31.1.14

neasteptat

omul vulnerabil fascineaza mai mult decat omul puternic
pentru ca
nereusind (sau neincercand) sa afle modalitatea prin care sa isi stapaneasca imprejururile, este nevoit, uneori constrans la a-si trai neputintele in vazul lumii
si al lui
zi de zi
noapte de noapte

este remarcabil sa poti invinge prin forta si caracter implacabil, dar este aproape incredibila forta pe care o emana cei care nu stiu, nu pot sau aleg sa nu fie puternici
aproape ireala

omul puternic este asemenea bucatarului care a gasit reteta perfecta
omul vulnerabil este cel care in cautarea retetei perfecte aduna cele mai puternice si pline de emotie rateuri

omul vulnerabil este cel mereu susceptibil de a fi atins

29.1.14

transformare

cred ca atunci cand iubim devenim mai sau mai putin.
sentimentele profunde nasc gradele de comparatie
si potenteaza sau estompeaza o caracteristica
e vorba de noi ieri in raport cu noi azi
minunat sa simti cum dintr-o data
esti mai putin
sau mai
pentru ca, indiferent de directia transformarii, cu siguranta nu ramai acelasi

27.1.14

nu exista arta de neinteles

Toata arta buna e adresata copilului din noi. Nu, nu am pretentia ca nu s-au mai gandit si altii la treaba asta, ci rusinea ca nu m-am gandit mai devreme.
E un lucru important (...) pentru ca asta inseamna ca putem sa il si chemam, sa revenim la era in care cel mai ascutit simt nu era cel al pierderii, ca la maturitate, ci simtul mirarii.

Vlad Stroescu, medic psihiatru

zi de luni

azi fericirea poarta chipul meu
dupa un weekend de lecturi exceptionale, am iesit afara luni, intr-o iarna asternuta pe deplin si care in sfarsit si-a intrat in drepturi
prima reactie: un ras puternic si cat se poate de sincer. un ras de bucurie. un ras de victorie. un ras dorit de mult dar lasat in asteptare. un ras care spunea "cum sa astepti sa te faca ceilalti fericit, cand natura se pricepe sa faca asta de minune, prin tine?"
drumul de acasa pana la birou au fost unele din cele mai autentice cincizeci de minute din viata mea
pentru ca mi-am deschis sufletul in fata firescului si a frumusetii ... 

osmoza cu delirul

ma comport copilareste, prosteste? 
e doar un efect secundar
al tratamentului pe care viata mi-l aplica de cand te-am vazut prima data
nu a trecut mult de atunci
sa fie vreo trei saptamani
de atunci - mi se pare o vesnicie - incerc sa ma stapanesc si sa redevin a mea
asa ca incep sa mi te administrez in doze din ce in ce mai mici ... 
... incercand sa ma dezocup de tine
si sa ma gandesc
la orice altceva

inca de la inceput am simtit ca ma pot pierde total in tine. 
sau in ideea de tine. 
ambele perspective sunt la fel de maladive
asa ca sa zicem ca ar fi sinonime, in acest caz
si nu doar ca pot, ci ca vreau
te-am asteptat de cand lumea pentru a-mi gasi apoi resorturile launtrice in a-ti lasa imaginea sa paleasca treptat
esti simbolul care ma reda pe mine, mie

asteptarea fiecarui cuvant devenise un chin, citirea lui o descarcare emotionala care nastea noi si noi interogatii
si cand nu eram de acord cu tine, eram de acord
mai e nevoie sa adaug ceva pentru a-mi descrie pierderea (voita) de sine?
eu insami devenisem un chin pentru mine
ma uitam in oglinda si vedeam pe altcineva, un eu chircit, dar pe care il admiram pentru ca nu-i este teama sa simta
nu puteam decat sa anticipez chinul ce puteam eu deveni pentru tine.

Rezist, dar nu ma tenta!

nu te mai umfla in pene!
esti fascinant
tu, ca om.
in uitatura, in gandire, replici, enuntarea unei probleme, in modul de gandire, poate si in nebunia pe care zici ca o ai dar la care nu am asistat.
mai bine! asta-mi mai lipsea ... 
dar atata vreme cat mie imi transmiti - prin cuvintele calde si privirea de milioane de margele negre - zbucium, tenebre, nevroze, dar si fericire ... nu pot decat sa imi imaginez propria-mi micsorare zi de zi de zi de zi ...
acea fericire la care aproape ca nu mai indrazneam sa sper si pe care o ridicam la rangul de "nerealizabil"

ma rezum oare la mediocritate spunand si actionand astfel?
cu siguranta apropierea de tine ar fi insemnat invecinarea cu stari si senzatii pe care orice etichetat-ciudat ar vrea sa le simta la un moment dat, cu emotii extreme, superioare si mult deasupra "mediei"
insa, merita, te intreb, extremele si paroxismul senzorial daca pretul platit este dez-vecinarea de propria-mi persoana?
de fapt nu te intreb, ma intreb retoric
tu ai zice da.

esti un bandit fara vina.
si ai valoare in primul rand pentru ca esti dorit

pacat.
dar ramane o realitate ca pentru a te pastra pe tine ca om este de preferat sa fii acela dintre cei doi care iubeste mai putin
pasiunea furtunoasa te risipeste si te imprastie intr-o mie de zari
dar cum faci asta?
pentru ca mereu unul din cei doi va iubi mai mult
poate ca cercul se inchide la cel care indrazneste sa nu se mai gandeasca la asta ... si sa isi fure caciula, iubind pana la perzanie si inapoi, in nebunie.

nu vreau sa fiu stapana pe mine pana la frigidizare emotionala.
vreau doar sa ma domine cel care ma va sti reintregi

26.1.14

Simplitate si esenta

Un om e bogat prin lucrurile de care se poate lipsi. 

Singurele noastre posesiuni materiale ar trebui sa fie doar cele care servesc corpului si ne hranesc sufletul. Cat despre minte - simturile si intuitia ii sunt de-ajuns. Faceti alegeri exigente.

Atunci cand traim clipa prezenta, nu simtim oboseala: de cele mai multe ori, oamenii sunt mai preocupati de ceea ce stiu ca au de facut decat de ceea ce fac intr-adevar.

Economiile sunt necesare pentru a putea munci mai putin, nu pentru a cheltui mai mult!

Pretul platit pentru dezordine este o viata supraincarcata de lucruri care nu ne-ar lipsi daca nu le-am avea.

Nelinistea e doar un gand. Atat si nimic mai mult. In proportie de 90%, lucrurile pentru care ne facem griji nu se intampla niciodata. Grijile tin doar de obisnuinta.

Subconstientul lucreaza douazeci si patru de ore din douazeci si patru si ne inmagazineaza gandurile. Fiecare gand e o cauza, iar situatia care rezulta din ea e efectul.

Anxietatea si regretele nu-si au locul intr-o minte patrunsa de acest adevar simplu potrivit caruia nu exista niciodata suisuri fara coborasuri. Mintea este un mediu de creatie. Nu tratati problemele, depasiti-le.

O persoana libera este o persoana care poate sa refuze o invitatie la cina fara sa ofere vreo scuza.*

Nu va simtiti rusinat sa primiti. Cand sunteti convins ca nu abuzati de generozitatea celuilalt, acceptati cu naturalete ce vi se ofera. Dumneavoastra, in schimb, nu trebuie sa dati prea mult. Daruim deseori doar pentru ca ne face noua placere. Chiar daca avem impresia ca nu asteptam nimic in schimb, ramane mereu un strop de dispret in cazul in care destinatarul cadoului nu ne multumeste sau reactioneaza intr-un mod diferit fata de cel in care am fi reactionat noi.

Problema e ca ceea ce sunteti face atat zgomot, incat nu aud ce spuneti.

Sa ai o parere buna despre tine insuti este un pacat mai mic decat sa te detesti.

Daca nu reusiti sa va simtiti bine in propria companie, probabil ca nici ceilalti nu o vor aprecia. Oamenii le cer celor din jur o fericire pe care nu si-o pot crea singuri. O persoana admirabila este o persoana care nu cere nimic, nu regreta nimic si nu are nimic de pierdut.

O persoana fara prea multe puncte de atasament se simte libera.

Apreciati momentele de solitudine. De fapt, a fi singur nu este o alegere, ci conditia noastra originara. Fiecare dintre noi este, in adancul fiintei sale, singur. Singuratatea poate fi dureroasa pentru o persoana care nu e obisnuita cu ea. Singuratatea adevaratilor solitari este doar aparenta. Mintea lor e o lume populata de fiinte si idei, o pestera secreta in care au loc mii de conversatii.

Intotdeauna observam ceea ce ne asteptam sa observam. Noi ne cream propria realitate. 
Bucuria de a trai depinde de modul in care filtram realitatea si o interpretam.

Un gand este prin el insusi o realitate. Subconstientul l-a acceptat deja ca atare.

In mod paradoxal, tocmai cel care renunta la el insusi poate pastra tot ce-si doreste. Caci a renuntat la tot ce nu voia neaparat. E sarac acela care vrea mai mult, nu acela care are putin.

Nici un bun nu-l ajuta pe posesorul lui daca acesta nu a fost dinainte pregatit sa-l piarda.

In prima parte a vietii, e important sa ne bucuram de toate placerile, sa avem tot ce ne dorim, sa experimentam. Vom putea atunci sa intelegem ca renuntarea este o placere si ca linistea sufleteasca depinde de altceva decat de toate acele mici placeri cotidiene.

Un singur lucru e adevarat. Viata traita bine.

Nu vi s-a intamplat niciodata sa fiti trist fara vreun motiv anume si apoi sa primiti un telefon de la un prieten care va invita la o plimbare? Uitati intr-o secunda de melancolie si viata e din nou aici.

Adesea ne punem prea multe intrebari legate de sensul vietii, ca sa ne dam seama ca apoi ca raspunsul nu sta in cuvinte, ci in acele momente in care am uitat care este intrebarea.

A trai este o arta care isi atinge punctul maxim atunci cand omul nu mai este nevoit sa munceasca pentru a supravietui.

Cauza oboselii noastre, a apatiei, a lipsei de entuziasm este deseori preaplinul de lucruri care ne goleste, ne uzeaza, ne arunca in vartejul nesfarsit al incercarilor din ce in ce mai istovitoare de a ne regasi energia. Toate aceste "remedii" nu fac decat sa ne invete cum sa gestionam prea multul in loc sa-l eliminam ... pur si simplu!
Iata de unde starea de nemultumire: dintr-o supraincarcare, dintr-un exces care, lasat asa cum e, va actiona asupra noastra incet, dar sigur, concret si pe deplin.
La prima vedere, sa arunci un lucru pare ceva usor, dar putine persoane sunt capabile sa o faca. Si asta, deoarece pentru a-ti face curatenie in viata trebuie sa te cunosti foarte bine pe tine insuti! Trebuie sa stii cine esti, ce-ti place cu adevarat, de ce ai nevoie si de ce te poti lipsi.

Abundenta descurajeaza alegerile.
Iar atunci cand nu mai putem sa alegem, acumulam in nestire.
Cand ai putin, apreciezi cu adevarat tot ce folosesti. Pe masura ce lucrurile se acumuleaza, isi pierd din valoare. 
Cu cat aveti mai multe lucruri, cu atat deveniti mai vulnerabili.
Cu cat ne agatam mai mult de lucruri, de oameni sau evenimente, cu atat mai putin ele ne apartin.

Fiecare anotimp are avantajele lui, si cel mai mare este posibilitatea de a lasa sa plece tot ce nu putem pastra

In societatea noastra, in care totul e complicat, contradictoriu sau de-a dreptul absurd, ar trebui sa ne rezervam cateva momente ca sa ne antrenam in exercitiul "renuntarii la dorinta de a stapani". Acesta ne va ajuta s-o pornim de la zero si sa constientizam, intr-un tarziu, ca totul ne apartine fara sa fim nevoiti sa ni le indesam in buzunare.

Vrem sa regasim natura, firescul, dar nu mai avem decat visuri realizabile.

Nu este nevoie sa stii cine esti. Este suficient sa stii ca esti, pur si simplu. Niciodata nu vei sti ce esti, pentru ca fiecare noua descoperire dezvaluie o alta dimensiune care trebuie cucerita. Iti esti propriul "eu", care are sperantele sale si certitudinea ca detine ceea ce se numeste "libertate". Gaseste acest "eu", uneste-te cu el si-n clipa aceea vei fi in siguranta.

Libertatea inseamna sa ai la dispozitie optiunea de a fi.
Cand veti fi capabili sa spuneti ca nu sunteti nimic, veti fi totul. Daca va definiti intr-un fel anume, existe multe altele cu care nu va veti putea identifica.

Libertatea costa: are pretul mastilor pe care le purtam.
Adevarata libertate presupune absenta totala a interesului fata de sine.
Daca reusiti sa va suprimati propria importanta, fara sa va pierdeti respectul de sine, inseamna ca alegeti libertatea. Cand nu mai aveti nimic de pierdut, sunteti liberi.

Nu este suficient sa stim "aproximativ" ce ne dorim.

In realitate, concentrarea este un joc de copii. Dar fiindca ni se pare ceva dificil, facem greseala de a crede ca e nevoie de efort pentru a ne putea concentra. Insa concentrarea nu este o chestiune de incordare, ci in primul rand presupune relaxare, o atitudine corecta fata de situatia imaginata, pe care s-o pastram in plan mental fara efort.
Plictiseala nu e naturala. Copiii se plictisesc rareori.

Sa ajungi la propria esenta este un proces prin care trebuie parcurse etape succesive de simplificare, pana in clipa in care ceea ce ramane este totalul lucrurilor imposibil de evitat.

Pentru a avea ce e mai bun, trebuie sa renunti la restul.

Obiectele joaca rolul de "plasa de siguranta" pentru a ne salva de sinele multiplu, fragmentat si instabil. 

Teama de angajament nu este deloc simpla. Ea presupune un ansamblu complex de anxietati, de griji si de probleme, care variaza ca alcatuire si intensitate in functie de persoana. 
Nu trebuie decat sa purcedem la un triaj sever si sa identificam lucrurile care ne sunt necesare ca se ne "instalam" in loc sa ramanem intr-o stare de provizorat.

Cand te agati de ceva e ca si cum ti-ai tine respiratia. Sfarsesti prin a te sufoca. Oamenii nu pot evolua decat in necunoscut.

Fericirea nu depinde de ceea ce aveti, ci de ceea ce traiti.

Daca ideea de a arunca un lucru starneste temeri, motivul este acela ca echivaleaza, in mare, cu obligatia de a-ti reconstitui viata. Ideea in sine este dificila deoarece cu cat patrundem mai mult in universul nostru personal, cu atat ni se face mai frica. Obisnuim sa cerem si sa preamarim libertatea, dar cand ne este oferita, ce facem cu ea?

Cea mai mare comoara este sa poti fii fericit cu putin. Pentru ca putinul nu iti va lipsi niciodata. 

Sa obtii ceva in viata si sa obtii ceva de la viata nu e totuna.

Dezordinea genereaza stres si confuzie.
Pentru lumea din jur, orice om este asa cum se prezinta.

Nu putea trai frugal fara resentimente decat dupa ce am avut "de toate".

Cand va vine in minte o idee, probabil acela este momentul oportun pentru a o pune in practica. Ideea a prins contur exact atunci tocmai pentru ca va este necesara.
Nu exista nici un "mai tarziu". Energia vi se diminueaza de fiecare data cand spuneti ca trebuie sa faceti, dar nu faceti nimic.

Simplitatea este gustul suprem, care se formeaza cu multa migala, pentru ca omul, lasat liber, din instinct isi complica existenta.

Cineva i se plangea lui Ghandi sa nu poate sa renunte la carti. Inteleptul i-a raspuns: "Atunci, nu renunta le ele. Atata timp cat un lucru iti furnizeaza un sprijin interior si o stare de confort, trebuie sa il pastrezi. Daca renunti la ceva avand impresia ca faci un sacrificiu, vei regreta gestul pentru totdeauna. Nu te desparti de un obiect decat atunci cand acesta nu te mai atrage sau cand ti se pare ca sta in calea unui alt obiect pe care il doresti si mai mult.

Pretul unui obiect nu e reprezentat de valoarea lui de piata, ci de bucuria pe care ne-o ofera la nivel cotidian. Lucrurile nu au valoare decat pentru ca ni le dorim.

Prefera placerii libertatea.

Frumusetea se bazeaza pe necesitati ... care sunt rezultatul unei economii perfecte.

Doreste-ti atat cat iti este suficient si vei avea tot ce-ti trebuie.

Sa traiesti lejer e una. Sa renunti la tot ce ai in numele simplitatii e alta. 

Simplitatea nu inseamna sa-ti suprimi toate dorintele, ci sa inveti sa nu te lasi controlat de ele. Inseamna sa te abtii de la a le multiplica.

Cu prea mult te pierzi, cu mai putin te regasesti.




*cu pastrarea, insa, a limitelor bunei cuviinte.


Preluari din "Arta simplitatii" si "Arta esentei", Dominique Loreau. O lectura-experienta de exceptie.

25.1.14

ne-gol

- Nu mi-ai mai scris ...
- Nu.
.....
- Si nu mi-a fost deloc mai bine sa aleg sa fac asta. Imi placea. Pentru ca vedeam dincolo de cuvintele din spatele unui enter.
- Si atunci de ce nu ai continuat sa imi scrii?
- Pentru ca sunt constienta de curiozitatile mele ... le asteptam cumva si pe ale tale ... dar pareai sa ai numai certitudini.
- ...
- Asa ca mi-am luat curiozitatile si am continuat sa cutreier.

risipind-uim, ne pierdem

Cat de mult inseamna o suta de lei cand ai portofelul gol, cat de putin inseamna o suta de lei in ziua de salariu si cat de nelaindemana este sa acorzi atentia cuvenita putinului devenit tot in comparatie cu nimic.

Cat pare de ... inutil sa pretuiesti o suta de lei in ziua de salariu.

Cred ca nelaindemana nu este cuvant ...

o alegere?

” – Nu reuşesc să înţeleg de ce eşti aşa.
  – Adică?
  – Adică ai tot ce-ţi trebuie ca să nu fii cum eşti.“
Din multe puncte de vedere nu sunt omul pe care ţi-ai dori să îl ai în preajmă. Nu sunt ca dimineţile liniştite de duminică în care soarele îşi face simţită prezenţa timid prin raze care străpung fereastra precum nişte săbii şi nici nu am întotdeauna parfumul franţuzesc de croissante cu unt, de cafea sau de fericire. De cele mai multe ori sunt ca după amiezile capricioase de toamnă, când stai în pat cu geamurile larg deschise şi sunetele se scurg în jurul tău iar stropii de ploaie îşi dau întâlnire cu pământul. Dacă aş fi un parfum, aş fi ploaia. Nu sunt mult aşteptata prima zi cu soare de primăvară şi nici o zi călduroasă de vară. Sunt mai degrabă ca o uşă uitată deschisă în toiul iernii, când gerul de afară îţi îngheaţă respiraţia, sunt ca nopţile care te găsesc treaz la ora patru şi ca dimineţile care vin mult prea devreme. Tristeţile mele apar cu aceeaşi exactitate a anotimpurilor. Şi neliniştile la fel, cam ca momentele mele de singurătate. Nu sunt soare şi nici nu aduc fericire oriunde mă duc, sunt egoistă, sunt mai mult întrebări şi căutare de răspunsuri, decât răspunsuri. Inevitabil, la mine răspunsurile devin întrebări, soluţiile nasc probleme. Sunt enervant de ordonată, concisă, exactă în gânduri şi în sentimente, dar tot eu sunt haotică, raţională şi lipsită de logică. Sunt şi nu sunt linişte. Sunt şi nu sunt eu. Ar fi impropriu să spun că sunt eu, când nu ştiu de fapt cum sunt. Nu sunt dimineţile lungi în care poţi să moţăi în pat, ci mai degrabă sunt alarma care te smulge cu brutalitate din braţele viselor, ca zilele în care vremea de afară îţi dă toate motivele să fii fericit, dar nu eşti. Mi s-au dat multe, ar fi nedrept să spun că nu sunt mulţumită. Cer stabilitate, dar n-am nici o urmă de continuitate în mine, mă pierd de la gând până la cuvânt, de la o idee la alta, de la un rândul la altul, ca o zi nehotarată de toamnă. Scriu despre toamnă în mijlocul primăverii pentru că aşa mă simt. Îmi place confuzia mea şi nu îmi doresc să fiu definită. M-am imaginat deseori sub forma unui oraş mic ca o cutie de chibrituri, străbătut de străzi înguste şi întunecate pe care îşi poartă paşii suflete cu tristeţea impregnată pe chip, o pată pe harta lumii căzută în dezumanizare sub greutatea unui cer mult prea gri. Merg des pe străzile sufletului meu, numai că azi sunt senină ca o metropolă colorată fremătând de viaţă. Sunt ca vremea. Sunt departe de ceea ce mi-aş dori să fiu.


preluare jurnalulevei.ro

22.1.14

apartenenta

Octavian Paler spunea ca sangele are simtul nedezradacinarii pentru ca nu se rataceste niciodata prin corp si stie sa se duca mereu la inima

dar ma intreb ... sangele stie sa se duca la inima sau inima este cea care ii imprima sangelui forta prin care il atrage mereu inapoi la ea?

recomandare

Gravitatia este forta care ne uneste sustine un film vazut recent.
Dupa ce vezi filmul simti mult mai puternic acest lucru fata de cum l-ai simti cand il citesti de pe o foaie.

Si aproape ca te induioseaza gandindu-te la toate celelalte forte nevazute care ne leaga unii de altii...

solutie de moment

strict pentru vietilor noastre personale (nu pentru zonele de viata pe care le petrecem la birou ... desi nu ar fi exclus sa fie utile si acolo)
as inventa un telefon care din punctul de vedere al apelurilor telefonice ... sa nu sune ... ci doar sa ofere posibilitatea de a forma numere.
si l-as dedica, in mod evident, celor carora nu le place sa fie deranjati in functie de nevoile sau toanele celorlalti
 
urmarea?
nimeni nu isi va mai putea folosi telefoanele pentru apeluri telefonice.
pentru ca degeaba poti suna daca nimeni nu poate primi apelurile tale
corect?
si cand vom vrea sa ne transmitem idei sa o facem utilizandu-ne si mimica, privirea, vocea si atingerile.
 
ar fi o lume cu sanse de tranformare in bine

21.1.14

dual

exista doua tipuri de oameni care mi-au atras si imi vor atrage intotdeauna atentia
cei care mi-au dat raspunsurile pe care le asteptam de-o viata, dar alaturi de care stiam ca sunt pe drumul spre pierzanie
si
cei care mi-au dat raspunsurile de care stiam ca am nevoie pentru a putea deveni cea mai buna versiune a mea

sunt curioasa ce voi alege .. pentru ca de ales, cu siguranta o voi face cu sufletul.
fugi de tentatie, dar suficient de incet cat sa te poata prinde!

paralelism

stiti de cat timp e nevoie pentru a "calca stramb"?
cam de timp e nevoie pentru a o face la propriu
de un singur moment in care sa nu vizualizezi mental drumul pe care mergi
atat
si zbang!
entorsa de destin ... 

drum

mi-am recitit CV-ul azi
evident ca trecutul ramane cu tine ... arhivat, pus pe sertarase si categorii si metabolizat intr-o forma care a dat prezentul
dar din cand in cand e bine sa iti amintesti ordinea cronologica a alegerilor pe care le-ai facut.
sa iti revezi strategia
uneori te aduna

18.1.14

poate

frica si limitele incep in acelasi punct?

de fapt

problema nu este in faptul ca nu am limita ... sau ca nu ma pot stapani
ci ca, desi cred in armonie si echilibru, am...intelegere si pentru reboot-ul dat de exces
si mai ales pentru ce creeaza el
si uneori, chiar si pentru ce poate distruge
pentru ca cele doua consecinte nu apar "la alegere"
tocmai aici se ascunde unul din motivele pentru care as vrea sa ma pot sustrage atasamentului de ceva-uri dispensabile
si ce nu e dispensabil in afara de propria constiinta?
si nici macar ea, daca nu te deranjeaza sa alegi la-la-land

asadar
ai iluzia unei alegeri
te lafai in cunoscutul geometriei plane si te amagesti ca a ajunge la oricare din extremele unei drepte inseamna ca ai realizat ceva ... sau te arunci in intersectia imaginata a planurilor inclinate si a intretaierilor multidimensionale

"Adame, alege-ti femeia", a zis Dumnezeu dupa ce a facut lumea.

Stiri

Gasit suflet. Loveste ca piciorusele unui bebelus gata sa intre in lume si iti aminteste ca, spre deosebire de tine, el iti este mereu alaturi

Gasit inima. Tresare si pulseaza. Sta bine pazita. De suflet.

Gasit sentimente. Zburda aiurea o viata intreaga dar toate revin la matca in final. Nu se ratacesc niciodata.

Gasit nevroze. Scurtcircuiteaza sentimentele si le bezmeticeste. 

Gasit sinapse. Abia se disting, dar rolul lor este unul onorabil.

Gasit circumvolutiuni. Caramizi succedate consecvent.

Gasit timp. Pentru orice. Este din belsug, trebuie doar dramuit.

Pierdut cap. Se poate pierde capul? Si unde se duce capul cand se pierde? In conul de umbra al sufletului? Pentru ca daca da, atunci este in siguranta acolo, in unghiul mort. Daca nu, nu.


se inchide un cerc 

soc

iar
de la capat

de ce dupa harababura in ordine simti nevoia sa ordonezi harababura pentru a putea continua nici macar nu stii ce?
faptul ca te-ai putea indrepta spre un deziderat nu haotic, ci in cadenta si in pas de un-doi-un-doi poate sa faca destinatia sa para mai onorabila?

17.1.14

foarte urat!

pornirea de a te lipi de melodia pe care o asculti obsesiv si de care parca nu te mai saturi te transforma intr-un mic om tare lacom.

tot asa orice te atrage magnetic
te transforma intr-un maxilar urias care vrea sa inghita tot
uitand sa mai zaboveasca asupra aromelor
si nedorind decat sa fie satul ... fara sa stie ca viteza ori repetitia tampa nu-i vor tine niciodata de foame

surogatele nu numai ca nu se pot apropia de autentic, dar nici macar nu nutresc altceva decat auto-asfixierea prin recapitulari, volum si comparatie.

clipa

moment

nu stiu ce muzica imi mai place, nu stiu ce fel de oameni vreau sa intalnesc, nu mai stiu ce carti vreau sa citesc, nu mai vreau sa stiu care este scopul vietii - daca are - nu mai vreau sa raspund la intrebari si mi-e un pic lene sa mai leg concluzii pe baza unor citate.
nu mai vreau sa aflu nimic nou pentru ca am senzatia ca stiu ce trebuie
vreau doar sa inghet momentul in care mi-am amintit ca ne intalnim de doua ori in viata
si vreau sa vina "a doua oara"

exista un moment in care incercarile repetate si ambitia agonizanta a unor noi si noi inceputuri devin usor penibile.

stii ce se intampla cand afli exact ce iti doresti?
pe fondul simturilor ultra-excitate
brusc tot restul devine detaliu, zgomot de fond
si toata viata iti vajaie in urechi
cand tot ce vrei este sa nu vrei degeaba ce stii ca iti doresti.

niciodata nu ti-e mai clar ca poti decat atunci cand iti arati fara pre mult efort ca poti.
din nou.

"cand omul este fericit, foarte putin il intereseaza sensul vietii.”

 

16.1.14

de seara

daca ne-am putea citi gandurile unii altora, oare am mai putea crea aceleasi legaturi?

14.1.14

dumnezeiesc

oare e un pacat sa fii propriul tau reper in viata?
parca nu vazusem asta printre cele zece porunci
cred ca e ok...
daca te ancorezi bine in abcisa vietii si pe ordonata filosofiei.

13.1.14

la seral

oare asa cum exista cursuri de astronomie si orientare pe cer sau de introducere in meditatie ... oare ar trebui sa existe si cursuri care sa ne invete cum sa visam ... cu ochii deschisi?
nu, nu?
ah, ce bine!
ar fi fost o traznaie...
si ar fi insemnat ca ne-am fi instrainat complet de ... tot(i).

gen

femeile ...
le-am admirat pe multe dintre ele, le-am ignorat pe mult mai multe, le-am investit cu multa incredere, m-am lasat dezamagita pe alocuri, le-am apreciat pentru varii motive, le-am dispretuit pentru altele, m-am lasat invatata de ele, alteori mustrata ori chiar persiflata cand am vrut sa fiu partasa la strategii... am lasat garda jos in fata unora, mi-am ridicat ziduri de netrecut in fata altora; chiar m-am lasat inspirata pana la dezamagire profunda. am inchis pentru totdeauna usi pentru unele din ele asa cum pentru altele voi avea mereu inima deschisa...

am cunoscut multe tipologii, si sper ca insignifiant de putine fata de cate voi cunoaste pe mai departe. 
sunt forte ale naturii la descatusarea carora imi doresc sa asist ori de cate ori am ocazia.
spectacolul este senzational si daca nu te distruge, te intregeste ...

cu toate astea nu m-am simtit niciodata mai bine decat m-am simtit in compania amicilor. barbati.
femeile nu au cultul camaraderiei si al amicitiei lipsite de invidie.
si nici nu au cum sa il deprinda.

12.1.14

ipotetic duminical

si cum ar fi sa vedem viata si obiectele din jurul nostru in nuanta de fond a pigmentului ocular? sau a nuantei de par?

cred ca am fi mai castigati, noi, ca specie. 
am avea si mai putini numitori comuni, adevarat - si nu ducem lipsa de altercatii, ce-i drept - insa in ansamblu am avea la indemana ceva nou: trocul cu perspective cromatice.

mi-ar placea sa am un fundament cand afirm "dau o viata caprui-inchis pe una in verde".
dar asa ... in contextul de acum, nu ar intelege nimeni ce vreau ... si degeaba as vrea, oricum.

singura diferentiere in perspective ramane cea impusa de limite.

11.1.14

normalul geniului

Toată viața mea e bazată pe această convingere: că sunt un om de geniu. Dar dacă m-aș înșela, dacă n-aș fi decât unul din acei mulți orbi care iau amintirile drept inspirație, dorințele drept opere; dacă, într-un cuvânt, n-aș fi decât un imbecil?

(…) Sunt superior atât cât să înțeleg că nu sunt destul de superior și nimic mai mult. Poate, cu trecerea anilor, imbecilitatea mea va deveni mai mare și atunci voi fi, dacă nu mai fericit, în orice caz mai puțin chinuit. Și sper să devin copac sau piatră și să zac, în sfârșit, în beatitudinea inconștientă a totului.

Giovanni Papini, Un om sfarsit

nou si anti-nou

imi place noul intr-atat incat cred ca as muri putin cate putin daca nu as avea parte de el in fiecare zi. putin. nu mult, nu cer abundenta. cer fire de viata, care intre peretii rutinei isi pierde din vigoare.

aflu despre lucruri noi, ma auto ridic la fileu pentru a simti lucruri noi, cunosc oameni noi, merg in locuri noi, citesc despre moduri noi de a-ti trai viata, mananc si beau lucruri noi, mut lucruri prin casa pentru reconfigurarea orizontului chiar si in spatii limitate, ma plimb pe strazi noi, fac lucruri noi, spun lucruri noi.

senzatia pe care ti-o da noul, atunci cand ti se prezinta in postura sa de "perfectibil", este inegalabila.
un "nou" (cel putin in aparenta) perfect nu isi revendica decat laude si aprecieri, nicidecum implicarea umililor observatori in perfectarea sa. 

valoarea "noului" consta in mutarea temporara a centrului de greutate. 
cel mai viguros "nou" este cel care nu inchide usi si care la un moment dat va necesita revizuiri.

noul perfect, desi naste admiratie, intimideaza, umileste.
noul perfectibil, insa, motiveaza "evoluandu-ne", este o impreunare de deveniri: a lui si a celui care intra in joc.

Dulce chin

Cunoști o femeie, o vezi, o auzi, constatând o serie de calități și defecte, distrat și în treacăt, sau atent și cu dinadins, te deprinzi să rămâi “tu” în prezența ei, adică spectator mai mult sau mai puțin atras de spectacolul feminității ei, o critici mintal, o apreciezi uneori și o accepți treptat, aflând cum e frumoasă, cum e deșteaptă sau cum e mediocră, având surprize agreabile și dezamăgiri supărătoare, până când, într-o zi, simți că, mai presus de aprecierea ta, femeia aceea a devenit un fel de secret intim, pe care-l știi numai tu.

Bătaia de inimă pe care ți-o dă acest secret te face să respiri adânc propriul tău suflet în care au apărut arome mai misterioase decât cele aduse de sevele pământului. Întinzi braţele spre primăvara lor. Iubești. Și femeia de mult cunoscută îți pare nouă, din clipa în care ai întâlnit-o.

Tu ești zidul înflorit al captivității mele.

Suntem două libertăți. Dragostea noastră nu e umilință, e o mândrie. Nu vreau să te copleșesc, să-ți limitez viața numai la mine. N-aș avea nicio bucurie să am alături de mine un prizonier. Nu-ți cer decât dragostea ta. Aceea e a mea și numai a mea. N-o împart cu nimeni. Așa cum nici tu nu vei împărți cu nimeni dragostea mea. Dar dincolo de dragoste ești liber a trăi cum vrei. 

Condiția dragostei este să caute, nu să descopere, să vrea să știe, fără să afle, să fie ritmul unei continue mișcări spre un orizont mereu văzut, dar mereu îndepărtat.

Dragostea arde, dar lipsa ei usucă.

Iubești și ca să nu fii singur, ca să te însoțești. Dar iubind te îndrăgostești de altceva decât omul real și plenar – trecut, prezent și viitor – pe care crezi că-l ai prin gestul de cuprindere și însoțire al dragostei.

Nu poți pleca din tine însuți.

Ionel Teodoreanu, Lorelei

9.1.14

Intrebare

Când aduni pe unu cu unu, care unu se adună cu celălalt, care unu devine doi?

C. Noica

5.1.14

cu frecventa unei eclipse

apare rarisim si se ascunde in spatele unor ochi speciali care conduc spre un suflet imens ce simte, vrea si revendica stangaci, fastacit.

nimic nu intriga mai tare decat obscenitatea candida a timiditatii autentice.

4.1.14

Steve Jovs - II

continuare din prima parte

De ce sa presupunem ca simplu inseamna bine? Pentru ca, in cazul produselor materiale, trebuie sa simtim ca le putem domina. Pe masura ce pui ordine in complexitate, gasesti o cale de a face produsul sa se lase in seama ta. Simplitatea nu este doar un stil vizual. Nu este vorba numai de minimalism sau de absenta dezordinii. Aceasta inseamna sa sapi pana in adancul complexitatii. Pentru a fi simplu cu adevarat, trebuie sa ajungi cu adevarat in profunzime (...) Trebuie sa intelegi in profunzime esenta produsului pentru a fi in masura sa scapi de acele elemente care nu sunt esentiale.

Intelegerea faptului ca voi muri in curand este cel mai puternic instrument care mi-a fost dat vreodata pentru a ma ajuta sa fac alegerile mari ale vietii. Pentru ca aproape totul - toate sperantele desarte, mandria, teama sa rusine sau de esec - paleste in fata mortii, lasand doar ceea ce este cu adevarat important. A-ti aminti ca vei muri este cea mai buna metoda pe care o cunosc pentru a evita capcana de a crede ca ai ceva de pierdut. Esto deja gol. Nu ai nici un motiv sa nu-ti urmezi inima.

Sunt foarte norocos, pentru ca, practic, nu stii in ce te bagi cand te casatoresti. Cumva intuiesti lucrurile. Nu as fi putut nimeri mai bine.

Ce m-a stimulat? Cred ca cei mai creativi dintre oameni vor sa-si exprime aprecierea pentru posibilitatea de a valorifica munca celor dinaintea lor. Nu eu am inventat limbajul sau matematica pe care o folosesc. Imi fac putin din propria mancare, niciunul din articolele vestimentare. Tot ce fac depinde de alti indivizi ai speciei mele si de umerii pe care ne sprijinim. Multi dintre noi vrem sa oferim ceva speciei noastre si sa adaugam ceva la flux. Incercam sa exprimam ceva asa cum putem - pentru ca putem compune piese ca Bob Dylan (...). Incercam sa folosim talentul pe care il avem pentru a ne exprima aprecierea pentru tot ceea ce a fost inainte si pentru a adauga ceva la acest flux. Asta ma stimuleaza pe mine.


LoVe

For one human being to love another; that is perhaps the most difficult of all our tasks ... the work for which all other work is but preparation.

Rainer Maria Rilke

1.1.14

inversiune termica

de multe ori m-am intrebat de ce nu ne nastem batrani pentru ca, treptat, sa intinerim si sa devenim copii.
sa venim pe lume cu toate cunostintele deja acumulate si asezate in raftulete pe caprarii, gata pentru a fi folosite in functie de conjunctura.

ce bine ca viata nu este orinduita asa!
pentru ca daca ar fi, am trai un butterfly effect inversat: un bumerang de tipul "uite, primesti totul! tu ofera-ti nimic!".

a putea fi copii este un dar pe care il primim ca "bun-venit" in viata ... pentru ca apoi, pe aceasta baza, sa ajungem sa ne castigam, sa ne meritam maturitatea si in cele din urma, batranetea, printr-un ce va fi fost trecut.

viata nu este scurta sau lunga, ci este perceputa ca trecand mai repede sau mai incet in functie de cat de multumiti cu noi insine suntem. 
insa ne ofera ocazii din belsug pentru a lua deciziile gresite, pentru a ne razgandi, pentru a trage concluzii, pentru a ne pripi din nou si apoi pentru a judeca prin prisma experientelor.
noi cerem.
ea ne da.
tot ce trebuie este sa nu uitam sa alegem ce sa luam!

nu te nasti tu insuti, ci devii ... dupa munca, dupa ce iei in piept viata, experientele pe care le primesti, dupa ce te pui la indoiala si vezi de cate teste proprii treci cu comportamentul tau, dupa ce te iei la tranta cu ideile altora si vezi daca ale tale sau ale lor au fost mai realiste.

pentru ca fiecare dorinta autentica ne apropie de cine suntem cu adevarat ... viata nu este decat distanta intre ceea ce suntem si ceea ce ne dorim sa fim.
cu cat aflam mai repede acest lucru, cu atat ne dedicam mai mult timp lucrurilor care ne fac placere ... 
a afla cine esti doar la finalul vietii ... nu inseamna o viata irosita!, ci doar ii indreptateste pe aceia sa spuna ca viata trece repede.

batranii sunt copiii pe care ii cerne viata.

antidot

am ajuns la concluzia ... poate tarziu, poate devreme, sau poate la timp - ca obsesiile au darul de a se autointretine.
A vrea sa scapi de ele gandind "nu vreau sa ma gandesc la ..." este metoda perfecta pentru a continua sa te gandesti fix la...

nu te gandi la elefantul galben!
nu pot decat sa ghicesc imaginea mentala pe care v-a provocat-o acest indemn!

concentrarea pe ce vrei sa se intample mai degraba decat pe ce vrei sa eviti este, insa, o metoda mult mai buna, de natura sa activeze un antidot 100% bio: uitarea :).

A new year to be ourselves

     If life's a race, where's the finish? And who're we competing with? Is there a prize for the first place? Or do we just reach the end a little quicker? We're only just skimming the surface of life... humans are not designed to go that fast ... sooner or later we crash.
     To cope with the speeding life our bodies release chemicals that activate our adrenaline glands, increase our heart rate and raise our blood pressure. These responses cause to grind our teeth, sleep poorly, eat fatty and sugary food, get headaches, feel stressed, get sick more often and lose our sex drive. And in the long term we're in the fast lane for heart disease, sexual dysfunction, allergies, diabetes, bowel condition, depression, anxiety, muscular pain and other stuff with names too long to remember.
     But when we slow down we discover that life has a natural pace. And it's good. We slow into a groove that's always been there, life becomes richer, more pleasurable, more fulfilling.
     We might be doing fewer things, but what we do: we breath! When was the last time you actually  took time to breath? Not only the shallow ticking over of your respiratory system, but to really breath ... taking a long slow breath in until its comfortable conclusion ... and letting it all out. And doing it again, and again, and again, until you're flooded.
     So why haven't we slowed down before? If you're worried that life will overtake you, you're wrong. Life is what you are and what you're doing right now ... and now ... and now.
     Let's say that two cars take the same route. One speeds, the other relaxes ans follows the speed limit. The speeder spends his trick teens and risks on being caught by cops. The other is free to enjoy the ride. Sure the speeder gets to the lights first ... only to get caught up by the guy going with the right pace.
    There's always a place where we can always enjoy life at the right pace. Treat your vehicle as your sanctuary and shut your door to the world of speed. When you pull away, leave speed behind. If you find traffic you only ever lose. Besides, driving can be a pleasure if we don't treat life as a race. So slow down and enjoy the ride.