14.9.17

obligatia de a avea drepturi

Ideile preconcepute penalizeaza in mod brutal teoria probabilitatilor si fara drept de apel diversitatea cu care viata vine pe lume.
Ca ce chestie sa avem prejudecati intr-o lume la care contribuim din plin?
De cand valoarea transformata in principiu devine un drept, subiect al unei legi de stat?

De ce increderea in ideea de alegere devine dreptul de a alege si implicit obligatia celuilalt de a-mi accepta decizia?

Valorile nu se negociaza (sau nu ar trebui) pentru ca sunt individuale, in schimb drepturile sunt preponderent nascute din negociere si uzante sociale, pentru ca vizeaza comunitati.

Cum s-a facut aceasta subtila tranzitie de la norma personala neinstrainabila la cea sociala cumparabila?
Cine nu a fost suficient de atent aici? 

Turnul de nisip

Cladire de birouri care acomodeaza cel putin 950 de persoane ... suflete cu emotii, facturi de platit, preferinte, familii, copii si obiceiuri alimentare
Zona imobiliara scumpa, geamuri mari, incaperi luminoase in vecinatatea unui mall renumit, trafic nebun, tinute upper mainstream si parfumuri de trei-patru cifre in euro.
De afara este aspirational, aproape un turn de fildes.

Zece etaje
Patru lifturi
Etajul de destinatie se selecteaza dintr-o aplicatie care optimizeaza traficul si aloca fiecarei cereri o ruta. In functie de cate persoane folosesc acelasi lift, pe marginea liftului apar etajele la care va opri.
Uneori degeaba te grabesti, liftul intra pe flancul Personalului de CRF: trebuie sa opreasca la toate cele 10 etaje pentru a lasa pe cate cineva.

Ca azi.
Ai zice ca asta incurajeaza comunicarea.
Pana la urma, dureaza cam 4 minute sa ajungi cu cafeaua de la parter la etajul unde iti incepi ziua cu adevarata "cafea de dimineata"

Etajul 1
-Buna dimineata!
-Buna dimineata!
(Intre etaje)
-Zi buna!
-La fel!
Etajul 2
-Buna dimineata!
-Buna dimineata!
(Intre etaje)
-Zi buna!
-La fel!
(...)
Etajul 7
-Buna dimineata!
-Buna dimineata!
(Intre etaje)
-Zi buna!
-La fel!

Apoi am coborat, desi ar mai fi urmat alte trei etaje.
Si pentru ca trebuia, dar si pentru ca deja aveam senzatia ca stiu viitorul.

Discutiile aprinse de sus au fost purtate in timp ce privirile scrutau gresia, iar ecranele telefoanelor emiteau unde ... si cum-uri. Mai putin de ce-uri.

Turnul de fildes pare de nisip, asa, dintr-o data.

Nevoie. De minte.

Stiti pe cineva ce tine workshop-uri despre cum sa bei apa?
Mi se pare esential sa stii exact cat sa bei pentru hidratare si unde sa te opresti pentru a nu te ineca. Sau Stiti pe cineva ce tine workshop-uri despre cum sa bei apa?
Mi se pare esential sa stii exact cat sa bei pentru hidratare si unde sa te opresti pentru a nu te ineca. Sau imbata. Cu apa rece.
Anticipez ca un seminar de 2 zile full la vreo 500 eur ar fi rezonabil. Si in acest mod econom si rational am incununa fericit seria workshop-urilor despre nimic.
Ce e mai important? Sa stii sa vorbesti in public sau sa ai ce spune in public?

Alternative de workshop ar mai fi:
Cum sa te stergi la nas cand esti racit
Cum sa ridici vocea treptat cand esti ciufut
Cum sa inchizi ochii cand dormi
Cum sa te imbraci cand te grabesti
Cum sa raspunzi la telefon. Cand suna.

Sau
Cum sa devii prost.

13.9.17

mit.o.MANII de interior

greselile noastre, profund utile in economia unei vieti careia ii place sa invete si sa se dezvete, ne dau de gol cateodata ... pentru ca au prostul obicei de a scoate la iveala intentiile noastre ascunse ...

un film vazut ieri mi-a adus o noua perspectiva asupra unui lucru despre care vorbim toti ... dar, oare, stim ce spunem?

nu ce stii iti face necazuri, ci ceea ce stii si nu este real

aud adesea "ce nu te omoara, te face mai puternic", "ce nu stii nu iti poate face rau", "scopul scuza mijloacele" sau "ce ajungi sa stii, nu mai apreciezi"
fiecare din ele sunt laitmotive ale celor care se incurajeaza in momente grele, in clipe greu de parcurs si peste care pare greu spre imposibil de trecut
dar tot ele sunt si sloganuri nascute din experienta, clisee de "doamne-ajuta" prin care uneori cred ca ne justificam niste scapari ... niste actiuni de care nu ne-am dori sa fim capabili.

pe locuri
fiti gata
[dar, oare, e bine ce fac? 
oare ce ar zice prietenii mei? 
oare ce ar zice lumea? 
dar mama?
este ceea ce vreau? 
este ceea ce imi trebuie cu adevarat?]
start

acest intermezzo este locul in care reusim sa facem greselile emotionale despre care ne formulam ulterior cliseele rationale, logice, pe care le justificam prin experienta.

cum alegem daca spunem totul celor din viata noastra si cum alegem cand luam decizia sa le ascundem lucruri?
este o minciuna prin omisiune (acea white lie  pe care eu as traduce-o liber prin arma alba) totuna cu minciuna premeditata clasica?
nu este usor sa decizi in momente cheie daca sa ascunzi ceva pentru a proteja sau sa spui totul, pentru a nu fi nevoie sa (te) ascunzi

instinct, educated guess sau gandire critica? 
care primeaza?

principii, valori sau conjuncturi?

cred ca prioritare in deciziile noastre sunt exact elementele pe care le incurajam voit si consecvent!
noi decidem daca vrem sa ne "specializam" in gandire critica sau daca vrem sa facem lucrurile "din stomac"

ar fi un nonsens sa te consideri indrituit a acoperi un adevar din intentia altminteri laudabila de a proteja pe altcineva, in conditiile in care una din valorile in care crezi este adevarul.
cu toate acestea, minciuna prin omisiune se practica pentru ca, nu-i asa, o alta valoare pe care punem pret este "sa nu facem rau", daca nu cumva chiar "sa facem bine".

exista o ierarhie a valorilor, atunci? 
si daca da, cum putem prioritiza niste elemente necesare si suficiente pentru un trai corect?

cred ca viata se cuvine sa fie o combinatie intre adaptarea la conjuncturi si principii, atat timp cat conjuncturile nu le trunchiaza pe cele din urma.
avem cu totii nevoie de ancore (senzoriale, emotionale, de logica) pentru a continua, pentru a face fata, pentru a ne echilibra si cred ca sustenabile sunt acelea care te apropie cel mai mult de cel care esti, adica te mentin in sfera propriei seve, a freneziei autenticitatii.
iar ce ne apropie cel mai mult de noi insine este familia sensurilor derivate din "simt ca".
principiile insele isi au obarsia in trairile profunde, in intimitatea dualitatilor cu care ne nastem, doar ca pentru a lua o forma usor de verbalizat, ele sunt demonstrate logic si mai apoi formulate coerent in alegatii.

cand nu ne respectam principiile cu care defilam, pe care le cerem mandri de la altii si la care ne place sa credem sa aderam, sau si mai si, cand ne incalcam linistea si trecem dincolo de limitele propriei morale, nu facem decat sa ne validam concupiscenta tentatiilor pe care, conform cutumei, ajungem sa le consideram greseli

cand se aduna multe astfel de momente, ne trezim in fata nevoii de un nou cliseu.
si deja el a aparut pe zidurile din Bucuresti "nu te preocupa, totul va fi bine!" si probabil ca nu va dura mult pana i se va alatura si inteleptul "daca e, e; daca nu e, nu e"

in mod clar, putinta de a rationaliza si constiinta cu care au fost inzestrati oamenii nu au numai avantaje ... deseori ne tin inclestati in dileme, non actiune si chiar judecati pripite sau paralizie decizionala.

cam ca la Mac, atunci cand vrei pur si simplu o cafea obisnuita si incep sa vina intrebarile:
- cu lapte sau fara lapte?
- scurta sau lunga?
- cu cofeina sau fara cofeina?
- cu arome sau fara?
- cu ce fel de arome? capsuni, caramel sau ciocolata?
- aici sau la pachet?

viata este dura, complexa si are multe aspecte. 
din fericire! 
cu toate astea, uneori "suficient" este deja "prea mult" si cred ca daca tinem la noi suficient de mult incat sa ne oferim calmitate si echilibru, este bine sa transmitem deopotriva inimii si mintii ca o cafea este pur si simplu o cafea ... orice incercare de a complica acest adevar nu face decat sa ne indeparteze de tot.

11.9.17

(de)venirea pe lume

sa presupunem ca avem in fata un "ceva" lipsit de aplomb si porniri umane, deci, incapabil de eroare
este un "ceva" care exista si atat.
ne uitam la aceasta entitate si bandu-ne cafeaua de dimineata, realizam ca o putem defini, ca o putem imbraca in uniforme, o putem vedea si inchide in concluzii.

daca i-as injecta acestui "ceva" conditia de om, ce ar fi mai important in economia universului?
ca i-am transmis putinta de a face inevitabil erori, sau ca l-am ajutat ca, dintr-o data, sa nu poata scapa conditiei de a deveni?

SFul zilei de jad

incearca ceva nou in fiecare zi
de exemplu pentru azi, vezi cum ar fi sa te contempli ca si cum n-ai mai fi
presupune-ti o umbra de forma trupului tau si de marimea sufletului dinauntru... si urmareste-o!

permite-ti ratacirea pe ulitele nefiintei tale, doar-doar vei sti ca pe viitor sa nu te sperii si sa tragi brusc de volan cand vin de pe contrasens intersectiile cu tine insuti


10.9.17

Batranii de noi ... si marea.

Imi pare ca marea se contine.

Nu se razgandeste si merge inainte indiferent de orice.
Isi redefineste constant propriile limite ... desi ar putea inghiti stanci, plaje, pamanturi, ea se invarte mereu in jurul unor linii clare, fata de care avanseaza si apoi se retrage, avanseaza si apoi se retrage
Domina.
Este previzibila in aceeasi masura in care este de nepatruns.
Se lasa traita de tot ecosistemul pe care il intretine si tine in viata.
Si-a bazat propriul univers pe un principiu nou: lipsa aerului
Nu permite spatii, este o continuitate perfecta. Nu vom gasi niciodata goluri de apa.
Face o norma din lichiditatea-i fizica. Trece pe nesimtite din albastru deschis in negru de abanos, naste valuri dupa perioade de acalmie, loveste cu putere malurile dupa ce intai le mangaie suav.
Oglindeste tot universul din afara ei.
Se lasa lovita, patrunsa, atinsa pentru ca imediat dupa, sa redevina curgere.
Apara in aceeasi masura in care ataca. Si reuseste asta fara sa faca practic nimic - este doar in perceptia noastra ca se comporta diferit fata de noi de la un moment la altul. Ea este aceeasi, mereu aceeasi.

Se contine.
Deci, inspira.

9.9.17

Lamuritor

stii cum e sa fii intr-un mediu ostil in care nu ai ce cauta, insa totusi simti ca inca nu este momentul sa pleci?
fie pentru ca este de natura sa iti ofere un oarece confort cu care te alimentezi pe tine in afara lui, fie pentru ca inca nu ai invatat tot ce se poate invata, fie pentru ca te afli pe tine, fie pentru ca inca speri la ziua mantuirii celor multi, fie pentru ca din acea postura poti face bine altora...

... si induri.
nedreptate, rautate, micime, politrucism si mascarici marsavi

pentru ca de fapt ai rabdare

Petru Cretia a subliniat perfect ce inseamna asta: 'rabdarea este forma pasiva a curajului, rezistenta in timp la raul din lume (...) A rabda nu inseamna simplul fapt de a tolera ceva neprielnic sau dusmanos fiintei tale (...), ci taria de a indura, darzenia de a ramane intreg, stapan pe tine, nealterat si neinfrant. (...) Rabdarea implica un termen final (...) cand tu insuti iti vei fi strans destule puteri, si destula obida, pentru a putea sa scapi de ceea ce destul ai rabdat. Ziua cand poti sa spui ''Am rabdat indeajuns''.'

Atentie, insa, la faptul ca 'rabdand, trebuie sa stii sa rabzi: o rabdare infinita e sinonima cu negarea de sine'.

Eu nu sunt inca in acel punct terminus, ci mai degraba in zona lui they laugh at me because I am different, I laugh at them because they're all the same...


Multumesc celui care mi-a indreptat atentia spre aceasta lectura.

8.9.17

Ia-mi mintile ...

...daca dai de ele!

La cooperativa de idei

'Cum ar fi sa fii sa cum esti, in toate lumile in care traiesti?', am fost intrebata azi de cineva care s-a aflat dintr-o data, mult mai aproape de cine sunt eu ca om...

M-a vazut din alt unghi, unul pe care nu il vazuse atata timp si care se pare, nu se vede neam.
E ok :)

Ii dau dreptate, ma comport diferit in functie de mediile unde ma duc, in functie de oamenii cu care interactionez.
Indiferent de 'rolurile' pe care mi le iau, raman eu insami de fiecare data si nu fac rabat de la autenticitate.
Doar ca ma dau in portii si apelez la eu1, la eu2, eu3  ... foarte rar spre deloc mi se ofera ocazia sa fiu 'eu'.
Sa ma arat complet.

Completul nu este usor de gestionat nici de posesor si uneori, nici de interlocutori.
Motivul este simplu: nu ii lipseste nimic, deci nu ai ce sa ii repari.
Si mai mult decat atat, pentru a putea interactiona optim cu fiecare din lumile in care intru, ideal este ca fiecare din ele sa ma considere normala.
La cap.
Iar cum lumile si oamenii sunt extrem de diferiti, riscul de a ma desfiinta prin afisarea lui 'eu' este unul major in raport cu interesele de comunicare si relationare care ma ajuta de fapt sa raman 'eu' cu adevarat.

Cand voi ajunge in fata celui in care pot fi 'eu' ... de fapt ma voi fi gasit pe mine.