31.12.13

ierarhie

mi-e frica de forta aceea care ne intrece pe noi toti, de cataclismele naturii si de mine insami.
ordinea difera in functie de stare :)

nuanta

nu e nevoie de mult pentru a fi fericit, ci de ce trebuie.

De ce rad mai mult decat este cazul? Si zgomotos pe deasupra?

pentru a-mi lua revansa pentru anii petrecuti in mutenie, atmosferea mohorata, tristete maladiva si introspectie oarba.

Stiti care sunt oamenii a caror prezenta ma deranjeaza foarte tare ... din ce in ce mai tare? Cei care au atitudinea pe care o aveam si eu (pana) la un moment dat. Cei care nu cred in nimic, cei care nu mai vor sa spere pentru ca astfel risca sa cada de si mai sus in cazul unei dezamagiri, cei care isi poarta privirea in pamant, cei care nu au incredere in nimeni si nimic, cei care au capetele gurii cazute de la excesul de dezamagire (reala sau apriorica), cei care odata ce cunosc un om il evalueaza de la minus si ii cere sa creasca in ochii lui ca sa isi merite atentia, cei care cer, cer, cer, cer stiind cate pot ei oferi - uitand, insa, sa o faca si asteptand sa aiba cui, cei care dau asteptand, cei care asteapta confirmari pentru meritele pe care nu le arata, cei care se dezgolesc de secrete si vor ca toti sa faca acelasi lucru uitand ca nu poti cere cuiva sa tina un secret cand tu nu iti poti tine propriul secret :).

fara mutenie, atmosfera mohorata, tristete maladiva si introspectie oarba n-as fi inteles mai nimic din cate pot simti si intelege acum ... asa ca, in ciuda revansei pe care simt nevoia sa o iau, sunt recunoscatoare starilor care m-au provocat teribil ... pentru ca apoi sa ma respinga. Si sa ma ajute sa le resping la randu-mi.

nu am uitat niciodata de ele... din cand in cand le mai salut de la geam... si le urez, ca la final de fiecare an, sa ramana sanatoase! 

de ce rad mai mult decat este cazul?
pai nu rad mai mult decat este cazul
pentru ca nu exista un "cat este cazul"
de ce zgomotos?
pentru ca manifestarea fonica a unei trairi ii amplifica semnificativ puterea si emana o forta de natura sa o auto-alimenteze.
rad cat vreau, cat pot, cat simt, cat ma tine si pana la disconfort de maxilare
nu pentru ca alternativa ar fi sumbra - nu dau un vot de blam sobrietatii ori meditatiei - ci pentru ca rasul autentic (nu hahaiala!) este romanesc, crestinesc, uman, complex si regenerativ.

rasul mentine distanta care transforma negura in senin.

de ce rad mai mult decat este cazul?
pentru ca pot.
de ce zgomotos?
ca sa fiu auzita si sa molipsesc.

totul este ciclic si inevitabil va reveni o vreme pentru mutenie, atmosfera mohorata, tristete maladiva si introspectie oarba ... 
ce usurare, atunci, exact atunci!, sa auzi pe cate cineva razand de sa cada peretii! uiti de gandurile tale ...sumbre.

30.12.13

ipote(nu)za

daca ar exista o realitate paralela ... o alternativa la perspectiva vietii reale numarul unu, o realitate numarul doi sa-i zicem, o iesire din contextul pe care il traim toti ... daca s-ar putea sa avem posibilitatea sa fim si altfel decat suntem, fara insa a ne opri din a fi noi.
daca s-ar putea sa poti sa opresti timpul, sau cel putin sa ti-l petreci in aceasta realitatea paralela, lasand garda jos, tragand obloanele peste ambitii si orgolii, uitand de temeri si demoni, inseminand emotii si muguri de sentimente in fiecare particica de suflet si inseninandu-ti existenta cu zambete, atingeri si luari in brate.
just letting go ... and yourself be.

of, daca...

daca s-ar putea zamisli o lume paralela ... in care sa fii cu cine simti sa fii, nu cu cine vrei sa fii.

dar nu, ni se permite o singura realitate in care trebuie sa ne desfasuram toate elementele care ne compun fiinta.

asa ca nu vom putea sa fim niciodata impreuna.

dar daca totusi imposibilul ar deveni aievea ... ai fi singura mea alegere pentru intotdeauna.
iar cu limitele impuse de univers, tot ce pot face este sa te pastrez in gand. asta pot.

29.12.13

when doubt (or loss of memory) kicks in :)


Cocarjare encefalica

Nu are retail-ul lamai destule cat sa elimin greata fata de vesnic nemultumitii care incep orice fraza cu "tipic romanesc". Cine crede ca mitocania, furtul, mahalaua, marlania, uratul, minciuna sau mizeria sunt specifice spatiului mioritic, sa viziteze putin din tarile lumii ... oricare, de la Ungaria pana la SUA ... iar cine a facut-o deja, a facut-o degeaba pentru ca a avut un dinte aprioric pentru defaimarea a ceea ce are acasa. Prea multi care nu-si merita statutul de roman. Si totusi tara ii gazduieste cu multa toleranta.

Ce uita sa vada, ei, inadmisibilii pentru care turismul inseamna plimbari in mall si complimentul direct este o inventie inutila, este ca ceilalti, strainii pe care ii preaslavesc si pe care ii ridica in slavi din motive nici de ei stiute nu isi batjocoresc sau vorbesc niciodata de rau conationalii sau tara, indiferent de ce ar face sau de evenimentele petrecute in istorie.

Cine tine la tara si o critica constructiv incearca sa fie picatura din ocean care sa initieze schimbarea. Fiind tu exemplul de care au nevoie altii, ii dai comunitatii o sansa in schimbul unor comori pe care ea ti le returneaza dezinteresat.
 
Dar cum sa ii inveti respectul pe cei cu diplome de postuniversitare indoielnice, cu doi ani de acasa si cu 4 clase sigure de educatie civica?
Cum sa poti sa inculci in ei autenticitatea de neam, respectul fata de valorile strabune, frumusetea sufleteasca a oamenilor de la sat, emotia doinelor si a colindelor?
Cum sa le explici ca a pleca din tara "de lehamite fata de mizeriile din Romania" este pentru cei care traiesc romaneste cu fiecare respiratie, aproape o favoare?
Cum sa le explici ca ei sunt propriul lor deserviciu?
Cum sa le explici ce cauta ei in viata lor si cum e cu crizele identitare de care n-au habar ca sufera?

Sunt fiii risipitori ai neamului ... care cu greu, daca nu cumva niciodata, nu se vor mai da pe brazda.
Cu toate acestea, insa, tara ii va astepta mereu cu bratele deschise ... dintr-un spirit de toleranta pe care ei niciodata nu il vor intelege si pe care il vor trata ca pe un drept castigat prin nastere.


Cetatenia de roman se dobandeste la politie.
Calitatea de roman se castiga. Si nici macar greu.

adevaruri de uitat zilnic

Marile dezamăgiri se nasc din așteptări: așteptăm de la viitor si ne-am format o imagine asupra abilităților noastre. Nu este nimic rău în asta, problemele apar atunci când așteptările noastre sunt nerealiste. Practic, mintea noastră creează o iluzie nefastă, frumoasă și înălțătoare. O iluzie ce duce la un înec încet și dureros în această vâltoare muribundă. Creștem mânați de imaginație, de complimente și de trofee de participare. Din nefericire, atunci când ne lovim cu adevărat de realitate, lumea noastră se destramă și suntem destinați, de multe ori, pierzaniei.
Vânătoarea fericirii perpetue este o absurditate, un paradox ce necesită orbire, prostie și mari probleme cu auzul. Îmi este foarte greu să înțeleg cum un om poate fi fericit atunci când vede toate mizeriile ce curg vârtos și agale prin canalele umanității în care se scaldă. Ignoranța este o mare dovada de prostie și nu concep cum poți să vezi doar raze însorite în canalul plin de strigătele amărâte ale sărmanilor ce curg pe lângă tine.

Fericirea este un drog. Fericirea este acel moment înaintea momentului când ne dorim mai multă fericire. Paradoxal, dacă suntem fericiți perpetuu, nu suntem fericiți. Fericirea devine o nouă normalitate din care nu rezultă fericire, ci normalitate.
Oamenii cu adevărat deștepți nu sunt fericiți, sunt posedați. Trăiesc cu povara tristă și amară a înțelegerii si sunt mânați de demonii ce îi mănâncă și îi ard și îi condamnă să încerce, să schimbe, să ilumineze. Sunt însemnați cu acea sclipire a responsabilității și sunt crucificați de lacrimile sufletului care speră și se zbate și trăiește într-o lume cruntă, rea, murdară.


preluare webcultura

27.12.13

refugiul mersului inainte

uneori gandul la copilarie si lumea satului ardelean ma salveaza de aparenta inutilitatii in a fi un bun crestin ...si ma readuce in autenticitate si valori.

degeaba autostrazi, mall-uri, lux, evolutie ... daca te indepartezi de repere!

de indragostit

Când doi oameni nu mai reușesc să transforme diferențele dintre ei în glume, e un semn că au încetat să se iubească.

Urăsc să n-am încotro decât să risc iubindu-te așa.

Pentru noi înşine, suntem în definitiv întotdeauna inetichetabili.

Intoleranţa începe cu două elemente: un concept despre corect şi greşit şi ideea că nu-l poţi lăsa pe celălalt să trăiască fără să-l obligi să vadă lumina adevărului.

Tăcerea alături de o persoană neatrăgătoare implică faptul că persoana te plictiseşte. Tăcerea alături de o persoană atrăgătoare te face să fii sigur că tu eşti cel insuportabil.

Orice act de a te îndrăgosti implică triumful speranţei asupra autocunoaşterii.

E poate adevărat că nu existăm cu adevărat până când nu ne vede cineva existând, nu vorbim cu adevărat până când nu înţelege cineva ceea ce spunem, în esenţă, nu suntem pe de-a-ntregul vii până când nu suntem iubiţi.

Dragostea pare delimitată de două disoluţii – viaţa sub prea multe priviri şi viaţa sub prea puţine priviri.

Cele mai atrăgătoare femei nu sunt cele care ne dau voie să le sărutăm imediat (devenim repede nerecunoscători), şi nici cele care nu ne lasă deloc să le sărutăm (le uităm repede), ci cele care ne duc de nas între aceste extreme.

Ce am făcut ca să merit dragostea? Ce am făcut de mi se refuză dragostea?... La ambele întrebări, cel care oferă dragostea poate răspunde: Pentru că tu eşti tu – un răspuns care-l balansează periculos şi imprevizibil pe cel iubit între grandoare şi depresie.


Alain De Botton, Eseuri de indragostit

26.12.13

23.12.13

_ne_no_roc

ati fost vreodata in situatia de a regreta indeplinirea unui vis?

un acel moment in care tot ce ti-ai dorit devine realitate ... 
o clipa in care, dupa ce ai trait atata timp gandindu-te, visand, povestind despre un scop in viata ... sa simti ca esti nevoit sa o iei de la capat ... alaturi de un nou vis.
ca trebuie sa iti fauresti un nou viitor ipotetic.
ca trebuie sa te raportezi la altceva.
ca trebuie sa iti muti, din nou, busola dezideratelor.

era genul de vis de care ai fost extrem de mandru ... atat de mandru incat te-ai considerat aproape revelat in secunda in care ai avut inspiratia sa il transformi in scop.

ne definim prin ce ne dorim de la viata....

of ... si iti facea placere sa vorbesti lumii despre "imi doresc"-ul tau.

si te framanti:
daca nu vei putea gasi un inlocuitor la fel de bun?
daca orice alta doleanta de moment va pali in fata a ceea ce a fost "ars poetica" ta pana atunci?
daca ti-ai ratat ocazia de a fi fost "omul cu cel mai maret vis nedevenit realitate".

ati fost vreodata in situatia de a regreta indeplinirea unui vis pentru ca te obliga sa TE iei de la capat?

nu e deloc usor sa stii la ce sa visezi! pentru ca visele sunt latura magica a motivatiei ...
... de a trai.

21.12.13

Nemarturisiri marturisite

aceia dintre noi care au pe suflet lucruri sunt cei care mereu "au cate o prietena care..." sau intreaba in jur "ipotetic, pur ipotetic, tu ce ai face daca...". Sau pur si simplu scriu ce simt. Si ce nu spun in ruptul capului cu vocea, subiect si predicat si privind in ochi.

Sunt aceia dintre noi care nu mai vor sa-si lase adevarurile ascunse ... le permit sa mijeasca ... si spera sa ajunga la pastrare in locul potrivit.
Sunt aceia care nu-si mai reclama anonimatul ... ci din contra, aproape ca devin mandrii posesori ai propriilor experiente .. doar ca nu pana la punctul in care sa le strige in gura mare. Atat. 

Este un prim pas spre asumare.
Decisiv pas.

18.12.13

sacru si profan

pentru a nu fi ranit se recomanda sa te prefaci ca nu ai inima.

oare pana cand se mai inchina la acest chip cioplit excentric de lucizii si obositii de dezamagiri din jurul nostru? aceia care sunt intr-o permanenta pregatire pentru un profil de statuie si pentru viitoarele prezumate autografe pe care le-ar oferi, cu mila si condescendenta, desigur, credinciosilor de carton ai lumii de azi si ereticilor care, cu privirea mai vie decat oricand, i-ar contrazice cu placere?

probabil pana cand, luati prin surprindere, nu vor mai putea riposta. constatand ca le place. atat de mult incat nici nu le mai pasa unde s-a diluat viata de dinainte de a "crede si nu cerceta" in dragoste...

15.12.13

si totusi ...

dau lumii de stire
iubesc, am curaj si ma tem.

non-negociabil

ce bine ca viata nu se scrie cu creionul si radiera !
altfel am avea numai experiente-avorton si am ramane suspendati in non-actiuni pe fondul acelor dintre noi care ar face un obicei din a se razgandi in permanenta.
si am fi o lume de oameni fara pic de experienta si trecut.
doar pentru ca precautia extrema ar putea fi o optiune.
plicticoasa perspectiva.
inca nu ma prind daca amintirile - pe care le rememorez doar in raport cu prezentul si dintr-un act mental automat - sunt, oare, cele care imi confera cea mai mare siguranta sau sunt cele care imi hranesc cele mai de temut frici?
si daca ar fi ambele valabile? 
cum fac sa imi amortesc amintirile in mod selectiv astfel incat sa raman doar cu sentimentul de siguranta?
pueril, nu? :)
dar nu imposibil!
simplu: imi fac amintiri noi!
intentia continuarii face intotdeauna mai degraba apel la siguranta in a avea incredere decat la frici.

Leacurile unei boli inchipuite


Partea buna a bolilor inchipuite este ca iti permit sa iti arogi dreptul la leacurile altfel considerate excese imorale. Vorba aceea, whatever makes you sleep at night ... considera-te cum iti este mai confortabil atata timp cat iti rezervi macar un minut de luciditate agonizanta pe zi. Fara un reality check boala inchipuita devine metastaza.



Femeia-copila

Nu jocul prostesc ... ci acel joc educat si totusi naiv, matur si totusi copilaresc, crud si totusi copt care naste imaginatia si hraneste energia tineretii.

Jocul dintr-un schimb de replici, jocul din comunicarea intre priviri, jocul tachinarilor de zi cu zi, jocul micilor minciuni spuse cu intentia de a le revela, fals rusinat, imediat dupa, jocul mangaierilor si al saruturilor infometate, jocul atingerilor imaginate, jocul imbratisarilor de la miezul noptii, jocul din sfaturile cele mai sincere oferite prietenilor de suflet, jocul cu tine insuti, jocul aruncarii in gol pentru a-ti infrunta frica, jocul renuntarii si al reapucarii de ... orice, jocul matematic al lui 1+1 nu este 2, jocul in amor, amicitie sau in indiferenta calculata, jocul seductiei de amorul artei, jocul indragostit cu nervii cuiva, jocul de-a cearta doar pentru a provoca o noua dulce impacare, jocul permanent cu cei care stiu ca ma joc si jocul cu cei care se joaca permanent cu cei care stiu ca se joaca.

lipsa jocului in viata noastra nu ne face sa fim mai responsabili, mai maturi, mai intelepti ... ci pur si simplu ne imbatraneste ... subit.
pentru ca fiind un ingredient atat de important, nu-si va putea produce efectele treptat.


briz-briz de decembrie

partea intai

luna decembrie este luna in care ne ornam strazile, fatadele cladirilor, geamurile, vitrinele magazinelor, terasele restaurantelor, stalpii de pe bulevarde... bradul. Si pe noi insine, daca ne raman bani sau motive de a ne impodobi costumatia de actor al propriei vieti.

si este, poate, luna in care ne luam la plimbare prin frig, tinandu-le strans-strans de mana, VISELE... ca pe niste copilasi in crestere care au nevoie de ghidaj, de siguranta, de caldura si de forta unei maini de parinte plin de iubire si afectiune.

Nerv duminical

ma enerveaza cutitele infipte in ranile de care nu sunt constienta.

extrase apropriate natural

Chiar daca esti casatorit. Chiar daca esti intr-o relatie. Chiar daca esti singur si nu cauti o relatie. Chiar daca ai un copil. Sau doi. Chiar daca ai 16 ani sau 56 de ani. Va intreb si ma intreb … cati dintre noi ar putea sa spuna ca nu si-ar dori sa mai fie sedusi macar o data?

Ieri m-am intalnit cu o prietena care imi spune ”as da orice sa am viata ta”. Eu am izbucnit in plans. Nu am vrut niciodata ca viata mea sa fie un basm. Mie imi place drama.
Si sunt obsedata sa renunt la tot. Asa cum am renuntat si la ”iubirea perfecta”. Sa plec efectiv. Mi-e dor sa nu am nimic decat vise. Mi-e dor sa nu stiu ce fac maine. Mi-e dor sa iubesc si sa nu fiu iubita. Mi-e dor de tot ce e greu si nelinistit.

Nu inteleg relatiile. Nu cred ca m-am nascut cu gena care face ca relatia dintre doi oameni sa functioneze. Mintea mea nu vrea sa intelega legaturile care se pot naste, planurile care se fac, implicatiile unei relatii. Pur si simplu nu pot. Pentru mine relatiile trebuie sa fie simple, alb si negru, fara intrebari si fara raspunsuri. Relatiile trebuie sa iti produca fericire, implinire. Intr-o relatie nimic nu iti da dreptul sa ceri mai mult decat poti sa oferi. Prin natura sa o relatie trebuie sa te implineasca nu sa te aduca la disperare, se te nauceasca, se te faca sa te simti prost si diferit.
Nu inteleg de ce nevoia de a complica...

Hai ca e toamna si tie iti place toamna.
Ii zambesc si ma pierd pentru cateva secunde cu gandul in paharul de vin. E frumoasa toamna in Romania. Are parfum de inceputuri, de abecedare, de scortisoara si trecuturi imperfecte.
Deci ?
Imi ridic involuntar spranceana. El rade zgomotos.
Nu imi spui nimic? Ai disparut cu totul de 2 ani. Cine esti acum? 
Simt cum vinul imi inmoaie corpul si gandurile. Dar amintirile sunt inca ascutite ca si lamele de barbierit.
Ce as putea sa ii spun? Am avut 2 ani plini si stupizi.
M-am indragostit, ii soptesc eu si imi aduc mainile pe corp ca si cum mi-ar fi frig sau poate ca si cum m-as imbratisa.
Intr-o situatie normala, as spune felicitari. Dar pentru o femeie ca tine, asta e un dezastru, nu-i asa? 
Urasc ca nu am o replica inteligenta sa il contrazic.

Iubesc complexitatea unei minti, comportamentul unic al fiecarui individ, fastaceala, gafele.

Acuza care mi se aduce pe un ton aproape insultator este "dom'le, dar te pricepi la toate, dom'le".Asta e considerata o vina, faptul ca refuz sa ma cantonez intr-un anume domeniu, sa ma specializez, este considerata o vina. M-am gandit uneori ce este in spatele acestei, poate, risipiri, a mea, in diverse directii....ele reprezinta de fapt o proiectie a vocatiei mele primare, fundamentale ... la ce as fi fost eu bun atunci cand aveam 13, 14, 15 ani, cand incepi sa te inscrii pe o traiectorie in viata? Acum, am ajuns la concluzia ca marea mea vocatie pe care mi-am ratat-o a fost  aceea de a fi un ratat. As fi fost un ratat de geniu. As fi avut toate datele (si ratarea se poate face cu geniu) pentru a face asa ceva. Eram incapabil sa ma disciplinez, sa achizitionez ceva in planul cunoasterii ghidat de un interes, de o anume determinare. Activitatile mele erau nelucrative, erau niste arabescuri neproductive, in prima instanta. De exemplu, am facut la un moment dat o fixatie pentru sah. Fixatie pura, de amorul artei. Nu doream sa fiu campion mondial, ci pur si simplu a inceput sa-mi placa sahul, nebuneste, cu pasiune. Apoi, mi s-a pus pata pe rebus...ani de zile am avut fixatia asta....am fost un singuratic fundamental ... fundamentalist. Eu m-am simtit foarte bine intotdeauna singur. Starea mea fundamentala, dintotdeauna, de cand eram copil ... asa cum exista o stare fundamentala a atomului din care el poate fi scos printr-o injectie de energie; si atunci el este excitat si iese din starea fundamentala, dar altfel el sta acolo. Fireste ca am fost scos din starea asta de-a lungul vietii de diverse situatii, de oameni, dar ea a ramas acolo. Adica fara acesti stimuli ma intorc la aceeasi stare ...

Singura ta greseala a fost ca mi-ai aratat ca pot sa traiesc fara tine.

Sunt bine. Doar ca nu sunt fericita.

Mi-am recitit jurnalul aseara. De la inceput. Am recitit jurnalul cautand obsesiv raspunsul la o intrebare ghicita de un suflet la mii de kilometrii departare de mine. Si cand am inchis ultima postare, cele doua femei din mine si-au dat mana ... asa cum ziua face cu noaptea dis de dimineata.
Si nu regret nimic.


 
preluari si adaptari din gladiola/ "Nocturne"/ asaseya

(I)logica vietii

Tineti minte momentele din timpul scolii cand, dupa ore si ore si ore si ore de rezolvat probleme din ce in ce mai complexe la matematica, ajungi sa ai in fata o banalitate de exercitiu cu care sa nu stii ce sa faci? Nimic nu mai conteaza in termeni de exercitii rezolvate, rationamente, increngaturi logice, complexitati si abandonuri ... ci doar ce ai in fata.
Te uiti tamp la datele problemei, apoi la cerinte ... si te gandesti ca e gresita problema, ca au uitat sa iti furnizeze o informatie.
Iti vine sa tragi cu coada ochiului la raspunsuri, desi esti constient ca te furi pe tine si nu rezolvi nimic ... cel mult nu mai prelungesti agonia nestiintei si a indoielilor... si totusi, tentatia e mare.
Stai ca prostul in fata foii si te gandesti ca avea dreptate cine spunea ca unde e multa desteptaciune e si multa prostie :)
Te enerveaza ca pierzi timp cu chestia asta, simti ca te tine in loc, stii ca mai ai o groaza de lucruri de facut, dar nu o poti lasa fara solutie.
Te uiti in gol.

Iubirea este sursa placerilor noastre sau scuza lor?

14.12.13

Sunete

a fost un moment de liniste perfecta ... moment intrerupt doar de niste acorduri de pian care veneau de nicaieri ... am amusinat prin intreaga casa pana sa-mi dau seama ca muzica venea de pe scara, de la un vecin ... m-am imbracat bine si am iesit din casa, am adulmecat fonic dupa sursa muzicii pana am gasit usa. Si am inceput sa stau. Si sa ascult instrumentul perfect. A durat aproape o ora acest inceput de zi de sambata filmat mental pe casa scarii unui bloc interbelic.

Despre frumustea captiva a suferintei

N-am înțeles niciodată de ce fugi de mine. Nu fug de tine, fug de persoana care devin atunci când sunt cu tine. Încetează cu chestiile astea! Încetează tu să mai dai buzna în viața mea. Apari de fiecare dată când cred că m-am liniștit. Ești nedrept cu mine și știi asta și puțin îți pasă. Exagerezi. (Ba p-a mă-tii)
Îmi place mirosul părului tău. Lasă-mă! Îți place mirosul părului meu pe care-l uiți îndată ce pleci pe ușă! De câte ori ai mai spus asta? Câtor femei? Hai mă, ce e cu tine? Ce e cu mine? Apari așa, te comporți ca și cum ai plecat după cartofi și ai venit acasă și nevastă-ta te așteaptă cuminte cu oala de ciorbă. N-ai să vezi, mai du-te…
Mai ții minte când am fugit la munte cu mașina lui Alex? Acum ce faci? Vrei să mă îmblâzești cu amintiri patetice? Pe tine nu te pot îmblânzi. (bună asta) Dar zi, mai ții minte. Țin, cum să uit? Și mai știi că am stat pe capota mașinii și ne-am uitat la cerul ăla perfect? Și era beznă și pădurea foșnea și m-ai strâns de mână pentru că ți-era frică? Dar n-ai vrut să cobori de pe capota aia. Știi cât mi-a plăcut asta? Da, cât de mult? O jumate de oră?
Hai să-ți zic eu ce țin minte. Am stat pe capota aia idioată sub cerul ăla perfect, dar înfricoșător. Ticăloasa de pădure făcea ca toți dragii și mi-era frică. Îmi înghețase curul și probabil și mintea de am acceptat atâtea. Într-un final, după acest moment absolut fantastico-romantic, ne-am urcat în mașină unde ne-am tras-o chinuiți. Că așa era la noi, nu aveam locul nostru, eram rebeli și fugeam prin lume să găsim dracu mai știe ce. Și apoi ne-am întors în oraș. Am adormit, că deh. Și când m-am trezit nu mai erai, mă. M-am întors singură acasă… asta-mi amintesc eu despre cerul perfect pe care poți să ți-l îndeși în cur!
Ah, ești minunată când te enervezi. Ai privirea aia de tigru. De parcă vrei să mă sfâșii. Vino încoace!
Devin slabă. Și vulnerabilă. Și-mi amintesc despre iubire și brațele omului dorit. Și când încep să accept că lucrurile astea sunt firești și le merit, dispari. Te duci dracu știe unde! Și mă lași ca proasta. Și nu mai pot, mă. Nu mai pot să pleci, să vii, să pleci, să vii și eu să fiu în același loc.
Înțelegi?
Am îmbătrânit cu forma trupului tău peste al meu și e nedrept că mi-e frig tot timpul…



Simt că-s împărțită în toate zările, în toți cei cărora le-am aparținut cândva. Sună epuizant, parcă plutesc.
Devin altcineva mai bun în fiecare zi. Sau măcar asta-mi propun.
Citesc, mă dezvolt emoțional, disec trecutul, analizez. Am crescut. Mă uimește filmul pe care-l derulez și n-aș vrea să mai ajung niciodată în punctul ăla. Și n-aș vrea să mai întâlnesc persoane care pot scoate la iveală demonii.
Mă sperie relațiile din jur, mă sperie tristețea lor, certurile, durerile. Sunt bine în universul meu. Și binele ăsta e complet confortabil.
...mă simt împrăștiată.
E momentul ăla când habar nu am, nu caut nimic, nu știu nimic și nu am niciun plan. Momentul când se încheie un an, nu simt nevoia să mă pun la zid și să mă pocnesc peste ochi.
Sunt un om bun.

preluare irule.ro

Amorul contemporan

Cunosc multe femei misto. Cele mai multe dintre ele, aproape toate, sunt singure. Si asta nu se intampla pentru ca sunt dependente de Solpadeina, nici pentru ca fumeaza prea mult, ci pentru ca barbatii cu care intra in contact nu pot asuma nici forta, nici normalitatea, nici echilibrul.
Majoritatea barbatilor misto pe care ii cunosc se raporteaza la femei ca la niste trofee. Femeile misto, in ciuda aparentelor, nu sunt trofee. Sunt, pur si simplu, victime. Pentru ca sunt prea normale, prea calde, prea umane, prea disponibile. Prea usor de cucerit. In acest moment, femeile misto nu mai intra in contact cu barbatii misto. Si viceversa. Si aici s-a ajuns pentru ca nu mai avem sisteme de referinta. Pentru ca ne raportam, in permanenta, la nimic.
Nu-mi dau seama cine greseste. Un lucru stiu sigur: femeile misto, cu foarte putine exceptii, sunt in continuare singure. Iar barbatii misto ajung in jurul varstei de 50 de ani sa se intrebe cine le-a consumat tineretea. Si asta nu s-ar mai intampla daca toti acei barbati misto ar intelege ca femeile misto sunt normale, ca nu provoaca gratuit, ca nu au nevoie decat de un simplu gest de sinceritate pentru a se deschide. Femeile misto nu sunt neaparat femeile vizibile. Asa cum nici barbatii foarte misto nu sunt acei barbati care conduc detasat in micile jocuri de societate.
Cred ca cel mai greu lucru care i se poate intampla unei femei misto este sa intalneasca barbatul de care are nevoie. Si invers.
Tschuss!


preluare mauricemunteanu.ro (sublinierile imi apartin)

Despre lucrurile pe care nu ni le spunem, dar le ştim…

Când te-am văzut prima dată nu te-am luat în seamă. Nici tu pe mine, probabil. Eram prea preocupaţi cu propriile universuri. Ceva mai târziu această separare s-a transformat în curiozitate.
Ciudat, nu mă aşteptam să evoluăm atât, într-un timp atât de scurt. Dar e o potriveală nepotrivită între noi, venim din spaţii diferite şi totuşi împreună suntem bine. Ciudată potriveală nepotrivită… semănăm, deşi nu avem nicio genă comună.
Îmi vine să te trag de mânecă, uneori. Să-ţi spun şoptit, ca pe-o poezie recitată de un copil emoţionat… noi doi am fi perfecţi împreună. Dar mai ştiu  că dacă ne-ar copleşi perfecţiunea, probabil ne-am decima cu graţie. Aşa că tac. Tac şi merg înainte, tot mai departe de noi, tot mai aproape de tine.
Ciudat, nu?
Mi se pare că simplitatea poveştii ăsteia e bună de scris pe pereţi. Sau în cărţi. Că poartă cu ea misterul poveştilor romantice, melancolia oamenilor cândva idealişti, puritatea unei tăceri asumate, un râu care curge lin. Povestea noastră, atât de nepoveste, se poartă-n vals alb prin timp pierdut din momentul zero.
Ştiu că nu ne vom găsi niciodată. Rătăcirile individuale, temerile, trecuturile au ridicat ziduri înalte pentru fiinţe aşa firave ca noi. Dar zâmbesc resemnată. Asta e o bătălie pe care refuz s-o duc. Aşa că las armele deoparte şi mă uit uneori la tine, cu coada ochiului, să văd dacă zâmbeşti. Atâta timp cât zâmbeşti, e bine… mi-e groază de momentul când n-ai să mai fi şi totuşi, am învăţat să iubesc libertatea ta.
Poate aceste lucruri ar fi trebuit să le cunosc mai devreme. Poate astăzi n-aş fi aici, agăţată de cuvinte. Ori poate au venit odată cu omul potrivit, la timpul potrivit.
Nimeni nu ştie…
dar noi doi ştim. că nu vom fi niciodată potriviţi în nepotriveala noastră
cu bine,




preluare irule.ro

11.12.13

ipotetic

Cum ar fi ca in lumea de dincolo sa fim aceiasi ... in aceleasi contexte ... in aceleasi conjuncturi ... dar sa putem observa numai ce ne place?

Mat

Imi place mult sahul.
Cele mai frumoase si periculoase jocuri le port mereu cu mine insami.

de pret

sunt putini cei care pot sa taca vorbind

Iubirea e una. Declararea ei, insa ...

Te iubesc, dragul meu. Iartă-mi astă iubire. Ca o pasăre ce şi-a pierdut cărarea m-ai prins în umbra aripilor tale, că vălul sufletului meu săgetat de puterea ta căzu. Acoperă-l cu mila ta, dragul meu drag, și iartă-mi astă iubire.
Şi dacă nu mă poți iubi, dragul meu, iartă-mi astă durere. Nu-mi zvârli priviri răutăcioase din depărtarea zărilor. Mă voi strecura în colţul meu şi înmărmurită voi rămâne în puterea îngândurată a nopţii. Cu amândouă mâinile acoperi-voi ruşinea ochilor mei. Întoarce-ţi faţa de la mine, dragul meu drag, şi iartă-mi astă durere.
Şi dacă mă iubeşti, dragul meu, iartă-mi astă bucurie. Când sufletul meu e scăldat de valurile fericirii, nu râde de rătăcirea mea învolburată de primejdii. Când înălţată pe soclul puterii te conduc cu tirania dragostei mele, şi când, ca o zeiţă, îmi închin ţie darurile mele, primeşte-mi mândria, dragul meu, şi iartă-mi fericirea.
Rabindranath Tagore 

“Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui să-ți fie îndeajuns.”
Iulia Hasdeu

“Cea mai frumoasă declarație de dragoste: «Simt că te pot părăsi. Te iubesc atât de mult, încât s-a împlinit ceva în mine – şi acum te pot părăsi». E inutil să întorci capul. S-ar putea să vezi nedumerire.”
Constantin Noica

“Te iubesc de tot, cu părul tău, cu hainele tale verzi, cu salopeta şi sandalele tale ciudate. Iubesc cingătoarea ta ascunsă, copcile, oasele trupului tău… Totul, aspirațiile tale, somnul tău… Vanitatea şi cochetăria ta distilată, neliniştile tale profunde, gândul tău puțin înghețat, categoric şi fără ascunzișuri, atât de temut de către amatorii de compromisuri.
Marin Preda

10.12.13

un nou inceput al sfarsitului

nu exista o perioada mai acuta in timpul anului asa cum reuseste sa fie fiecare decembrie  ... este adunatura celor mai 31 de zile din cele 365 ... este senzorial, memorie, emotie, trecut, prezent si viitor la un loc, este sfitenia colindelor, este dorul inexplicabil si de neimaginat pentru ceea ce putea fi, este amor, tristete si gingasie, este o delicata improspatare sarata a privirii ... este asa cum trebuie sa fie orice final ... un nou inceput.


continuare

intelesuri


Uneori, cand crezi ca hopul emotional a trecut, apare un eveniment, o seara, o discutie, un cuvant, o privire care iti zgandare suficient de tare ceea ce credeai ca a disparut de tot astfel incat trecutul iti devine prezent. Iar.
Ce inseamna a fi un om echilibrat?

Inseamna a ramane adunat in conditii de nisipuri miscatoare.

A fi echilibrat este o stare care exista doar prin comparatie cu opusul sau – dezechilibrul – si nu se autentifica decat in raport cu acesta.
Orice dezechilibru emotional si orice perioada de framantari sufletesti grabeste de fapt echilibrarea reala.

A fi zen nu inseamna echilibru ci incremenire in stadiul de bibelou.

Nu exista echilibru per se asa cum nici o tehnica de lupta nu isi poate dovedi eficacitatea pe timp de pace.

Iti vine sa spui “of, dar de ce acum? Si de fapt, de ce?”

Nu stiu daca stiti, dar samburii de orice fel (alune, migdale, nuci, seminte etc.) este recomandabil sa se consume dupa ce au fost inmuiati in prealabil in apa. Desi acestia isi mentin si in stare uscata toate vitaminele si mineralele pentru care sunt laudati, la contactul cu apa principiile active care ii face valorosi ii face sa revina la viata, ii reactiveaza si le sporeste puterea nutritionala de zeci de ori.

Asa ca desi vizibilul mimeaza "de ce"-uri mentale, sub hainele-armura se ascunde un puls ... o bataie sacadata de cord care sopteste timid “bine ai revenit. de data asta mi-ar placea sa poti ramane’.

Si ce inseamna sa fii puternic?

Cine e mai puternic, cel care cade de zeci de ori si se ridica ori cel care nu se lasa doborat de teama ca nu s-ar mai putea reconstitui? 

Sa te ai sau sa ai parghiile pentru a te avea? 


Nu este puternic decat acela dintre dezechilibrati care isi revine din instinct. 

Restul sunt doar soldatei educati si controlabili care se misca in cadenta.

neplacut

ati avut vreodata senzatia ca sunteti inconjurati de vampiri energetici? 
ca tot ce fac ceilalti se traduce in metamorfoza suflului vostru in energie pentru mersul lor mai departe?
ca sunteti fraierii ramasi de caruta cand ceilalti reusesc sa inainteze?

eu da.

si cu toate astea, oricat de acuta ar deveni senzatia de cvasi-victimizare, nu m-as opri niciodata din a-mi da suflul la cerere.

8.12.13

Omul?

un mamifer cu constiinta care se hraneste cu ce vrea, se inmulteste din (speranta de) amor si naste pui vii.