

Eu nu pot forta aceasta concluzie
Nu ma pot inchide intr-un plan micut.

Ce stiu sigur, insa, este ca daca mi se va arata ce tine de destinul meu, il voi recunoaste.
Si nu-si va putea continua periplul fara mine.

O intalnire la care nu tanjesc ... si de care nici nu ma feresc.

7.6.17

"Normalitatea" este doar un substantiv

Normalitatea nu observa frumusetea pe care ne-o dau diferentele si goana dupa ea ne sacrifica adesea potentialul si specificitatile.

De ce "anormal" in loc de "extraordinar"?
Ca doar ambele sunt exterioare sferei normalului ... dar cat de putine in comun au!
Cine decide categoria, cine pune eticheta?
Normalul?
Care normal?

Diferenta

Uneori imi doresc sa vad marginile ... in mijloc

30.5.17

Lupa

"Linia e liberă şi dinamică pentru că nu o supui unei evaluări, nu te întrebi dacă e urâtă sau frumoasă, doar o mâzgăleşti." -

26.5.17

in taxi

-ce faceti, plangeti?
-nu
-cum dracu' nu? n-oi fi stiind io multe, da' un plans stiu sa-l recunosc
-imi cer scuze, o sa ma opresc
-nu te opri, lasa sa iasa ... fir'as al dracu' de cand vreau sa iau servetele si tot uit. V-as da un servetel, dar n-am (trist) Nici apa nu va pot da, ca am baut eu deja. Cafea nu mai am ... dulce nu am.
-am ce imi trebuie, multumesc (zambesc)
-si cu cerutul de scuze ... dupa cate imi pare mie, nu cred ca dumneata tre' sa le ceri.
-....
-tre' sa fie multe tigle lipsa pe casa cuiva, ca sa faca pe cineva sa planga asa cum plangi acu' dumneata ... nu-i bai, stati linistita, duduie, ca prin golurile alea de acoperis o sa inceapa sa le ploua in suflet.

31.3.17

concluzii comode

mult mai peroram despre motivatie ... cum unii o au, cum altii nici macar nu stiu ce inseamna

cum sa ajungem sa fim motivati
cum sa ne mentinem motivati
cum sa motivam pe altii
sa gandim pozitiv
sa fim optimisti
sa nu spunem "nu" sau chiar mai mult de atat, sa spunem "da"
sa acceptam provocarile
sa incurajam noul si elementele surpriza
sa gandim out of the damn box
sa zambim ... daca se poate, pana cand ni se usuca gingiile

cat de facil concluzionam ca daca nu bifam "da" la cele de mai sus, hop suntem niste comformisti care de fapt nu isi gasesc locul in viata lor si, de parca asta nu ar fi destul, care nu isi dau voie sa creasca!
asa ca am facut niste training-uri despre cum sa ne gonflam stima de sine si curajul de a face lucruri noi
conceptul de dezvoltare a personalitatii nu cred ca a ratat pe vreunul din noi in ultimii ani
toti cautam acum sa iesim din noi (oare cum ar fi sa intram mai adanc?), sa fim cea mai buna versiune a noastra (ca si cum pana acum ne-am ratat viata), sa ne punem in valoare defectele pentru ca, nu-i asa, din slabiciuni ne luam puterea (ca si cum atu-urile devin irelevante) ... si in aceasta cautare de a iesi din noi insine ajungem ca in loc de cuvinte pline de sens sa behaim neintelesuri inspirate de speakeri dezvoltati peste noapte pe seama banilor nostri

hai sa ne gandim un pic la ce sta in spatele aparentei lipse de motivatie
nu cumva exista acolo o teama de nou?
o frica de schimbare?
un mic instinct de conservare?
sau poate pastrarea unui status quo doar pentru ca ne dorim sa ne pastram in vecinatatea cunoscutului?
nu cumva evitarea surprizelor, pentru ca cine stie daca nu sunt neplacute?
sau poate reducerea riscului?
ori imaginea unui scenariu negativ care sa ne mentina in zona de siguranta?

si intreb: sunt cele de mai sus defecte ale unei persoane care nu isi gaseste rostul in viata, sau sunt niste senzatii si porniri perfect umane si la locul lor?

cred ca avem in noi pornirea inspre aventura si nou vs. conservare si mentinerea de status quo
si mai cred ca aceasta pornire poate fi influentata prin educatie si expunerea la medii care faciliteaza o optiune sau alta
dar lucrul in care cred cel mai tare este ca nu este nimic in neregula cu noi, indiferent de reactiile noastre.
cu totii ne aratam lumii ca urmare a unor cauze, dezvoltam un mod de a fi la care ne aducem concursul si mai presus de orice, nastem consecinte.
singurul loc unde as vedea o neregula este in schimbarea de dragul schimbarii sau mai rau, de dragul celorlalti

29.3.17

capcana din noi

am observat ca cei care nu poarta ceas au mai mult timp...

in fata ta

in prezenta ta nu simt a-mi spune parerile
mi le identific, dar imi vine sa le pastrez pentru mine
nu am cheile pentru usa unui "acasa" complet
asa ca in plus fata de taciturnismul propriu mie, aleg sa tac pentru a puncta alegerea non comunicarii noastre verbale

de ce?
pentru ca pun mai mult pret pe senzorial, asa ca il incurajez sa ia locului ratiunii
pentru ca te-am investit cu multa incredere inainte de a constata lipsa-ti de rabdare si timp in ceea ce ma priveste
deoarece nu am observat decat tarziu ca putinul timp pe care il avem il grabesti ... si vrei sa il populezi cu multe cuvinte, stari, actiuni, replici, in loc sa ne luam ragazul de a fi impreuna...si atat.
ar mai fi un motiv: pentru ca ti-am constatat puterea de a fi tu cel care alegi cand imi vorbesti
te-am lasat, te las si te voi lasa in continuare sa faci lucrurile asa cum iti doresti
nu in permisiuni sau in lipsa lor stau esentele, ci in surpasarea lor prin firesc

ma intreb uneori ce ar iesi daca ti-ai oferi ragazul de a astepta suficient cat sa ma simt confortabil sa iti vorbesc cu adevarat
si desigur ca nu ma refer numai la cuvinte aici ...
si dupa ce ma intreb, imi aduc aminte ca nu are rost sa ma intreb si trec mai departe :)

lui "poti sa faci orice cu mine" spus des si apasat i se opune foarte subtilul dezacord transant.
ma amuza cand te aud spunandu-mi ca iti pot face orice ... pentru ca pari sa vrei sa crezi asta cu adevarat.

ma agiti in aceeasi masura in care ma linistesti sau zapacesti complet.

sigur ca nu fiecare tacere de-a mea trebuie interpretata excesiv sau considerata un rezultat al alegerii de a nu spune nimic
exista si taceri purtatoare de o stare foarte profunda de bine
o stare prin care imi este de ajuns sa fiu si orice cuvant ar intrerupe acest continuum

imi place foarte mult sa te ascult ... indiferent de ce ai avea de spus
esti o bucurie de care nu ma satur!
iar cand vorbesti despre mine fac exercitiul de a ma vedea si eu in acelasi multicolor, diafan, dulce-acrisor presarat cu note de varf de un mosc lemnos patrunzator

nu stiu ce sa fac cu aceasta contrapondere intre entuziasmul aprecierilor pozitive si momentele de atentionari dojenitoare ... sunt atat de desincroniza(n)te, incat ma fac sa cred ca trebuie sa aleg in ce sa cred
ele de fapt sunt un mix intre doi poli

dar cum mixezi doua extreme?
poti cel mult, cred eu, sa le permiti convietuirea pana cand una din ele ajunge sa domine

te iubesc
pur si simplu
nu mi se pare, nu o spun intr-atat de des incat sa para banal, si nici prea rar pentru a lasa nerostit un adevar care imi bucura toata fiinta
o spun cand simt ca isi cere rostirea ... in rest, o traiesc.

da!
dar "te iubesc" nu este suficient, nu este corect, nu este conform cu ceea ce simt sa iti transmit cu adevarat
cuvintele de care am nevoie nu m-au gasit inca.

si nu, dragul meu, nu este o singura posibila interpretare a unui mesaj de pe un tricou, nu trebuie sa avem cu totii aceeasi parere despre o industrie, nu este gresit sa fii emotionat de ceva ce tie ti se pare o impostura ... totul, dar absolut totul in lumea asta suporta o nuanta si cu totii meritam a fi ascultati inainte de a fi desconsiderati in subiectivismul nostru.

fiinta ta, cu tot ce am cunoscut pana acum si cu tot ce mi-am imaginat acolo unde nu am putut cunoaste ma completeaza, ma repozitioneaza, ma ghideaza, ma distrage ... si toate peste toate ma face sa ma simt un om mai bun.

iar alaturarea fiintelor noastre desincronizate nu poate sa inchida, cel putin nu inca, golul umplut acum de "cum ar fi sa fie altfel?"



20.3.17

A.ha

Am avut epifania existentei oamenilor care se casatoresc in speranta ca cineva le va aduce la pachet cu certificatul, fericirea.
Nu radeti de mine ca m-am prins tarziu.
Sa va para rau de cei care se prind devreme ... la ei se leaga sinapse care n-au de ce a se lega.

19.3.17

1+1=11

ne uitam in jur si vedem oameni care fac lucruri rele
prin asta inteleg ca aduc, intr-un fel sau altul, atingere confortului social, emotional sau fizic al celorlalti
si da, suntem revoltati, uneori consternati de ce vedem
si cam atat!
apoi ne vedem de viata noastra, post consternare

nu cred ca exista oameni rai!
cred ca exista in noi tentatia de a face rau, in special in momente grele si mai cred ca in spiritul acestei tentatii oamenii ajung sa faca lucruri rele din doua motive:
- pentru ca sunt lasati
- pentru ca sunt incurajati
daca acesti doi factori se suprapun perioadei care atrage raul, comportamentul acelor oameni devine usor unul reprobabil, deviant si mai mult, sursa de inspiratie pentru alti oameni aflati in perioade dificile

in parc, in familii, la mall, in metrou, la concerte, in excursii, la birourile unde lucram, peste tot identific aceeasi matrita
- au voie - si aici este suficient un sistem care permite prin faptul ca nu interzice
- sunt incurajati - aici vad cel mai mare pericol pentru ca vorbim de premeditare

dupa cum bine se spune, pentru ca raul sa invinga este suficient ca oamenii buni sa nu faca nimic

Seninatatea detasarii

letting go
sa faci un copil
sa ceri in casatorie sau sa intrerupi un mariaj
sa o iei de la zero
sa pleci in lume
sa spui 'nu'
sa spui, in sfarsit, 'da'
sa nu mai pui la suflet
sa nu te mai iei in serios
sa accepti ca ceea ce iti doresti te poate face sa suferi
sa nu mai ai asteptari
sa fii sincer si sa iti asumi slabiciunile

inainte de a ne apuca de oricare din cele de mai sus, ne dorim sa fim pregatiti ... sa vina clipa, sa stim ca a venit momentul pentru a ne face un plan de actiune
de abia cand constientizam ca momentul potrivit nu va veni niciodata, ne vom putea avanta cu adevarat in a face ceea ne dorim si nu ne dam voie
ne vom putea indrepta cu emotii reale inspre ceea ce avem in noi si ne face sa tresarim a bine doar in imaginatie

avem curajul sa ne dorim suficient de mult doar atunci cand nu mai simtim nevoia de a planifica nimic.

18.3.17

sensul e dat de noi

Nu contenim in a ne construi atent motivele care sa ne sustina alegerile... ieri pentru principiile pe care le-am aparat, azi pentru incalcarea lor.
Asta e natura noastra: sa ne formulam un 'De ce' potrivit momentului astfel incat sa putem merge mai departe.
Conjunctura bate rutina.
Singura exceptie notabila in care nu se intampla asta este cand reactionam instinctiv. Natural. Irational din punct de vedere mental, dar rational din punctul de vedere al Sursei.

In momentele cheie, inteligenta nativa surclaseaza educatia. Sau cel putin, ar trebui.

16.3.17

Dar

Nu stiu bucurie mai mare decat sa ai cui sa ii spui "te iubesc".
Cu vocea, cu sufletul, cu ochii, cu atingeri. Oricum.

18.2.17

plan de atac

mi se face dor de tine ori de cate ori imi propun sa te uit

In taxi. Din nou

- Ce faci, Boss? Am uitat sa te sun sa te trezesc.
(...)
- Ai mancat ceva, Boss?
(...)
- Pai mananca si tu ceva, nu numai lapte. Ia cu cereale ca iti fac bine!
(..)
- Bine, Boss. Hai sa nu ma mai superi, ai auzit? Nu mai vreau sa ne certam, ti-e clar?
(...)
- Si fii atent, sa nu cumva s-o mai superi pe ma-ta! Te rog io frumooooos! Fa-ti lectiile acolo si mai lasa dracului jocurile alea, auzi?
(...)
- Sa n-o mai superi, da? Hai, ai grija! Si fii atent ca daca aud ca ai suparat-o iar, iti rup o mana si-un picior. Hai, pa!
(...)
- Si eu! Mult.

12.2.17

ce este filmul?

ce este filmul pentru cel care il gandeste, construieste, face?
ce este filmul pentru cel care il priveste, savureaza, consuma?

doua intrebari complet distincte, si totusi cu un numitor comun pe care incerc sa il aflu

ce este filmul pentru cel care il face?
daca este facut pentru el:
- un act de creatie?
- o exorcizare?
- un joc al imaginatiei vesele? sau deprimant-fataliste?
- o sursa de venit?
- un sens al propriei existente? 
- un refugiu? 
- o optica personala asupra lucrurilor ?
- un mod de viata?
- o chemare?

daca este gandit pentru ceilalti, atunci el este ... ce?
- un exercitiu de punere in scena pentru public? 
- un research printre tipologiile privitorilor si care ii da directia de viitor?
- o sursa de a tine entertained marea masa?
- un mod de manipulare subtila, un militantism al propriilor idei si  cauze ?
- o forma de a (se) pune valoare in / prin ceilalti?
- un job ca oricare altul, in care afli ce vrea clientul si asta ii dai? 

Nu cred ca cele doua caprarii - 'pentru producatori' si 'pentru public' - pot merge una fara cealalta. Ar fi extrem de trist ca autorii sa nu se exprime pe sine in filmele lor, la fel cum ar fi regretabil sa ajunga sa isi expuna niste idei in care nimeni sa nu gaseasca o minima utilitate.

ce este filmul pentru cel care il priveste?
- o sursa de distractie?
- o varianta de deconectare, de recreere?
- un mod de a trai prin povestea celor din film?
- un act cultural?
- un autodidacticism in a vedea prin ochii regizorului ceea ce nu poti vedea singur?
- o alternativa la realitatea pe care o vezi tu?
- o statie in zi? un mod de a opri timpul vietii tale in loc?

Rareori ma duc la film cu intentia de a ma deconecta. Imi place la ce sunt conectata, deci nu am aceasta nevoie :) ... dar ce caut eu in film este evolutia vizuala a ideii. Scenariul si imaginea. Cum ceva ce sta langa noi poate fi vazut dintr-un unghi complet nou. Caut firescul zilelor de luni pana duminica, la fel cum caut diferenta de perspectiva venita pe fondul viziunii si experientei realizatorilor de film.  
Ceva de genul 'ia sa vad cum arata ce facem!'
Vad in film un exercitiu al iesirii din sine pentru a putea privi in interior mai detasat, mai intelept, mai onest.

Comediile? Da, imi plac, insa le caut rar si doar cand nu mai am chef de altceva - sunt solutia de ultima instanta la toate celelalte care nu merg.
Ce nu imi place la filmul realist (deci nu SF) este sa vad fortari tendentioase ale unei realitati care nu exista. Gasesc in  acest tip de creatie - caci ramane creatie - o denivelare paguboasa si voita a unui drum care se cere drept.

Numitorul comun intre realizatori si privitori imi parea a fi interiorul salii de cinema. Un loc de confort modest pe termen lung, dar care acomodeaza introspectia, zambetele sau iesirile din tine.
Acum cred altceva: cred ca numitorul comun al celor implicati in acest act creativ, indiferent din ipostaza in care o fac, este omul. Sinele. Autorul de film vorbeste inevitabil despre el, spectatorul se vede inevitabil pe sine in scenariu. Si daca nu ar fi asa, cred ca nu s-ar numi arta si cred ca nu s-ar numi film.

Ma inclin!

troiene de ganduri

- Crezi ca zapada de pe jos, murdarita, e invidioasa pe cea de pe acoperisuri, ramasa alba si frumoasa?
- Nu cred asta. Pentru ca, daca apuca sa nu se topeasca, tot jos langa cea murdara ajunge. Doar ca ea cade de la o inaltime mai mare.
- Si ea stie ca o asteapta asta?
- Nu. Dar stie cea de pe jos ... si ii pregateste acomodarea pentru cand va fi cazul.
- Eu cred ca nu stiu unele de altele ... si fiecare este pe cont propriu.

5.2.17

Slabiciunea puterii

Nu este prima data cand, atunci cand ma vad plangand, oamenii imi spun sa fiu puternica

Tocmai din acest fel de descarcare imi iau o parte din putere. Din indoiala, analiza si ce rezultate dau ele.

Cred ca uneori suntem puternici ... prea mult timp. Si apelam la simptome asociate cu cei slabi.

7.1.17

pe parcurs

- ei, dar stii foarte bine ca tineretea este data de varsta sufletului, nu de numarul de ani
- mai, da, dar stii si vorba aia cat se poate de reala ca 'you're not getting any younger'
- mda, o stiu dar ce sa fac? mi s-au schimbat prioritatile si sincer, nu sunt foarte convinsa ca primul set de prioritati era cel corect: prieten pe la 25 de ani, casa si familie pana in 30 si restul vine de la sine. mi-am facut scenariul asta acum 15 ani, cand lumea arata complet diferit de cum arata acum. aproape ca as spune ca e un scenariu vechi de o generatie.
- o fi facut el mai demult, dar oamenii raman oameni. indiferent de unde ajunge tehnica, umanitatea e tot acolo
- de acord. sunt in continuare al dracului de umana :) si cred ca incep sa bat in ingenuitate. pot spune cu mana pe inima ca sunt mult mai emotionala si usor impresionabila decat eram cand mi-am gandit acest scenariu. dar sa-ti mai spun ceva. ce am invatat de dinainte erei noastre si pana acum este adaptarea. este testul acid al propriului sine. si imi place la nebunie acest test, chiar daca la unele intrebari raspund cat se poate de gresit. asa invat
- iar teorii, citate de prin carti ... vorbeste si tu cu cuvintele tale
- sunt gandurile mele. asta cred. asta am devenit, nu am trait degeaba si am asimilat idei, concepte, moduri de viata ... asta sunt. si imi place cine sunt.
- lasa-ma sa ghicesc. iti place sa fii singura
- nu vorbeam de singuratate, ci de 'settling', de asezatul la casa ta. doua lucruri complet diferite
- iti place sau nu sa fii singura?
- nu, deloc. imi place sa pot fi singura cand am nevoie, dar nu, nu imi place sa fiu singura. imi doresc sa fiu acompaniata, insa nu e chiar asa de usor
- normal ca nu e usor daca nu iti propui ... caci, nu-i asa, te-ai 'adaptat' si iata ca acum firescul ti se pare greu
- firescul e subiectiv, stii bine. m-am intrebat la cumpana intre ani daca viata de familie este cu adevarat pentru mine
- si?
- imi doresc un copil, imi doresc sa nu il cresc singura, vreau weekenduri cu familia si plecat prin lume impreuna...dar nu-mi ajunge asta. pe de alta parte, daca toate astea nu mi se vor intampla, nu voi fi nefericita. nu pot jeli dupa maternitate pentru ca nu as sti ce pierd, deci e ok.
- si uite cum strugurii sunt acri
- ce ai cu mine?
- vreau sa iti faci odata si odata ordine in cap ... ca sa poti lasa in urma ce nu iti trebuie. nu esti fericita si ma doare sa tot vad asta
- sunt impacata. sunt ok cum sunt. nu-ti face griji
- imi fac. stii de ce?  pentru ca uiti sa iti securizezi nevoile de baza: siguranta, camin, companie, familie, apartenenta
- sa securizez? serios? tu te uiti in jur? esti un pic naiva, dar te iubesc chiar si pentru asta :). Stii in ce moment sunt eu acum? Cel in care ma focusez pe nevoile de autodescoperire, de influentare in bine a imprejurimilor mele, de a ma conecta cu oameni, de a impacta si mai presus de toate, de a intelege. Adica la varful piramidei nevoilor, nu mai sunt demult la cel de la baza.
- bullshit. iar din carti
- esti rautacioasa. nu e din carti.
- autodepasire la nici 34 de ani? iti spun eu in ce stadiu esti. al orgoliului in ascensiune. te iubesc de nu mai pot, dar ai grija sa nu te impiedici, e un drum foarte greu pentru ca nu lasa loc prieteniilor si nu are finalitate, e un drum continuu
- nu este orgoliu, draga mea, este doar un alt fel de a vedea lumea. nu trebuie sa gandim la fel.
- dar suntem la fel
- genetic, semanam cu totii, da. dar gandim diferit. si din gandirea asta se nasc oceane. scenariul construit cand eram mica era copia a ceea ce aveam atunci in jurul meu, nu concepeam alternative.
- a, si acum concepi?
- pastrandu-ma foarte selectiva, da
- adica acum ai alt scenariu dat de ce ai acum in jurul tau? si maine de ce vei avea atunci in jurul tau? cum vine asta pe limba oamenilor verticali care stiu ce vor de la viata?
- pai stii cum vine? vine ca eu imi aleg in mare masura ce am in jurul meu, deci eu aleg pe cine sa ma influenteze. criteriul: sa fie locuri noi, activitati noi si oameni mai destepti decat mine. faptul ca nu pot controla tot, din fericire, reprezinta 'eroarea' de pe tort, este minunatia care ma tine treaza, activa, aici.
- si care este ma rog, aceasta alternativa conceputa de tine?
- indiferent de ce, cu cine, unde, cand fac, sa iubesc!
- asta e alternativa ta?
- asta e alternativa mea