30.4.15

perfuzii

s-au inventat plantele care infloresc singure, fara sa le uzi
desi sunt oarecum uituca in ale grijii acordate florilor, recunosc a nu-mi placea perspectiva in care, din lipsa de implicare personala, natura te asista.

este ca si cum am spune, si nu am fi departe de adevar, ca s-a inventat si viata pe care sa o traiesti fara sa fii prezent in ea



28.4.15

limita falsului

acum vreo opt duminici vorbeam cu cineva despre autenticitate ... ce inseamna, ce origini are, ce limite are ...
desi discutia s-a incheiat atunci, la o masa dintr-o frumoasa cafenea, eu am zabovit asupra subiectului
si pana acum, ceva mai mult decat "conform cu originalul" nu am gasit ca definind-o.
mai caut

26.4.15

vis

un somn bun dupa saptamani de nopti nedormite te poate reface mai bine decat o iubire completa dupa multi ani de pribegie
zau!
dupa 12 ore de somn adanc te poti incarca de 1000 de ori mai mult, te poti trezi mai senin, mai lucid, mai "tu" decat dupa 12 ore de impartit si receptionat iubire.
daca nu ma credeti, traiti intr-atat incat sa treceti prin ambele stari si contraziceti-ma.

desigur, ideal este sa adormi iubind.
pentru cine crede in idealuri ... 

despre cariera

nu iubim la fel ... ceea ce oferim universului sub forma de iubire depinde atat de cei pe care ii iubim, cat si de disponibilitatea noastra de a iubi pe oricare din ei
sentimentul de iubire nu este o pavaza a ceea ce nu se poate intregi in lipsa lui.
nu este un freamat diafan care inaripeaza searbadul ori un aracet care lipeste cioburile zilelor sparte
personal vad iubirea ca pe o viziune suplimentara, o noua perspectiva asupra lumii, o poarta de acces spre un alt tip de intelegere; o noua atitudine in fond.
acest nou tip de intelegere are un buton de panica actionabil in momentul de limita al luciditatii ... pentru ca ne inhiba emitatorii obiectivitatii.

exista oameni pe care nu ii poti iubi fara a te simti stirbit cu fiecare clipa petrecuta impreuna
in fata acestora iubirea "adevarata" nu are nici o putere: pe tine nu te implineste ca om, pe ei nu ii scoate din coconul obiectivitatii.

cred ca daca vrei sa poti iubi fara "dar"-uri este nevoie sa ai incredere ca se pot parcurge in mod natural doi pasi
- se poate ajunge la subiectivitate in doi
- se poate reveni firesc si non-brutal la obiectivitate ca si cand nu ar fi fost niciodata lasata in urma.

altfel ... doar speri la asta, bezmeticind printre oameni.

25.4.15

Declaratie de conformitate

Traiesc....mai bine zis orbecai pe aici, pentru ca nu gasesc nici o utilitate in a muri
In a invata sa mori, da
Dar asta e un proces pe care il intelegi (pr)in si dupa "orbecaiala".

Ies in lume, rad, dezbat, alaturi de ceilalti facem echipe, planuri de afaceri, crestem idei, gasim solutii, iesim la teatru, bem vin rosu ... 
toate in numele a doua idei contrare: sa intru in mine pentru a iesi cum sunt de fapt.
cum sunt de fapt? 
cum sunt cand nu ma alung din mine stand printre oameni: mai mult singuratica decat sociabila, mai mult curioasa decat lenesa, mai mult analitica decat visatoare, mai mult incomoda decat conformista, mai mult puternica decat slaba, mai mult empatica decat indiferenta, mai mult "in" decat "in afara" mea.
si ce-i cu asta?
pai e ... contrariile ma impiedica sa aflu ce caut si ma tin captiva in a le echilibra.


Perceptie

Un punct de reper este bine sa fie suficient de indepartat incat sa para nemiscat.
Pentru ca de stat pe loc, nu sta.

Servodirectie

Stau pe locul 108 din vagonul 1 al intercity-ului care pleaca din punctul A pentru a ajunge in punctul B.
Citesc dintr-o carte pentru care nu mi-am mai oferit ragazul de prea mult timp....imi place si imi aminteste de ce mi-am propus sa o citesc :).
Unghiul perspectivei mele bate pe foaie si surprinde razant ce se intampla imprejurul contextului la care ma concentrez.
Dintr-o data am senzatia de usor dezechilibru ... Si de plecat pamantul de sub picioare...beau putina apa sa imi revin si pun vertijul pe seama faptului ca nu am apucat sa mananc inainte sa plec.
Nu imi revin.
Ma ingrijorez.
Ridic privirea.
Descopar motivul: suprapunerea.

In timp ce eu asteptam sa imi porneasca trenul, altul sosea in statie....si imediat dupa acest episod a pornit si trenul meu in timp ce alte vagoane se propteau, din sens opus, de peroane.
Da, suprapunerea mai multor cadre pot manifesta efecte adverse printre care si ametelile.

Este foarte bine sa fii constient de contextul in care te afli, dar sa nu il lasi sa te destabilizeze si sa stii sa mentii cu luciditate drumul ales.

23.4.15

defectul perfect

un ideal care se respecta are un defect major: este perfectionist.
nu se multumeste cu el insusi si cauta mereu autodepasirea
care nu are cum sa vina

nici macar idealul nu este ideal
supraestimam prea mult ceea ce nu stim sa exprimam in cuvinte simple

18.4.15

asistemic

imaginati-va un tot, un sistem
si apoi imaginati-va cum acesta se scindeaza sub ochii vostri in subsisteme.
si cum, fara preaviz, subsistemele prind viata, suflet, cuvant, pareri ... si glasuiesc.
isi dau cu parerea legat de ele insele ... legat de celelalate subsisteme, si in final legat de sistem.
sa dam voie acestor elemente componente sa exprime cu privire la intregul din care fac parte? sa le lasam sa speculeze si sa analizeze ceea ce nu au cum sa cunoasca (de la celelalte subsisteme)?

ce inseamna de fapt echilibrul: momentul in care subsistemele constientizeaza existenta celorlalti coechipieri si incep sa opineze ... sau cand reusesc sa ignore elementele care le indeparteaza unele de altele si le fac sa fie diferite?

De sub acelasi cer

Nu sunt un om liber
Dar este cineva?

17.4.15

carnetel

pentru mine carnetelul inseamna un manunchi de post its cu cotor.
nu este un sfetnic bun
nu este o colectie nepretuita de citate, ganduri, idei
nu este un mic compendiu filosofic

este doar o biata stiva de reminder-e banale
iata primele trei pagini din carnetelul meu - atat de vechi incat s-au desprins de cotor

  

dar vai, ce imi mai place sa il deschid cateodata!
acest mostrar imi ridica la fileu problematici pe care mi-am propus atunci, la momentul citirii sau gandirii lor, sa le vad din noi perspective odata cu trecerea timpului

si, pana la urma, de ce nu as asculta eu cea de azi, de eu cea de ieri? 

16.4.15

(Con)Vietuiri

Acum învățăm. 
Acumulăm. 
Apoi, în altă viață, vom face totul bine de la început și până la sfârșit. 
Viața asta e doar o ciornă. 
Vom trece totul în altă viață “pe curat”.

În altă viață vom sta mai mult cu prietenii 
…și mai puțin cu grijile.

În altă viață ne vom putea ține toate promisiunile. 
Mai ales pe acelea pe care ni le-am făcut chiar nouă.
Sau poate pur si simplu nu ne vom mai promite lucruri.

În altă viață vom avea mereu curaj. 
Pentru că am învățat că aceia care se tem să nu piardă ajung rar să câștige.

În altă viață ne vom permite luxul generozității.
Sau vom fi, fara a mai pierde timp invatand, altruisti. 
Acest paradox cosmic când cel care dă simte că are mai mult.

În altă viață vom avea timp. Acel timp despre care inca nu suntem siguri: exista, nu exista? Da, in masura in care el exista, el si este ... Doar durează o viață. Și vom da din timpul nostru tuturor celor pe care i-am amânat mereu. Si mai ales noua.
În altă viață vom iubi “ca la început”. Chiar dacă ne-ar plăcea să ne întâlnim cu aceeași persoană despre care spunem astăzi că ne enervează. 
Las’ că-i bine că nu ne plictisește.
Si vom iubi cu adevarat, nu doar in mintea noastra ... Pentru ca vom fi mai destepti iar prostii nu este cu putinta sa iubeasca, nu?*

În altă viață vom prețui ce am învățat că e important. Și vom face mai ușor diferența între ce e necesar și ce e doar “la modă” sau in linia vanitatii dorintelor noastre desarte. Între ce vrem noi și ce vrem pentru alții.
În altă viață vom ierta mai ușor. Că e obositor să tot plătești mereu cu aceeași monedă. O adevărată inflație de răzbunări.
În altă viață vom fi noi înșine, că în asta abia am învățat cum.
Iar daca nu credem in viata de apoi sau in cea de dinainte...

... Macar de-am trai aceasta ciorna neintinat si frumos intru imperfectiune, intr-o asteptare frumoasa a unei cautari ce nu se va lasa gasita niciodata.


*A.Paleologu

Text R.F.Constantinescu modificat.

15.4.15

Cu directie

Sa incerci sa minti doar ca sa vezi daca poti fi crezut
Fara sa faci rau cuiva!
Si sa constati ca te descurci suspect de bine...

Este usor infricosatoare viteza cu care se pot propaga subiectivitatea si ineptiile in univers

Fara sa faci rau cuiva, faci rau "intregului" din care tu insuti faci parte

la repetitii

am zile in care ma confrunt cu probleme de matematica logica pentru rezolvarea carora ma invart cu orele in jurul cozii si parca nu stiu cum sa ma complic mai tare
naucitor de enervant, as spune ... simt ca am solutia, e acolo, la naiba, in fata mea, dar cumva ma autooblig sa vad totul dindaratul unei anchilozante pacle
tin minte ca am mai rezolvat o data lucrurile care ma incearca acum ... insa refuz sa copiez dupa mine insami ... asa ca ma chinui, ma strofoc sa simplific si nu reusesc decat sa complic totul intr-un mod lamentabil ... ma pierd in propriile-mi rationamente si ma gandesc, invinsa, ca mintea este un circuit complex de ganduri anapoda pe care nu le poti controla decat daca nu iti propui.
pentru ca uneori am termene de respectat* recunosc, cedez si ma uit in urma la cum am rezolvat lucrurile data trecuta
si ma uimesc cu simplitatea senina de care am putut da dovada

si ma intreb: in care din cele doua situatii mi-a "luat dumnezeu mintile" cu adevarat? cand pot fara efort sau cand nu pot cu efort sustinut?

si mai mai intreb: oare cand stii ca poti ceva ce nu ai mai incercat vreodata, nu ne sopteste cumva o voce a spiritului ca de fapt stim cum se face? ... si nu cumva de-asta continuam sa incercam ceea ce pare imposibil si uneori scapa unei minti asa zis lucide?

* in traducere libera, viata este scurta daca te obligi sa tot calci repetat pe aceleasi poteci

10.4.15

de la nivelul ochilor

iar m-am lovit de pragul de sus si mi-am spart capul
oare de ce atata retinere in fata scopurilor (mai) marete de tocul usii?

"Fii bun!"

cum de nu gasim o vociferare a naturii in relatie cu alaturarea temporala a inzestrarii native cu reamintirea continua prin sfaturi?
nu ar fi firesc sa intervii pentru a repara un neajuns al lumii la care s-a ajuns?

De sarbatori

De sarbatori imi aduc aminte ca am un trecut.
In restul anului il am in mine, intrinsec-it.
Doar de sarbatori iese din mine pentru cateva zile si ma priveste in ochi ca si cum ar fi o entitate separata.
Si ma priveste calm, senin, soptindu-mi: "ma bucur sa te vad bine".
Iar eu zambesc stiind ca peste cateva zile voi metaboliza si aceste noi clipe.

5.4.15

asemanari privite retrospectiv

nu demult am aflat ca mai este cineva care cand era mic scria cu creta pe mobila si cu carioca pe pereti.
sau ca este cineva care isi facea "cazemata" in casa, din umbrele peste care punea un cerceaf si sub care statea cu orele...
azi am aflat ca mai este cineva care cand era mic se ascundea dupa hainele din cuier, de timiditate.
la fel stiu pe cineva care aduna toate maruntisurile din casa, le punea pret pe bucatele din hartie, le intindea pe masa din sufragerie si "le vindea" clientilor.
...sau pe cineva care citea cu voce tare, dar cand nu era nimeni prin preajma, "stirile" ori programul TV in maniera in care o faceau crainicele de atunci.
sau pe cineva ca isi numara pasii ... obsesiv ... se trezea numarand 198,199...pe mine m-a chinuit pana in adolescenta treaba asta.
si mai sunt exemple ...

oare ce ne apropie, pe noi cei care am facut aceleasi lucruri intr-o secventa de timp: o memorie a universului care se transmite inefabil prin (non)materie si din cand in cand prinde contur in cate un omulet, sau niste elemente genetice pe care le avem toti in noi, dar care nu ies la iveala decat in viitoarele personalitati apropiate?

ma amuza sa descopar ca au mai fost copii ca mine
ma amuza si ma linisteste ... am fost un copil taciturn si tare nelinistit, preocupat de manifestarile mele despre care am inteles atunci sa mi se para cumva nefiresti.

probabil la fel se va intampla si peste ani, cu mine cea de acum.

astept sa vorbesc cu cineva, o femeie, despre care sa aflu ca ciomagea baietii de la gradinita.
inca nu am intalnit-o, dar cred ca am avea un subiect in comun: calmul de dupa, senzatia ca ai facut ce trebuia :).

4.4.15

Fara citate

Oameni care citeaza fara amintirea sursei...care isi asociaza goliciunea cu plinatatea unor vorbe simtite, intelese, asudate de viata

Of, cate forme fara fond!
Cu toate acestea ramane un lucru bun ca ideile mari sa circule chiar si prin intermediul ramelor ...

eu si ei

curiozitati, nonsensuri sau neintelegeri? e plina lumea de ele.
eu recent mi-am dat seama ca imi era strain simbolul horei romanesti.
am simtit sa ma fac mica si sa imi fie rusine.
struta.
adica sotia strutului care isi baga capul in pamant de rusine.
si m-am simtit straina de viata in care traiesc.
m-am intrebat cate n-oi sti ... si m-a lovit un mic atac de panica, apoi s-a aratat un mic hau, un soi de gaura neagra care ma tragea inauntru
am inchis ochii si am zis "hai, du-te, haule, fa-te util altundva"
am stat putin asa, cu mine, straina de mine si in liniste.
nu m-a apucat foamea de simboluri traditionale ... ci am stat sa rumeg motivele pentru care nu mi-e foame de ele.
am avut, am si m-as bucura sa imi mentin curiozitati dintre cele mai diverse, insa probabil o igiena a predispozitiilor ma retine in a vrea sa aflu totul despre tot, oricand, oriunde si indiferent de motiv.
si nu ma nemultumeste foarte tare ideea ca mereu vor ramane noi lucruri frumoase de descoperit accidental intr-o discutie la un ceai.
din contra, imi chiar place potentialitatea acestei surprize placute!
si am stat cu mine gandindu-ma la asta.

apoi am reintrat in lume si am observat ca ma loveste de dimineata pana seara un tipar iritant
- ma ajuti si pe mine cu prezentarea asta?
- incerc
----------------
- ajungi la initalnire?
- da, incerc sa ajung, nu promit nimic
----------------
- ce inseamna asta, nu inteleg la ce te referi?
- incerc sa iti explic.
----------------
Ce-i oligofrenia asta lingvistica? Ne-au spus cartile de dezvoltare personala ca "nimic nu trebuie in lumea asta" si ne-am apucat de "incerc sa".
Cum ar fi sa intru in starea de a incerca sa scriu? Ori scriu, ori fac altceva, cel mult ma gandesc la actul scrierii.
Ia incercati voi sa va ridicati din scaun. Cum e? Nu, nu te ridica, nu sta jos, incerca sa te ridici.
Sau incearca sa simti, sa faci, sa speri, sa traiesti, sa mori.

Gasesc in "incerc sa" cea mai comoda scuza pentru a nu te apuca.

Si struta de mine si-a ridicat capul din nisip.
Nu pot sta pe loc doar pentru ca mi-am constientizat o ignoranta.
Sunt celelalte curiozitati care ma cheama si inspre care ma duc cu bucurie.

3.4.15

Pe santier

Exista o defectiune pe scara blocului unde locuiesc si pentru remediere este nevoie de interventie la mine in apartament - trebuie spart tavanul de la baie si schimbate cotierele de fonta de la sistemul de tevi de scurgere.
Galagie mare.
Ca la sedintele.
De partid.
In camera mea am dat drumul la pian cat sa razbata peste nebunia din baie.

- Domnisoaraaa, veniti putin?
Ma duc.
- Aveti cumva un flex?
- Nu, imi pare rau.
- Bine, nu-i nimic, ne descurcam fara ... Speram sa nu stam mult pe capul dvs.
- Nu va faceti griji, zic eu intorcandu-ma spre muzica mea de pian.
- Auziti? Nu dati mai tare ce ascultati acolo?
- Ba da, ma bucur eu.
- Bueh, Gicule, tu ai venit aici sa asculti muzica? il admonesteaza coechipierul de interventie.
- Taci mah si asculta!

Acum muzica mea razbate peste bormasini si ciocane si inunda etajele ... Si nu se poate supara nimeni din bloc, e lucrare obligatorie pe scara.