28.2.15

cheie

am gasit, in timp ce faceam curat, o cheie
cine stie de cand sta acolo, in scrumiera de pe masa?
am tot trecut pe langa ea, dar acum am ridicat-o, am sters-o de praf ... si m-am uitat la ea gandindu-ma "oare ce deschid eu cu ea?"
nu mai retin de unde e

cine stie cate chei avem cu noi, fara sa stim la ce usi sa batem!

27.2.15

puncte de fierbere

punctul slab al oamenilor practici este momentul in care constata ca au emotii
cat despre punctele slabe ale oamenilor senzitivi ... cat timp aveti la dispozitie?

26.2.15

citat. viata a vorbit

mai nou exista doua identitati intr-una: Costica - omul, si Costica - angajatul.
of, ce poate face angajatul din om!

25.2.15

exercitiu pentru acasa

am vazut ca este la moda sa ne intrebam toti, in bloc si in corpore, ce ne face sa fim fericiti si ce inseamna fericirea pentru fiecare din noi
parerile difera
normal!
am facut si eu un exercitiu de imaginatie ... ghiciti ce am aflat: ca nu stiu ce ma face fericita decat dupa ce sunt
si odata ce sunt, nu inseamna ca repetand experienta voi repeta si starea avuta
e foarte putin probabil sa poti reproduce o emotie doar pentru ca reproduci partial* contextul in care aceasta a luat nastere
cu alte cuvinte nu stiu ce ma face fericita decat dupa ce aflu
si aflu doar daca ma ascult

bresele sunt cele care ne definesc ceea ce vrem de la noi
bresele in viata de zi cu zi, momentele in care ne permitem sa fim.


*integral este imposibil

23.2.15

(nu doar) cuvinte, stari!

e minunat sa ti se vorbeasca despre patetic ca despre ceva liric.
conteaza atat de mult cum ne formulam ideile!

cu oamenii potriviti te simti imbogatit chiar si atunci cand ti se anunta, subtil si suav, posibilele neajunsuri ori infirmitati emotionale sau rationale pe care le-ai putea avea
mai mult chiar: simti ca ti-a fost indreptata atentia spre cum te poti potenta mai bine!

intermezzo

am zabovit cateva secunde asupra unui moment probabil dintr-un viitor presupus: la o frumoasa varsta de 80-90 de ani, stand intr-un scaun comod, cu o carte veche in mana, in bataia soarelui si a unui vant suav de vara, pian pe fundal si zambind cu gandul la cat de mult ma framantam la varsta de 32 de ani din dorinta de a-mi elucida ce NU vreau sa aflu axandu-ma pe ce imi doresc sa inteleg.

frumosi si tumultuosi ani traiesc acum
posibil ca merg bine doar impreuna ... la frumusete si tumult ma refer
ma astept sa inteleg la un moment dat

Nu ceva anume

Sunt intr-o constanta cautare a ceea ce ajung sa gasesc

21.2.15

Cum ma cuceresti

Cu o fraza fireasca, plasata in univers intre cafeaua de dimineata si prima stire citita pe hotnews ... in care transmiti in mod nefortat lumii ca esti bine si ca nu prea ai nevoie de nimeni pentru asta.

20.2.15

declic util

azi am simtit un lucru nou: un pic mai greu exprimabil in cuvinte, dar usor comprehensibil daca apuci sa il imortalizezi in timp ce se intampla

incerc sa il explic, totusi...

stiti senzatiile acelea in care va doriti sa incheiati o relatie, sa terminati o prietenie, sa va schimbati locuinta, locul de munca ori stilul de viata?
adica acele momente in care traiti plenar pentru ca nu mai aveti ce pierde?
sunteti fix intre etape - cea trecuta, de care v-ati delimitat, si cea viitoare, in care v-ati angajat mental fara insa a fi simtit mireasma noului

si aici, fix intre etape, este zona in care nu mai aveti ce sa pierdeti dar aveti totul de castigat, in care traiti neatasati si detasati, usurati ... este zona in care puteti deveni incredibil de frumosi prin autenticitate si tinerete. 
ce considerati ca ati avut nu mai aveti si ca va doriti sa "obtineti" inca nu se afla la voi, dar va transmite ganduri bune.

aici, intre etape, nu mai exista atasament, nu va mai incurca durerea si dezamagirile, nu mai sperati "sa treaca" ori sa "nu observe", nu va mai pierdeti clipele pretioase pe "cum ar putea fi".
ati ajuns mental si emotional dincolo de nivelul lui "a fost" ... sunteti deja in sfera lui "a fi" conjugat la timpul prezent

aici se muta muntii, aici se inving temerile si tot aici se ajunge cu intelegerea dincolo de "de ce" ... se ajunge la o lipsa a intrebarilor ori a raspunsurilor

dar cum putem ramane intre etape, daca nu prin a crede ca totul este efemer, atemporal si lipsit de consistenta durabila?

19.2.15

formari

oamenii frumosi nu sunt o intamplare
sunt cei testati de furcile caudine ale vietii ... incercati, traiti, atinsi, loviti si mai apoi imbucurati, inveseliti, inseninati si reveniti prin propria-le intelepciune si putere de apreciere
in mod clar oamenii frumosi nu sunt o intamplare
ei sunt o devenire

18.2.15

Teama de teama

De cele mai multe ori teama de singuratate este cea care ne impinge si mai abitir inspre ea insasi.

Ne purtam in contra a ceea ce ne dorim ... Si aceasta neintentionat emotional insa inconstient intentionat rational.
Teama ne paralizeaza deseori intentiile noastre cele mai de pret ...pentru ca nu-i asa, numai cand avem ce pierde suntem tentati sa aparam cu obstinatie...

Singura emotie care scurtcircuiteaza aceasta emotie abisala a fricii este speranta.
Cand doza in care ne administram speranta este mai mare decat cea in care ne alimentam temerile, atunci avem o sansa de a reusi sa iesim din bucla.

Pana atunci ... sa acceptam zabala la umbra consolarii ca putem oricand sa decidem invers.

17.2.15

Realitate

Sa fim sinceri cu noi !

Ne dam cu adevarat seama daca ne pasa de ce cred ceilalti despre noi numai in momentul in care aflam ce cred ceilalti despre noi
Nu mai devreme
Si nici mai tarziu

Odata ce ai inteles un lucru, nu te mai poti face ca nu-l stii.

In rest, desigur, putem sustine ceea ce suna prezentabil publicului de a carui parere, in speta, nu ne pasa :)

9.2.15

acasa

a te simti "ajuns acasa" cand intalnesti persoana pe care ti-a pregatit-o universul nu exclude a te simti "acasa" si cand esti doar cu tine

diferenta intre cele doua sta in apropiere ... in prezenta celui potrivit te simti mai aproape de cine poti fi, pentru ca nu-i asa, cand iesim din noi de fapt nu facem decat sa intram mai adanc in noi insine.


*preluare poza

(in)finit

nu, nu putem pastra infinitul doar pentru noi
oricat ne-am dori sa luam cu noi cate o mostra din univers nu avem cum
cerul, pamantul, aerul sunt non entitati care inseamna mult mai mult decat o compozitie chimica ori niste straturi de argila ... sunt energie, sunt liant, sunt tot
tot ceea ce este in afara noastra ne poate cel mult coordona, directiona, influenta precum un mic convoi de ingeri inghesuiti pe un umar
daca auziti din cand in cand un puhoi de energie care aduce cu "revino-ti"e doar o subtila insinuare a universului

stiti cerculetele pe care le fac fumatorii cu fumul de la tigara?
si cum o simpla dexteritate nativa se poate transforma in exercitiu de relaxare ... 
tot asa, relaxandu-ne, putem invata cum se poate contacta universul pentru a nu mai simti nevoia de a-l incaptiva*

joaca de-a uriasul cu putere infinita presupune perspectiva orizontului in care ne impreunam mainile spre a imagina un cerc, sau un triunghi prin care sa soptim arogant nemarginirii "uite, pot face din tine un cerc ... sau un triunghi ... sau un patrat ... pot face orice". 
si universul raspunde "da, poti ... daca tii neaparat sa ma vezi in cadre finite"

daca stim sa ascultam de noi si de restul lumii, aflam ca orice conditionare presupune un final abrupt al firescului
iar daca nu stim, poate n-ar fi rau sa ne lasam surprinsi de ce putem descoperi cand ne propunem ... 

dexteritatea in a nu mai incerca sa ne marim posesiile se poate transforma intr-un exercitiu de apreciere a ceea ce numai in infinit poate straluci
putem continua sa simulam triunghiuri pe pamant ... dar numai ca o reamintire a faptului ca nu putem lua cu noi mostre din univers.

universul traieste prin mine
dar niciodata doar prin mine

si eu, tu traim prin univers
dar niciodata doar prin el


*oare exista cuvantul asta? daca nu, tocmai l-am inventat eu :)

8.2.15

declic

cred in nebuniile si in aventurile de-o viata ... cele care te fac sa crezi ca "everything else is wrong"
mi-s dragi asa ca le-am dat un numele de alint "epifanii de cafea" pentru ca de regula asa ajungi la ele: intr-un moment de rutina cotidiana
mult mai putin cred, insa, in capriciile de moment, cele care iti tulbura vederea, mintea si sufletul.
pentru acestea este ideal diagnosticul de "pierdere temporara a cunostintei"*

diferenta intre cele doua este ca primele re-echilibreaza, sub semnul unei aparente destabilizari, in timp ce cele din a doua categorie, desi par inofensive, pot disloca vieti, caractere, coloane vertebrale

cele pentru care ai cu adevarat nevoie de curaj sunt primele ... pentru ca implica un triumf al emotionalului in fata rationalului in care trebuie sa te desprinzi de tot ceea ce ai fost pentru a ajunge tot ceea ce poti deveni
important este sa innebunesti la timp pentru a apuca sa te bucuri de consecintele acestui curaj

in mod cert, nu toti dispun de forta de a se desprinde
cu toate astea, nu sunt mai putin meritorii de micile lor momente de revelatie pentru ca, desi raman incremeniti in proiect, cel putin incep sa se asume cu adevarat


*temporar insanity = nebunie de moment

clipe parfumate

Stiti senzatia aceea de obisnuinta cu propriul parfum?
Cea in care, de la un moment dat, simti ca desi pulverizezi cantitatea obisnuita, parca nu il mai simti cum il simteai la inceput?
Se numeste obisnuinta, rezistenta la, imunizare.
Asa ca ce faci? Maresti doza...pana la noul prag olfactiv care te satisface

Ruperea de ritm apare in momentul in care, intr-un oarecare moment, cineva iti spune "ce frumos mirosi!" si tu de abia atunci iti amintesti ca exact in ziua aceea uitasei sa te dai cu parfum

Dar: "stai, atunci cum de il simte?"

Pai il simte ... pentru ca excesul cu care te-ai imbracat zilele trecute intre timp s-a diluat in normalitate ... in acea normalitate care pentru tine a devenit imperceptibila si nu iti mai anima nici un simt.
Ai receptorii amortiti...
Si il mai simte pentru ca, spre deosebire de tine, are perspectiva celui care apreciaza suavul, firescul, dozajul diafan - cel nu prea subtil pentru a nu fi simtit de ceilalti, dar nici prea puternic pentru a nu te mai lasa pe tine sa respiri ori sa surprinzi si alte arome

Acolo e cotitura...in punctul in care nu risti sa ajungi, din lipsa vederii panoramice, sa te asfixiezi in propriul tau univers doar pentru ca ai uitat pe o etajera prafuita lentila fotografica a detasarii

6.2.15

punct si de la capat cu perfectiunea

deci: mult timp am considerat ca fara mine lucrurile nu se pot infaptui "cum trebuie" sau ca altcineva nu poate face lucrurile mai bine decat le fac eu
am considerat ca daca incep ceva trebuie sa termin si nu oricum, ci in asa fel incat sa arate perfect.
dar ghici ce! pentru ca desteptaciunea educata se autosaboteaza, la final constatam intotdeauna ca mereu poate exista o bresa care sa permita acelui lucru sa fie facut mai bine - consolarea imi era in orgoliul ca numai eu aveam acces la acel ochi critic, restul lumii nefiind capabila de o intelegere la acest nivel.
dar autoblamarea si, in subsidiar, teama de "si, totusi, daca..." existau in subconstient.

fiecare proces era unul extrem de complex din punctul de vedere al infaptuirii, incercam mereu sa surprind cat mai multe aspecte posibil a aparea pe parcurs, aveam in vedere sa analizez pana la epuizare fiecare flanc si fiecare virgula, eram cu mintea excitata la maxim de gandul ca oricand, dar oricand, ceva va putea interveni brutal asupra echilibrului pe care incercam eu sa il instalez pe veci.

finalul: proiecte de anvergura finalizate frumos si de care sunt mandra
mandra, nu bucuroasa!

mandria ... este o proiectie a ceea ce vrei sa simti asupra celui care vrei sa fii
este eticheta pe care ti-o pui singur

perfectionistului ii este teama de repros ca de nimic altceva - daca nu ii reproseaza ceilalti ceva, isi reproseaza el.
uneori, chiar se auto-faulteaza cu voce tare din dorinta de a evita sa o auda de la altii ("da, stiu, am uitat de...")... cand uneori oamenii vor doar sa il admire
este o teama aproape organic transformata in durere...
simte ca se prabuseste totul sub el, in special atunci cand exista cineva care semnaleaza ceva cu care chiar el este de acord!
jale maxima!

perfectionistul este un om care in mod constant si in doze egale isi alimenteaza egoismul, dorinta de a primi apreciere, stima de sine conditionata de avizul celorlalti, neincrederea in el insusi, lipsa tolerantei fata de cine poate fi versus cine ar trebui sa fie
perfectionistul este un intransigent, un om cu antenele mereu ascutite pentru critica constructiva, o persoana care isi demonteaza teoriile pentru a le repune pe ordinea de zi, un hotarat in a fi nehotarat, un suflet ratacit in ale ratiunii, un om care pune suflet fara insa a si-l deschide!

exista perfectionisti care reusesc sa se ridice deasupra propriului perfectionism si il transforma in arta de a gestiona chinurile lucrului cu incompletitudinea, de a accepta si de a intelege nevoia retusurilor primelor lor schite
ajung sa inteleaga ca nu iti poate iesi totul perfect din prima, ca nu e obligatoriu sa faci lucrurile perfect din a doua si ca odata terminat, lucrul facut de el ramane perfectibil!
este o zvarcolire teribila sa ajunga la adevarul acestei concluzii
la fel cum este un chin sa nu se indoiasca de sine stiindu-se impecabil....pana brutalitatea karmei ii deruleaza pe un ecran imens erorile facute.

perfectionistul se asteapta la imbunatatirea constanta a celorlalti
aproape ca se bazeaza pe asta punand pe ei o presiune invizibila care treptat se asezoneaza cu asteptari in crestere
si ce sa vezi? restul lumii nu e totdeauna in asentimentul tau si se decide sa nu evolueze asa cum te astepti tu sa o faca

dupa indelungi chinuri si proiecte personale sau profesionale am reusit sa ies din bucla ... si sa transform perfectionismul in ... oarecum opusul lui: in masura in care pot, interactionez cu lucrurile numai daca rezonez cu ele, daca energetic exista o apropiere chimica.
iar cand exista ... ma port firesc, urmand sfaturile frunzelor care nu au nevoie sa invete sa creasca ... pentru ca stiu deja sa o faca.
ma ascult mai bine.
si apreciez si pe 'foarte bun' sau 'bun' fara a le considera inferioare in raport cu 'fara cusur'.
asta fac.
asta s-a schimbat.
si ma bucur mai mult de ceea ce fac ... satisfactia este incomparabil mai mare ... si prezentul, oh, prezentul trait in timp ce are loc este o experienta care merita din plin!

si ar mai fi ceva: nu mai ascult bazaconiile cu 'si tu poti fi impecabil', sau 'si tu poti atinge perfectiunea'
potentialul maxim nu se atinge cand faci un lucru perfect, ci cand ajungi sa faci tot ce poti face. 
punct. 
conteaza mai putin cum, mai ales pentru ca daca iti place si te simti inspirat, tu redefinesti binele.

exista un bine comun, insa nu mereu binele meu corespunde cu cel al vecinului.
ne completam mai mult decat ne asemanam.

deci: am schimbat perspectiva, pentru a putea afirma acum despre inainte ca am facut foarte bine ca am gresit!

multi cunoscuti imi spun cu mandrie ca sunt perfectionisti ... si cand aud asta ma gandesc ... la cat de bine este sa nu ma mai chinui.

polisemie

cunosc o mamica de copilas de 7 luni care simte ca nu mai poate sta acasa cu ala micu' si vrea sa se duca inapoi la munca ... simte ca acasa "se plafoneaza"

a, din punct de vedere profesional face acelasi lucru de 10 ani in aceeasi companie

cu ocazia asta pentru mine cuvantul "mamica" a devenit polisemantic


realitatea este alta

of
ne dam mari
vrem sa parem invatati, trecuti prin multe, ajunsi aproape la senectute si iluminare deplina, de neatins...
ne umilim propria aroganta prin aceasta autosuficienta kitch-oasa imbracata in roz
wow, da, noi cu experientele noastre!

dar sa nu uitam ca avem nevoie de experiente triste, de nenorociri, de oameni modesti intelectuali sau incercati de soarta, de o lume invalida si invalidata, de caractere slabe si de oameni de nimic, de ingeri decazuti si de aripi frante pentru a avea despre ce sa vorbim noi, astia frumosii care ne credem de vis
avem nevoie de toate acestea pentru a avea la ce sa ne gandim, cu cine sa dezbatem, pe cine sa ponegrim si pe cine sa ne facem ca intelegem
da, avem nevoie de aceasta alternativa la cine suntem si reprezentam noi
si nu oricum ... o alternativa concupiscenta a decaderii 
daca nu, acolo sus in raiul nostru filosofic cu aer rarefiat am fi inventat-o noi
cum altfel sa iti asiguri continuitatea daca nu prin incurajarea la existenta a opusului tau?

orice ai face, pana ajungi acolo este imposibil sa vorbesti numai de lucrurile frumoase
deseori, frumosul este doar consolarea pentru uratul de care nu te poti feri sau care, de ce nu?, te chiar atrage uneori
a ajunge sa vezi, faci, spui numai frumos, adica acolo, inseamna a te debarasa de urat (chiar si de cuvantul in sine a carui existenta in DEX o vei considera o blasfemie), a nu mai permite gandurilor sa iti afecteze viata, a alunga norii si a putea mentine la nesfarsit seninul

avem nevoie unii de altii
din fericire
atata doar ca unii inteleg asta, altii nu
din pacate
cred ca este o chestiune de timp pana invatam sa nu mai fugim unii de altii

teama de a nu ne face rau unii altora nu dureaza decat pana constatam ca ne completam

rase

Animalele nu au constiinta (nevoia sau dorinta) preludiului, a serii romantice, a atentiei acordate celuilalt, a tolerantei, a flirtului ori a visatului cu ochii deschisi

Ele doar sunt
Tot ce trebuie sa stie este incriptat in constiinta de rasa

Dar oare daca ar organiza elefantul o cina romantica, asa, to spice up things pentru elefantica, oare lucrurile s-ar schimba?

Nici oamenii nu au avut dintotdeauna nevoile de azi
.. nevoia te invata dar de multe ori ajunge sa SE invete

4.2.15

cum ne facem patul

of, de ce vor oamenii sa isi impuna ideile?
sa ne transmita ca nu sunt de acord cu ce credem, gandim, traim, facem noi?
de ce nu se pot limita la a-si trai si analiza propriile decizii?
de ce vor sa se intinda dincolo de puterea lor de intelegere?

nu cred ca o sa inteleg vreodata prea bine ... dar m-am gandit sa nu mai incerc
raman la ce pot duce si ce pot intelege eu - alegerile mele.
adica raman la plapuma mea
e pufoasa
apretata
si miroase a curat, a nou, a familiar

3.2.15

pe rand

tocmai am mancat un mar ... apoi m-am asezat tolanita cu intentia de a continua sa citesc dintr-o carte extraordinara pe ritmuri de Yann Tiersen
superb
atata doar ca la un moment dat mi-am dat seama ca ma concentram cand la lectura, cand la pian ... cand la lectura, cand la pian, cand la lectura, cand la pian

nu putem face lucrurile simultan fara sa le franjuram sensurile, fara sa le "strivim corola de minuni", fara sa le scindam misterele
momentele in care ma absorbea muzica erau aceleasi momente in care ochii citeau mecanic dar mintea si sufletul nu percepeau absolut nimic ... retina se plimba de-a lungul foilor, dadeam pagina dar nu ramaneam cu nimic ... receptorii erau in stand by vizual pentru ca fonic erau in intregime dedicati altui flanc senzorial

regim disociat!
nu mai faceti lucrurile in acelasi timp
multitasking-ul este doar un apanaj bezmetic al perfectionismului ... iar perfectionismul caracterizeaza oamenii cu stima de sine scazuta si cu manie pentru control
e bine sa puteti face mai multe lucruri in acelasi timp ... dar numai in lucrurile cu adevarat neimportante in viata
pentru restul, pastrati timp si energie ... le merita din plin, chiar daca nu stiu sa le ceara

nu amestecati cartofii cu carnea asa cum nu amestecati nici iubirea cu frica sau trairea plenara cu teama de esec.
tin digestia si intelegerea pe loc


message in a bottle

cine speculeaza cu privire la viata cuiva face exact asta: speculeaza
si cu cat speculeaza mai mult, cu atat se indeparteaza de adevar
acesta este paradoxul presupunerilor: te poarta subtil departe de "sursa"

potoliti-va, linistiti-va si incercati sa nu mai vedeti un capat de tara in a barfi "fara spor"

a, da, inca ceva: pace voua, zic!

2.2.15

Stay young enough to try anything




"I am not young enough to know everything." This Oscar Wilde quote is one of my favorites. Not just because it's a clever joke about young people often believing they know better, but because of the quality that it alludes to—one I believe is really important in being creative. 

When we are younger, we tend to think we know much more than we actually do. As we grow up we become aware of two things: how much we still don't know and how lots of the stuff we did know is now constantly changing.

Eventually we reach the same conclusion as Oscar Wilde. This seems like a good thing—a more mature perspective of the true state of things—but we have to be careful not to lose a powerful quality with it.

The quality I'm referring to is the willingness to try.


lifehacker