26.5.14

aproape banal

mult timp am crezut ca sunt singura anormala din jurul meu
apoi am inceput sa cred ca sunt printre putinii care incearca sa afle, studiaza, testeaza, si reuseste sa inteleaga pe ce lume traieste
apoi am inceput sa ma simt speciala
aproape ultra deosebita
si cum aroganta nesustinuta isi este propria-si neputinta, bineinteles ca apoi m-a incercat aporia nimicului si a inutilitatii
apoi d-astea grele cu nihilism, nimicnicie, tristete si dezamagiri
cu chiu cu vai mi-am scos capul din closetul starilor de spleen si am reinceput sa respir aer curat
pentru ca apoi sa incep sa o dau pe dezvoltare personala
"n-ai nevoie de nimeni sa te simti intreg"
"you are enough"
"mintea este cel mai mare dusman al tau"
"nu te mai raporta la cei din jurul tau"
si alte balarii existentiale care umplu zeci de carti pe care s-au irosit aiurea tone de vopsea tipografica
am si inceput sa vorbesc cu straini despre cat de nasol este sa nu te decizi intre "singur" sau "insotit" cand e vorba de cum e mai bine sa traiesti pe lumea asta

concluzia: sunt un om normal, de statura miniona ceea ce ma bucura pentru ma strecor usor intr-o lume a supraponderalilor in clisee si a celor cu inimi maligne, aproape mediocra dar cu indeletniciri si curiozitati care ma ridica peste medie, stiu bine limba romana si deja asta e o calitate iar io o am, am zile mai bune si zile mai proaste, si de dimineata pana seara sunt singura fara sa vrea sa mai fiu astfel.
nu e de filosofat pe marginea chestiei asteia
de ce nu poate fi considerat perfect normal sa iti doresti sa ai unde, cand si cu cine vorbi daca simti nevoia?
sau omenesc sa vrei sa oferi ce ai mai bun altuia
sau firesc sa iti descarci dracii la un final de zi?

azi, insist pe azi, cred ca nu toti stiu si pot sa fie singuri
dar mai cred si ca o data ce o fac, si o fac ca lumea, vor compania potrivita alaturi de care sa fie singuri.

daca as fi in locul celor ce o fac, n-as mai citi prostii deghizate in aforisme
viata e de gasit in doar doua locuri: in tine si in afara ta.
adica pretutindeni.

18.5.14

sportiv

am aflat de existenta unui sport care se numeste deepwater solo si care presupune catararea cat mai sus posibil pe stanci din apropierea marilor, de unde apoi pur si simplu te lasi sa cazi in apa.
evident, cazatura este controlata, altfel riscurile sunt majore.

mi se pare un bun mod de a trai viata
si l-as numi deepwithin solo
te inalti provocandu-ti toate limitele pentru ca apoi sa iti constati cu adevarat inaltimile, in cadere.
si in functie de cat de mult iti ia sa ajungi jos.
ideal este sa tot cazi, sa nu ajungi niciodata inapoi si sa nu iti mai intrevezi punctul de plecare.
si cel mai important este ca in permanenta te uiti inainte, chiar si atunci cand iti propui sa cazi.
inapoiul cu care intri in contact odata ce incepe caderea ramane un simplu cuantificator al propriei vieti, fara a se constitui in trecut

cateodata viata se cere traita din toti rarunchii
si alterori pur si simplu traita sportiv

17.5.14

cu da si nu

exista mediul controlat
pe care mi-l aleg ca zona de desfasurare a zilelor
si ma simt (mentinuta) in viata ...
... pana la limita momentelor in care ma gandesc la

mediul necontrolat, nelimitat
in afara zonei de confort si totusi nu.
dar in care nu mai incerc sa inot
am incercat, eram foarte aproape de a ma pierde, m-am adunat si acum ma tin in saculeti, taiata marunt si pusa in formol
sunt un peste alungat fie de valuri, din nestiinta mea de a le infrunta taria, fie de fauna oceanului cu care nu am reusit sa comunic ... si ajuns pe un mal ... si de pe mal ma uit cu jind la apa de care am nevoie sa imi mai trag putin sufletul
cateva picaturi si imi irig constiinta pentru urmatoarele cateva zile.
dar cel putin stiu unde sunt si de unde ma iau.
practic malul e in intregime al meu ... dar eu sunt tinuta in prizonierat la limita cu marea din cauza dependentei fizice de apa
la ce bun infinitul daca finitul te tine de gat?
da, este bun pentru iluzii, care oricat ne-ar frustra, ne tin de multe ori pe linia de plutire
compromis cu aroma de ciocolata dar de culoarea vremurilor in care traim.
sunt la margine, dar in viata.

incatusat cu domiciliu sigur sau al nimanui, de nicaieri si peste tot?

mediul necontrolat, of!, ce inaltime a ideilor, a creativitatii, a noului, a nebunesc-normalului, a firescului, a lui alb-negru, a coloritului viu... si a tot ce vrei tu.
cum sa fac sa fiu din nou acolo?
cum fac sa scot capul din conservant?

lumea artistica, cea pe care o admir de la distanta, este lumea in care nu as putea trai fara sa-mi dezvolt cele mai chinuitoare
nevroze
excese
frustrari
pentru ca (i)realitatea in care mi-ar placea sa ma las traita si sa traiesc este un univers in care ai nevoie de constiinta umbrei pe care o faci, de o aroganta de subzistenta
eu n-o am
tot ce am: tacere si consecintele ei

lampa

din cate stiu din copilaria petrecuta la tara, mustele trag la gunoi. 
unde gasesti gunoi gasesti si un zumzait enervant de microbi cu aripi

si mai trag la ceva mustele
la lampi
oriunde lasi un geam deschis te trezesti cu 3-4 muste care sa dea ture in jurul lampii
deloc haotice, fac inconjurul abajurului cu o constanta de invidiat
ca un soarece pe roata
chiar acum ma uit la un stol care imi tine de urat

primul punct de atractie - gunoiul - e axioma
pe al doilea - lampa - l-as considera la fel de axiomatic ... nu am vazut prea multe abajururi ratate de inaripatele astea

pentru a ma tine departe de microbi, nu vreau sa stiu cate mizerii am pe lampa.
sa fie acolo la ele, la inaltime si aer rarefiat

16.5.14

trustworthy

An honorable human relationship — that is, one in which two people have the right to use the word “love” — is a process, delicate, violent, often terrifying to both persons involved, a process of refining the truths they can tell each other. 
It is important to do this because it breaks down human self-delusion and isolation. 
It is important to do this because in doing so we do justice to our own complexity. 
It is important to do this because we can count on so few people to go that hard way with us.

Adrienne Rich

13.5.14

o varza

partea buna cand razi sfecla rosie este ca nu vezi cand te tai
cum ar fi sa nu lucram cu toate simturile?
daca doar am auzi, mirosi ori gusta, ne-am rade mainile si ne-am manca pe noi insine
daca doar am vedea, ne-am opri cand n-am mai avea cu ce sa tinem sfecla
daca doar am simti tactil, ne-am opri la timp.
cand nu uitam de atingeri ramanem in siguranta

11.5.14

duminical

in gradina unei biserici, langa 'morti" si 'vii' se vand patrunjel si marar proaspete ...
in miros de verdeata pentru ciorba, vine organul
- bai, ia, aveti autorizatie sa vindeti aici?
- hai dom'le, sa fim crestini! facem si noi un ban cestit, nu furam, nu batem. zi mersi!
- da, zic. da' autorizatie aveti?
vine un client
- cum dati patrunjelul?
negustorul:
- la patru legaturi a cincea e fara bani.
- pai vreau doua
- nu mai bine iei patru si a cincea n-o platesti?
organul isi aduce aminte ca e acolo:
- autorizatie ai, omule?
- lasa-ma bre, nu vezi ca nu ma inteleg cu asta? iei patru sau ma lasi?
m-am trezit facandu-mi cruce ... doar e duminica si am trecut pe langa o biserica.
   
la nici 100 metri, dau de o doamna bagata (scuzati) intr-o grupare de copaci de la marginea strazii pentru a culege ceva ... se ridica pe varfuri, isi calcula distantele de la care sa actioneze cu impact, tragea de crengi, rupea din ele niste ceva-uri pe care le baga intr-o punga pe care scria mare "azi duc mai multa fericire acasa".
dupa juma de ora ajung in Herastrau unde ma fixez langa o statuie in asteptarea companiei.
un pitic cu ochi albastri facea instructaj cu tata
- nu plecam!
maturul mai incerca:
- hai, tati, sa mergem, ne asteapta mama acasa.
- stai aici! fu porunca urmata de un gest cu degetul mare indreptat inspre asfalt
- eu plec, fu rezolutia..daca vrei, vii cu mine, daca nu, ramai aici.
- nuuuuuuuuu, si ochii albastri incep sa planga in sughituri (uau, asa de la o secunda la alta?!) si sa strige "nuuuu, nu pleca ca vine vlazitoalea"
tatal se intoarce, usor induiosat, zambeste, il asigura pe pustiulica, ca nu e nici o vrajitoare si incearca sa il ia in brate, dar asta micu':
- nuuuu, mai stam.
- eu plec.
dupa cateva contre similare, s-a induplecat sa se duca dupa "asta mare care ma ajuta sa nu-mi fie frica".

o zi faina.

7.5.14

surd

parere colectiva: cine este sincer si cine vorbeste, se expune, devine vulnerabil, se deschide si lasa loc pentru "pradatori"

tacutii sunt cei care isi aleg modalitatea de a-si expune mutenia
iar unii aleg sa o vorbeasca

liberi?

inchide ochii si asculta sunetul mouse-ului ... sau al scanner-ului de la casele de marcat ... sau al claxoanelor din orele de varf ... sau al usilor glisante la impactul cu senzorul ... sau cel mai bine al radiatiilor, ele se aud cel mai bine.
acolo suntem cu libertatea,  fix la intersectia asta fonica ...
... din care te extragi ca pe o minge castigatoare absorbita de pompa de aer dintr-o urna de Loto
si apoi te bagi pe un culoar al linistii si luminii si contrabalansului fata de toate aceste sunete
si stai
acum deschizandu-ti ochii
pentru ca doar cand nu mai ai ochii mintii deschisi ajungi sa intrevezi ceva cu retina.
si chiar si atunci imaginea e rasturnata
nimic din ce trebuie vazut nu se lasa prada unor bieti ochi.
nimic

moment

momente in care fascinatia pentru un om, o idee, o imagine pare sa taie in carne vie toate convingerile adunate de ani buni in concluzii luate de la sine
oricum concluziile sunt...volatile, nu?
aproape te lepezi de tot de cel care erai sigur ca esti ... ca sa fii un altul, nou, care te surprinde
pentru ca, desi sigur pe tine pana atunci, accepti sa te lasi modificat
tot sigur pe tine, culmea :)
dar e un om nou care iti place maxim
si esti el, omul asta nou
pana cand fascinatia se metabolizeaza, devine doar o alta experienta care atrage o noua concluzie luata de la sine
si asa constati ca se face o viata
adica din momente in care automatismele sunt intrerupte brusc de elementele care de fapt fac diferenta
 
am simtit la un moment dat dispret pentru un anumit comportament
am vazut, mi-a displacut, am intors spatele
un om care ... facea, zicea, urla, transmitea, traia ... intr-un anume fel.
pana cand am ajuns sa inteleg totul
si sa consider ca exista ratiuni foarte puternice in spatele acestor expuneri
greu moment.
extrem de greu sa intelegi ce nu vrei sa accepti.

1.5.14

dintr-una-ntr-alta

1 mai ... odihna ... plaja ... nisip ... soare ... caldura ... adiere de vant ... ploaie ... nori ... udatura ... spalat vase ... farfurie ... bucatarie ... mic dejun ... familie ... concediu ... nou ... experienta ... invatatura ... profesor ... chemare ... materie ... planeta ... univers ... mare ... mic ... om ... Ohm ... fizica ... chimie ... magnetism ... atractie ... poli ... opus ... numitor comun ... suprapunere ... lentile ... perspectiva ... viziune.

am o viziune de 1 mai.
e ok si sa nu mergi la mare.