30.11.15

discutie pe trotuar

cat de subtila ne-a fost intalnirea...si cat de naucitor tot ceea ce a urmat ei!
m-ai transformat sinusoidal pana la cadere
a trebuit sa spun eu asta... nu stiu daca m-ai lasat pe mine pentru ca tu nu crezi in finaluri, sau pentru ca nu crezi in finalul nostru, sau poate pentru ca nu inca nu vezi nimic in neregula.
nu stiu...
si mult timp n-am vrut sa stiu multe...nu te-am intrebat, sperand cumva sa imi spui tu
am crezut ca este suficient sa imi inchid ochii ca sa ma trezesc in lumea pe care mi-o doresc
asa am si inceput totul: cu ochii inchisi
si fara sa vad o boaba, am inceput sa merg
a fost totul in regula pana am ajuns la primele scari ... nu stiam sa abordez denivelarile si am cazut...m-a durut, dar nu la fel ca a doua oara si mult mai putin ca a treia.
ma rog, m-am ridicat repede si am continuat sa merg...cand ne-am vazut ti-am povestit si mi-ai zis de fiecare data sa am mai multa grija
parea o remarca a unui om grijuliu
nu am realizat ca intretineai o stare ... o stare in care eu aproape ca incepusem sa imi anticipez caderile
de fiecare data continuam sa merg, insa in scurt timp ajungeam inapoi...pe jos. 
ma scuturam, ma ridicam, imi mangaiam genunchii si ma asezam pe caldaram, intrebandu-ma ce se intampla si cum de am ajuns sa cad asa...din nou.
am atipit de cateva ori ... apoi imi reveneam in simtiri, si usor schiopatand, ma indreptam spre casa
intr-una din zile am luat-o la pas foarte increzatoare...numai ca de data asta a fost nevoie sa traversez strada
nici nu mi-am pus problema ca nu voi putea...am asteptat sa ma orientez cu ajutorul tuturor celorlalte simturi si m-am avantat pe sosea
am ajuns cu bine pe celelalalt trotuar...ce bucurie! am inceput sa sar pe loc de entuziasm si la un moment dat mi-a pus cineva mana pe umar si instinctiv mi-am deschis ochii
(vai, cat timp trecuse pana sa vad lumina zilei!)
- tu nu te uiti pe unde mergi? casca ochii!
chiar daca il calcasem pe picior, totusi mi s-a parut un comentariu uracios si ursuz al un om care nu suporta fericirea altora
si cu acest gand comod mie am ramas putin cu ochii in soare ... apoi, ca sa nu mai am grija instinctelor, mi-am acoperit ochii cu o basma, sa fiu sigura ca nimic nu mi-i va mai deschide fara voia mea
intr-una din zile a fost nevoie sa imi schimb traseul pentru ca incepusera lucrarile la strada mea...asa ca am luat-o pe varianta. 
m-a costat mult...pentru ca am cazut si m-am lovit atat de tare incat a trebuit sa imi inlatur basmaua ... nu m-am recunoscut, ma trasformasem intr-atat, incat uitasem ca pot sa vad! inca aveam privirea incetosata dar realitatea incepea sa se reinsinueze...
o bunicuta in putere, care mi-a vazut cazatura si m-a ajutat sa imi revin, m-a intrebat:
- dar tu n-ai vazut ca te apropii de groapa aia?
- nu, i-am raspuns eu foarte sincera, n-am vazut; mi-am propus sa nu mai vad
- ti-a reusit...dar de ce sa faci asta?
- nu mai stiu de la ce a pornit, cred ca avea de-a face cu o lume imaginara.
- o, dar nu te opreste nimeni sa traiesti SI acolo, numai nu uita de lumea asta, din care vrem toti sa evadam; in loc sa folosesti tot ce ai, tu iti amputezi parti din tine ca sa iti poti folosi imaginatia mai usor; daca nu vrei sa iti folosesti vederea pentru tine, macar ajuta pe altcineva sa vada cu ochii tai, dar nu te simti vinovata pentru ceea ce ai si mai mult decat atat, nu targui o unealta de pret cu efemerul unui moft.

29.11.15

non-critica de non-film

astazi am vazut un desen animat pentru adulti 
plin de violenta
se numeste "toata lumea din familia noastra"

inainte de a-l porni eram foarte preocupata de cum as putea contribui la promovarea filmului romanesc, la ce as putea face pentru a elimina oripilarea si mai rau, indiferenta publicului roman fata de productia cinematografica autohtona
nu mi-am definit un plan de actiune, insa am ajuns la concluzia ca cel mai bine ar fi sa incep sa aflu ce as vrea de fapt de promovez si care este de fapt obiectul muncii ... la nivel declarativ, suna frumos "sa incurajam filmul romanesc" dar ce are el in spate?

in fine ... mi-am trasat o noua sarcina pentru viitorul apropiat si am dat drumul la film.
vizionarea am facut-o de pe un site de filme oferite gratuit ... si aici aveam deja un prim punct pe agenda: cat pret se pune de fapt pe filmul romanesc?

am pornit filmul.
ecranul laptopului meu era directionat in asa fel incat in momentele de respiro ale actiunii, cand ecranul devenea negru, sa imi vad proiectia mimicii. 
m-am surprins de cateva ori dezgustata ... de intriga, de evenimente, de scenariu, de regie, de psihologia pusa pe masa. 

nu judec pe nimeni
dar imi pot analiza reactiile si ce a provocat acest film in mine
1. dezgust - uratul la el acasa
2. deznadejde si disperare - extrema umana
3. lipsa sperantei - in ciuda unor mici zvacniri morale, tot rautatea si nimicnicia au dat tonul
4. ipocrizie - minciuna pe toate planurile
5. alienare - toti se credeau intr-o lume paralela fata de cea la care au contribuit cu buna stiinta
6. dezradacinare - valori? demult ingropate pentru a se putea uita in oglinda
7. cancer - limbaj si actiuni toxice
8. avort - incapacitatea de a lasa sa se nasca un sambure de generozitate
9. neincredere si iresponsabilitate - oameni care nu stiu sa se desparta si care nu stiu sa ceara ajutor
10. lipsa perspectivei - totul pare sa concure la un dezastruos efect de tunel

presupunand ca as avea o strategie de promovare a filmului romanesc ... cum as putea sa formulez lucrurile in asa fel incat acest film sa nu fie exclus de pe lista? 
cum as putea sa includ acest abuz emotional de doua ore si ceva pe lista filmelor de vazut de catre un public care traieste deja intr-un continuu abuz si pentru care "gandirea pozitiva" este noua ali(e)nare-cotidiana?

de fapt ce as incuraja eu aici: productia romaneasca de film (ca industrie cu angajati si state de plata) sau produsele pe care ea le comercializeaza? 

pentru mine fiecare film apartine unui brand: regizorul 
daca brandul reprezentat de "toata lumea din familia noastra" ar fi echivalentul unui sapun, as alege sa trec la igiena pe baza de apa.

"teama de asemanari?"
"de ce eviti punctul pe i?"
"lumea in care traim"

cred ca lipsa spectatorilor de film romanesc vine din tipologiile alese a fi prezentate, nu din dezinteresul nostru fata de local. 
noi stim halul in care traim ... la fel cum stim si ca exista zori de mai bine ... a nu merge la filme care vorbesc despre partea negativa a vietii nu inseamna negare ci refuz de a primi la desert, felul principal.
potentam si scoatem din sertare prafuite tot ce avem mai rau si cangrenos in societate ... ca sa mergem mai departe este nevoie sa identificam si elementele opuse.
lumina.
de ce uitam de lumina?
de ce nu lasam loc de introspectie?
de ce jignim publicul cu concluzii trasate clar si nemilos?
de ce nu avem incredere in noi insine, ca brand-uri, si sa lasam publicul sa isi stabileasca parerea?

identific doua hibe majore in directia regizorala de azi:
- impunerea propriei viziuni asupra celor relatate
- lipsa de incredere in propriul public - de teama de a nu fi inteles gresit, isi explica bancul
brandurile care nu pricep faptul ca explicit = incremenire in superficial trebuie sa isi gaseasca sponsori care sa le sustina mentinerea pe piata, pentru ca vor avea public putin, si acela sustinator al show-ului duminical suburban.

a incerca sa promovez un astfel de film ar insemna sa ii scuz existenta.

simt nevoia de o siroposenie americana cu final fericit...o dorinta falsa, desigur.
de fapt imi doresc sa beau un ceai. 
romanesc.
si sa ma intreb ce vor de fapt sa ne transmita toate aceste brand-uri.



28.11.15

2 in 1

nu este recomandabil sa faci mai multe lucruri in acelasi timp din cel putin trei motive

o data pentru ca nici unul nu iti iese asa cum ti-ar iesi daca fiecare din activitati ar primi toata atentia ta
apoi pentru ca una din actiuni poate merge, treptat si iremediabil pe o filiera nedorita, insa avand resursa de control alocata altui lucru nu apuci sa verifici asta in timp util
si in final pentru ca nu e frumos sa o discreditezi pe una din actiuni in detrimentul celeilalte

va dau un exemplu
in ultimele 30 de minute am mancat un Stollen. Ce-i ala? Este un cozonac sasesc facut dintr-un aluat foarte dens si cu multe fructe confiate si zahar.
are cam jumatate de kilogram si un om normal s-ar satura din maxim doua felii
in timp ce mancam ma uitam la un documentar, asa incat nu am avut parte nici de placerea totala a mancarii, nici de cenzura cu pricina
am mancat prin gesturi mecanice, iar la documentar m-am concentrat mai mult sau mai putin, in conditiile in care activitatea neuronala si-a directionat motoarele spre neutralizarea invaziei culinare
ce era mai util? sa imi iau zece minute sa ma bucur de doua felii din Stollen-ul meu fabulos si apoi sa pornesc vizionarea.

alt exemplu
mi-a spus "te iubesc" si apoi si-a propus sa uite
ce era mai util? sa imi aminteasca zilnic cate putin

25.11.15

E seara

Curios ... Nu m-ai intrebat ce mai fac sau ce am mai facut ... Oare nu ti-am lasat eu ragazul?
Nu cred asta ...cred mai degraba ca nu ai curiozitatea fata de celalalt pe care o am eu ... sau cel putin nu fata de mine.
E ok. Nu "trebuie" sa o ai.

Mi-e dor de imbratisari neintrerupte de telefoane, de ganduri, de lipsa lor ori de ne-noi-cei-fara-rabdare-si-ragaz.

Mi-e dor de liniste.
De tihna gandurilor ca ne suprapunem perfect nevoia de a ne dori si dorintele de a avea nevoie. Unul de celalalt si noi, de noi insine. Nu neaparat in aceasta ordine.

E zi

Am plecat de acasa pe intuneric si acum, ajunsa la destinatie, am constatat ca s-a facut lumina...s-a facut curat. Nu pot distinge intre diversele etape de luminozitate prin care am trecut subtil, insa ele toate au fost acolo si au contribuit la rezultatul final.

Este minunat sa te trezesti impreuna cu ziua.

24.11.15

No title

Leaving is not enough; you must stay gone. Change the locks even at the house he's never visited.

Frida Kahlo

23.11.15

viata bate filmul

nu stiu daca ai observat, dar ori de cate ori ne programam sa ne vedem si sa vorbim mai des ajungem la pauze din ce in ce mai lungi. 
oare pentru ca in momentul angajarii in acest deziderat realizam ca ne promitem doze marite dintr-un drog care ne indeparteaza de noi-cei-lucizi?

nu cred ca este corect sa ne asteptam la implicare si devotament in fata unor promisiuni vagi

te rog, putem sa coboram un pic cu picioarele in nisipurile miscatoare ale celui pe care il numim fara simt de responsabiltate "pamant", sa ne luam de mana si sa incercam sa ne gasim un echilibru?
acum, pana nu cadem ...

18.11.15

trafic greu colt cu pacea sufleteasca

ma locuiesti
chiar daca peretii incintelor noastre difera notabil
asa ca te las sa ramai sub acelasi acoperis al viselor mele

stiu ca daca acum m-as uita la tine, ai intelege
tot

asa ca ma uit inspre cer, pentru ca inevitabil iti vei indrepta si tu curand privirea inspre incolo
si desi poate nu vom gasi curand o sincronizare in mersul universului, tot ne vom potrivi noi la un nou semafor pe soseaua de centura a soarelui ... ramane de vazut pe ce banda vom fi incadrati fiecare din noi, respectiv daca vom avea curajul sa incalcam regulile nescrise ale circulatiei prin viata si sa ne cerem pe banda corecta: a celuilalt.

dor

dor de putina lene
la o ceasca de cafea chin-placere
pe un asternut mirosind a curat racoros
in fata ferestrei deschise

cu o carte in mana

sau cu tine
lipit
de
mine
pentru
totdeauna

dor de punctele cardinale mereu schimbabile ale intalnirii noastre

te-am visat
erai asa cum mi te imaginez in fiecare zi: aproape.

15.11.15

de azi

mi-am dinamitat busola
am inconjurat-o de elemente distorsionante si de stimuli care bruiaza toate semnalele
oare va avea memoria nordului sau va fi nevoie sa descopere din nou drumul?


ce inseamna sa iti dai demisia

sa reincepi sa practici autenticitatea
sa iti aduci aminte de cum era sa nu te complaci
sa speri din nou
sa zambesti, si nu amar
sa te rededici tie
sa te recapeti

se aduna, se aduna, si pur si simplu, la un moment dat, se inunda baia si toate tevile arunca apa
ce faci atunci? evident ca nu te apuci sa umpli de carpe si nici nu pleci la Praktiker dupa tevi noi, ci tai alimentarea cu apa.
blochezi bruiajul, sursa.

cand s-a intamplat scindarea?
mai conteaza, atata timp cat a fost cu acordul tau si s-a petrecut pe nesimtite?

inainte? senzatia ca detii lucruri, ca esti stapan pe mosie
dupa? certitudinea ca niciodata nu detii cu adevarat nimic

sa iti dai demisia fara a avea un as in maneca inseamna sa te arunci in gol 
dar uneori este mai bine sa te arunci in gol decat sa te rezemi de oameni care doar par sa te tina
ramane insa un gest al dracului de inconstient.
perfect lucid, dar inconstient.
constienta si analiza nu isi au locul intr-un astfel de moment.
e cu "da au ba"
ori iti rupi oasele ori cazi perfect in picioare si iti descoperi latura de gimnast

este de neegalat clipa in care ai suficienta incredere in tine incat sa simti ca iti ajungi
cu adevarat!

ma pot intelege cineva-urile care au trecut dincolo de "eram la un pas de a pleca". 
si inca nu am intalnit aceste persoane, toti cei care se mira condescendent de gestul meu au ramas blocati in sincopa unei intentii inca nefinalizate, preferand voyeurismul cu jind practicat prin gaura cheii de pe un scaun caldut

ce inseamna sa iti dai demisia?
sa te reintalnesti cu tine cel de dinaintea a tot, si sa iti spui cu blandete "hello, we meet again"



da, sunt un demisionar al acelora dintre lucruri si oameni care imi aduc atingere toxica
nu este o ipostaza usor de dus
dar are in ea doza de corectitudine pe care nu poti s-o ignori doar din comoditatea complezentei

14.11.15

tu esti altfel

îmi place de tine pentru ca ești altfel
mâinile tale nu au nici șase, nici patru degete.
ci fix cinci, exact cum am visat.


ivcelnaiv

carnagiu emotional

ma doare capul cam de o luna si jumatate ... o cefalee care face ravagii si de care nu reusesc sa scap
ma seaca la inima si uneori am senzatia ca imi deturneaza ideile de la sirul lor firesc
gandesc prea mult
e clar
m-am gandit mult la chestia asta: suprasolicitarea locala naste fenomene inflamatorii.
ce simt?
pai simt ca sta cineva cu o palma imensa pe capul meu si strange cu rautate cat poate el de tare

stiti care este ordinea in care erau dezumanizati detinutii politici?
prima data li se taia firul cu divinitatea, cu providenta, pentru ca acolo este sursa moralitatii. 
pentru ca nu-i asa, nu stiinta, nu politica, nu psihologia ne dau sensul etic, ci transcedentalul
apoi li se ataca intelectul si se rupea leagatura cu ratiunea, cu mintea, pentru a nu ramane riscul intelegerii
in cele din urma, dupa ce se asigurau ca au de-a face cu legume pe doua picioare incepea supliciul torturilor fizice de orice tip, de la infometare si inghet pana la contorsionari carnale inimaginabile.
rezultau scheleti in zdrente vargate, cu afine in loc de ochi, obraji retrasi din osatura fireasca, si minti ratacite.

in urma cu putin timp a avut loc drama din clubul Colectiv al carei numar de victime este inca in crestere, azi s-a revendicat un atentat terorist in Franta si acum stirile anunta un TGV deraiat langa Strasbourg....

tocmai ce am iesit din farmacie, mi-am luat Antinevralgic forte, e bine...sper sa ma ajute
farmacista mi-a recomandat sa il iau dupa masa, sa nu imi atace stomacul
da, trebuie sa ne tratam
si nu oricum, ci dupa ce ne hranim...pardon, indestulam cu suficient de multe atrocitati incat va fi prea mult chiar si pentru noi, si vom ajunge sa ne mijim ochii si sa ne intoarcem privirile a negare.
"ce am facut, doamne, ce am putut sa facem?" asta ne vom intreba unul pe celalalt.
da, ne vom intreba noi intre noi, inca nu pe noi insine...pentru ca pana a ajunge acolo mai avem de trecut o etapa
cea a constientizarii ca am fost purtati intr-un mod demonic in capcana banalizarii raului, in gaura de sarpe in care ne-am ascuns lipsa de reactie in fata alienatilor de constiinta.
si de abia dupa ce vom intelege urmarile pe care lipsa noastra de responsabiliate le creeaza ne vom indrepta atentia asupra a noua insine. 

ieri nu am mai suportat si am inceput sa impart biletele astea pe strada ... nu tinteam anumite chipuri...ma duceam inspre oamenii de pe contrasens


sceptici
credeau ca fac reclama sau ca vreau sa le bag mana in buzunar incercand sa le vand ceva
deloc curiosi
le era totuna ce e scris pe foaie
speriati
unii credeau ca apropierea mea fizica avea alt scop
grabiti
"nu, multumesc, sunt in intarziere"
nu m-am intors sa le vad reactia ... nu am vrut sa fiu dezamagita

valori
criza a valorilor, nu conflicte religioase si nu autoritati corupte!
neintelegere a valorilor pe care le lasam sa ne conduca.
acolo e raspunsul. 
acolo e intrebarea.

ma doare tot ce ni se intampla 
ma doare tot ce mi se intampla
ma doare intr-atat incat pana si chimicalele se dau batute si nu stiu a ma scapa de durerea asta blestemata de cap

rau de mare
rau de inaltime
rau de lume

am stans atata epuizare incat adorm unde ma pui, mai putin noaptea in pat
in fata TV-ului
pe banca in parc
la conferinte
la cursuri
la sedintele de la birou
am senzatia ca totul se petrece intr-o dimensiune a semitreziei si nu imi este foarte clar ce mai este aievea

merg pe strada si mi se blocheaza privirea in oameni bolnavi, invalizi, desfigurati de griji...si aud, ca niciodata, foarte multe sirene de salvari
ce gandesti, asta atragi

tare as vrea sa indepartezi mana celui care ma strange nemilos de ceafa, sa ma mangai usor prin par pana sa ma trezesti din nebunia acestor zile si sa imi zici ca totul a fost doar un vis urat.

tocmai mi-am dat seama de ceva: mie nu mi-am dat biletel.


Intreb si eu....

Daca ai sti ca nu il poti rata, care ar fi singurul vis semnificativ pe care ai avea curaj sa ti-l fauresti?

9.11.15

cer o revizuire

mereu in momentele bune uiti cat de rau poate fi atunci cand este cu adevarat rau
pentru ca asa functioneaza mintea noastra ... nu proiecteaza unitar, ci extrage din context.
cum as gandi eu reforma sistemului neuronal?
1. i-as crea un preaplin al inflamarii - in momentele in care incarcarea nervoasa este maxima sa "sara sigurantele" si capul sa ramana functional, fara risc de implozie, nemiscat ca in stop-cadre
2. l-as inzestra cu gandire panoramica precum radiografiile dentare, pentru ca atunci cand risti sa nu vezi padurea de copaci sa ti se atraga atentia ca o ai (pe ea, panorama) si ca momentul in care te afli poate fi irelevant precum picatura inghetata intr-o mare de lava
3. as instaura interdictia la starea prelungita de "frica si fuga", facandu-l sa intre in stand by/somn cand risca sa se adapteze la exceptii prin transformarea lor in obisnuinta
4. l-as face sa lucreze in echipa cu inima, spunandu-i "if you want to go fast, go alone; if you want to go far, to together!
daca nu ai grija de tine risti sa iti strici, dintr-un cvasi-motiv conjunctural, corola de minuni a lumii care esti.
si nu este in regula ca universul permite acest lucru.
de ce avem optiunea de a ne autodistruge?
unde ati mai vazut asa ceva in natura?

8.11.15

Si?

- nu m-a ales din prima
- si de ce conteaza asta atat de mult?
- pentru ca nu-mi place sa fiu a doua optiune.
- nici daca se dovedeste ca esti alegerea corecta?

4.11.15

Interval

Preludiul incepe cu momentul imediat urmator ultimului orgasm.
Cand te vad online am senzatia ca ni se intalnesc privirile.
Ca diluam un pic dorul si ca il facem mai suportabil. Ca nastem o coincidenta.
Si de fapt ni se intalnesc privirile, dar ni se intrepatrund si perspectivele?
Ne uitam in acelasi ecran, poate chiar in acelasi punct al ecranului...dar oare si in aceeasi directie?

Non-efort si toleranta

Vreau sa respir...
Nu imi doresc sa ma las a cobori pe panta gandurilor care sustin ca totul este vandut.
Daca mai aud ca "tara asta nu mai are nici un viitor" o sa incep sa o iau personal.
Fara vehementa, fara aplomb, pur si simplu o sa ma simt vizata de cei care refuza sa continue, si imi voi indrepta cu toleranta atentia inspre ei.

"Sa fim destul!" le-as spune. "Destul de vii cat sa nu ne omoram intre noi, destul de determinati cat sa nu ratam ideea de tinta, destul de trezi cat sa ne pretuim visele, destul de copii cat sa intelegem ca maturitatea este un pas de dorit".
 
Am primit ieri o Matruska de la o prietena care a revenit din Rusia...un simbol nemaipomenit al neterminarii, al continuitatii, al non-finalului, al lucrurilor care inteleg sa nu sucombe in extinctie.
Mereu apare o noua papusica. Mereu!

Nu voi striga niciodata "Hai, Romania!", mi se pare o urare de pe jos si de nicaieri. As pastra insa dialogul viu.
Suntem vii.
Suntem vii?
Vin.
Vii?

3.11.15

ma vad in pupila ta

inainte de a spune "da" care este intrebarea corecta?
- cat de tare il iubesti?
sau
- cat de bine il cunosti?

sigur, nu stiu sa existe intrebarea "corecta", dar exista altceva.
exista "cat de tare ma cunosc pe mine?"

cred ca perspectiva actuala asupra acestui pas este asemenea imaginii prin lentila: mai mica si rasturnata. in sens.

as inlocui de maine de la ora 8:00 "il iei in casatorie, de bunavoie si nesilita de nimeni, pe ....?"  cu "te oferi de bunavoie si nesilita de nimeni, lui....?"
cred in onestitate
si nici o luare in primire (sau posesie) nu este mai onesta decat daruirea cu inima deschisa a tot ce ai mai valoros: pe tine.

ritm de viata

ascult muzica la maxim ... la maaaxim ... si maximul hardului meu nu este nici pe departe ceea ce sunt dispusa sa suport... simt ca imi ia foc capul ... dar e un cost pe care il platesc atata timp cat reusesc sa imi anesteziez gandurile

viata nu este rock, nu este heavy, nu este nici macar jazz, blues ori merengue...viata este house toata ziua!
 
vreau in spatiu ... vreau altundeva ... vreau cu tine ... vreau cu mine ... vreau cu tine in anumite conditii ... vreau liniste ... vreau, vreau, vreau, vreau
 
nu mai vreau!
ma pierd...si vreau sa ma iau inapoi!
 
vreau!
si te vreau!
 
incep sa ma intreb pe cine vreau mai mult - pe tine sau pe mine?
este o intrebare cu raspuns alternant...
 
See the mirror in your eyes
See the truth behind the lies
Your lies are haunting me
See the reason in your eyes
Giving answer to the why
Falling in and out of love
You keep running
I keep running
----------------------------------
I keep falling
Losing frequence

Potop. Potop de ganduri, naluci, oameni fara cap si maimute urbane.
A truly freaks' show.

E fun sa incerc sa par cu toate suruburile stranse.
Pana la un punct.

dialog

tare mi-ar placea sa iti pot vorbi liber ... sa imi dau din nou voie sa fac asta.
insa m-am obisnuit sa am parari care sa deranjeze ... sau care sa para ca vor sa atace pe cineva.
mi-e tare greu sa explic faptul ca intentia mea nu merge niciodata intr-acolo.
 
ori de cate ori miroase a oameni cu pareri, ma bag cu capul inainte ... vreau sa inspir inghitituri mari de odorizant ideatic.
insa anturajele de regula ma imping la tacere din doua directii: odata pentru ca imi spun cu subiect si predicat sa tac, odata pentru ca imi creeaza discomfortul de a ma exprima.
 
asa ca tac
si tac mereu ca si cum as vorbi
 
imi imaginez necontenit ca iti spun lucruri
incerc sa nu imi imaginez toate raspunsurile pe care mi le-ai da, pentru ca in scurt timp n-as mai avea nevoie de tine
 
cum ar fi sa nu mai am nevoie de tine?
pai n-ar fi, pentru ca am!
chiar si daca aceasta nevoie inseamna nevoia sa stiu ca existi, ca faci o umbra, ca vorbesti frumos cu cineva, ca zambesti unui copil, ca mananci, ca dormi.
a fost odata ca niciodata "am nevoie de tine" pentru ca daca nu ar fi fost nu s-ar fi povestit
 
asa cum imaginatia este arma perfecta a evadarii, tot asa este si calul troian al alienarii.
evadarea si alienarea sunt doua fatete ale aceluiasi deziderat.
dar care este realmente dezideratul, va intreb pe toti?
"lupta cu" sau "fuga de"?
 
o mica lacrima sta sa cada in coltul ochilor ... dar tu nu stii asta, pentru ca esti departe
iar cand esti aproape esti tot departe fara s-o stii.
sau poate constient.

Truda

Sa renuntam la dorinte este unul din cele mai puternice lucruri pe care le putem face...pentru ca doar asa putem face loc dorintelor altora.

2.11.15

Doliu

Daca ar prinde glas agitatia surda din mine, fiecare gest ar fi o ingenunchere la un zid al plangerii. Port un doliu din nastere. Port doliul acestei lumi*.
Non-filosofia lui Emil Cioran nu s-a oprit cand mintea mea a decis sa incerce alternativa indiana asupra lumii.
Muzica rock nu s-a oprit doar pentru ca in dimineata unei transante zile de toamna am decis ca tenebrele trebuie depasite si am trecut, cutremurandu-ma din toate madularele si cu dorinta mai puternica de a ma mentine in viata decat de tentatia de a ma afunda in nefiinta, la muzica de pian si susur de ape.
Atitudinea rock nu a disparut doar pentru ca eu m-am gandit de la un moment dat ca nu ar strica sa imi scot din intuneric dulapul de haine (desi se spune ca oamenii care se imbraca in negru au o viata colorata).
Aburii lumii mele framantate nu s-au disipat doar pentru ca gargaunii pe care i-am acumulat cu grija si responsabilitate de-a lungul a ani si ani de zile au fost inchisi in dulapuri ferecate cu chei de abanos.

Nimic nu s-a petrecut din intamplare. Am ales. Insa am ales pentru mine. Si alegerea a constat in a incepe sa vad totul intr-o alta cheie. Legat de ce a ramas in urma mea, pot spune doar: Slava domnului ca lumile nu se opresc doar pentru ca ceea ce au produs ele se desprinde si coconul devine future.
Imi amintesc de toate cluburile si terasele in care mi-am petrecut adolescenta zbuciumata … imobile care acopereau o paleta larga de geografii si spatialitati, de la spelunci cu cotloane dintre cele mai intunecate pana la incinte imense imbibate cu fum de tigara, bere si spirt, urina si nihilism.
Rocker-eala este in sine o stare de tinerete neconsolata, de oameni care intreaba si se intreaba, de caractere care iau viata la tranta si au senzatia ca nimic nu ii poate dobori, de suflete ratacite care gasesc motive sa isi inteleaga semenii, iar daca se intampla sa ii nimiceasca, totusi, este pentru ca “death’s always be watching us”.
Iesirile mele in oras insemnau fuga de imediat si intrarea in iluzia unei eternitati create in jurul atitudinii, a versurilor, a ritmurilor, a privirilor, a zabauceniei adolescentine, a ignorantei pe care ne placea sa credem ca o tratam, a revoltei fata de norme, a punerii la indoiala, a intelegerii tuturor celor neintelese, a vestimentatiei, a manifestarilor si manifestelor, a imaginatiei noastre.
Ne imparteam in doua tabere: cei care o cautam cu lumanarea si cei care mocneam in trairile ce ne ardeau fiinta de la ambele capete. Uneori treceam de la o tabara la alta, in functie de conjuncturi sau  de solidaritatea cu cei din grupul nostru.
O lume aparte, o lume profunda si de adanci framantari si semne de intrebare, o lume in care raspunsurile, odata gasite, nu mai conteaza decat in masura in care nasc noi dileme.  
Ce nu a inteles lumea din afara cercului nostru a fost ca nu era nimic cool in a fi nefericit, ci era penibil sa fii fericit din indolenta si ignoranta.
Limita gandirii noastre era insa exact asta: gandirea, mintea, logica. Emotia era acceptata mai ales ca rezultat frenetic al unui proces intelectual, era o efuziune mai intai gandita si abia apoi atinsa la nivel senzorial.
Metale grele, curele, haine largi si negre, machiaj strident, privire care ingheata si totusi calda, cizme de munte cu tinte, pleata, un look fioros care dezarmeaza pe oricine traieste dupa aparente si mood. Noi nu ne imbracam cu haine si accesorii, ci ne imbracam cu comunitatea careia ii apartineam mandri si din convingere. Oricine era poftit, insa nu oricine putea sa ramana – criteriul de autoselectie si autodeterminare era dat de gandire, intelegere si solidaritate.
Vad azi atatia tineri imbracati in haine ‘rock’ pe care le poarta doar din intentia de a fi cool, de a impresiona, de a-si “face intrarea” – ce castigati ar fi daca ar intelege macar pe jumatate ce se intampla cu noi cand ne luam negrul de piele pe noi.
Nu oricine se poate uita inspre intuneric fara a se teme de el la fel cum nimeni nu se fereste mai repede de necunoscut decat cel care nu a incercat disperarea.
Este doar un exemplu istoric de preluare a formei fara fond.
Cateodata mi-e atat de dor de adolescenta ... dar mereu inchei aceasta nostalgie cu un dor si mai mare fata de momentul in care am decis sa ies din ea.
Negrul educa, formeaza, creste, caleste, intelege, le invata pe celelalte culori ce inseamna autenticul, sobrietatea, non-coloritul si mai apoi caderea, apoi le fura lor insile si le inghite intr-un tunel fara oxigen. Este dulcea mangaiere care, daca se nimereste in preajma jugularei, nu isi poate tempera tentatia de a deveni sugrumare.
Dumnezeu sa ne odihneasca sufletele tuturor celor care se framanta, pentru ca, dragi credinciosi care va limitati la invatamintele crestine, odihna nu trebuie sa vina numai dupa!
* E.Cioran