27.10.15

Indemn

"Traverseaza pe verde. Ai timp!"
Un mesaj citit pe un zid aseara intr-un moment deloc intamplator.
Ah, rabdarea...cat de bine se ascunde  printre oameni!

26.10.15

?

Ce e de facut cu atata realitate?
Zilnic ma despart de tine de cate sase-sapte ori, si ma impac de alte noua-zece.
Recensamantul apropierilor il surclaseaza pe cel al crudelor distante.

25.10.15

ce nu e alegere?

nu stiu sa stau departe de tine, am constatat asta deja dupa primele doua incercari
a treia nu ar putea fi decat ori redundanta, ori decisiva.
in egala masura nu stiu sa iti raman aproape, pastrand distanta.
cata dihotomie sa existe in fiecare gest pe care il facem?
cat sperjur emotional, onorata instanta?

de ar fi sa ma intrebi, desi probabil nu o faci, alaturi de tine inteleg ce ar putea insemna, odata inventat, un ying&yang incomplet.

nu ma impac deloc bine cu conditionarile, cu limitarile, cu privarea de libertate si pentru ca este obositor sa ma mint, nu-mi neg sentimentele
intre a te trai de aproape, tangibil, incomplet si dureros, si a te trai de departe, complet si sfasietor, aleg varianta a doua
paharul este mai gol, insa licoarea are mai putin venin conjunctural
in felul asta noi ... of, noi ... da, vom prezerva mai mult din noi asa cum suntem acum fara a risca insinuarea unei transformari iremediabile care doare si macina
ne vom criogena
pana cand va fi nevoie
cel putin de la departare si sub auspiciul unui "cum ar fi fost sa fie?" stiu ca tot ce pot sa fac ar fi sa te iubesc asa cum iubesc oamenii: imperfect si adevarat.
de aproape...nu pot face totul pentru ca nu am permisiunea nimanui, nici macar a mea, si tocmai aceasta perspectiva teribila a incompletitudinii mi se plimba prin fata ochilor in fiecare zi cand rasare soarele si zaresc marginea coliviei
minciuna sinistra de a-mi dori intuneric nu e o solutie
ce trebuie sa existe, va vedea lumina zilei.
ce nu, nu.

cred ca ti-am mai spus, determinarea inseamna sa alegi intre ceea ce vrei acum si ceea ce vrei cel mai mult.
oare cum sa-ti transmit ca numai astfel vad eu posibilitatea prin care sa putem dura si sa ne arogam o continuare, cand  mi-e si mie greu s-o concep?

sunt doua variante sa salvezi pe cineva de la inec
fie te arunci in apa care il chinuie, si inoti pana ajungi sub el de unde il impingi la suprafata, fie il tragi la mal.
cred mai mult in prima varianta, dar oamenii care se inhama la asa ceva sunt putini
eu m-am aruncat mereu in apa dupa mine.
asta fac acum, incerc sa ma imping la suprafata.
si sa ma iau inapoi!
daca nu lasi apa sa te atinga, nu ai cum sa intelegi notiunea de "ud"
cat despre "uscat", ai cu atat mai putine sanse de a-i afla sensul

caprarii

vad a fi doua tipuri de nevoi
cele de prim ordin, dedicate trebuintelor fara de care nu te mai poti numi fiinta ganditoare care se reproduce prin pui vii
si cele surogat, de ordin secund, dezvoltate din si de dorinte.

vai de cei care se iarta intr-atat de usor incat ajung sa le confunde!    

------------    

-de ce ma provoci? vrei sa imi vezi imperfectiunile?
-nu ma intereseaza cele pe care le vede toata lumea.
-vrei avampremiere, exclusivitati, scene dedicate numai tie?
-de ce nu? iti ofer cat timp iti doresti pentru asta.
-vietile ratate nu trebuie sa fie lungi
-vreau sa traiesc suficient incat sa nu (ne) ratam

----------

barbatii ... cat spirit vanatoresc la un loc cu o profunda lipsa de determinare si curaj!
femeile ... cata rabdare cand iubesc, pe fondul intransigentei nemiloase cand nu!
ah, generalizari...ce sunt generalizarile daca nu specificitati aduse laolalta?

deratizare

cat de delicate sunt sentimentele care isi poarta singure de grija ... cand cei pe care ii locuiesc uita, ele isi amintesc sa se stropeasca din cand in cand cu apa pentru a-si reimprospata cromatica, mirosul, gustul.

unul din ele este dragostea ... daca nu ati vazut niciodata cum incepe ea deszapezirea atunci cand neaua nu mai lasa pamantului ragazul sa respire, nu ati vazut nimic.

nu iubirea, atentie! 
nu iubirea....ea este in moarte clinica pentru ca si-a pierdut demult busola si s-a indreptat prea mult spre sine

altul este rusinea.
mistuieste tot pentru a se mentine sus.
este emotia care se autointretine prin tot ceea ce produce pentru altii, precum sarpele, veninul: rusinea nu are rusine.

flerul primei alegeri

exista oameni pentru care admiratia si increderea pe care li le port se extind asupra a aproape tot ceea ce admira si in care se incred la randul lor
stiu ca daca au ales ceva este pentru o cauza corect argumentata, si nu simt nevoia sa imi aduc aportul in analiza
este un soi de munca de echipa tacita
stand spate in spate si aparandu-ne astfel sferele vulnerabile, ne completam perspectiva si impreuna putem vedea la 360 de grade.

de cele mai multe ori, daca faci o prima alegere majora buna, restul vin de la sine. 
si la tine.

24.10.15

omorand prezentul

viitorul
o biata inferenta
ma intreb care este raportul planuri de viitor/nou-nascuti.
ar fi un alt barometru al mortalitatii care ar indica nemilos o depopulare masiva

noi


m-am trezit mirosind a intuneric si a constelatii secrete
emanand lumina de la stele ratacite-n par
cu buzele umezi de roua diminetii
si o respiratie puternica ce incerca sa schimbe temperatura prezentului.
dintr-un sistem presurizat la patru atmosfere
am deschis usa
aerului proaspat
si m-ai cuprins cu totul in brate
strangandu-ma, insa, atat de tare
incat am fost nevoita sa invat repede sa respir altfel.
m-ai adaptat putin la tine
si din stransoare mi-ai reasezat un pic oasele, gandurile,
visele.

poza preluare marieturcu

23.10.15

unde este aici?

strada este linistita
mi-au spus ca voi gasi ceva care imi va placea, cu toate astea nu stiam exact la ce sa ma astept
o zona rezidentiala cu alei si case ferite de nebunia bulevardului principal
liniste, multa verdeata, curti ingrijite si fatade nou tencuite
continui sa merg conform indicatiilor, pana trec de poarta maro de la numarul 89.
ar trebui sa ma apropii...
este un pic ciudat sa inaintezi bazat pe niste indicatii, fara sa stii de fapt incotro o iei.
parca ai fi legat la ochi.

pe nepusa masa apare o intersectie de strazi care par sa nu duca nicaieri
in afara strazii de pe care vin si care are o gramada de vile, cele trei alei la capatul carora am ajuns sunt goale...nu exista case, nu exista verdeata, nu sunt trotuare sau curti ... cu toate astea, aleile exista. au o traiectorie trasata, chiar daca doar din punct de vedere spatial, nu si administrativ.

ah, imi suna telefonul.
"Tocmai acum, ma gandesc, cand incerc si eu sa cuprind cu gandul rascrucea asta"
- alo
- salutare, ia zi, ai gasit locul?
- salut! mai, nu stiu.
- pai unde esti?
- mm, nici asta nu stiu foarte sigur.
- ce vezi in jur? uite-te pe indicatoare si citeste ce vezi.
- unde sa ma uit?
- pe indicatoare.
- nu exista
- nu se poate..totul este insemnat in viata asta. uite-te bine in jur si citeste ce vezi.
- a, gata, am gasit o sageata pentru IN ACELASI LOC.
- altceva?
ma rotesc un pic nedumerita si bucuroasa de al doilea indicator, exclam
- MAI TARZIU!
- si mai ce?
- AZI!
- atat? uite-te si la strada de pe care vii
- IERI
- si tu unde esti acum?
- fix intre IN ACELASI LOC, MAI TARZIU, AZI si IERI.
- aia e
- cum adica?
- vino inspre mine
- pai unde esti? nu reusesc sa te vad nicaieri
- ia-o pe AZI si o sa ma vezi MAI TARZIU.
- nu mai bine vin direct pe MAI TARZIU?
- nu ai cum ... o sa vezi ca se infunda ... trebuie sa le iei intr-o anumita ordine.
- unde ma vei astepta?
- intotdeauna IN ACELASI LOC, ca sa nu fie nevoie sa te ratacesti inainte de a ajunge la mine.

Tu

"Daca zici ca faci, atunci fa!"
Tu chiar ai citit si ai tinut cont.
Iar eu am reactionat istoric, bazat pe obisnuinta ca "oamenilor nu prea le pasa, de obicei".
Foarte urat, este ca si cum am etichetat deja si nu mai las loc de schimbare in bine.
Iti multumesc pentru admonestare, o meritam.
Si voi face mai mult decat atat, ma voi certa pentru tot ce trebuia sa ma cert demult, insa cu toleranta omului care isi iarta greselile atata timp cat se ridica din ele.
 
Atunci cand vindem mere si cerem pret de avocado s-ar putea sa avem o mare supriza, mai ales daca ne asteptam la gust de ananas.
Am facut rabat de la cine sunt pentru ca am vazut ca alti oameni se poarta diferit.
Asa ca le-am speculat slabiciunea, fara a-mi da seama ca am fost absorbita instant de panta micii decaderi.
Este adevarat, nu este un capat de tara si subiectul este minor in economia unei vieti, dar diavolul se ascunde in detalii si daca nu te mentii in forma pe care ai ales-o deja pentru tine, indiferent de comportamentul celorlalti, s-ar putea sa ajungi pe nesimtite in tabara dezavantajata moral.
Mai ales ca unii oameni tin cont. Si devin mai buni.

22.10.15

timpul nu exista

Incepem sa ne cunoastem...mai ales in ceea ce ne ferim sa aratam celor din in jurul nostru, sau cel putin in ceea ce alegem sa nu mai aratam.
Fiecare din noi a triat sever intre lucrurile pe care obisnuiam sa le facem si am ajuns amandoi la lista scurta a obiceiurilor cu care am conchis ca este bine sa mergem mai departe.
Insa istoria este inca alaturi de noi ... nedesprinsa de cotor.
Si nu numai ca stim ca ea este acolo, dar stim si din ce s-a nascut si mai ales, la ce a dat nastere.
  
Oare deslusirea, asumarea si mai mult decat orice, intelegerea acelora dintre slabiciunile care ne sunt comune drept loc al posibilei suferinte in viitor, ne vor trage aprioric inapoi si ne vor constitui piatra de moara in timp, sau din contra,  va fi locul de unde se va naste increderea aceea care nu se cere rostita pentru ca locuieste in fiecare clipa de aer?

Ai in fata ochilor intersectia mentala a perspectivei celei mai sublime ratari cu completarea pentru care ai trait pana acum si in numele careia v-a fost "inopinata" intalnirea
Te arunci si speri sa se deschida parasuta sau te arunci si stii ca o va face?

Pana la urma, a intelege exact de unde pornesti si de unde porneste si el, a intelege exact ce iti asumi si ce isi asuma si el, si a-ti tolera exact ceea ce in mod normal ati pune amandoi in banca acuzarii, este incurajarea sau anihilarea unui precedent

Si mai mult decat atat: este un risc sau o garantie?
Exact!


"Exact!" - ce cuvant clar si specific, dar care nu spune absolut nimic!
Este prin definitie cuvantul care are valoare doar alaturi de ceva ce se comunica pe sine.
Iar ce se comunica pe sine este eminamente imperfect.
Cum pot face casa buna perfectiunea si specificitatea lui "exact" cu  inexactitatea lumii reale care se afirma la fiecare pas?
Pai sigur ca pot ... pentru ca perfectiunea exista numai in raport cu varianta sa ciobita.
Lumea e plina de oameni "exacti".
Nu numai ca nu m-a interesat vreodata sa dau ora "exacta" cuiva, dar nici nu am in anturaj oameni de acest soi.
Prefer sa transmit universului ce ora este in fusul meu orar.

Timpul nu exista...suntem toti niste bucle frumos suprapuse una peste cealalta ... diferenta intre indivizi este data doar de cat de strans au fost prinse bigudiurile sau daca unii din noi suntem pur si simplu creti de la natura.

19.10.15

luni dimineata

Barbu Vacarescu. 19 octombrie. ora 7:30. pe distanta de 100 metri se intind fara mila 5 farmacii. 5! si mari! in toate este coada de cate cel putin 3 persoane. si nu e nici final, nici inceput de luna sa zici ca e vremea compensatelor.
rezum, poate n-ati inteles: 5 farmacii pe 100 metri dis de dimineata in mijlocul lunii.
suntem o tara bolnava.
si intretinem boala.

17.10.15

gata

niciodata nu stii cand intra zilele in sac
pana afli

sub masca indepartarii pe care as fi provocat-o, imi oferi suport in a face ce nu am putut indeplini eu.
dupa cum iti spuneam, nu este nevoie sa testez oamenii, isi dau singur masura.
respect ce faci acum mai mult decat as respecta mimetismul slabiciunilor mele
stiu ca iti voi multumi mai tarziu pentru acest puseu de luciditate ascunsa bine de impulsivitate
deja o fac...
nu esti de piatra, dar te salveaza duritatea, indiferent de cauza ei.

asa ca suntem in siguranta
fiecare in navodul sau

revolta si draci

doar in momentul in care iti vei pune problema ca ai putea sa intelegi ce am spus ... vei sti ca nu trebuia sa pleci atunci si nu asa!
cand iti lipseste constiinta a ceea ce lasi in urma, nu stii cand este cu adevarat momentul sa mai ramai putin si nici un "nu pleca!" nu capata greutatea pe care o are de fapt.
dar te-am inteles perfect.

ne lipseste timpul ... si ragazul pentru a fi cum suntem de fapt.
este posibil ca mostrele condensate de noi sa denatureze putin lucrurile pentru ca devin expresii ale ceea ce adunam intre preludii.

m-as bucura sa-ti acorzi timp sa te ridici deasupra starii de jignit-impulsiv
te rog sa fii sigur ca ti-am inteles si apreciat clipele de sinceritate, chiar daca am dat cu adevarurile de pamant.
la ce bun capul pe umeri daca il folosim numai cand ne convine?
daca vor mai fi momente in care simti ca nu ma intelegi, intreaba-ma inainte de a analiza singur...si daca nu poti sa intrebi, reciteste visul si ia-l ca pe ceva ce vine din ce cred eu despre tot. pana la urma o emanatie a subconstientului meu a pus realitatea pe acea scena.
sunt niste raspunsuri acolo care isi cer adresate intrebarile...

ai spus "nu" si pareai convins, la fel cum eu eram bucuroasa sa te aud spunand asta ... iar la distanta de o jumatate de ora, am avut parte de un "da" brutal si nestavilit de nimic. Toata pledoaria de dinainte a disparut instant si nu mai era nimic care sa bareze viitoarea durere.
am nevoie sa cred in tine, asa ca la neconcordante pe teme importante I fight back.
si daca pot s-o fac ajutandu-ma de armele celui cu care ma "lupt", nu ezit niciodata.
ti-am provocat durere si in secunda doi, mi-am provocat-o indirect si mie, prin contagiune la starea unui om pe care il iubesc.
dar uneori consider necesar sa lovesti ... din dragoste.
si chiar daca am dat si in mine, am facut-o meritat pentru ca nu am stiut feri producerea acelei secunde.

momentul palmei care ustura este un moment riscant: o data pentru ca ii ceri celuilalt sa ti se recunoasca un drept si apoi pentru ca simti ca oricat ai prefera sa o eviti, nu vrei suficient incat sa si poti.
in aceasta clipa conflictuala, singura care te tine de mana este increderea ca dupa revolta, draci, priviri dure si lucruri intelese este eliminata o "data viitoare" si cei doi raman cu o concluzie utila.

si nu!
a spune ca faci si a ajunge sa faci pentru ca ai nevoie si nu pentru ca ai spus ca faci este incomparabil mai putin valoros decat a spune ca faci si sa faci, indiferent de nevoie sau nu.
daca spui ca faci, faci. 
iar daca nu crezi ca vei avea nevoie, nu spui ca faci. cel mult, surprinzi placut.
fereste-te de orgoliul de a incurca lumea cu promisiuni bazate doar pe argumentul unei nevoi proprii autoasumat volatile.

nu cred si nu voi crede niciodata ca totul e permis in dragoste si in razboi ... cred mai degraba in "iubeste si fa ce vrei!" 

iar in privinta noastra imi doresc sa nu ne lasam niciodata neintelesi unul de celalalt, indiferent de poate-greselile pe care le vom face pe viitor.
si cel putin, sa ne asiguram ca daca le facem, vor fi mereu noi.
personal ma plictisesc teribil erorile-pattern.

sigur, daca vom mai avea ocazia vreodata.

16.10.15

diviziunea muncii

aseara am adormit gandindu-ma la ce mi-as dori sa visez, dar somnul m-a luat in primire inainte sa apuc sa-mi dau indicatiile de regie

"inchide ochii si lasa-ma pe mine!" mi-a soptit luna.

stand prea mult pe ganduri uneori ratam startul.
sau finalul.

poate ca ar fi bine sa ne externalizam fraiele cateodata si sa ii lasam pe cei care stiu ce fac sa se manifeste in ceea ce noi avem senzatia ca stapanim.

diviziunea muncii ii spune.
nu pot toti sa faca de toate si foarte bine
asa incat propun sa permit lunii sa imi vegheze subconstientul, soarelui sa imi ghideze hatisurile logicii cotidiene si tie sa ma completezi.

intrebarea este: ce rol imi revine mie?
inainte sa raspund tin sa fac o precizare catre mine insami: uneori este mai greu sa delegi iar tie sa iti ramana dreptul de veto, decat sa faci tu tot.

iti spuneam aseara ca whatsapp-ul te lasa sa alegi intre a fi vazut + a vedea si intre a fi incognito fara a vedea.
aplicatia nu iti da oglinda cu ajutorul careia sa vezi dupa colt.
e sincera si te imbie la sinceritate lasandu-te sa afli cine esti prin intermediul a ceea ce alegi.

revenind, asadar, la roluri: cred ca mie imi ramane rolul de a ma realege pe mine in fiecare dimineata ca detinator de veto.
lasandu-i pe ceilalti sa ma intample imi rezerv mie perspectiva celei mai detasate obiectivitati.
si perspectiva am stabilit ca este importanta, nu?


15.10.15

You have to keep breaking your heart till it opens

We're all just walking each other home....


"become master over yourself, master of your own good qualities...acquire power over your aye and no and learn to hold and withhold them in accordance with your higher aims..."
(Nietzsche)

13.10.15

Montaj

Totul sau nimic.
Riscant, ar spune unii. Unii, adica majoritatea.
Decat sa ma complac, mai bine ma complic, as spune eu.

Te vreau ori nu te vreau.
Ma vrei sau nu ma vrei.
Care este intrebarea?

Taiem ceva la montaj sau ne lasam firi libere, cum ne-am cunoscut?

Cumpatare in exces

Imi doresc sa am nevoie de tine.
Dar nu am ... imi este pur si simplu de ajuns sa imi doresc sa imi sunt, sa iti esti, sa ii este, sa ne suntem, sa va sunteti, sa ne suntem.

Perioadele de post trebuie sa vina firesc, fara sfortare, ambitii ori dorinte oarbe.
Trebuie sa imbie la cumpatare, calm, echilibru, aliniere, masura, intelegere si mai presus de orice, cunoastere.

Suntem in post.
Bem apa multa si ne este un pic dor de mancare. Pana cand corpul se va obisnui cu lipsa si se va adapta.
Se va adapta, el oare, la absenta celuilalt?
Suntem departe si totusi aproape.
Suntem aproape si totusi departe.
Suntem?
Unde suntem de fapt?

Indiferent de CUM ori CAND ori UNDE, important ramane SA fim!

Pana cand...

...se subinteleg ochii care nu se vad?

Ce prelungeste legatura spirituala cand cea fizica si-a pus calus?
Dorinta? Dorul? Speranta?

Sau mai degraba imaginatia a ceea ce putea fi?

Nu stii niciodata ce va urma, dar poti fi vreodata cu adevarat sigur de ceea ce a fost? De ceea ce este?
Nu exista doua realitati identice ... nici macar intre oameni aliniati de o invizibila forta centripeta si adusi impreuna pe aceeasi spirala.
Cel mult exista apropieri .... insurubari .... si cresteri impreuna.
Exista corp comun. Da.
Puncte de frontiera. Intre tine si mine. Intre noi si ei. Intre noi si noi insine.

La un moment dat totul cedeaza...furtunul de centrifugare de la masina de spalat, artera femurala, bateria de la ceas, fermoarul de la haina de iarna, becul din sufragerie, dorinta.
Iar ce nu cedeaza ramane intr-o dihotomie reprimata.

Iubirea cedeaza?
Nu si daca exista respect.

11.10.15

jeux d'enfants

caut un cuvant care sa exprime ceea ce simt cand te vad ... si ma refer exact la secunda in care ma uit la tine si tu imi sustii privirea. 
atunci, fix atunci se naste un culoar secret.
nu stiu cum sa-i spun acelei clipe altfel decat ritm.
exista o muzica speciala in acea secunda, o inlantuire de acorduri, un nesfarsit recviem pentru tot ce nu a fost sa fie si o oda a tot ce va urma.
este acea secunda in care imi canta gandul. imi canta inima. imi canta sufletul. imi canta mintea. 
este o hora diafana a infiniturilor in care se pierd toti "de ce"-ii si toate "oara daca"-urile si incep sa traiasca "acum"-urile.
dispar semnele de intrebare, punctele si punct si virgulele, dispare cratima si totul se leaga si capata sens.

iti dai seama ca daca ne-am uita zilnic unul la altul am umple lumea de culoarele noastre muzicale?
am crea un caleidoscop urias la care am avea acces numai noi.
poate de aceea ne este dat sa ne vedem rar ... sa nu privam lumea de spatiile pe care le-ar ocupa culoarele noastre.

mi-e dor sa ma inviti la dans.
mi-e dor sa ma urc pe talpile tale si sa te las sa conduci.

te uita cum ploua-n noiembrie

ploua cu stropi imensi de ganduri la tine
mi s-au aburit geamurile de la condensul facut de ba da si ba nu
streasina e plina de roua diminetilor pe care nu le avem ... inca
pe tavan vad cateva pete de la infiltratii
la incheieturile usilor se simte curentul soaptelor tale

mi-e frig...si iti simt mana calda pe spatele meu 
"cu mine nu iti va mai fi niciodata rece" sper sa te aud spunandu-mi

esti peste tot

pentru prima data nu stiu cum o sa fac ce trebuie sa fac

10.10.15

care noi?



aseara a trecut prin mine fiorul nevoii de ramas bun
a fost un traznet care m-a facut tandari pe loc. 
si am transmis tandarile mai departe

iar azi m-am trezit dupa monologul tau oniric si m-am simtit dintr-o data a nimanui ... fara scop, noima sau dorinta de a face altceva decat sa ma gandesc la ce nu este cu noi
inca nu m-am elucidat si nu cred ca voi intelege curand

inainte si dupa 
asa se imparte o viata in doua
simplu si fara drept de apel
ca intalnirea noastra

ai vulnerabilizat tiparul valabilitatilor...nici un gand negativ pe care il indrept inspre tine nu rezista, nu reuseste sa razbata ori sa se impuna.
exista ceva acolo care il neutralizeaza si il transforma intr-un recul ce ma induioseaza ca pe o copila fara scut

faci din durere frumos si bland
transformi tristetea conjuncturilor in bucuria ridicarii deasupra lor si a intrarii in altceva

sa fii, oare, primul om de care sa nu stiu cum sa ma despart?
si de care sa simt ca nu trebuie sa o fac?

un du-te vino continuu
o aderare imperfecta a unuia pe suprafata celuilalt
si un efort sustinut intru contopire

we are always almost there...

- cum se ia suferinta la tranta? te intreb
- treci prin ea, traind-o! imi raspunzi fara ezitare.
- crezi ca ma feresc?
- da, te ascunzi, dai inapoi ... ti-e teama ca ar putea iesi?
- mi-e teama ca nu intelegi. si nu e propriu-zis o teama, asa e vorba...
- daca vrei sa ma doara, fii indiferenta! 
- nu vreau sa te doara, nu asta e ideea.
- o sa te caut! imi spui din nou a nu stiu cata oara.
- si daca va fi prea tarziu?
- atunci va fi prea tarziu. dar trebuie sa fie.
- esti sigur? ma gandesc eu sa inchid acest cerc al promisiunilor cu una care sa le cuprinda pe toate.
- ce intrebare e asta? spui uitandu-te la mine si asteptand lamuriri.
- simti ca prezentul iti scapa printre degete si tii neaparat sa promiti ceva pentru a-ti asigura viitorul. Then make it big!
Ti se citeste pe chip ca preferai sa nu-mi provoci acest ultim raspuns. Asa ca ripostezi:
- sa te tii!
- balansul perfect se face in doi, artist nebun! tot restul e o cautare haosanta a punctului de ancorare. dar tu stii deja asta.
- intr-adevar.

Vazandu-te ca ma iubesti, vazandu-ma ca te iubesc, ne gandim la cum am putea inchide intr-un sarut de weekend aceasta harjoneala de copii adulti... In schimb, cu dor unul de celalalt, eu plec si tu ramai. Sau invers?

fara titlu

nu-ti lasa fericirea sa depinda de ceva ce poti pierde...

sa ne intristam un pic

am trecut acum vreo ora prin Amzei si la un moment dat am vazut doi tineri care pozau un colt de strada ... m-am apropiat pentru ca oricum drumul meu trecea pe acolo si cand mi-am intors privirea am vazut un omulet al strazii care statea cuminte, fara sa deranjeze pe nimeni, cu o privire blajina cum rar iti este dat sa intalnesti, imbracat saracacios si jerpelit, si care zambea ... zambea la camera. Se simtea, parca, dintr-o data, ne-nebagat in seama si ii placea. Era in centrul atentiei si a facut tot ce i-a stat in putinta muschilor fetei sa isi primeasca oaspetii asa cum se cuvine.
iar cei doi il pozau din toate unghiurile, fericiti ca au un obiect de studiu in acest Bucuresti ofertant.
dragi experti pasionati de arta urbana si cica, de chipuri, inchideti obiectivul si deschideti ochii!
nu totul se imortalizeaza!

9.10.15

Nod

Mi s-a pus un nor in gat. Da, nor. Din acela pufos care ineaca prin supra-expunere de lumina.
Prefer sa nu stiu decat sa stiu ca nu (poate)
Sunt doua feluri de rani..cele care se trateaza iar, in timp, se vindeca, si cele care se lasa neglijent sa faca puroi, apoi sa supureze si in final sa duca la cangrena si eventual la amputare.
Si sunt doua feluri de oameni...cei care spun ca incearca si cei care fac.
Incercarea trebuie verbalizata intr-un laudatio anticipativ pentru ceva putin posibil a se produce ... trebuie spusa, trebuie bagata in seama la nivel declarativ pentru ca, spre deosebire de actiune, nu o vezi.

6.10.15

sub acelasi cer

evadarea tacuta ... 

inainte sa cobor din masina, daca mai tii minte, usa era incuiata ... probabil se incuie automat cand pornesti motorul ... 
neputinta si, de fapt, lipsa de dorinta in a-ti da drumul, in a pleca, in a ma desparti de tine, mi-au dat prin acest simbol al incatusarii o stranie senzatie de libertate in captivitate. 

pentru un moment viitorul a ramas suspendat intre acum si acum plus inca o clipa si am simtit ca ai decis tu pentru amandoi, ca ai stiut sa ne plasezi  intr-un noi, cei care ne suntem perfect care nu necesita interventie.
in visul meu brodat pe loc parea ca nu mai vrei sa imi dai drumul, ca nu mai am nevoie de luciditate, de ratiune, de analiza, de ... impotrivire.
parea ca lupta nu se mai lasa dusa
parea ca se intampla ce se cerea sa se intample

usa incuiata a masinii, aparenta sa intemnitare, tu acolo mi-ati luat simtul raspunderii ... nu mai trebuia sa ma extrag fortat din urna unui prezent dureros de dulce ... ce bucurie sa nu mai trebuiasca sa spun "nu" cand fiecare particica din mine urla "da".

rabdarea, disciplina...
credeam ca le-am trait deja in formele lor cele mai profunde, dar nu.

complicitatea cu energia care iti aduce binele si siguranta aproape mistica pe care le simti cand, desi lucrurile nu se intampla intocmai dorintelor tale, auzi universul soptindu-ti: "o sa-ti placa mai mult scenariul asta".