29.6.14

constiinta

cand, pentru a te proteja si a putea merge mai departe, inchizi ochii la ce se intampla in afara usii casei tale ... devii complice?

antifragilitate individuala sau constiinta sociala? 

26.6.14

timpul

oricum ar trece, bine, rau, fructuos, aiurea, frumos, nicicum ... trece nemilos
indiferent de cum ni-l petrecem sau de cum ne petrece el pe noi
fara mila ramane

atata vreme cat am fost inzestrati cu posibilitatea de a avea perceptii ... si cu imposibilitatea de a le controla ... mereu timpul petrecut frumos va trece mai repede decat cel ocupat cu nimic
pentru ca asa vom percepe noi lucrurile

sa ne intelegem: el trece la fel de fiecare data
adica fara mila.  ah, si mai e ceva: faptul ca exprimam trecerea timpului intr-un fel sau altul este o consolare...in realitate marcam trecerea NOASTRA prin timp...

mesagerie

Mi se pare … simptomatic cum lumea de toate felurile vorbeste despre lumea de toate felurile cu “calitatea nu mai este apreciata”. Banalii vorbesc despre interesanti, creativii despre etceteristi, cei cu bani despre saraci si cei modesti despre fitosi. Si cel mai important, spun ACELASI LUCRU unii despre ceilalti. Indiferent de opticile individuale, numitorul comun al tuturor parerilor este ca lipseste esenta, fondul formei, calitatea. Oare s-au prins toti, e doar un comportament mimetic sau ne place sa ne auzim pe noi spunand cu voce tare un adevar “greu” care da bine in fata unui public spectator care aproba pavlovian?

Eu zic despre tine ca esti de doi lei, tu zici despre mine ca sunt de doi lei … si ping pong-ul asta cu un mesaj identic face continutul lui sa devina inutil. Adevarul ramane, dar mesajul se transforma in degeaba, se pierde prin culise. Ideal este ca cel care e de doi lei sa nu inteleaga mesajul care il considera de doi lei. Doar asa sunt sanse sa se schimbe ceva. Daca mesajul valoros si plin de continut ajunge in gura celor pentru care a fost gandit se valideaza practic vorba romaneasca "daca te amesteci cu taratele te mananca porcii”

 

25.6.14

suflu

atata timp cat iti bate inima ... cat ai puls, traiesti
este irelevant daca, neuronal, te-ai lansat pe orbita
scoti aburi pe nari si gura, esti viu

index

mi-a crapat calculatorul ... daca mai reactioneaza la safe mode e o minune
de aproape o saptamana l-am arhivat la "caz clinic" si urma sa programez o depanare
azi ... s-a deschis.
normal.

uneori ma obosesc deviatiile, alteori ma plictisesc tiparele
dar si uneori, si alteori m-a iritat sa se joace universul cu hachitele mele

pentru oricand

discutiile despre nimic intre prieteni
nimic mai real

21.6.14

la raft

in partea stanga stau labartate o sumedenie de paste de dinti, toate continand un element-vedeta: fluor si un ambalaj care descrie destul de generos efectele benefice ale acestuia.
de zeci de ani stomatologii primesc bani grei pe advertorialele in care promoveaza plusurile pe care fluorul le aduce dintilor odata cu fiecare periaj
pentru ca vocea "expertilor" si autoritatilor in domeniu se constituie mereu in argumente puternice, aceste reclame frecvente au generat un public masiv educat sa consume elementul promovat
deci  cu o productie de masa, producatorii au fortat pretul unei astfel de paste de dinti la un nivel rezonabil (luand ca termen de comparatie, atentie!, grupa produselor de masa - adica sunt ok la pret in raport cu ele insele :) )

in partea dreapta sta o mai nou intrata pe piata categorie de pasta de dinti care, cu mandrie, promoveaza lipsa fluorului si enumera principiile active ale celorlalte componente naturale.
de foarte putin timp a inceput o promovare paralela (pe mult mai putine media, insa) care prezinta efectele nocive ale fluorului la nivelui smaltului si toxice la nivelul organismului (in formula chimica gasita in pastele de dinti)
reclamele pe acest segment sunt inca foarte timide
cat despre pret ... foarte mare! Dar atentie, tot in raport cu pretul unui produs de masa, si a faptului ca non-productia de masa nu si-a amortizat costurile cu cognoscibilitatea in randul publicului

al aceluiasi public pe care se lupta toti jucatorii pe piata

voi, noi, publicul ... credeti ce doriti!

CONTINE FLUOR! si FARA FLUOR! una langa alta.
ambele afirmatii care se vor grave, scrise cu majuscule si cu semne de exclamare...

parerea mea este ca uneori cel mai bun lucru pe care poti sa-l faci este sa recunosti ca nu stii ce iti face bine si de ce si sa iei o pauza.

20.6.14

relanti

exista zile in care simt ca cel mai bun lucru pe care pot si vreau sa il fac este sa respect
pe cine cred eu ca merita
este o (in)actiune care ma incarca, ma multumeste si simt ca
ma rasplateste
nu stiu pentru ce ...
... poate pentru ca am ginit meritoriul
sau pentru ca am simtit ca se cere provocat


asa ca

deseori oamenii sunt sceptici nu pentru ca li s-a inselat increderea ci pentru ca se stiu pe ei...

Ce?

Ce inseamna o aniversare?
Ocazia unei perspective noi asupra viitorului sau mai degraba a uneia obiective asupra trecutului?
Ambele?
Ori poate sarbatorirea unui moment istoric de tipul "ziua X a lunii Y"?

De ce ne sarbatorim anii intregi?
De ce nu ne plac fractiile ... chiar si cele duse la absurd pana la clipa?

limita de la infinit la infinitezimal ... 

15.6.14

Ne amagim. De ce?

o intrebare pe care am adresat-o mai multor persoane pe care imi place sa le pretuiesc
paleta raspunsurilor primite porneste de la baza nativa a comportamentului uman (egoism) si merge pana la frumusetea specifica lui (dorinta de a visa).
intamplarea a facut ca in cartea pe care o citesc sa se abordeze aceeasi tema tocmai acum: "mintea poate fi un minunat instrument de autoamagire, ea nefiind proiectata sa opereze cu complexitatea si cu incertitudinile neliniare; cu cat avem mai multa informatie, cu atat avem mai multe deziluzii".

ce cred eu este ca amagirea presupune un univers inexistent, autopromis, riscant, pe care nu il atingi niciodata (nu poti spera la ceva ce simti deja) si care te ajuta sa (speri ca) traiesti inalt, indiferent de urmari.
e singurul lux inconstient pe care si-l permit majoritatea, chiar si pesimistii cronici.

gradul de nocivitate se dovedeste in timp in functie de rata de succes a propriilor vise
amagirea are conotatii de fericire in sensul in care ambele riposteaza vehement in fata oricarui tip de limite
amagirea si speranta continua prezentul asa cum fericirea ne deschide portile (paradoxal, pentru o perioada limitata) pentru infinit.
cu cat amagirea este mai autentica, cu atat valoarea actualizata a senzatiei viitoare este mai acuta ... aproape ca simtim aievea ce speram ca se va intampla peste doi ani.
iar perceptia isi intra bucuroasa in rolul principal.
vrem o continuare a acum-ului ("bun, si apoi?") si facem un pariu mental cu cum ar trebui sa arate continuarea aceasta
nu vrem risc, nu vrem incertitudine, nu vrem teoria probabilitatilor decat daca e in favoarea noastra, vrem tipare dramuibile si prognoze scrise cu liniuta.
ne amagim din lipsa punctului pe "i" de azi; si daca alaturi de "i"-ul sperat pentru maine avem noroc si la "macar un dram de fericire rasa pe deasupra", e si mai bine (nu e ca si cum luptam pentru ea, nu?)

ne amagim de rusine ca nu putem sti
ne amagim de rusine ca nu putem crede cu adevarat in
in primul caz: nu trebuie sa lupti si daca nu iese, renunti la idee si primesti bonus si pe cine sa dai vina: pe cel care te-a dezamagit
al doilea caz: lupti si iti asumi orice rezultat. uneori continuand sa crezi si dupa ce vezi ca nu iese.
cred ca este suficient de clar de ce amagirea ramane alternativa sexi accesibila tuturor

vad in amagire forma inferioara* a convingerii pe care, daca o
- inlocuieste ("nu stiu ce sa imi doresc, dar sper sa fie totul bine") este din debusolare si nesiguranta
- dubleaza ("cred x dar nu am curajul sa o spun ... sper sa se prinda lumea") este din rusine si teama de esec
debusolare, nesiguranta, rusine, teama - sarea si piperul celor fara ei insisi, a celor care nu se asuma.

a spera nu e o pornire incriptata in ADN ... este o actiune involuntara provenita dintr-o repetitie obsesiva a unei actiuni voluntare
incepi prin a spera voit, apoi iti place si chiar si castigi...si, precum in cazul jocurilor de noroc, te trezesti captiv in algoritmul care daca te-a desemnat castigator o data, sigur o va mai face
amagirea este impuls educat, este prietenul omului

chiar si daca schimbam regnul si ne referim la animalele de casa, putem vedea cel mult un comportament al indivizilor care STIU. Mielul, porcul, gaina, in virtutea zilelor trecute, a zilei de azi si, deci, a obisnuintei, nu ca nu se asteapta ca si maine sa isi primeasca hrana, ci nici macar nu isi pun problema sa nu se intample asa.
daca se apropie Craciunul, Pastele sau cheful unei ciorbe, asteptarea lor devine surpriza.
chin si surpriza... niciodata dezamagire!

nu exista alta specie in afara de om care sa spere.
nu are de ce.


*deseori nu vede lumina zilei, ramanand o speranta secreta

14.6.14

de leac

exista cei care traiesc azi, alaturi si in numele istoriei de ieri si alaltaieri, alaturi si in numele parintilor, bunicilor, a vietii la sat, a copilariilor fericite, a pornirilor strengaresti care bat cea mai frumoasa imaginatie, a mandriei de Romania, a sufletului de dac, a simbolurilor de iubire, casatorie sau inmormantare crestineasca si a dorintei de solidaritate de neam de tipul "ba putem!".

sunt cei asemenea unui ceas cu pendul sau a unui televizor cu tub catodic - depind de coloana vertebrala pentru a functiona.

exista si cei care traiesc azi si atat; fara istorie, fara ancore, fara afecte romanesti dar cu porniri zis-europene, cu copilarii dezvoltate online, fara repere, cu interese profund personale si cu strategii nevizionare ce intaresc formele fara fond, fara stralucire in ochi, cu dorinta de independenta dar in chingi autointretinute fata de confirmarea celor pe care ii dezaproba arogant, cu incredere in celibat si "trebuie sa ne schimbam mentalitatea".

sunt cei asemenea ceasurilor fara pendul sau plasmelor de diagonale din ce in ce mai mari - ei sunt categoria "device-urilor" care nu stiu decat sa arate: fie pe sine fie inspre ceilalti.

a doua categorie incepe sa o infecteze pe prima prin semintele indoielii sadite sub masca modernizarii "necesare pentru evolutie".
merita lucrat la imunitate.
rapid.

13.6.14

grija fata de ce-ti doresti

nu e usor sa continui sa lupti atunci cand ... nu esti foarte convins ca vrei sa castigi
dar daca nu te impaci bine cu lasitatea si stii ca uneori pofta vine mancand, o faci si pe asta cumva

depinde ce te leaga de cei cu care vrei sa te impaci ...

9.6.14

timp liber

- cum e vremea la voi?
- foarte frumos.
- si aici ... o sa iesim la o plimbare. tu ce ai in plan azi?
- cred ca voi citi.
- no, lasa, ca de citit poti citi si pe ploaie, iesi si tu la aer.
- pai si daca nu ploua?

8.6.14

curiozitate

- hai sa-ti spun opt lucruri pe care nu le stiai despre moarte
- mai bine spune-mi lucruri despre viata, daca tii sa ma inveti ceva...trece prea repede prin noi si noi prin ea, iar moartea vine oricum.

sfat

ati ascultat vreodata instructiunile de siguranta spuse in avion, inainte de fiecare decolare?
eu le-am ascultat prima data, acum multi ani, si asta cu gandul la alte lucruri
am mers pe naivitatea ca daca poti crede cu tarie in faptul ca nu are ce sa se intample rau atunci nu are ce sa se intample rau

dar am lasat neauzit unul din sfaturile elementare de supravietuire
"Put on your own oxygen mask before helping the ones around you"

7.6.14

persoana potrivita

- cand devii emotionabil continuu, ai problema lipsei de filtru.
- si ce faci?
- astepti.
- cat?
- cat e nevoie.

oricate lucruri am reusi sa facem singuri, uneori avem nevoie de ajutor.
sau pur si simplu il vrem.

vers

nu cred in realitatea in care traiesc
cred, insa, ca realitatile se schimba.
oamenii nu, dar realitatile da
si mai cred si ca cine nu renunta, isi gaseste realitatea potrivita caracterului sau
chiar daca uneori se intampla spre apusul vietii
nadajduiesc a merita asteptarea

1.6.14

aniversare furata

o seara de gala ... gala aniversara dedicata lui Gheorghe Zamfir pentru implinirea a 50 de ani pe scena.
un eveniment notabil in cultura noastra si in viata sufletelor celor care traiesc in ritmul pulsului de neam
o seara speciala pentru cei care cred in Romania, in romanesc, in romaneste si in romanism.

am asteptat cu nerabdare acordurile de nai ... si m-am bucurat nespus sa le aud pentru prima data live.
suna dumnezeieste
opresc timpul in loc, zburlesc pielea, inmoaie sufletul, trezesc emotii si te patrund pana in maduva spinarii.
iar omul Gheorghe Zamfir este o experienta de autenticitate in sensul cel mai profund.

seara a fost presarata de laude, cuvinte frumoase la adresa marelui artist, aplauze de neoprit.
DAR si de interventii artistice ... care nu aveau ce cauta in economia evenimentului.
niste nume de valoare minuscula in comparatie cu marele om din centrul galei, cu niste reprezentatii-reproduceri ale unor artisti mai mari decat ei si la nivelul carora nu se pot ridica, si chiar soldate cu un dublu-bis.
in timp ce artistului Gheorghe Zamfir i-au fost refuzate nu doar bis-urile ci si piese de renume si cu apreciere internationala ... pe motiv de "durata prea mare a spectacolului".
iar celui care urma sa-i fie alaturi trup si suflet, Dumitru Farcas, i-a fost furat elementul central al actului sau artistic: taragotul!
motivatia care s-ar potrivi cel mai bine regiei de mai sus: inscenare. 
ar fi ridicat sala in picioare.
dar asa nici macar nu a mai aparut...
cine a coordonat aceasta cenzura? ministrul culturii, conform celor spuse pe scena, un domn de origine minoritara care a primit, desigur, conjunctural, parghiile de control ale celor mai valoroase puneri in valoare ale simtamintelor romanesti: artele.

la propria-i gala, artistului-fenomen i se refuza propriile piese care l-au adus pe el insusi pe locul intai si pe noi ca popor pe locuri fruntase in constiinta lumii, pentru a se umple timpul cu momente fara valoare in raport cu modul in care ar fi putut fi ele fructificate.
o escrocherie rusinoasa.

tot ce vroiam era sa ascult naiul.
chiar si daca l-as fi ascultat cele 4 ore incontinuu, tot ar fi fost putin.
daramite o ora si jumatate.
m-as bucura sa gasesc, din cand in cand, ratiuni care sa mearga dincolo de propria-mi convingere pentru a ramane in tara si pentru a nu ne mai considera irecuperabili in nonsalanta ignorantei.