24.10.16

Conditionalul optativ

Conditionalul optativ este acel timp care desi nu spune nimic concret, lasa loc pentru infinite oportunitati...

Este un soi de timp probabil, ca la meteo: "posibile precipitatii in nord vestul tarii cu averse si vant puternic dupa masa"

Sigur, uneori prognoza indrazneste prea mult in raport cu realitatea imediata .. .si pentru a nu friza penibilul e suficient sa te uiti pe geam si sa construiesti prognoza empiric.

Da, e un timp interesant ... cu o actiune neincheiata, proiectata in viitor, nascuta din prezent si non-angajanta.
Ceva de tipul "te-as putea iubi"...

Este un timp care isi permite sa spere.
Totul e sa mentina contactul cu fereastra. Deschisa.

23.10.16

mandrie de hard

obisnuiesc sa imi downloadez periodic viata si sa o salvez pe folderase de 'idei' si 'fapte'
constat din ce in ce mai mult ca 'ideile' castiga teren, fara insa ca 'faptele' sa scada in volum
ce mai constat este ca desi nu am instalat vreun ssd, viteza de reactie este in continua crestere pe acele sectoare pentru care am cu adevarat interes si atractie ... pentru restul primesc 'virus threat...contact the administrator'

sunt bucuroasa de partitiile mele

ambidextrie volitiva

ochi caprui, imi faci alegerile grele!
incepand sa te cunosc, pot spune ca in aceeasi masura in care as vrea sa ma retrag o mie de pasi inapoi, imi doresc si sa pot inainta

desi inca nu mi-am gasit o pozitie comoda pe canapea, pur si simplu nu imi vine sa ma ridic de langa tine. esti cald.
in mod cert este o chestiune de timp si de articularea diafana a unui 'da' sau a unui 'nu' clar

nu as fi crezut ca un mediu atat de ostil din punct de vedere panoramic sa fie atat de primitor

sa fie manipularea designer-ului?

diferente ireconciliabile

- asa, bun, si atunci toleranta vine din inima sau din creier? pentru ca nu mi-e clar
- ce nu ti-e clar, mai exact?
- pai nu inteleg de ce atata vreme cat inima trage ponoasele pentru intortochelile decise de creier,  tot creierul este cel care are dreptul la concluzii
- esti cu capul, jur!
- e normal sa nu ma intelegi, suflet drag si salbatic
- nu bai, ce zic io e ca esti deviat ... deciziile se iau cu inima, creierul doar le pune frumos in fraza dupa ce trece momentul si ca sa faca trecutul mai suportabil. si pe tine sa pari responsabil.
- unde ai citit asta? in "cum sa ne intelegem tampeniile, volumul 2"?
- de ce faci misto?
- nu fac misto, dar serios ... vii la mine cu din astea de secol trecut. normal ca deciziile se iau cu inima ... ce nu e lamurit in capul meu, sau poate in inima mea, este unde se termina toleranta si  unde incepe diferendul ala de netrecut cu vederea? in valori personale, in principii de viata, in stomac, unde ma-sa?
- stii ce cred io?
- uimeste-ma!
- cred ca toleranta nu incepe. ea doar e sau nu, la cotele permise de ADN si (auto)educatie. nu vad a exista o linie de demarcatie clara intre celulele intolerante si cele pline de intelegere, insa vad un punct de inflexiune care poate darama oamenii: punctul in care li se cere mai multa toleranta decat au
- adica atunci cand li se forteaza mana, cumva?
- exact
- dar de ce ajunge sa li se forteze mana?
- pentru ca toleranta poate fi inteleasa gresit destul de usor ... cand vezi ca cineva iti suporta niste lucruri, ai tendinta, incet si sigur, sa fortezi constant nota
- de ce?
- pentru ca toleranta pare replicabila la infinit ... pare ca naste din ea insasi, si mai pare ca e din gumilastic ... ca poti trage de ea oricat, si nu se rupe
- si nu e asa ...
- evident ca nu.
- si cand ajunge sa se rupa?
- trage dupa ea o serie de alte lucruri ... printre care si lipsa de toleranta in raport cu stimulul care si-a batut joc
- cred ca am inteles
- asta se intampla cand vorbesti deschis cu sufletul, cap sec!
- ce ma mai alinti tu pe mine!
- ei hai ... stii ca doar alaturi de tine sunt complet.
- .....

noul masochism emotional

ma uit in jur si cred ca fac parte dintr-o lume care incurajeaza nemultumirea ca principiu

stand sa-mi numar cunostintele si trecand in revista povestile vietilor lor am ajuns sa constat ca stiu doua-trei cazuri de oameni multumiti de ceea ce fac, cam tot atatia care nu se pronunta in nici un fel si restul (zeci, multe zeci) care nu se sfiesc sa-si expuna problemele, nemultumirile, frustrarile....

cred ca nu este cool sa mai fim multumiti, cred ca nu este la moda sa ne placa ce ni se intampla si mai cred ca riscam perceptia conformarii daca tindem sa agream catusi de putin niste contexte altminteri normale

si perversitatea acestui comportament stiti abia unde intervine?
acolo unde incep rafturile din librarii sa ne imbie la trairea in prezent, la aprecierea a ceea ce avem, la a ne multumi cu putin

doua atitudini fundamental opuse pe care le alimentam zilnic cu buna stiinta
sau nu


20.10.16

Post event

Context nou
Imi place
Nu stiu daca, insa, contextul aproba asta

Mai putin important, oricum.
Intalnirea pe contrasens isi are un rol clar, indiferent daca are concursul interlocutorilor: ii pune fata in fata. Daca se pot privi in ochi, inseamna ca interactiunile viitoare vor purta in ele samburele primului contact care le aliniaza vointele. Daca nu se pot privi in ochi, atunci acest "bug" va disparea rapid.

DAR
Exista un DAR care daca nu ar fi fost, nu s-ar fi povestit
Acest DAR muta un pic perspectiva si permite sa transpara niste nesigurante care pana atunci erau stiute doar de mine.
Este un context de incredere ... care invita la adevar.
Invita la despachetat.

Accept invitatia.
Ce se poate intampla rau?
Sa inceapa la un moment dat sa doara?

Cat de costisitoare este suferinta! Dar cat de mult platesti pentru a te asigura (desigur, inutil) ca va lipsi!

9.10.16

false dileme

incep sa cred ca am o problema cu ideea de termen limita
atentie, nu cu autoritatea, ci cu termenul limita
nici macar cu procrastinarea nu mai am un issue, deja am trecut la alt nivel: nu mai aman, ci pur si simplu nu mai fac.

pur si simplu imi vine sa incalc toate termenele posibile...pentru ca ma gandesc 'si ce se poate intampla?'
'si ce-o sa-mi faci?' imi zic uneori, fara sa stiu cui ma adresez si de ce ma revolt aproape teribilist impotriva ideii de timp, impotriva normei, impotriva finitudinii? 

cu limita de la zero la infinit, intrebarea mea (retorica) se poate reformula: 'si daca nu vreau sa imi traiesc viata, ce treaba ai tu?'

indraznesc sa opinez ca odata ce te gasesti in contexte in care iti pui (sau si mai rau, ti se pun) termene inseamna ca nu esti in locul in care sa ai setat un automatism tacit de a da totul ... pentru ca atunci cand dai totul, nu ai nevoie de programare, calendare si spread sheet-uri 
cand esti unde trebuie nu faci altceva decat aia!


opozitia mea fata de limitele de timp cred ca de aici provine: nu sunt unde trebuie si pana gasesc bresa pe unde pot inainta, refuz conformismul unui anturaj, al unui univers, al unei lumi in care oricum sunt in trecere

vazduh

ce inseamna libertatea?
asa cum o vad eu acum, libertatea inseamna sa simti ca nu ai ce pierde
sa traiesti intr-un univers cu gravitate zero din orice punct de vedere
inert si totusi prezent in moment

ne lovim de ziduri pentru a fi triati aceia dintre noi care isi doresc lucrurile suficient de mult incat sa nu renunte

nondialog

- iubesti?
- sigur ca da. iubesc muzica, lectura, iubesc rasariturile, susurul apei, diminetile de vara...
- inca o data: iubesti?
- cum adica?
- adica iubesti?
- pai nu inteleg ce ma intrebi
- te intreb daca iubesti
- pai am raspuns ... traiesc iubind tot.
- atunci ignor prima intrebare si te intreb altceva: exista loc pentru 'special' in viata ta?
- sigur ca da
- cum asa, daca te manifesti nedicretionar iubind totul?
- nu inteleg
- asta vroiam si eu sa spun

7.10.16

Yi/ang

Suprematia nimicului sta in faptul ca el da nastere la orice si tot in el se sfarseste totul

povestea mea

-cum stii ca ai gasit ce cautai?
-nu stii


gamalie

nu-mi dau seama daca neraspunzandu-mi, ma respingi ... sau pur si simplu iti intorci privirea, sperand ca eu sa continui sa te urmez

m-am intrebat daca atunci cand mi-ai spus ca ne vom revedea aveai in plan sa pui de fapt punct
dar ai lasat 'da'-ul ca pe un zmeu lansat in aer

4.10.16

din cand in cand e bine sa mai uiti de varfuri

ma enerveaza sa fac curat
cu ordinea nu am o problema, chiar imi place sa imi asez lucrurile dupa criterii bine stiute de mine
nici cu vasele nu am o problema ... 
in schimb cu aspiratul, stersul prafului, spalatul geamurilor, a parchetului, a baii, aaaaaaaah, ce draci ma apuca numai la gandul de a ma apuca

nu am apelat niciodata la ajutorul unei menajere pentru ca am considerat degradant sa imi faca altcineva curat acolo unde, cel putin teoretic, eu am murdarit

insa deunazi am stat de vorba cu cineva mai intelept decat mine care mi-a spus asa 'eu nu-mi mai aloc timp pentru treburi ieftine, de jos, si nici nu ma imbogatesc din economia pe care as face-o daca as continua sa-mi spal singur pardoselile'

da, asta era argumentul pe care il tineam neexprimat on the back of my mind: stiu ca mi-as putea petrece timpul mult mai folositor pentru mine si, implicit pentru cei cunoscuti mie facand orice altceva.
mda, asta era!
mare mi-e bucuria cand imi gasesc motivatia care imi justifica o stare

dar aceeasi judecata mi-a venit apoi cu un test: oare daca nu mai fac 'munca ieftina' nu cumva ma rup de baza piramidei?

scrislegat

decenu-mipromovezblogul?
pentrucaasincepesascriupentrualtii
asastiucascriusincersiscriupentruminechiardacanurecitescniciodata

3.10.16

am vrut sa te vad

o noapte
fara preaviz
in care am lasat garda jos (de tot) si ... m-am aratat in slabiciunea-mi
nici eu nu ma asteptam la ce a urmat

cumva imi pare rau ca ai fost pe contrasensul energiilor mele negative
dar nu imi cer scuze pentru asta
a cadea ocazional ma caracterizeaza
o fac de cele mai multe ori intentionat pentru a ma putea ridica mai cu forta

ce poate parea umilire este ceea ce eu traduc prin 'fara masura'
adica asa cum (nu mi-am dat de) ales sa te iubesc
si asa cum imi place sa sper
sa vreau
sau sa indraznesc

excesele sunt cele care mi-au dat intotdeauna echilibrul
la limita iti vezi potentialul, esecurile, realizarile si mai ales, vezi padurea de copaci
si in peceptia mea, echilibrul nu este nimic mai mult decat padurea fata de care iau distanta pentru a-mi recapata perspectiva

orice lucru se poate vedea din mai multe unghiuri
ce conteaza de cele mai multe ori este lentila

am vrut sa te vad si te-am vazut
as face-o din nou, chiar daca, poate, te-am indepartat cu aceasta revedere

anticipand o noua cadere, am pus cireasa de pe tort inainte sa astept sa se coaca blatul.

nu mai sunt dispusa sa astept etapele unui picaj ca la carte
I make mistakes fast and often ...  dar totul pe un fond ascendent.
ard etape in coborari pentru a-mi oferi ragazul de a-mi putea astepta in liniste ascensiunile