27.4.14

nu stiu

nu stiu sa impac solitudinea cu faptul ca nu-mi place singuratatea
ambele sunt singuratati, doar ca prima e de ordin interior si a doua este in plan fizic

nu am gasit solutia la a mi le dori in acelasi timp
ceea ce inseamna
ca voi fi mereu in contratimp
cu cealalta propria-mi dorinta

cred ca nu pot spune ca genul asta de plus cu genul asta de minus se califica drept un ying si yang armonizant, nu?

memo minus

stiu ce mi se intampla
si cred ca stiu si de ce

voit
totul e neclar, indefinit, neinchis in forme, lasat difuz, intr-un degrade care trece prin toate aspectele vietii pe care le invita sa se inspire reciproc
citesc o stire si in secunda doi uit unde am citit-o sau despre cine era, cel mult retin ideea
aud o melodie si dupa primele acorduri uit cine o canta ... intru insa in starea melodiei, in ritm si sound.
vad o expozitie de pictura din care cel mult retin curentul ..numele autorilor e un adevarat chin
ascult o emisiune sau citesc un ppt ... pe moment, ok. dupa o ora, pa! voi mai fi citit o suta de alte chestii intre timp si isi fac si ele loc...
vad un film. actiunea sau ideea filmului si atat. de ani de zile vreau sa imi notez undeva filmele care m-au marcat - nu pentru mine, nu vreau sa le revad, am de vazut atatea noi, dar mi-ar placea sa stiu sa le recomand - sunt, insa, mereu in punctul in care zic "deja am ratat sute, ce sa ma apuc acum?"
imi propun sa fac ceva maine, poimaine, peste doua saptamani. daca nu am notat in secunda aia, a disparut din orizontul mental si risc sa revina dupa ce e prea tarziu.
merg in oras si citesc un meniu. pana am ajung la finalul paginii uit bauturile de la inceput si tre' s-o iau de la capat ceea ce ii incurca pe chelnerii nerabdatori. ghinion!
citesc un "stiati ca?" la ora 10 si la ora 12 ramane undeva la 20% din el
si colac peste pupaza imi fac si viata grea si mi-am abonat email-ul la toate prostiile din univers (valoroase, e drept, dar foarte multe). ma mai mir ca nu retin tot ce primesc ... pentru ca vreau si aia, si aia, si ailalta, de parca n-as fi auzit de selectie.

nu am probleme cu memoria
ci cu lipsa motivatiei de a ma concentra pe detaliile care inchid evenimentele in context
nici o experienta nu ma intereseaza suficient de mult acum incat sa simt nevoia sa retin elementele care o definesc administrativ
mintea si sufletul isi extrag rezumatele de peste zi si le arhiveaza undeva in comportamentul si felul meu de a fi
am absolut totul cu mine. 
un tablou minunat de culori, mirosuri, sunete si nuante in tuse subtiri sau groase, contururi fine si intretaieri de forme ... nu vreau sa car dupa mine o colectie de nume si date, ci mai degraba o paleta infinita de combinatii cromatice si senzoriale.
si cand spun ca nu am probleme cu memoria am in minte niste detalii pe care unii nici nu le-ar observa dar pe care eu le retin pentru urmatorii ani de zile. sunt lucrurile care ma intereseaza si care se intiparesc automat, restul e detaliu si zgomot de fond.

intrebati-ma ce stare mi-a creat orice...asa cum tin minte oamenii prin prisma felului in care m-au facut sa ma simt tot asa retin experientele datorita starilor prin care m-au facut sa trec.
numai nu ma mai puneti sa va dau nume sau sa vad zic cine, cand, unde!
stiu ce-mi place, nu ce "trebuie"
pentru asta aveti google.

26.4.14

aberand

nu inteleg de ce trebuie sa existe femei si barbati ... si nu a putut exista numai unul sau celalalt.
sau ambele intr-unul.
dar nu sub forma androginului pus in scena azi, e grotesc.
ar fi fost mult mai usor de acceptat ideea ca tu te completezi pe tine insuti ... nu aveai decat a-ti dori sa ai grija de tine.
dar ce-ar fi viata daca ar jongla cu experiente-"floare la ureche"?

dar si asa ... cine stie ce povesti am fi inventat ca sa facem ca realitatea din targ sa para ca se potriveste cu cea de acasa
suntem buni in a ne justifica efectele prin efecte si in a ne motiva cauzele prin cauze
iar explicatia, daca nu e un delir boem, incepe cu "de-aia" si se termina cu "."

25.4.14

deci

ochii care nu se vad nu se vad
atat si nimic mai mult

final chimic de saptamana

nu cred in porunci, dispozitii, imperative, constrangeri si "ia de-aci!"
asa ca pentru privirile care doar privesc inspre ... fara a vedea, o sa ma dizolv in compostul asta infect ... pentru ca finalul sa ma precipite si sa raman ca o depunere pe fundul multimii.

24.4.14

intre varste

oare e bine ca devenim mai toleranti ... cu varsta?
ca renuntam la avantul tineretii, ca nu ne mai dam cu capul de pragul de sus si de toti peretii 
ca ajungem plafonati pe fondul educarii instinctelor
dar si al formarii caracterelor
si al trecerii prin viata, trairi, senzatii

copii, adolescenti, adulti, batrani, copii
aceasta ar parea ca e succesiunea
oare intelepciunea este, de  fapt, imbogatirea sufleteasca pentru o reintoarcere sub forma de ... apa vie acolo de unde ai plecat
si de unde ti-a pornit fiinta?
curgi invers si atat?
 


23.4.14

pacatele unei stari

oricat de motivat ai fi pentru "mai departe", oricat de aprige ar fi resorturile de a crede in continuari frumoase ale prezentului, oricat pozitiv ai pune peste negativ si oricat de multa bunatate ai avea sa combati rautatile ... uneori te afli pur si simplu dezarmat in fata singuratatii. 
poate fi tulburator de vehementa si suficient de apriga
incat sa te aduca in genunchi
si se stie ca in genunchi toti avem aceeasi inaltime

da, da, "n-o lasa sa te domine"
am auzit si am spus asta de nenumarate ori
e adevarat
dar domino-ul dominarilor isi ia rolul in serios: sa provoace consecinte

azi mi-a spus cineva ca lovitura la nas e un simbol al faptului ca am pus frana unui proces din viata si aceasta mi-a trantit un pumn in ochi.
"de la ce te-ai oprit, de la ce te-ai abtinut?", ma intreaba.
si zic "pai lasa asta. ce se intampla acum, ca faptul e consumat?"
"o sa te lovesti la picioare ... viata n-o sa te lase sa continui asa si o sa-ti puna piedici pentru ca tu insati iti ridici bariere..."
pai zic "m-am lovit deja la picior ... cand am cazut si m-am lovit la nas"
"o sa te tot lovesti ... pana o sa te tarasti ca un invalid daca nu deschizi usile"

sueta superstitioasa si barfa asta despre cum e viata si daca e de treaba sau nu parca nu m-a imbunat prea tare, zau.

21.4.14

final de sarbatori

Gara de Nord, statia RATB, dialog:
el (taximetrist): "Papuseeee, te duc acasa?"
ea (pietoana): da.
el, la fel de taximetrist: 20 lei
ea, (i)luminata: pai e bine, stau departe!
Ca un cre(s)tin plin de smerenie el intoarce al doilea obraz: atunci, de diferenta, urc.
A doua zi de Paste imi confirma: Dumnezeu e mare si bun.

20.4.14

concesie pentru o incapatanare crestina

- cele mai bune din an sunt, parca, ouale mancate de Paste, zice mintea
- o concluzie emotionala cu care pot sa ma impac, raspunde sufletul mijind un zambet intelegator.

17.4.14

alternativ

oamenii care nu se pot controla in reactii si care ne apar ca labili psihic si emotional sunt cei mai sinceri
sa nu ii judecam dupa demonii care la baga mainile in ochi
ci sa ii apreciem pentru autenticitatea cu care nu renunta la a se lupta cu ei zi de zi, in vazul nostru, al tuturor.

1 + 1 nu da mereu acelasi rezultat

realitatea este subiectiva, in mare masura
de fapt in mare sau mica masura
in functie de masura in care exista realitatea mea, realitatea ta, realitatea altuia...

fara preaviz si cu finetea unui topor apar, brusc, acele momente in care vrei sa intreci orice masura in a nu-ti mai lasa fiinta sa se inece in realitatea de ieri, de azi, de maine si in a gasi o versiune mai buna a acestei lumi
si a ta
si poate o varianta mai linistita, luminoasa, echilibrata si mai putin schizofrenica de a-ti popula clipele

si o gasesti
intr-un autor
de fapt intr-un orator ale carui vorbe au fost culese la un moment dat de niste unii
nu citate, tigari sau maxime
ci vorbit liber inregistrat si pus pe hartie

si citesti, si citesti, si te regasesti citind, si te linistesti citind, si nu te mai saturi citind, si simti apropierea de ceva din ce in ce mai valoros citind, si te bucuri de niste concluzii citind, si te simti dintr-o data mai relaxat si mult mai cumpatat. in toate cele.
apoi iesi pe strada si constati ca lumea te crede nebun
"tu nu mai traiesti in lumea reala!", auzi ingrijorarea oamenilor dragi
expunerea parerii oricum comporta un risc
dar de cand te-ai ridicat sufleteste de la solul rationalului colectiv parca s-a cascat un gol pe care, shit!, ai uitat sa-l umpli.
un ecart pe care ai uitat ca aerul nu il va cruta lasandu-l in vid
si-l va ocupa imediat
tu te inalti, dar dupa tine vine aerul....aerul care pe tine te tine deasupra dar care comunica si cu realitatea de la sol

si astfel, cocotat pe un nor privesti debusolat in jos inspre cei cu care vrei sa continui relationarea
dar nu mai ai cum
ei nu au scos capul din ceata josului
si iti apleci privirea
nu-i vezi
dar stii ca sunt acolo, dedesubt

si "tu nu mai traiesti in lumea reala" devine un cazut din pat
care te loveste cu capul de parchet si iti zice "nu mai incerca sa fugi de lumea in care vrei sa continui sa traiesti!"

lumea aia imperfecta este cea in care linistea, desi greu de obtinut, este mult mai valabila decat in cel mai indepartat desert

inaltare, nu ridicare

asa ca las semnul de carte acolo unde m-a adus lectura pana acum
si nu imi voi mai calibra mecanismele interioare
mi-e teama
de esecul de a reusi sa ma rup de lume

dar nu arunc cartea
e bine sa-ti lasi optiunile la indemana

16.4.14

surpriza sau nu

exista acele momente speciale ... acele momente in care te gandesti mereu la cine te astepti mai putin
la acei oameni cu care numai ratiunea si-a inchis socotelile
este induiosator cum se gandeste universul la noi
si ce fericire ca sufletul va invinge mereu mintea!


14.4.14

vaiet

de vreo saptamana si ceva nu mai cred in nimic
probabil asa se intampla cand crezi prea puternic in ceva ... iti pierzi echilibrul
sau ma rog, ajungi intr-unul instabil
deci iti pierzi echilibrul
intreb, retoric si cu scop clar, in dreapta, in stanga, in mine, in afara mea, despre una, cealalta sau despre tot
imi caut busola ... o am cu mine, dar nu mai cred ca imi indica nordul, cred ca s-a defectat in urma unei magnetizari fara precedent
desi la cat de incapatanata sunt as tinde sa cred ca mai degraba s-au inversat polii pamantului
fizica a fost inlocuita de chimie si ceea ce ieri era certitudine azi e praf spulberat de ...  o atmosfera densa a carei textura imi este complet necunoscuta
o pipai cu privirea dar nu inteleg
vad nimic
simt vascos
aud un tiuit enervant
si ma doare nasul.
"nu ti-l mai sufla!"
da' e de la suflat sau pentru ca trag prea mult aer in piept? asta cred ca oxigeneaza prea tare creierul. mai bine nu.

lucrurile in care crezi, pe care le sustii, pentru care militezi argumentat, privitor la care nu ai nici un dubiu si care isi urmeaza cursul firesc, se imprastie asemenea unui glonte in mai putin de o fractiune de secunda.

habar n-ai ce te-a traznit ... iti vine sa ii zici dezamagire. ntz, parca nu asa se simtea
tristete? pe-aproape
revolta? nu.
amaraciune? mm.nu.
amar? mai da.
catranire? si mai da.

pe de o parte
un moment greu in care nu vede stanga de dreapta si povetele pe care le auzi de la cei dragi seamana cu povetele pe care tu insati le-ai dat acum ceva timp
ce s-a intamplat? ti-ai uitat sfaturile? nu mai crezi in ele? te-ai retras in spatele lor si traiesti o alta realitate?
ce auzi de la altii parca e un deja vu usor parsiv care se uita si zice "mai tii minte cand credeai si tu in asta?"
si partea ciudata este ca si acum crezi ... doar ca te miri ca se aude din glasul altcuiva in loc sa fie un produs al mintii tale
care minte?

si pe de alta parte
o stare de-ti vine sa tragi universului palme pentru ca nu te lasa in pace sa iti rumegi concluziile la care nu ai ajuns usor
de ce dupa lupta nu vine si un moment de merit?
atata ti le freaca si ti le intoarce pana ajung somoiog si ti le scuipa intre ochi "na, de-aici! sa mai incerci tu sa fii sigur in haosul asta!"

of...da, nu-i mai bine sa respiri si sa te uiti intr-un punct?
zilele ar trece mai lin si armonia ar fi ... ar fi.

cica "las-o sa curga!"
ce sa lasi, nene, sa curga, pe inghetul asta?
la temperaturile pe care le avem acum totul e bocna, stam unii mai sticlosi decat ceilalti si totu-n jur e un muzeu de felii de apa
serios, acum!
nu stiu cum sunt crizele de nervi ... depresiile, angoasele si atacurile de panica. dar cu siguranta ulitele zilelor pe care merg acum desculta n-au fost de tare demult atat de pline de bolovani

altfel viata e tare faina. zau! 
stiu ca ulitele nu tin o viata
mereu sa trezeste cineva sa toarne asfalt

dar acum ... fara vlag.a.
si cu un simt vag al unei ruptur_i
un zgomot surd care ma face sa cred ca ce ma tine laolalta este cel mai mare organ al corpului: pielea.
ea ma aduna acum.
inima? o biata pompa actionata mecanic de simt. de bunul simt.
care cu cata precizie presuriseaza totul!
ma constat in continuare biologic si deslusesc profundul rol al corpului fizic: acela de a tine optimismul, tristetea, jocul, urletul, nebuniile, demonii, zumzetele, sinapsele, behaiturile mentale, gingasiile si soaptele ... intr-o umbra mai mult sau mai putin de dimensiunea reala, in functie de pozitia soarelui pe cer.
la ora 12:00 esti cel mai mic. aproape te reduci la absurd si ... toate cele dinauntrul tau ar trebui sa fie aliniate.
esti tuguiat.
cel mai tuguiat.
o stalactita sub soare.
esti sloi incalzit
in medie, ai temperatura suportabila

in mod cert ar trebui sa ma bucur
pentru ca dupa o perioada din asta nu poate veni decat o perioada de plictiseala.
in care te intrebi "ce dracului a fost asta?"
nu?
da, clar! o sa ma bucur.
a, acum? se filmeaza?
hai, va rog io taiati, n-am fost atenta...si iar am ratat prezentul.

13.4.14

Increderea

lucru mare
greu de gasit de cei care au nevoie sa creada in ceva si in ei nu pot sau nu le este suficient, usor de oferit de cei care nu au nimic de pierdut
si mai nou, considerata sinonima cu slabiciunea: cine are incredere se expune
la un moment dat cineva si-a pus increderea pe masa in fata mea si, din nevoia de autenticitate fata de propria persoana, s-a dezgolit de orice prejudecati sau masti si a vorbit, vorbit, vorbit despre tot. despre totul propriu.
goliciunea fizica e sotron de duminica fata de o astfel de experienta
a existat o farama de multumire vazand ca cineva are atata incredere in mine, dar asta a fost la inceput si s-a pastrat mult la suprafata lucrurilor, ca exponent al egoismului amintit ... insa in straturile mai ascunse am resimtit o enorma responsabilitate si o imensa recompensa, in acelasi timp. 
am simtit o incarcare pe care a trebuit sa o duc fara a mai avea deja de ales si o responsabilitate de a putea sustine increderea pe mai departe.
insa mi s-a aratat din nou adevaratul sens al iesirii din sine.
spun "din nou" pentru ca l-am incercat si eu acum cativa ani ...

toti vrem, manati de egoism, ca lumea sa aiba incredere in noi, pentru ca vedem in asta lauri, diplome si aplauze in fata camerelor de luat vederi.
ori a primi increderea cuiva te obliga la foarte multa ... sfiala, gingasie, atentie, sensibilitate, discretie.
cei - daca poti ajunge la plural - care au incredere in tine nu pot constitui un palmares! pentru palmares te duci la mall sau in club.

tentatia de zi cu zi de a judeca dispare automat si lasa in urma doar umbra a ceea ce inseamna ea cu adevarat: o jignitoare bascalie de mahala la adresa celui care ti se dezvaluie.

ar fi interesant un chestionar de "inainte" si "dupa" ce cineva a avut incredere in tine.
sunt curioasa cati s-ar mai inhama la asta
eu cu siguranta da, insa as sti ca numai acum as face-o in cunostinta de cauza.
pana cand toti vom ajunge in acest punct, "am incredere in ..." va fi doar PR superficial si indecent de preamarire.

9.4.14

scenariu

as vrea sa stiu cum se remonteaza o masinarie in care componentele zac  fara de suflare undeva ... fara trecut si fara stiinta sau memoria reintoarcerii


*cineva trebuie să aibă grijă
ca pe rafturile iubirii să nu existe produse expirate.
teiubescul ar trebui să aibă garanție
pe viață – dar ăsta e un teiubesc temeinic,
de țară, tradițional.
nu prea se mai fabrică azi.
din cauză că pun în el tot felul de chestii neconforme,
un teiubesc a ajuns să dureze azi între un minut
și câteva săptămâni. apoi, trebuie înlocuit cu unul nou.
un gest de tandrețe (o mână în păr, de exemplu)
ar trebui să se consume doar pe moment, proaspăt.
săruturile ar trebui să aibă o garanție
ceva mai lungă dar din cauza factorilor externi (poluarea)
și interni (stresul), termenele de valabilitate
au devenit vagi – dacă citiți eticheta unui sărut
scrie valabil până la următorul.
un buchet de flori oferit iubitei
durează la fel de mult ca acum o sută de ani.
doar că acum florile durează mai puțin.
o îmbrățișare executată corect,
din ingrediente de calitate poate dura
până la o noapte întreagă – circa 8-10 ore.
dar unde mai găsești azi așa ceva?


* poezie ivcelnaiv

subtilitati

strategia dependentei este sa te faca sa crezi ca tu esti cel care domina

?

oare mie ce fericire mi se potriveste?

povesti de oameni mari

un film vazut recent mi-a adus aminte de cum imi faceam cort in casa alor mei, cand eram mica
era locul meu de suflet, cazemata mea fizica si emotionala
scopul nu era sa ma feresc ori sa ma ascund de alti oameni
ci sa fiu singura.
nu fara ei, ci doar cu mine
puteam sta si cu ceilalti dar vroiam sa aleg eu momentele in care sa fiu acompaniata
apropiam mai multe umbrele deschise si peste ele puneam un cearceaf sau o patura
inauntru imi luam o veioza mica pentru a-mi lumina intunericul
si stateam
ma simteam in siguranta.
era cald
si ori de cate ori scoteam capul sau ieseam cu totul simteam o senzatie de frig
ma obisnuisem la o alta temperatura decat cea a celorlalti
pentru ca oricine putea sa imi ridice patura aveam grija sa le spun dinainte ca daca au nevoie de mine sa ma strige, dar sub nici o forma sa nu ridice patura
stiam ca ma voi speria daca in intunericul-meu-luminat va intra cineva neanuntat
nu de putine ori mi s-a atras atentia sa am mare grija ca poate lua foc toata treaba
multi ani mai tarziu am inteles ca intr-adevar, vapaia cu care incerci sa faci lumina in tine poate antrena suficiente energii incat sa scuipe flacari.
ceea ce te lasa fara oxigen
si ajungi sa respiri ne-aer.

interiorul nu trebuie luminat cu forta
nu trebuie inchis in limitele unor pereti din material impermeabil
si in nici un caz nu se cere ferit de neprevazut

nu poti cere lumii sa bata la usa inainte sa isi vare bocancii in viata ta
dar poti fi pregatit
asteptandu-i
intr-un loc in care iti e cald si bine



5.4.14

ars


mult timp m-am intrebat cum ar fi sa fiu o gaza care sa misune discutiile si aerul altora
sau un chibrit ars care sa locuiasca scrumiera in care comesenii isi aduna concluziile in-cenusite.
pur si simplu sa stau sa ascult ce spune "gura lumii"

nu vreau sa ies in evidenta
si deloc nu vreau sa fiu "altfel"
doar evit sa fiu la fel
daca altu' face, de ce sa ii tin trena? lumanarea? sau isonul?

e o diferenta intre cele doua.
mare

cred

am avut parte de multe surprize placute din partea necunoscutilor ... sau de la persoane de la care nu m-as fi asteptat in veci la ceva bun ... sau la un gest crestinesc
asa cum am primit destui pumni imaginari de la oamenii cu care am impartit voit multe momente in viata.

nimic nu e inchis in norme sau cuvinte-cliseu
nu exista prieteni
ci doar momente de prietenie
si ele te pot surprinde cand te astepti mai putin

e pacat sa iti inchizi increderea intr-o mana de oameni.
sau si mai rau, intr-un singur om.
ea, increderea, trebuie disipata si rezervata oricui vrea, poate sau simte sa faca uz de ea

nu e de datoria celui care o detine sa hotarasca cui s-o ofere
pentru ca nu are de unde sa stie cine o merita cu adevarat
si pentru ca ar fi nedrept din partea ta sa incarci cu responsabilitate pe cineva care nu are nici un gand sa si-o asume

cei potriviti increderii tale sunt o realitate pe care nu ai cum sa o afli mai devreme decat dupa.
nu ai ce decizii sa iei inainte de momentul asta

noi cu noi

azi am cazut. toti cadem, mai devreme sau mai tarziu. chit ca se intampla la sanius, la ski sau in casa, toti ne facem tandari la un moment dat.
unii cad cu gratie. eu am cazut ca o mamaliga lipsita de echilibru fix in mijlocul unei intersectii ultra circulate de la Universitate.
sau, cel putin, asa m-am vazut eu cu ochii mintii
stiti secunda aia in care simti ca ai calcat stramb si anticipezi caderea pe care deja nu o mai poti controla, poti cel mult sa faci o cruce cu limba si sa te rogi sa nu ajungi tumefiat? 
ei bine, am trait o astfel de clipa inegalabila in timp ce imi pregateam aterizarea cu moaca in mijlocul capacului unei guri de canal.
brusc m-am trezit pe jos, cu plasa de cumparaturi ajunsa prin vreun loc nestiut si nelaindemana mie, cu ochelarii de soare zburati de pe nas, cu privirea in pamant - la propriu - cu picioare chircite sub impactul cazaturii si cu senzatia dezabuzata de tipul "nu, nu s-a intamplat asta".
si stau acolo, nu ma pot misca.
nu vreau sa ma misc, incercand sa aman recensamantul pagubelor.
si stau
incercand sa ma adun mental
sa fi trecut jumatate de minut, maxim un minut ... timp in care, in acel punct nevralgic al Bucurestiului si in care lumea hoinareste hotarat, nimeni nu m-a deranjat ...
adevarul e ca la un asemenea impact, ai nevoie de liniste (!)
vag si surd aud vorbindu-se italiana (pentru o fractiune de secunda mi-am adus aminte ca la un moment dat imi propusesem sa invat italiana)...incet, incet, vocile se apropie si incep sa aud din ce in ce mai clar un grup de italieni care pareau speriati.
foarte speriati.
incomparabil mai speriati decat mine.
venisera langa mine, au coborat toti de la inaltimea lor pana pe pamant si au asteptat reactii. 
eu stateam si le ascultam interogatiile ingrijorate
a fost un moment din ala in care astepti cu sufletul la gura sa vezi daca baga mijlocasul gol sau rateaza si de data asta
mi-am ridicat privirea ... si am vazut un grup de turisti in jurul meu cu o privire care imi spunea "vai, esti bine? cum s-a intamplat?", "cara mia?" Mi-au oferit un servetel - sangele siroia dar nu aveam sa bag de seama decat mai tarziu - mi-au adunat plasa imprastiata pe jos, m-au ajutat sa ma ridic din pozitia imposibila in care ajunsesem... si au stat langa mine pana i-am asigurat prin gesturi ca pot merge si ma descurc.
cand i-am vazut acolo pe toti,  langa mine, m-au podidit lacrimile.
m-am emotionat vazand atata grija
nu stiu ce imi stergeam, sangele sau urmele unei mahniri fara margini care imi siroia pe obrazi a dezamagire, neputinta, tristete, durere fata de indiferenta noastra, a romanilor, fata de noi.
la kilometrul zero al Romaniei, intr-un moment foarte personal si dureros, un grup de turisti a fost cel care m-a facut sa simt ca "if you put ice, tutto bene".
sa continui cu "Lazarescu" pus in scena pe parcursul urmatoarelor 4 ore cat a durat obtinerea unei radiografii intr-un spital de stat si in care "auzi, mah, Floreasca da diagnostice pe ORL si ei nu stiu de capul lor!", "pare rau, nu mai avem filme pentru radiografie", "stati jos domnisoara, nu aveti nimic" sau "ah, de ce ati venit aici, trebuie sa mergeti la Coltea sau Panduri".
nu.
macar am aflat: fractura de piramida nazala.
puteam sa ma lovesc la cap si kaput...probabil ca si acum as fi fost pe jos.
din fericire, sunt rezolvabila.
din nefericire, a trebuit sa am incredere in niste necunoscuti pe un subiect despre care nu stiu absolut nimic. e sau nu e ceva, iau sau nu tratamentul asta?
ma frustreaza ingrozitor sa fie nevoie sa am incredere obligat-fortat.
da' nici sa ma apuc de medicina nu am nici un chef, recunosc.

tendinta imediata?
sa ma uit la toate nasurile din jurul meu, sa le analizez si sa le constat formele, imperfectiunile, frumusetea.
mereu iti atrage atentia prezenta in alt loc a lucrurilor care nu sunt la tine (pe moment sau defel)

noi, ca popor, nu stiu cat de rezolvabili suntem, insa ... eu continui sa sper. si speranta se alimenteaza si din turistii care vin sa ne viziteze.
pe noi, ne.
sau din putinii care ne tin vii motivele de a crede in mai bine, fie ei doctori remarcabili, trecatori pe strada, familie sau dusmani mai apropiati de tine decat cei mai buni amici.


1.4.14

dar conteaza?

vi s-a intamplat vreodata sa simtiti, inca de la primul contact cu o persoana, "uite un om pe care l-as putea iubi!"
mie da
si am avut dreptate

ma gandesc frumos la trecut
si la prezentul celor care inca mi-l mai ocupa

ce nu stiu insa, este ca, daca odata infiripandu-se acest gand, sa nu cumva sa-mi fi autosugestionat urmarea lui

gandurile nu se nasc fara noi
si nici consecintele