30.12.15

avant

asa cum imi port alaturi capruiul ochilor de dimineata
sau imaginatia soptita mental la ceas de seara
mi-as dori sa am ca vesmant
fosnetul discret al frunzelor
sau galbenul campurilor de rapita

as putea trai, desigur, alaturi de rasuflarea ta
pana la sfarsitul vietii noastre
separate,
si totusi impreuna

mi-e dor sa simt iubindu-te
m-as avanta in gol fara ezitare
daca as sti ca esti dispus sa ma prinzi
pentru ca prinzandu-ma pe mine
ne prinzi, de fapt, pe amandoi

 

27.12.15

adevar

si stii ce inseamna doua vieti traite in paralel?
ca nici una din ele nu este traita complet
nicidecum ca perspectiva numarul unu se dizolva in perspectiva numarul doi sau ca ideile lumii doi (se intre)patrund (cu) filosofia lumii unu
nu!
inseamna doar ca lumea corecta nu a stiut a se alege inca
si mai inseamna si ca Universul face exact ce este invitat sa faca: imprastie Totul si il descompune in mici particule de Nicaieri, Oriunde si Poate.

26.12.15

D.P.

Dreptul, ca sa ajunga dreptate, trebuie sa treaca prin omenie.

Cine a tradat odata a tradat pentru penultima oara.

Dialogul se naste din diferenta. Gandirea la fel duce la tacere.

25.12.15

pe final de an

micile noastre despartiri de zi cu zi, dureroasele "pa"-uri de gand cu gand ma traumatizeaza ... aduna urme si imi marcheaza existenta

cum sa opresc acest supliciu?
cum sa te fac sa intelegi ca nu mai esti binevenit in viata mea, chiar daca usa sufletului meu iti va fi mereu deschisa?

24.12.15

Craciun

se spune ca de Craciun oamenii trebuie sa fie mai buni ... 
in afara de a se vorbi despre asta pret de cateva zile din fiecare decembrie, in rest nu am observat altceva.
in principiu ne mintim frumos in clipele in care suntem dispusi sa ne cumparam la supra-pret indulgentele pentru tot ce facem in restul de 360 de zile....pentru astfel de rascumparari oamenii sunt in stare sa economiseasca un an intreg.

Ce regn!

16.12.15

trecand prin viata...

...am invatat si eu care sunt cei trei pasi posibili pe drumul spre iubire

nu fa altuia ce nu-ti place sa ti se faca tie
fa altuia ce iti place tie
fa altuia ce ii place lui

11.12.15

ma misc. din nou.

Ieri am fost sa ma caut, in sfarsit.
si m-am gasit...o coasta deplasata, bazinul deplasat, femurul nelalocul lui, o hernie de disc sciatica si scolioza. 
un bilant remediat in 5 minute de doua maini care m-au adus in timp record la fierbanteala si un ritm respirator inuman.
trageam aer in piept cu disperarea unui om privat mult timp de viata.
apoi mi-a venit timid sa plang...intelegand ca odata cu reechilibrarea centrilor nervosi, a oaselor si a muschilor se recalibreaza si energiile mai inalte.

"cine insala se insala pe sine ... si nu-ti mai fie teama, nu o sa te paraseasca nimeni" mi-au spus cele doua maini in timp ce ieseam pe usa.
m-am oprit putin, am incercat sa retin aceste cuvinte fara sa ma uit inapoi si mi-am vazut de drum.
din nou.

de ce le este oamenilor teama de singuratate?
pentru ca nu se plac
si pentru ca in solitudine negarea isi pierde puterea.

7.12.15

Eu. Tu

Mi-as dori sa fim ce nu am fost niciodata si ce este putin probabil sa putem fi. Ancorati in realitate si alaturi. In acelasi timp.

As vrea sa ma voi fi trezit dintr-un vis lung in care se facea ca suntem incompatibili si totusi legati printr-un ceva de nerupt. Sa ma ridic din patul cu asternuturi negre, sa ma uit la tine cum iti accepti tolerant incapacitatea de a fi matinal...si cum ma prinzi de un picior si nu ma lasi sa ma indepartez pentru a-mi pune de cafea. Nu ma tii aproape de teama ca m-ai putea pierde, ci din instinctul semi-treaz ca orice s-ar intampla, nu voi putea pleca departe.
-da-mi drumul! incerc sa-ti spun
-niciodata!

Da, as vrea sa vina viitorul din epoca dupa-acestui-vis.

5.12.15

cliseu

- mi-am amintit exact momentul in care m-am urcat pe bicicleta...doamne, cat mi-am dorit-o, eram atat de fericit, ma simteam atat de bine...si apoi mi-am amintit momentul imediat urmator...
- ... cand ai cazut.
- de unde stii asta?!
- asta ni se intampla tuturor...prima data inveti, apoi pui in practica, dar mereu uiti sa franezi


Youth

1.12.15

Tu. Eu.

-nu-ti voi da niciodata drumul!
-nici daca stransoarea ta ma frange?
-ai grija la ce renunti!
-am!

30.11.15

discutie pe trotuar

cat de subtila ne-a fost intalnirea...si cat de naucitor tot ceea ce a urmat ei!
m-ai transformat sinusoidal pana la cadere
a trebuit sa spun eu asta... nu stiu daca m-ai lasat pe mine pentru ca tu nu crezi in finaluri, sau pentru ca nu crezi in finalul nostru, sau poate pentru ca nu inca nu vezi nimic in neregula.
nu stiu...
si mult timp n-am vrut sa stiu multe...nu te-am intrebat, sperand cumva sa imi spui tu
am crezut ca este suficient sa imi inchid ochii ca sa ma trezesc in lumea pe care mi-o doresc
asa am si inceput totul: cu ochii inchisi
si fara sa vad o boaba, am inceput sa merg
a fost totul in regula pana am ajuns la primele scari ... nu stiam sa abordez denivelarile si am cazut...m-a durut, dar nu la fel ca a doua oara si mult mai putin ca a treia.
ma rog, m-am ridicat repede si am continuat sa merg...cand ne-am vazut ti-am povestit si mi-ai zis de fiecare data sa am mai multa grija
parea o remarca a unui om grijuliu
nu am realizat ca intretineai o stare ... o stare in care eu aproape ca incepusem sa imi anticipez caderile
de fiecare data continuam sa merg, insa in scurt timp ajungeam inapoi...pe jos. 
ma scuturam, ma ridicam, imi mangaiam genunchii si ma asezam pe caldaram, intrebandu-ma ce se intampla si cum de am ajuns sa cad asa...din nou.
am atipit de cateva ori ... apoi imi reveneam in simtiri, si usor schiopatand, ma indreptam spre casa
intr-una din zile am luat-o la pas foarte increzatoare...numai ca de data asta a fost nevoie sa traversez strada
nici nu mi-am pus problema ca nu voi putea...am asteptat sa ma orientez cu ajutorul tuturor celorlalte simturi si m-am avantat pe sosea
am ajuns cu bine pe celelalalt trotuar...ce bucurie! am inceput sa sar pe loc de entuziasm si la un moment dat mi-a pus cineva mana pe umar si instinctiv mi-am deschis ochii
(vai, cat timp trecuse pana sa vad lumina zilei!)
- tu nu te uiti pe unde mergi? casca ochii!
chiar daca il calcasem pe picior, totusi mi s-a parut un comentariu uracios si ursuz al un om care nu suporta fericirea altora
si cu acest gand comod mie am ramas putin cu ochii in soare ... apoi, ca sa nu mai am grija instinctelor, mi-am acoperit ochii cu o basma, sa fiu sigura ca nimic nu mi-i va mai deschide fara voia mea
intr-una din zile a fost nevoie sa imi schimb traseul pentru ca incepusera lucrarile la strada mea...asa ca am luat-o pe varianta. 
m-a costat mult...pentru ca am cazut si m-am lovit atat de tare incat a trebuit sa imi inlatur basmaua ... nu m-am recunoscut, ma trasformasem intr-atat, incat uitasem ca pot sa vad! inca aveam privirea incetosata dar realitatea incepea sa se reinsinueze...
o bunicuta in putere, care mi-a vazut cazatura si m-a ajutat sa imi revin, m-a intrebat:
- dar tu n-ai vazut ca te apropii de groapa aia?
- nu, i-am raspuns eu foarte sincera, n-am vazut; mi-am propus sa nu mai vad
- ti-a reusit...dar de ce sa faci asta?
- nu mai stiu de la ce a pornit, cred ca avea de-a face cu o lume imaginara.
- o, dar nu te opreste nimeni sa traiesti SI acolo, numai nu uita de lumea asta, din care vrem toti sa evadam; in loc sa folosesti tot ce ai, tu iti amputezi parti din tine ca sa iti poti folosi imaginatia mai usor; daca nu vrei sa iti folosesti vederea pentru tine, macar ajuta pe altcineva sa vada cu ochii tai, dar nu te simti vinovata pentru ceea ce ai si mai mult decat atat, nu targui o unealta de pret cu efemerul unui moft.

29.11.15

non-critica de non-film

astazi am vazut un desen animat pentru adulti 
plin de violenta
se numeste "toata lumea din familia noastra"

inainte de a-l porni eram foarte preocupata de cum as putea contribui la promovarea filmului romanesc, la ce as putea face pentru a elimina oripilarea si mai rau, indiferenta publicului roman fata de productia cinematografica autohtona
nu mi-am definit un plan de actiune, insa am ajuns la concluzia ca cel mai bine ar fi sa incep sa aflu ce as vrea de fapt de promovez si care este de fapt obiectul muncii ... la nivel declarativ, suna frumos "sa incurajam filmul romanesc" dar ce are el in spate?

in fine ... mi-am trasat o noua sarcina pentru viitorul apropiat si am dat drumul la film.
vizionarea am facut-o de pe un site de filme oferite gratuit ... si aici aveam deja un prim punct pe agenda: cat pret se pune de fapt pe filmul romanesc?

am pornit filmul.
ecranul laptopului meu era directionat in asa fel incat in momentele de respiro ale actiunii, cand ecranul devenea negru, sa imi vad proiectia mimicii. 
m-am surprins de cateva ori dezgustata ... de intriga, de evenimente, de scenariu, de regie, de psihologia pusa pe masa. 

nu judec pe nimeni
dar imi pot analiza reactiile si ce a provocat acest film in mine
1. dezgust - uratul la el acasa
2. deznadejde si disperare - extrema umana
3. lipsa sperantei - in ciuda unor mici zvacniri morale, tot rautatea si nimicnicia au dat tonul
4. ipocrizie - minciuna pe toate planurile
5. alienare - toti se credeau intr-o lume paralela fata de cea la care au contribuit cu buna stiinta
6. dezradacinare - valori? demult ingropate pentru a se putea uita in oglinda
7. cancer - limbaj si actiuni toxice
8. avort - incapacitatea de a lasa sa se nasca un sambure de generozitate
9. neincredere si iresponsabilitate - oameni care nu stiu sa se desparta si care nu stiu sa ceara ajutor
10. lipsa perspectivei - totul pare sa concure la un dezastruos efect de tunel

presupunand ca as avea o strategie de promovare a filmului romanesc ... cum as putea sa formulez lucrurile in asa fel incat acest film sa nu fie exclus de pe lista? 
cum as putea sa includ acest abuz emotional de doua ore si ceva pe lista filmelor de vazut de catre un public care traieste deja intr-un continuu abuz si pentru care "gandirea pozitiva" este noua ali(e)nare-cotidiana?

de fapt ce as incuraja eu aici: productia romaneasca de film (ca industrie cu angajati si state de plata) sau produsele pe care ea le comercializeaza? 

pentru mine fiecare film apartine unui brand: regizorul 
daca brandul reprezentat de "toata lumea din familia noastra" ar fi echivalentul unui sapun, as alege sa trec la igiena pe baza de apa.

"teama de asemanari?"
"de ce eviti punctul pe i?"
"lumea in care traim"

cred ca lipsa spectatorilor de film romanesc vine din tipologiile alese a fi prezentate, nu din dezinteresul nostru fata de local. 
noi stim halul in care traim ... la fel cum stim si ca exista zori de mai bine ... a nu merge la filme care vorbesc despre partea negativa a vietii nu inseamna negare ci refuz de a primi la desert, felul principal.
potentam si scoatem din sertare prafuite tot ce avem mai rau si cangrenos in societate ... ca sa mergem mai departe este nevoie sa identificam si elementele opuse.
lumina.
de ce uitam de lumina?
de ce nu lasam loc de introspectie?
de ce jignim publicul cu concluzii trasate clar si nemilos?
de ce nu avem incredere in noi insine, ca brand-uri, si sa lasam publicul sa isi stabileasca parerea?

identific doua hibe majore in directia regizorala de azi:
- impunerea propriei viziuni asupra celor relatate
- lipsa de incredere in propriul public - de teama de a nu fi inteles gresit, isi explica bancul
brandurile care nu pricep faptul ca explicit = incremenire in superficial trebuie sa isi gaseasca sponsori care sa le sustina mentinerea pe piata, pentru ca vor avea public putin, si acela sustinator al show-ului duminical suburban.

a incerca sa promovez un astfel de film ar insemna sa ii scuz existenta.

simt nevoia de o siroposenie americana cu final fericit...o dorinta falsa, desigur.
de fapt imi doresc sa beau un ceai. 
romanesc.
si sa ma intreb ce vor de fapt sa ne transmita toate aceste brand-uri.



28.11.15

2 in 1

nu este recomandabil sa faci mai multe lucruri in acelasi timp din cel putin trei motive

o data pentru ca nici unul nu iti iese asa cum ti-ar iesi daca fiecare din activitati ar primi toata atentia ta
apoi pentru ca una din actiuni poate merge, treptat si iremediabil pe o filiera nedorita, insa avand resursa de control alocata altui lucru nu apuci sa verifici asta in timp util
si in final pentru ca nu e frumos sa o discreditezi pe una din actiuni in detrimentul celeilalte

va dau un exemplu
in ultimele 30 de minute am mancat un Stollen. Ce-i ala? Este un cozonac sasesc facut dintr-un aluat foarte dens si cu multe fructe confiate si zahar.
are cam jumatate de kilogram si un om normal s-ar satura din maxim doua felii
in timp ce mancam ma uitam la un documentar, asa incat nu am avut parte nici de placerea totala a mancarii, nici de cenzura cu pricina
am mancat prin gesturi mecanice, iar la documentar m-am concentrat mai mult sau mai putin, in conditiile in care activitatea neuronala si-a directionat motoarele spre neutralizarea invaziei culinare
ce era mai util? sa imi iau zece minute sa ma bucur de doua felii din Stollen-ul meu fabulos si apoi sa pornesc vizionarea.

alt exemplu
mi-a spus "te iubesc" si apoi si-a propus sa uite
ce era mai util? sa imi aminteasca zilnic cate putin

25.11.15

E seara

Curios ... Nu m-ai intrebat ce mai fac sau ce am mai facut ... Oare nu ti-am lasat eu ragazul?
Nu cred asta ...cred mai degraba ca nu ai curiozitatea fata de celalalt pe care o am eu ... sau cel putin nu fata de mine.
E ok. Nu "trebuie" sa o ai.

Mi-e dor de imbratisari neintrerupte de telefoane, de ganduri, de lipsa lor ori de ne-noi-cei-fara-rabdare-si-ragaz.

Mi-e dor de liniste.
De tihna gandurilor ca ne suprapunem perfect nevoia de a ne dori si dorintele de a avea nevoie. Unul de celalalt si noi, de noi insine. Nu neaparat in aceasta ordine.

E zi

Am plecat de acasa pe intuneric si acum, ajunsa la destinatie, am constatat ca s-a facut lumina...s-a facut curat. Nu pot distinge intre diversele etape de luminozitate prin care am trecut subtil, insa ele toate au fost acolo si au contribuit la rezultatul final.

Este minunat sa te trezesti impreuna cu ziua.

24.11.15

No title

Leaving is not enough; you must stay gone. Change the locks even at the house he's never visited.

Frida Kahlo

23.11.15

viata bate filmul

nu stiu daca ai observat, dar ori de cate ori ne programam sa ne vedem si sa vorbim mai des ajungem la pauze din ce in ce mai lungi. 
oare pentru ca in momentul angajarii in acest deziderat realizam ca ne promitem doze marite dintr-un drog care ne indeparteaza de noi-cei-lucizi?

nu cred ca este corect sa ne asteptam la implicare si devotament in fata unor promisiuni vagi

te rog, putem sa coboram un pic cu picioarele in nisipurile miscatoare ale celui pe care il numim fara simt de responsabiltate "pamant", sa ne luam de mana si sa incercam sa ne gasim un echilibru?
acum, pana nu cadem ...

18.11.15

trafic greu colt cu pacea sufleteasca

ma locuiesti
chiar daca peretii incintelor noastre difera notabil
asa ca te las sa ramai sub acelasi acoperis al viselor mele

stiu ca daca acum m-as uita la tine, ai intelege
tot

asa ca ma uit inspre cer, pentru ca inevitabil iti vei indrepta si tu curand privirea inspre incolo
si desi poate nu vom gasi curand o sincronizare in mersul universului, tot ne vom potrivi noi la un nou semafor pe soseaua de centura a soarelui ... ramane de vazut pe ce banda vom fi incadrati fiecare din noi, respectiv daca vom avea curajul sa incalcam regulile nescrise ale circulatiei prin viata si sa ne cerem pe banda corecta: a celuilalt.

dor

dor de putina lene
la o ceasca de cafea chin-placere
pe un asternut mirosind a curat racoros
in fata ferestrei deschise

cu o carte in mana

sau cu tine
lipit
de
mine
pentru
totdeauna

dor de punctele cardinale mereu schimbabile ale intalnirii noastre

te-am visat
erai asa cum mi te imaginez in fiecare zi: aproape.

15.11.15

de azi

mi-am dinamitat busola
am inconjurat-o de elemente distorsionante si de stimuli care bruiaza toate semnalele
oare va avea memoria nordului sau va fi nevoie sa descopere din nou drumul?


ce inseamna sa iti dai demisia

sa reincepi sa practici autenticitatea
sa iti aduci aminte de cum era sa nu te complaci
sa speri din nou
sa zambesti, si nu amar
sa te rededici tie
sa te recapeti

se aduna, se aduna, si pur si simplu, la un moment dat, se inunda baia si toate tevile arunca apa
ce faci atunci? evident ca nu te apuci sa umpli de carpe si nici nu pleci la Praktiker dupa tevi noi, ci tai alimentarea cu apa.
blochezi bruiajul, sursa.

cand s-a intamplat scindarea?
mai conteaza, atata timp cat a fost cu acordul tau si s-a petrecut pe nesimtite?

inainte? senzatia ca detii lucruri, ca esti stapan pe mosie
dupa? certitudinea ca niciodata nu detii cu adevarat nimic

sa iti dai demisia fara a avea un as in maneca inseamna sa te arunci in gol 
dar uneori este mai bine sa te arunci in gol decat sa te rezemi de oameni care doar par sa te tina
ramane insa un gest al dracului de inconstient.
perfect lucid, dar inconstient.
constienta si analiza nu isi au locul intr-un astfel de moment.
e cu "da au ba"
ori iti rupi oasele ori cazi perfect in picioare si iti descoperi latura de gimnast

este de neegalat clipa in care ai suficienta incredere in tine incat sa simti ca iti ajungi
cu adevarat!

ma pot intelege cineva-urile care au trecut dincolo de "eram la un pas de a pleca". 
si inca nu am intalnit aceste persoane, toti cei care se mira condescendent de gestul meu au ramas blocati in sincopa unei intentii inca nefinalizate, preferand voyeurismul cu jind practicat prin gaura cheii de pe un scaun caldut

ce inseamna sa iti dai demisia?
sa te reintalnesti cu tine cel de dinaintea a tot, si sa iti spui cu blandete "hello, we meet again"



da, sunt un demisionar al acelora dintre lucruri si oameni care imi aduc atingere toxica
nu este o ipostaza usor de dus
dar are in ea doza de corectitudine pe care nu poti s-o ignori doar din comoditatea complezentei

14.11.15

tu esti altfel

îmi place de tine pentru ca ești altfel
mâinile tale nu au nici șase, nici patru degete.
ci fix cinci, exact cum am visat.


ivcelnaiv

carnagiu emotional

ma doare capul cam de o luna si jumatate ... o cefalee care face ravagii si de care nu reusesc sa scap
ma seaca la inima si uneori am senzatia ca imi deturneaza ideile de la sirul lor firesc
gandesc prea mult
e clar
m-am gandit mult la chestia asta: suprasolicitarea locala naste fenomene inflamatorii.
ce simt?
pai simt ca sta cineva cu o palma imensa pe capul meu si strange cu rautate cat poate el de tare

stiti care este ordinea in care erau dezumanizati detinutii politici?
prima data li se taia firul cu divinitatea, cu providenta, pentru ca acolo este sursa moralitatii. 
pentru ca nu-i asa, nu stiinta, nu politica, nu psihologia ne dau sensul etic, ci transcedentalul
apoi li se ataca intelectul si se rupea leagatura cu ratiunea, cu mintea, pentru a nu ramane riscul intelegerii
in cele din urma, dupa ce se asigurau ca au de-a face cu legume pe doua picioare incepea supliciul torturilor fizice de orice tip, de la infometare si inghet pana la contorsionari carnale inimaginabile.
rezultau scheleti in zdrente vargate, cu afine in loc de ochi, obraji retrasi din osatura fireasca, si minti ratacite.

in urma cu putin timp a avut loc drama din clubul Colectiv al carei numar de victime este inca in crestere, azi s-a revendicat un atentat terorist in Franta si acum stirile anunta un TGV deraiat langa Strasbourg....

tocmai ce am iesit din farmacie, mi-am luat Antinevralgic forte, e bine...sper sa ma ajute
farmacista mi-a recomandat sa il iau dupa masa, sa nu imi atace stomacul
da, trebuie sa ne tratam
si nu oricum, ci dupa ce ne hranim...pardon, indestulam cu suficient de multe atrocitati incat va fi prea mult chiar si pentru noi, si vom ajunge sa ne mijim ochii si sa ne intoarcem privirile a negare.
"ce am facut, doamne, ce am putut sa facem?" asta ne vom intreba unul pe celalalt.
da, ne vom intreba noi intre noi, inca nu pe noi insine...pentru ca pana a ajunge acolo mai avem de trecut o etapa
cea a constientizarii ca am fost purtati intr-un mod demonic in capcana banalizarii raului, in gaura de sarpe in care ne-am ascuns lipsa de reactie in fata alienatilor de constiinta.
si de abia dupa ce vom intelege urmarile pe care lipsa noastra de responsabiliate le creeaza ne vom indrepta atentia asupra a noua insine. 

ieri nu am mai suportat si am inceput sa impart biletele astea pe strada ... nu tinteam anumite chipuri...ma duceam inspre oamenii de pe contrasens


sceptici
credeau ca fac reclama sau ca vreau sa le bag mana in buzunar incercand sa le vand ceva
deloc curiosi
le era totuna ce e scris pe foaie
speriati
unii credeau ca apropierea mea fizica avea alt scop
grabiti
"nu, multumesc, sunt in intarziere"
nu m-am intors sa le vad reactia ... nu am vrut sa fiu dezamagita

valori
criza a valorilor, nu conflicte religioase si nu autoritati corupte!
neintelegere a valorilor pe care le lasam sa ne conduca.
acolo e raspunsul. 
acolo e intrebarea.

ma doare tot ce ni se intampla 
ma doare tot ce mi se intampla
ma doare intr-atat incat pana si chimicalele se dau batute si nu stiu a ma scapa de durerea asta blestemata de cap

rau de mare
rau de inaltime
rau de lume

am stans atata epuizare incat adorm unde ma pui, mai putin noaptea in pat
in fata TV-ului
pe banca in parc
la conferinte
la cursuri
la sedintele de la birou
am senzatia ca totul se petrece intr-o dimensiune a semitreziei si nu imi este foarte clar ce mai este aievea

merg pe strada si mi se blocheaza privirea in oameni bolnavi, invalizi, desfigurati de griji...si aud, ca niciodata, foarte multe sirene de salvari
ce gandesti, asta atragi

tare as vrea sa indepartezi mana celui care ma strange nemilos de ceafa, sa ma mangai usor prin par pana sa ma trezesti din nebunia acestor zile si sa imi zici ca totul a fost doar un vis urat.

tocmai mi-am dat seama de ceva: mie nu mi-am dat biletel.


Intreb si eu....

Daca ai sti ca nu il poti rata, care ar fi singurul vis semnificativ pe care ai avea curaj sa ti-l fauresti?

9.11.15

cer o revizuire

mereu in momentele bune uiti cat de rau poate fi atunci cand este cu adevarat rau
pentru ca asa functioneaza mintea noastra ... nu proiecteaza unitar, ci extrage din context.
cum as gandi eu reforma sistemului neuronal?
1. i-as crea un preaplin al inflamarii - in momentele in care incarcarea nervoasa este maxima sa "sara sigurantele" si capul sa ramana functional, fara risc de implozie, nemiscat ca in stop-cadre
2. l-as inzestra cu gandire panoramica precum radiografiile dentare, pentru ca atunci cand risti sa nu vezi padurea de copaci sa ti se atraga atentia ca o ai (pe ea, panorama) si ca momentul in care te afli poate fi irelevant precum picatura inghetata intr-o mare de lava
3. as instaura interdictia la starea prelungita de "frica si fuga", facandu-l sa intre in stand by/somn cand risca sa se adapteze la exceptii prin transformarea lor in obisnuinta
4. l-as face sa lucreze in echipa cu inima, spunandu-i "if you want to go fast, go alone; if you want to go far, to together!
daca nu ai grija de tine risti sa iti strici, dintr-un cvasi-motiv conjunctural, corola de minuni a lumii care esti.
si nu este in regula ca universul permite acest lucru.
de ce avem optiunea de a ne autodistruge?
unde ati mai vazut asa ceva in natura?

8.11.15

Si?

- nu m-a ales din prima
- si de ce conteaza asta atat de mult?
- pentru ca nu-mi place sa fiu a doua optiune.
- nici daca se dovedeste ca esti alegerea corecta?

4.11.15

Interval

Preludiul incepe cu momentul imediat urmator ultimului orgasm.
Cand te vad online am senzatia ca ni se intalnesc privirile.
Ca diluam un pic dorul si ca il facem mai suportabil. Ca nastem o coincidenta.
Si de fapt ni se intalnesc privirile, dar ni se intrepatrund si perspectivele?
Ne uitam in acelasi ecran, poate chiar in acelasi punct al ecranului...dar oare si in aceeasi directie?

Non-efort si toleranta

Vreau sa respir...
Nu imi doresc sa ma las a cobori pe panta gandurilor care sustin ca totul este vandut.
Daca mai aud ca "tara asta nu mai are nici un viitor" o sa incep sa o iau personal.
Fara vehementa, fara aplomb, pur si simplu o sa ma simt vizata de cei care refuza sa continue, si imi voi indrepta cu toleranta atentia inspre ei.

"Sa fim destul!" le-as spune. "Destul de vii cat sa nu ne omoram intre noi, destul de determinati cat sa nu ratam ideea de tinta, destul de trezi cat sa ne pretuim visele, destul de copii cat sa intelegem ca maturitatea este un pas de dorit".
 
Am primit ieri o Matruska de la o prietena care a revenit din Rusia...un simbol nemaipomenit al neterminarii, al continuitatii, al non-finalului, al lucrurilor care inteleg sa nu sucombe in extinctie.
Mereu apare o noua papusica. Mereu!

Nu voi striga niciodata "Hai, Romania!", mi se pare o urare de pe jos si de nicaieri. As pastra insa dialogul viu.
Suntem vii.
Suntem vii?
Vin.
Vii?

3.11.15

ma vad in pupila ta

inainte de a spune "da" care este intrebarea corecta?
- cat de tare il iubesti?
sau
- cat de bine il cunosti?

sigur, nu stiu sa existe intrebarea "corecta", dar exista altceva.
exista "cat de tare ma cunosc pe mine?"

cred ca perspectiva actuala asupra acestui pas este asemenea imaginii prin lentila: mai mica si rasturnata. in sens.

as inlocui de maine de la ora 8:00 "il iei in casatorie, de bunavoie si nesilita de nimeni, pe ....?"  cu "te oferi de bunavoie si nesilita de nimeni, lui....?"
cred in onestitate
si nici o luare in primire (sau posesie) nu este mai onesta decat daruirea cu inima deschisa a tot ce ai mai valoros: pe tine.

ritm de viata

ascult muzica la maxim ... la maaaxim ... si maximul hardului meu nu este nici pe departe ceea ce sunt dispusa sa suport... simt ca imi ia foc capul ... dar e un cost pe care il platesc atata timp cat reusesc sa imi anesteziez gandurile

viata nu este rock, nu este heavy, nu este nici macar jazz, blues ori merengue...viata este house toata ziua!
 
vreau in spatiu ... vreau altundeva ... vreau cu tine ... vreau cu mine ... vreau cu tine in anumite conditii ... vreau liniste ... vreau, vreau, vreau, vreau
 
nu mai vreau!
ma pierd...si vreau sa ma iau inapoi!
 
vreau!
si te vreau!
 
incep sa ma intreb pe cine vreau mai mult - pe tine sau pe mine?
este o intrebare cu raspuns alternant...
 
See the mirror in your eyes
See the truth behind the lies
Your lies are haunting me
See the reason in your eyes
Giving answer to the why
Falling in and out of love
You keep running
I keep running
----------------------------------
I keep falling
Losing frequence

Potop. Potop de ganduri, naluci, oameni fara cap si maimute urbane.
A truly freaks' show.

E fun sa incerc sa par cu toate suruburile stranse.
Pana la un punct.

dialog

tare mi-ar placea sa iti pot vorbi liber ... sa imi dau din nou voie sa fac asta.
insa m-am obisnuit sa am parari care sa deranjeze ... sau care sa para ca vor sa atace pe cineva.
mi-e tare greu sa explic faptul ca intentia mea nu merge niciodata intr-acolo.
 
ori de cate ori miroase a oameni cu pareri, ma bag cu capul inainte ... vreau sa inspir inghitituri mari de odorizant ideatic.
insa anturajele de regula ma imping la tacere din doua directii: odata pentru ca imi spun cu subiect si predicat sa tac, odata pentru ca imi creeaza discomfortul de a ma exprima.
 
asa ca tac
si tac mereu ca si cum as vorbi
 
imi imaginez necontenit ca iti spun lucruri
incerc sa nu imi imaginez toate raspunsurile pe care mi le-ai da, pentru ca in scurt timp n-as mai avea nevoie de tine
 
cum ar fi sa nu mai am nevoie de tine?
pai n-ar fi, pentru ca am!
chiar si daca aceasta nevoie inseamna nevoia sa stiu ca existi, ca faci o umbra, ca vorbesti frumos cu cineva, ca zambesti unui copil, ca mananci, ca dormi.
a fost odata ca niciodata "am nevoie de tine" pentru ca daca nu ar fi fost nu s-ar fi povestit
 
asa cum imaginatia este arma perfecta a evadarii, tot asa este si calul troian al alienarii.
evadarea si alienarea sunt doua fatete ale aceluiasi deziderat.
dar care este realmente dezideratul, va intreb pe toti?
"lupta cu" sau "fuga de"?
 
o mica lacrima sta sa cada in coltul ochilor ... dar tu nu stii asta, pentru ca esti departe
iar cand esti aproape esti tot departe fara s-o stii.
sau poate constient.

Truda

Sa renuntam la dorinte este unul din cele mai puternice lucruri pe care le putem face...pentru ca doar asa putem face loc dorintelor altora.

2.11.15

Doliu

Daca ar prinde glas agitatia surda din mine, fiecare gest ar fi o ingenunchere la un zid al plangerii. Port un doliu din nastere. Port doliul acestei lumi*.
Non-filosofia lui Emil Cioran nu s-a oprit cand mintea mea a decis sa incerce alternativa indiana asupra lumii.
Muzica rock nu s-a oprit doar pentru ca in dimineata unei transante zile de toamna am decis ca tenebrele trebuie depasite si am trecut, cutremurandu-ma din toate madularele si cu dorinta mai puternica de a ma mentine in viata decat de tentatia de a ma afunda in nefiinta, la muzica de pian si susur de ape.
Atitudinea rock nu a disparut doar pentru ca eu m-am gandit de la un moment dat ca nu ar strica sa imi scot din intuneric dulapul de haine (desi se spune ca oamenii care se imbraca in negru au o viata colorata).
Aburii lumii mele framantate nu s-au disipat doar pentru ca gargaunii pe care i-am acumulat cu grija si responsabilitate de-a lungul a ani si ani de zile au fost inchisi in dulapuri ferecate cu chei de abanos.

Nimic nu s-a petrecut din intamplare. Am ales. Insa am ales pentru mine. Si alegerea a constat in a incepe sa vad totul intr-o alta cheie. Legat de ce a ramas in urma mea, pot spune doar: Slava domnului ca lumile nu se opresc doar pentru ca ceea ce au produs ele se desprinde si coconul devine future.
Imi amintesc de toate cluburile si terasele in care mi-am petrecut adolescenta zbuciumata … imobile care acopereau o paleta larga de geografii si spatialitati, de la spelunci cu cotloane dintre cele mai intunecate pana la incinte imense imbibate cu fum de tigara, bere si spirt, urina si nihilism.
Rocker-eala este in sine o stare de tinerete neconsolata, de oameni care intreaba si se intreaba, de caractere care iau viata la tranta si au senzatia ca nimic nu ii poate dobori, de suflete ratacite care gasesc motive sa isi inteleaga semenii, iar daca se intampla sa ii nimiceasca, totusi, este pentru ca “death’s always be watching us”.
Iesirile mele in oras insemnau fuga de imediat si intrarea in iluzia unei eternitati create in jurul atitudinii, a versurilor, a ritmurilor, a privirilor, a zabauceniei adolescentine, a ignorantei pe care ne placea sa credem ca o tratam, a revoltei fata de norme, a punerii la indoiala, a intelegerii tuturor celor neintelese, a vestimentatiei, a manifestarilor si manifestelor, a imaginatiei noastre.
Ne imparteam in doua tabere: cei care o cautam cu lumanarea si cei care mocneam in trairile ce ne ardeau fiinta de la ambele capete. Uneori treceam de la o tabara la alta, in functie de conjuncturi sau  de solidaritatea cu cei din grupul nostru.
O lume aparte, o lume profunda si de adanci framantari si semne de intrebare, o lume in care raspunsurile, odata gasite, nu mai conteaza decat in masura in care nasc noi dileme.  
Ce nu a inteles lumea din afara cercului nostru a fost ca nu era nimic cool in a fi nefericit, ci era penibil sa fii fericit din indolenta si ignoranta.
Limita gandirii noastre era insa exact asta: gandirea, mintea, logica. Emotia era acceptata mai ales ca rezultat frenetic al unui proces intelectual, era o efuziune mai intai gandita si abia apoi atinsa la nivel senzorial.
Metale grele, curele, haine largi si negre, machiaj strident, privire care ingheata si totusi calda, cizme de munte cu tinte, pleata, un look fioros care dezarmeaza pe oricine traieste dupa aparente si mood. Noi nu ne imbracam cu haine si accesorii, ci ne imbracam cu comunitatea careia ii apartineam mandri si din convingere. Oricine era poftit, insa nu oricine putea sa ramana – criteriul de autoselectie si autodeterminare era dat de gandire, intelegere si solidaritate.
Vad azi atatia tineri imbracati in haine ‘rock’ pe care le poarta doar din intentia de a fi cool, de a impresiona, de a-si “face intrarea” – ce castigati ar fi daca ar intelege macar pe jumatate ce se intampla cu noi cand ne luam negrul de piele pe noi.
Nu oricine se poate uita inspre intuneric fara a se teme de el la fel cum nimeni nu se fereste mai repede de necunoscut decat cel care nu a incercat disperarea.
Este doar un exemplu istoric de preluare a formei fara fond.
Cateodata mi-e atat de dor de adolescenta ... dar mereu inchei aceasta nostalgie cu un dor si mai mare fata de momentul in care am decis sa ies din ea.
Negrul educa, formeaza, creste, caleste, intelege, le invata pe celelalte culori ce inseamna autenticul, sobrietatea, non-coloritul si mai apoi caderea, apoi le fura lor insile si le inghite intr-un tunel fara oxigen. Este dulcea mangaiere care, daca se nimereste in preajma jugularei, nu isi poate tempera tentatia de a deveni sugrumare.
Dumnezeu sa ne odihneasca sufletele tuturor celor care se framanta, pentru ca, dragi credinciosi care va limitati la invatamintele crestine, odihna nu trebuie sa vina numai dupa!
* E.Cioran

27.10.15

Indemn

"Traverseaza pe verde. Ai timp!"
Un mesaj citit pe un zid aseara intr-un moment deloc intamplator.
Ah, rabdarea...cat de bine se ascunde  printre oameni!

26.10.15

?

Ce e de facut cu atata realitate?
Zilnic ma despart de tine de cate sase-sapte ori, si ma impac de alte noua-zece.
Recensamantul apropierilor il surclaseaza pe cel al crudelor distante.

25.10.15

ce nu e alegere?

nu stiu sa stau departe de tine, am constatat asta deja dupa primele doua incercari
a treia nu ar putea fi decat ori redundanta, ori decisiva.
in egala masura nu stiu sa iti raman aproape, pastrand distanta.
cata dihotomie sa existe in fiecare gest pe care il facem?
cat sperjur emotional, onorata instanta?

de ar fi sa ma intrebi, desi probabil nu o faci, alaturi de tine inteleg ce ar putea insemna, odata inventat, un ying&yang incomplet.

nu ma impac deloc bine cu conditionarile, cu limitarile, cu privarea de libertate si pentru ca este obositor sa ma mint, nu-mi neg sentimentele
intre a te trai de aproape, tangibil, incomplet si dureros, si a te trai de departe, complet si sfasietor, aleg varianta a doua
paharul este mai gol, insa licoarea are mai putin venin conjunctural
in felul asta noi ... of, noi ... da, vom prezerva mai mult din noi asa cum suntem acum fara a risca insinuarea unei transformari iremediabile care doare si macina
ne vom criogena
pana cand va fi nevoie
cel putin de la departare si sub auspiciul unui "cum ar fi fost sa fie?" stiu ca tot ce pot sa fac ar fi sa te iubesc asa cum iubesc oamenii: imperfect si adevarat.
de aproape...nu pot face totul pentru ca nu am permisiunea nimanui, nici macar a mea, si tocmai aceasta perspectiva teribila a incompletitudinii mi se plimba prin fata ochilor in fiecare zi cand rasare soarele si zaresc marginea coliviei
minciuna sinistra de a-mi dori intuneric nu e o solutie
ce trebuie sa existe, va vedea lumina zilei.
ce nu, nu.

cred ca ti-am mai spus, determinarea inseamna sa alegi intre ceea ce vrei acum si ceea ce vrei cel mai mult.
oare cum sa-ti transmit ca numai astfel vad eu posibilitatea prin care sa putem dura si sa ne arogam o continuare, cand  mi-e si mie greu s-o concep?

sunt doua variante sa salvezi pe cineva de la inec
fie te arunci in apa care il chinuie, si inoti pana ajungi sub el de unde il impingi la suprafata, fie il tragi la mal.
cred mai mult in prima varianta, dar oamenii care se inhama la asa ceva sunt putini
eu m-am aruncat mereu in apa dupa mine.
asta fac acum, incerc sa ma imping la suprafata.
si sa ma iau inapoi!
daca nu lasi apa sa te atinga, nu ai cum sa intelegi notiunea de "ud"
cat despre "uscat", ai cu atat mai putine sanse de a-i afla sensul

caprarii

vad a fi doua tipuri de nevoi
cele de prim ordin, dedicate trebuintelor fara de care nu te mai poti numi fiinta ganditoare care se reproduce prin pui vii
si cele surogat, de ordin secund, dezvoltate din si de dorinte.

vai de cei care se iarta intr-atat de usor incat ajung sa le confunde!    

------------    

-de ce ma provoci? vrei sa imi vezi imperfectiunile?
-nu ma intereseaza cele pe care le vede toata lumea.
-vrei avampremiere, exclusivitati, scene dedicate numai tie?
-de ce nu? iti ofer cat timp iti doresti pentru asta.
-vietile ratate nu trebuie sa fie lungi
-vreau sa traiesc suficient incat sa nu (ne) ratam

----------

barbatii ... cat spirit vanatoresc la un loc cu o profunda lipsa de determinare si curaj!
femeile ... cata rabdare cand iubesc, pe fondul intransigentei nemiloase cand nu!
ah, generalizari...ce sunt generalizarile daca nu specificitati aduse laolalta?

deratizare

cat de delicate sunt sentimentele care isi poarta singure de grija ... cand cei pe care ii locuiesc uita, ele isi amintesc sa se stropeasca din cand in cand cu apa pentru a-si reimprospata cromatica, mirosul, gustul.

unul din ele este dragostea ... daca nu ati vazut niciodata cum incepe ea deszapezirea atunci cand neaua nu mai lasa pamantului ragazul sa respire, nu ati vazut nimic.

nu iubirea, atentie! 
nu iubirea....ea este in moarte clinica pentru ca si-a pierdut demult busola si s-a indreptat prea mult spre sine

altul este rusinea.
mistuieste tot pentru a se mentine sus.
este emotia care se autointretine prin tot ceea ce produce pentru altii, precum sarpele, veninul: rusinea nu are rusine.

flerul primei alegeri

exista oameni pentru care admiratia si increderea pe care li le port se extind asupra a aproape tot ceea ce admira si in care se incred la randul lor
stiu ca daca au ales ceva este pentru o cauza corect argumentata, si nu simt nevoia sa imi aduc aportul in analiza
este un soi de munca de echipa tacita
stand spate in spate si aparandu-ne astfel sferele vulnerabile, ne completam perspectiva si impreuna putem vedea la 360 de grade.

de cele mai multe ori, daca faci o prima alegere majora buna, restul vin de la sine. 
si la tine.

24.10.15

omorand prezentul

viitorul
o biata inferenta
ma intreb care este raportul planuri de viitor/nou-nascuti.
ar fi un alt barometru al mortalitatii care ar indica nemilos o depopulare masiva

noi


m-am trezit mirosind a intuneric si a constelatii secrete
emanand lumina de la stele ratacite-n par
cu buzele umezi de roua diminetii
si o respiratie puternica ce incerca sa schimbe temperatura prezentului.
dintr-un sistem presurizat la patru atmosfere
am deschis usa
aerului proaspat
si m-ai cuprins cu totul in brate
strangandu-ma, insa, atat de tare
incat am fost nevoita sa invat repede sa respir altfel.
m-ai adaptat putin la tine
si din stransoare mi-ai reasezat un pic oasele, gandurile,
visele.

poza preluare marieturcu

23.10.15

unde este aici?

strada este linistita
mi-au spus ca voi gasi ceva care imi va placea, cu toate astea nu stiam exact la ce sa ma astept
o zona rezidentiala cu alei si case ferite de nebunia bulevardului principal
liniste, multa verdeata, curti ingrijite si fatade nou tencuite
continui sa merg conform indicatiilor, pana trec de poarta maro de la numarul 89.
ar trebui sa ma apropii...
este un pic ciudat sa inaintezi bazat pe niste indicatii, fara sa stii de fapt incotro o iei.
parca ai fi legat la ochi.

pe nepusa masa apare o intersectie de strazi care par sa nu duca nicaieri
in afara strazii de pe care vin si care are o gramada de vile, cele trei alei la capatul carora am ajuns sunt goale...nu exista case, nu exista verdeata, nu sunt trotuare sau curti ... cu toate astea, aleile exista. au o traiectorie trasata, chiar daca doar din punct de vedere spatial, nu si administrativ.

ah, imi suna telefonul.
"Tocmai acum, ma gandesc, cand incerc si eu sa cuprind cu gandul rascrucea asta"
- alo
- salutare, ia zi, ai gasit locul?
- salut! mai, nu stiu.
- pai unde esti?
- mm, nici asta nu stiu foarte sigur.
- ce vezi in jur? uite-te pe indicatoare si citeste ce vezi.
- unde sa ma uit?
- pe indicatoare.
- nu exista
- nu se poate..totul este insemnat in viata asta. uite-te bine in jur si citeste ce vezi.
- a, gata, am gasit o sageata pentru IN ACELASI LOC.
- altceva?
ma rotesc un pic nedumerita si bucuroasa de al doilea indicator, exclam
- MAI TARZIU!
- si mai ce?
- AZI!
- atat? uite-te si la strada de pe care vii
- IERI
- si tu unde esti acum?
- fix intre IN ACELASI LOC, MAI TARZIU, AZI si IERI.
- aia e
- cum adica?
- vino inspre mine
- pai unde esti? nu reusesc sa te vad nicaieri
- ia-o pe AZI si o sa ma vezi MAI TARZIU.
- nu mai bine vin direct pe MAI TARZIU?
- nu ai cum ... o sa vezi ca se infunda ... trebuie sa le iei intr-o anumita ordine.
- unde ma vei astepta?
- intotdeauna IN ACELASI LOC, ca sa nu fie nevoie sa te ratacesti inainte de a ajunge la mine.

Tu

"Daca zici ca faci, atunci fa!"
Tu chiar ai citit si ai tinut cont.
Iar eu am reactionat istoric, bazat pe obisnuinta ca "oamenilor nu prea le pasa, de obicei".
Foarte urat, este ca si cum am etichetat deja si nu mai las loc de schimbare in bine.
Iti multumesc pentru admonestare, o meritam.
Si voi face mai mult decat atat, ma voi certa pentru tot ce trebuia sa ma cert demult, insa cu toleranta omului care isi iarta greselile atata timp cat se ridica din ele.
 
Atunci cand vindem mere si cerem pret de avocado s-ar putea sa avem o mare supriza, mai ales daca ne asteptam la gust de ananas.
Am facut rabat de la cine sunt pentru ca am vazut ca alti oameni se poarta diferit.
Asa ca le-am speculat slabiciunea, fara a-mi da seama ca am fost absorbita instant de panta micii decaderi.
Este adevarat, nu este un capat de tara si subiectul este minor in economia unei vieti, dar diavolul se ascunde in detalii si daca nu te mentii in forma pe care ai ales-o deja pentru tine, indiferent de comportamentul celorlalti, s-ar putea sa ajungi pe nesimtite in tabara dezavantajata moral.
Mai ales ca unii oameni tin cont. Si devin mai buni.

22.10.15

timpul nu exista

Incepem sa ne cunoastem...mai ales in ceea ce ne ferim sa aratam celor din in jurul nostru, sau cel putin in ceea ce alegem sa nu mai aratam.
Fiecare din noi a triat sever intre lucrurile pe care obisnuiam sa le facem si am ajuns amandoi la lista scurta a obiceiurilor cu care am conchis ca este bine sa mergem mai departe.
Insa istoria este inca alaturi de noi ... nedesprinsa de cotor.
Si nu numai ca stim ca ea este acolo, dar stim si din ce s-a nascut si mai ales, la ce a dat nastere.
  
Oare deslusirea, asumarea si mai mult decat orice, intelegerea acelora dintre slabiciunile care ne sunt comune drept loc al posibilei suferinte in viitor, ne vor trage aprioric inapoi si ne vor constitui piatra de moara in timp, sau din contra,  va fi locul de unde se va naste increderea aceea care nu se cere rostita pentru ca locuieste in fiecare clipa de aer?

Ai in fata ochilor intersectia mentala a perspectivei celei mai sublime ratari cu completarea pentru care ai trait pana acum si in numele careia v-a fost "inopinata" intalnirea
Te arunci si speri sa se deschida parasuta sau te arunci si stii ca o va face?

Pana la urma, a intelege exact de unde pornesti si de unde porneste si el, a intelege exact ce iti asumi si ce isi asuma si el, si a-ti tolera exact ceea ce in mod normal ati pune amandoi in banca acuzarii, este incurajarea sau anihilarea unui precedent

Si mai mult decat atat: este un risc sau o garantie?
Exact!


"Exact!" - ce cuvant clar si specific, dar care nu spune absolut nimic!
Este prin definitie cuvantul care are valoare doar alaturi de ceva ce se comunica pe sine.
Iar ce se comunica pe sine este eminamente imperfect.
Cum pot face casa buna perfectiunea si specificitatea lui "exact" cu  inexactitatea lumii reale care se afirma la fiecare pas?
Pai sigur ca pot ... pentru ca perfectiunea exista numai in raport cu varianta sa ciobita.
Lumea e plina de oameni "exacti".
Nu numai ca nu m-a interesat vreodata sa dau ora "exacta" cuiva, dar nici nu am in anturaj oameni de acest soi.
Prefer sa transmit universului ce ora este in fusul meu orar.

Timpul nu exista...suntem toti niste bucle frumos suprapuse una peste cealalta ... diferenta intre indivizi este data doar de cat de strans au fost prinse bigudiurile sau daca unii din noi suntem pur si simplu creti de la natura.

19.10.15

luni dimineata

Barbu Vacarescu. 19 octombrie. ora 7:30. pe distanta de 100 metri se intind fara mila 5 farmacii. 5! si mari! in toate este coada de cate cel putin 3 persoane. si nu e nici final, nici inceput de luna sa zici ca e vremea compensatelor.
rezum, poate n-ati inteles: 5 farmacii pe 100 metri dis de dimineata in mijlocul lunii.
suntem o tara bolnava.
si intretinem boala.

17.10.15

gata

niciodata nu stii cand intra zilele in sac
pana afli

sub masca indepartarii pe care as fi provocat-o, imi oferi suport in a face ce nu am putut indeplini eu.
dupa cum iti spuneam, nu este nevoie sa testez oamenii, isi dau singur masura.
respect ce faci acum mai mult decat as respecta mimetismul slabiciunilor mele
stiu ca iti voi multumi mai tarziu pentru acest puseu de luciditate ascunsa bine de impulsivitate
deja o fac...
nu esti de piatra, dar te salveaza duritatea, indiferent de cauza ei.

asa ca suntem in siguranta
fiecare in navodul sau

revolta si draci

doar in momentul in care iti vei pune problema ca ai putea sa intelegi ce am spus ... vei sti ca nu trebuia sa pleci atunci si nu asa!
cand iti lipseste constiinta a ceea ce lasi in urma, nu stii cand este cu adevarat momentul sa mai ramai putin si nici un "nu pleca!" nu capata greutatea pe care o are de fapt.
dar te-am inteles perfect.

ne lipseste timpul ... si ragazul pentru a fi cum suntem de fapt.
este posibil ca mostrele condensate de noi sa denatureze putin lucrurile pentru ca devin expresii ale ceea ce adunam intre preludii.

m-as bucura sa-ti acorzi timp sa te ridici deasupra starii de jignit-impulsiv
te rog sa fii sigur ca ti-am inteles si apreciat clipele de sinceritate, chiar daca am dat cu adevarurile de pamant.
la ce bun capul pe umeri daca il folosim numai cand ne convine?
daca vor mai fi momente in care simti ca nu ma intelegi, intreaba-ma inainte de a analiza singur...si daca nu poti sa intrebi, reciteste visul si ia-l ca pe ceva ce vine din ce cred eu despre tot. pana la urma o emanatie a subconstientului meu a pus realitatea pe acea scena.
sunt niste raspunsuri acolo care isi cer adresate intrebarile...

ai spus "nu" si pareai convins, la fel cum eu eram bucuroasa sa te aud spunand asta ... iar la distanta de o jumatate de ora, am avut parte de un "da" brutal si nestavilit de nimic. Toata pledoaria de dinainte a disparut instant si nu mai era nimic care sa bareze viitoarea durere.
am nevoie sa cred in tine, asa ca la neconcordante pe teme importante I fight back.
si daca pot s-o fac ajutandu-ma de armele celui cu care ma "lupt", nu ezit niciodata.
ti-am provocat durere si in secunda doi, mi-am provocat-o indirect si mie, prin contagiune la starea unui om pe care il iubesc.
dar uneori consider necesar sa lovesti ... din dragoste.
si chiar daca am dat si in mine, am facut-o meritat pentru ca nu am stiut feri producerea acelei secunde.

momentul palmei care ustura este un moment riscant: o data pentru ca ii ceri celuilalt sa ti se recunoasca un drept si apoi pentru ca simti ca oricat ai prefera sa o eviti, nu vrei suficient incat sa si poti.
in aceasta clipa conflictuala, singura care te tine de mana este increderea ca dupa revolta, draci, priviri dure si lucruri intelese este eliminata o "data viitoare" si cei doi raman cu o concluzie utila.

si nu!
a spune ca faci si a ajunge sa faci pentru ca ai nevoie si nu pentru ca ai spus ca faci este incomparabil mai putin valoros decat a spune ca faci si sa faci, indiferent de nevoie sau nu.
daca spui ca faci, faci. 
iar daca nu crezi ca vei avea nevoie, nu spui ca faci. cel mult, surprinzi placut.
fereste-te de orgoliul de a incurca lumea cu promisiuni bazate doar pe argumentul unei nevoi proprii autoasumat volatile.

nu cred si nu voi crede niciodata ca totul e permis in dragoste si in razboi ... cred mai degraba in "iubeste si fa ce vrei!" 

iar in privinta noastra imi doresc sa nu ne lasam niciodata neintelesi unul de celalalt, indiferent de poate-greselile pe care le vom face pe viitor.
si cel putin, sa ne asiguram ca daca le facem, vor fi mereu noi.
personal ma plictisesc teribil erorile-pattern.

sigur, daca vom mai avea ocazia vreodata.

16.10.15

diviziunea muncii

aseara am adormit gandindu-ma la ce mi-as dori sa visez, dar somnul m-a luat in primire inainte sa apuc sa-mi dau indicatiile de regie

"inchide ochii si lasa-ma pe mine!" mi-a soptit luna.

stand prea mult pe ganduri uneori ratam startul.
sau finalul.

poate ca ar fi bine sa ne externalizam fraiele cateodata si sa ii lasam pe cei care stiu ce fac sa se manifeste in ceea ce noi avem senzatia ca stapanim.

diviziunea muncii ii spune.
nu pot toti sa faca de toate si foarte bine
asa incat propun sa permit lunii sa imi vegheze subconstientul, soarelui sa imi ghideze hatisurile logicii cotidiene si tie sa ma completezi.

intrebarea este: ce rol imi revine mie?
inainte sa raspund tin sa fac o precizare catre mine insami: uneori este mai greu sa delegi iar tie sa iti ramana dreptul de veto, decat sa faci tu tot.

iti spuneam aseara ca whatsapp-ul te lasa sa alegi intre a fi vazut + a vedea si intre a fi incognito fara a vedea.
aplicatia nu iti da oglinda cu ajutorul careia sa vezi dupa colt.
e sincera si te imbie la sinceritate lasandu-te sa afli cine esti prin intermediul a ceea ce alegi.

revenind, asadar, la roluri: cred ca mie imi ramane rolul de a ma realege pe mine in fiecare dimineata ca detinator de veto.
lasandu-i pe ceilalti sa ma intample imi rezerv mie perspectiva celei mai detasate obiectivitati.
si perspectiva am stabilit ca este importanta, nu?


15.10.15

You have to keep breaking your heart till it opens

We're all just walking each other home....


"become master over yourself, master of your own good qualities...acquire power over your aye and no and learn to hold and withhold them in accordance with your higher aims..."
(Nietzsche)

13.10.15

Montaj

Totul sau nimic.
Riscant, ar spune unii. Unii, adica majoritatea.
Decat sa ma complac, mai bine ma complic, as spune eu.

Te vreau ori nu te vreau.
Ma vrei sau nu ma vrei.
Care este intrebarea?

Taiem ceva la montaj sau ne lasam firi libere, cum ne-am cunoscut?

Cumpatare in exces

Imi doresc sa am nevoie de tine.
Dar nu am ... imi este pur si simplu de ajuns sa imi doresc sa imi sunt, sa iti esti, sa ii este, sa ne suntem, sa va sunteti, sa ne suntem.

Perioadele de post trebuie sa vina firesc, fara sfortare, ambitii ori dorinte oarbe.
Trebuie sa imbie la cumpatare, calm, echilibru, aliniere, masura, intelegere si mai presus de orice, cunoastere.

Suntem in post.
Bem apa multa si ne este un pic dor de mancare. Pana cand corpul se va obisnui cu lipsa si se va adapta.
Se va adapta, el oare, la absenta celuilalt?
Suntem departe si totusi aproape.
Suntem aproape si totusi departe.
Suntem?
Unde suntem de fapt?

Indiferent de CUM ori CAND ori UNDE, important ramane SA fim!

Pana cand...

...se subinteleg ochii care nu se vad?

Ce prelungeste legatura spirituala cand cea fizica si-a pus calus?
Dorinta? Dorul? Speranta?

Sau mai degraba imaginatia a ceea ce putea fi?

Nu stii niciodata ce va urma, dar poti fi vreodata cu adevarat sigur de ceea ce a fost? De ceea ce este?
Nu exista doua realitati identice ... nici macar intre oameni aliniati de o invizibila forta centripeta si adusi impreuna pe aceeasi spirala.
Cel mult exista apropieri .... insurubari .... si cresteri impreuna.
Exista corp comun. Da.
Puncte de frontiera. Intre tine si mine. Intre noi si ei. Intre noi si noi insine.

La un moment dat totul cedeaza...furtunul de centrifugare de la masina de spalat, artera femurala, bateria de la ceas, fermoarul de la haina de iarna, becul din sufragerie, dorinta.
Iar ce nu cedeaza ramane intr-o dihotomie reprimata.

Iubirea cedeaza?
Nu si daca exista respect.

11.10.15

jeux d'enfants

caut un cuvant care sa exprime ceea ce simt cand te vad ... si ma refer exact la secunda in care ma uit la tine si tu imi sustii privirea. 
atunci, fix atunci se naste un culoar secret.
nu stiu cum sa-i spun acelei clipe altfel decat ritm.
exista o muzica speciala in acea secunda, o inlantuire de acorduri, un nesfarsit recviem pentru tot ce nu a fost sa fie si o oda a tot ce va urma.
este acea secunda in care imi canta gandul. imi canta inima. imi canta sufletul. imi canta mintea. 
este o hora diafana a infiniturilor in care se pierd toti "de ce"-ii si toate "oara daca"-urile si incep sa traiasca "acum"-urile.
dispar semnele de intrebare, punctele si punct si virgulele, dispare cratima si totul se leaga si capata sens.

iti dai seama ca daca ne-am uita zilnic unul la altul am umple lumea de culoarele noastre muzicale?
am crea un caleidoscop urias la care am avea acces numai noi.
poate de aceea ne este dat sa ne vedem rar ... sa nu privam lumea de spatiile pe care le-ar ocupa culoarele noastre.

mi-e dor sa ma inviti la dans.
mi-e dor sa ma urc pe talpile tale si sa te las sa conduci.

te uita cum ploua-n noiembrie

ploua cu stropi imensi de ganduri la tine
mi s-au aburit geamurile de la condensul facut de ba da si ba nu
streasina e plina de roua diminetilor pe care nu le avem ... inca
pe tavan vad cateva pete de la infiltratii
la incheieturile usilor se simte curentul soaptelor tale

mi-e frig...si iti simt mana calda pe spatele meu 
"cu mine nu iti va mai fi niciodata rece" sper sa te aud spunandu-mi

esti peste tot

pentru prima data nu stiu cum o sa fac ce trebuie sa fac

10.10.15

care noi?



aseara a trecut prin mine fiorul nevoii de ramas bun
a fost un traznet care m-a facut tandari pe loc. 
si am transmis tandarile mai departe

iar azi m-am trezit dupa monologul tau oniric si m-am simtit dintr-o data a nimanui ... fara scop, noima sau dorinta de a face altceva decat sa ma gandesc la ce nu este cu noi
inca nu m-am elucidat si nu cred ca voi intelege curand

inainte si dupa 
asa se imparte o viata in doua
simplu si fara drept de apel
ca intalnirea noastra

ai vulnerabilizat tiparul valabilitatilor...nici un gand negativ pe care il indrept inspre tine nu rezista, nu reuseste sa razbata ori sa se impuna.
exista ceva acolo care il neutralizeaza si il transforma intr-un recul ce ma induioseaza ca pe o copila fara scut

faci din durere frumos si bland
transformi tristetea conjuncturilor in bucuria ridicarii deasupra lor si a intrarii in altceva

sa fii, oare, primul om de care sa nu stiu cum sa ma despart?
si de care sa simt ca nu trebuie sa o fac?

un du-te vino continuu
o aderare imperfecta a unuia pe suprafata celuilalt
si un efort sustinut intru contopire

we are always almost there...

- cum se ia suferinta la tranta? te intreb
- treci prin ea, traind-o! imi raspunzi fara ezitare.
- crezi ca ma feresc?
- da, te ascunzi, dai inapoi ... ti-e teama ca ar putea iesi?
- mi-e teama ca nu intelegi. si nu e propriu-zis o teama, asa e vorba...
- daca vrei sa ma doara, fii indiferenta! 
- nu vreau sa te doara, nu asta e ideea.
- o sa te caut! imi spui din nou a nu stiu cata oara.
- si daca va fi prea tarziu?
- atunci va fi prea tarziu. dar trebuie sa fie.
- esti sigur? ma gandesc eu sa inchid acest cerc al promisiunilor cu una care sa le cuprinda pe toate.
- ce intrebare e asta? spui uitandu-te la mine si asteptand lamuriri.
- simti ca prezentul iti scapa printre degete si tii neaparat sa promiti ceva pentru a-ti asigura viitorul. Then make it big!
Ti se citeste pe chip ca preferai sa nu-mi provoci acest ultim raspuns. Asa ca ripostezi:
- sa te tii!
- balansul perfect se face in doi, artist nebun! tot restul e o cautare haosanta a punctului de ancorare. dar tu stii deja asta.
- intr-adevar.

Vazandu-te ca ma iubesti, vazandu-ma ca te iubesc, ne gandim la cum am putea inchide intr-un sarut de weekend aceasta harjoneala de copii adulti... In schimb, cu dor unul de celalalt, eu plec si tu ramai. Sau invers?

fara titlu

nu-ti lasa fericirea sa depinda de ceva ce poti pierde...

sa ne intristam un pic

am trecut acum vreo ora prin Amzei si la un moment dat am vazut doi tineri care pozau un colt de strada ... m-am apropiat pentru ca oricum drumul meu trecea pe acolo si cand mi-am intors privirea am vazut un omulet al strazii care statea cuminte, fara sa deranjeze pe nimeni, cu o privire blajina cum rar iti este dat sa intalnesti, imbracat saracacios si jerpelit, si care zambea ... zambea la camera. Se simtea, parca, dintr-o data, ne-nebagat in seama si ii placea. Era in centrul atentiei si a facut tot ce i-a stat in putinta muschilor fetei sa isi primeasca oaspetii asa cum se cuvine.
iar cei doi il pozau din toate unghiurile, fericiti ca au un obiect de studiu in acest Bucuresti ofertant.
dragi experti pasionati de arta urbana si cica, de chipuri, inchideti obiectivul si deschideti ochii!
nu totul se imortalizeaza!

9.10.15

Nod

Mi s-a pus un nor in gat. Da, nor. Din acela pufos care ineaca prin supra-expunere de lumina.
Prefer sa nu stiu decat sa stiu ca nu (poate)
Sunt doua feluri de rani..cele care se trateaza iar, in timp, se vindeca, si cele care se lasa neglijent sa faca puroi, apoi sa supureze si in final sa duca la cangrena si eventual la amputare.
Si sunt doua feluri de oameni...cei care spun ca incearca si cei care fac.
Incercarea trebuie verbalizata intr-un laudatio anticipativ pentru ceva putin posibil a se produce ... trebuie spusa, trebuie bagata in seama la nivel declarativ pentru ca, spre deosebire de actiune, nu o vezi.

6.10.15

sub acelasi cer

evadarea tacuta ... 

inainte sa cobor din masina, daca mai tii minte, usa era incuiata ... probabil se incuie automat cand pornesti motorul ... 
neputinta si, de fapt, lipsa de dorinta in a-ti da drumul, in a pleca, in a ma desparti de tine, mi-au dat prin acest simbol al incatusarii o stranie senzatie de libertate in captivitate. 

pentru un moment viitorul a ramas suspendat intre acum si acum plus inca o clipa si am simtit ca ai decis tu pentru amandoi, ca ai stiut sa ne plasezi  intr-un noi, cei care ne suntem perfect care nu necesita interventie.
in visul meu brodat pe loc parea ca nu mai vrei sa imi dai drumul, ca nu mai am nevoie de luciditate, de ratiune, de analiza, de ... impotrivire.
parea ca lupta nu se mai lasa dusa
parea ca se intampla ce se cerea sa se intample

usa incuiata a masinii, aparenta sa intemnitare, tu acolo mi-ati luat simtul raspunderii ... nu mai trebuia sa ma extrag fortat din urna unui prezent dureros de dulce ... ce bucurie sa nu mai trebuiasca sa spun "nu" cand fiecare particica din mine urla "da".

rabdarea, disciplina...
credeam ca le-am trait deja in formele lor cele mai profunde, dar nu.

complicitatea cu energia care iti aduce binele si siguranta aproape mistica pe care le simti cand, desi lucrurile nu se intampla intocmai dorintelor tale, auzi universul soptindu-ti: "o sa-ti placa mai mult scenariul asta".


27.9.15

amintiri din viitor

azi am avut un flashback

tu vei avea grija de tine de unul singur
la fel cum si eu voi avea grija de mine de una singura

in timp ce ne traim noi vietile asa, vom sti sa nu ne scapam nici o secunda din ochi ... sa fim atenti la celalalt asa cum setea cere apa sau oboseala odihna: fara sa ne propunem ... pur si simplu sa simtim unul fata de celalalt un asemenea atasament incat sa ne privim mereu cu ingaduinta pentru ceea ce alegem sa facem, o asemenea incredere incat sa nu ne punem niciodata la indoiala si un asemenea respect incat sa intervenim cand vedem ca celalalt nu se mai descurca si risca sa se piarda ... sa ne piarda.

da
si cand ceva devine neclar sa vorbim despre asta privindu-ne adanc in ochi.

25.9.15

scancet

dimineata
iti revin in minte cele mai recente ganduri legate de acest moment de zi
"faci tu cafeaua azi?"

te doare de nu te vezi
azvarli pumni in aer, te ratoiesti la aciditatea acestei perioade fara mila, te chinui sincer intr-o schimonoseala demna de fiara incoltita, inghiti acum-ul pe nemestecate si, inevitabil, incepi sa sughiti...
ia cu apa, iti zici!
 
un colt de ochi e napadit de o ploaie sarata de final de vara
nu vrei decat sa te afunzi in asternut
sa te pierzi in bucla interstelara care va replica acest moment over and over again, pana la finalul universului
si sa astepti soneria interfonului care sa te asigure ca lucrurile sunt clare
dar ce naiva esti!
ce, cine, cum sau cand te asigura cu adevarat de ceva in viata asta?

a face lucrurile contrar vointei noastre...ce-i prostia asta?
mereu drive-ul de fond il conduce pe cel de forma: gandul care se alege in final si care le domina pe toate celelalte, este cel care isi impune vointa
nu exista "contrar vointei tale" ci doar "in ciuda tuturor celorlalte naluci"

sunt momente in care cele mai adanci principii sau intelegeri devin plastilina
de oamenii care permit acest lucru sa se intample ... in mod repetat! ... imi propun sa stau deoparte.
sunt entitati fara busola si fara simtul pierderii, care plonjeaza in vietile celorlalti, parazitandu-le si hranindu-se din emotiile si cele mai sincere trairi ale lor.
unii din acesti vikingi - cazurile fericite - se lasa molipsiti in sinceritate si accepta sa intre in tumultul pasional al senzitivitatii alaturi de cei pe care ii naucesc

e dimineata
si soneria nu suna.

ah, cat de nepretuite sunt evenimentele care nu mai permit lucrurilor sa fie vreodata "ca inainte"!

ma gandesc la tine, cazule fericit!, si in ciuda tentatiei de a continua diluarea agoniei care sunt in agonia care esti, imi doresc sa ne revedem in singura varianta in care ne-am potenta reciproc, fara efecte adverse: insanatositi.