30.8.13

Din Octavian Paler...la nesfarsit...

“Am crezut că sensul vieții este chiar viata. Acum nu mai sunt sigur.”

“Sunt aproape convins acum că omul are, de fapt, trei vieți relativ distincte. Una, publică. Alta, particulară. Și alta pe care – în lipsa unei formule mai bune – aș numi-o “secretă”. Prin “viață secretă” înțelegând nu ceea ce ascundem de ceilalți, din pudoare sau din interes, ci acea parte din noi asupra căreia nu avem niciun control – cum ar fi obsesiile, fantasmele, visele, subconștientul – și unde nu ne putem minți.”
“M-am călăuzit o vreme după principiul foarte discutabil că orice fericire e bună, numai fiindcă e superioară plictiselii și a golului…”
“Imaginația este ca sexualitatea. Ne reprezintă, fără să fim stăpâni pe ea.”
“Sunt lucruri pe care le poți avea doar dacă stai departe de ele. Făcând greșeala să le cauți, le pierzi.”
“Un deșert nu-mi sugerează moartea, ci puterea iluziilor de a rezista îndeosebi în condiții vitrege. Înclin spre convingerea că, departe de a fi funerar, exterminator, deșertul e vital şi chiar senzual. Îți dă, pe lângă o senzație de sete și de pericol, un fior dincolo de viață, pe care n-o poți încerca nicăieri altundeva. În deșert, filosofia valorează mai puțin decât un burduf de apă, dar cu atât mai prețios e ceea ce nu poate fi anulat.”
“Mă întreb, totuși, de nu cumva amintirile ajung să fie o capcană. Mai devreme sau mai târziu, am sfârși prin a obosi să descoperim mereu că nu mai suntem ce-am fost… Nu pot găsi în ele decât cauze, explicații. Or, eu aș avea nevoie de altceva.”
“Într-un deșert, probabil, nu te uiți în urmă. Ce să vezi? Vântul ți-a șters, deja, urmele. Privirea caută, stăruitor, orizontul, în față, unde, pe nisipul fierbinte, tremură o nălucire care te poate stimula să speri. Un pustiu nu e niciodată fals. El minte doar pentru a te încuraja să mergi mai departe, ceea ce face din amăgire ceva vital.”



preluare webcultura: o serie de Octavian Paler în Deșertul pentru totdeauna, ilustrate de o serie de fotografii realizate de fotograful rus Ravshaniya.

25.8.13

ce face un loc special

      La 15 ani de la despartirea de scoala generala, una destul de abrupta emotional as putea spune (dar sa lasam asta pentru alt episod :D), am luat contact cu un fost coleg de clasa ... o foarte placuta imbinare de revedere vocal-auditiva, de constatare a unor non-schimbari de bun augur, de o depanare fugitiva reciproca a ultimilor tz-shpe ani traiti din plin si de cvasi-serioase angajamente de contact viitor cand ne vom intersecta prin orasul de resedinta al celuilalt.
      Afland ca de peste 11 ani am lasat in urma orasul natal pentru o capitala controversata, m-a etichetat rapid, mai in gluma, mai in serios, drept o "bucuresteanca"... Pentru ca nu sunt :D, m-am ofuscat rapid, mi-am exprimat vehement dezaprobarea si am plecat urechea la ce a urmat:
" Pai cand vin in Bucuresti mergem intr-un loc drag tie ... ca dupa atatia ani trebuie sa existe un loc in care sa mergi oricand cu placere".

       Si dupa ce am inchis telefonul, m-am  intristat brusc petru ca mi-am dat seama ca in atatia ani de zile nu am gasit (fara sa caut in mod deosebit) un loc de suflet, un loc in care sa ma regasesc, un loc in care sa merg oricand si cu oricine, un loc in care sa ma simt "eu". 
       Dar nu e intamplator ca e asa.
     Se spune adesea ca nu ne plac oamenii pentru cum sunt ei, ci pentru cum ne fac pe noi sa ne simtim.
    Bucurestiul, dincolo de multele sale parti bune, rupe caractere, distruge relatii sau daca nu, le superficializeaza, naste monstri, nevrozeaza cu pasi mici si siguri, contracta timpul, indeparteaza eul de sine pe ritm de picatura chinezeasca si arde etapele firesti ale devenirii in numele lui "a.s.a.p".
      Cu toate acestea, exista o multime de locuri pe care le-ai putea considera speciale ... parcuri, alei, banci, pub-uri, localuri, restaurante, sali de teatru ori cinema, librarii sau ... plafar-uri. Pana si o bordura poate fi speciala. DACA ai avut cu cine sa o imparti si daca a capatat o insemnatate in urma unui eveniment.
       Un element esential, cred eu, al acelui "loc special" unde sa mergi oricand este prezenta celuilalt sau a celeilalte, prezenta unei perechi de ochi cu care sa discuti, sa elaborezi, sa polemizezi, sa razi, sa plangi oricand. Indiferent de numarul celor cunoscuti, prietenilor apropiati, cunostintelor, in lipsa unei astfel de perechi de ochi ca insemn al unei constante in viata, nu pot considera "de suflet" nici un loc din Bucuresti. Sau de oriunde.

       Exista o singura exceptie: propria-mi casa. Rupe ritmul nebun al orasului, ma reprezinta, ma primeste oricand, este un loc special, si dincolo de orice, imi aduce eul aproape de sine.
       O pereche de ochi este oricand binevenita aici, dar lipsa ei nu va fi in masura sa demoleze statutul de "loc de suflet".

19.8.13

Maret

"Universitatile nu vand cunostinte, explica Tesla. Ele vand un statut sub masca acestor cunostinte. Institutiile legitimeaza dreptul mediocritatilor de a fi anosti. Iar eu nu pot respira inconjurat de incruntati fara valoare. Nu doresc asta!"


Tesla, portret intre masti, de Vladimir Pištalo

18.8.13

Precautie

M-am îmbrăcat c-o armură
Făcută din pietrele ce-au rămas
După ce a trecut apa.

Mi-am pus o pereche de ochelari
In ceafă,
Ca să pot vedea numai
Cu mintea de pe urmă.

Mi-am protejat
Mâinile, picioarele, gândurile,
Nelăsînd nici un loc liber
Care să poată fi atins de mîngîieri,
Ori de alte otrăvuri.

Chiar inima din piept
Mi-am acoperit-o cu o carcasă
De broască ţestoasă
Ce-a trăit 800 de ani.

Când totul a fost gata
I-am răspuns tandru:
Te iubesc.

- - - - - - - - - - - - - - - - 




Marin Sorescu, Precauţie

12.8.13

dincolo de

o formulare aparent banala
Daca ratezi nu inseamna decat ca mai ai mult de invatat inainte sa fii pregatit sa reusesti.
se ascunde un adevar de foarte putini inteles: nu oricine este pregatit pentru succes.

O victorie adevarata isi reclama un infaptuitor valoros.

simplu

am gasit definitia non-medicala a bolilor autoimune: ipocrizie celulara.

departajare

Cred ca esenta unui adult sta:
- in primul rand, privind inapoi, in felul in care a ales sa-si petreaca tineretea
- in al doilea rand, analizand prezentul, in a constientiza cu subiect si predicat lucrurile de care are nevoie versus cele pe care si le doreste in viata
- in al treilea rand, privind inainte, realizand ca fara o relatie care sa il invete mereu ceva nou despre el ramane vaduvit de oglinda intruchipata de acei doi ochi ce nasc o privire cat o mie de cuvinte.

11.8.13

maximul lui 5

Tocmai am ascultat o prezentare Ted despre puterea celor cinci simturi in a face o experienta sa devina memorabila.
Pe scurt: cu ajutorul unui grafic ce are pe ordonata cele 5 simturi si pe abscisa intensitatea lor, se poate cuantifica satisfactia resimtita pentru experintele studiate (ex. bungee jumping, mers cu motorul, inot, dansat etc).
Cu cat activitatea pe care o intreprinzi primeste mai multe calificative generoase de la fiecare din cele 5 simturi, cu atat experienta devine mai aproape de memorabil.
O expunere simpla si valoroasa.

Experienta cea mai larg acceptata drept aproape de maximul senzorial?
Sexul.

Un adevar care, dincolo de cercetare si stiinta, isi merita cu prisosinta exprimarea lirica:


"make love
like you have no
secrets
like you’ve
never been
left
never been
hurt
like the world
don’t owe you a
single
wretched
thing."*
 
 
*Warsan Shire

8.8.13

Scor

viata are scop?
acum doishpe ani concluzionam ca nu
si am cazut intr-un con de depresie care, asezonata cu putina adolescenta, a dus la un mix indigest de toata frumusetea

dar cum e bine sa traiesti lucrurile la varsta potrivita, ce bine ca am trecut prin asta! (atunci)

intre timp s-a intamplat ceva: fie m-am mai luminat, fie m-am mai indobitocit. 
concluzia la care am ajuns un deceniu mai tarziu: daca nu vezi viata ca pe un joc, esti mort inainte de a ramane fara suflare.
traiesti amorf, inert si plin de toxine.
si cand spun "joc" nu ma refer la "care pe care", la "cat e scorul?", la "ai trisat!", cu alte cuvinte nu ma refer la dorinta de a fi in competitie. 
nu!
ma refer la pornirea de a glumi
oricand, oricum, oriunde
si ma refer la placerea de a te juca, de a face ghidusii, de a te obliga sa ramai inocent.

da atitudinea aceasta un scop vietii?
nu stiu.
dar in mod cert ii ofera calitate.

exista un secret in toata povestea asta: iti trebuie un interlocutor pe masura.
un reality check.
pe care daca nu il ai, poti simti nevoia de a renunta la atata joc, optimism si vreme buna, de teama sa nu pari penibil.
eu zic: exerseaza "sportul" asta zi de zi cu oricine iti iese in cale ... nu o data am avut surpriza placuta de a ma lovi de feedback-uri tip "wow, mai e cineva care face asta!" ale unor persoane care aproape ca renuntasera sa mai incerce

si poate, la un moment dat, apare si persoana cu care sa poti glumi serios o viata intreaga.

6.8.13

Definitiv!

Extrapolandu-ti optiunea de moment la o alegere responsabila pe termen lung, ei bine, imbraci tinuta oamenilor cu care decizi sa iti petreci viata.
Sau carora le ingadui sa isi petreaca viata cu tine.
Poti s-o iei cum vrei.
Sensul e acelasi.

la limita

Sunt momente in viata cand ... daca nu reusesti sa te stapanesti si sa echilibrezi vulcanii care iti erup mental din toate directiile vei ajunge fie sa erupi tu in bucatele si sa ramai fara puls, fie sa constati, la acalmie, ca orbit de furie te-ai coborat la nivelul unor pavlovieni oarecare.

Asa ca te intreb: daca ar fi sa alegi pentru tine una din variantele de mai sus, cum te-ai prefera: mort sau prost?

Deci: fa-ti damblaua, enerveaza-te, urla in gand, vezi negru in fata ochilor pentru cateva momente, suduie cat te tine imaginatia, dar apoi rupe lantul!
Daca nu, risti sa devii propria-ti veriga slaba!

5.8.13

cum e cu religia

      Cred ca religia isi gaseste locul in sufletele oamenilor in doar trei conjuncturi:

- pe de o parte in mediul rural, unde apropierea de divinitate se cultiva din pruncie si unde autenticitatea legaturii cu Dumnezeu transcede pragmatismul vietii de zi cu zi
- pe de alta parte, in mediul urban in randul populatiei de categorie financiara sub clasa mijlocie. Extrapoland, in societatile unde economia scartaie din toate incheieturile si unde polarizarea veniturilor este evidenta.
- si mai exista categoria ce nu tine cont de zona geografica si care se refera la cei ce, nevoit sau nu, trec prin momente de cotitura care necesita incredere in niste forte peste puterea lor de intelegere.

      In toate cazurile credinta isi gaseste un aliat de nadejde in sufletele oamenilor: in zonele rurale pentru ca are la baza o fatalitate plina de speranta, in zonele urbane pentru ca s-a construit pe deznadejdea resemnata si in sufletele celor disperati pentru o ancora.

      Unde sunt cel mai rar intalnite credinta, semnul crucii si drumurile la biserica? In economiile dezvoltate armonios, cu obligativitate la pensie privata, asigurare de sanatate si rate la banca si care anual inregistreaza cresteri sustenabile de PIB de cateva procente. Sunt societatile pentru care nu pare a avea vreo importanta gandul la ceva vizavi de care "cercetatorii britanici" nu se pronunta.

      Cand lucrurile functioneaza uiti sa speri. 

     Macar pentru asta, si tot n-as parasi vreodata Romania, una din putinele tari europene care mai stie cum sa te priveasca in ochi.

testat!

Sunt de parere ca intotdeauna trebuie sa permiti complimentelor sincere si criticilor constructive sa iasa la iveala.
Indiferent de reactia starnita!
Din doua motive: 
1. tu nu ai ce face cu ele
2. daca nu permiti altuia sa fie mai bun pentru a ramane (tot) tu in varf atunci nu faci decat sa iti invalidezi pozitia la care tii ca la un bibelou - pentru ca se raporteaza la un potential latent si voit necompetitiv - si, cel mai important, iti dai masura propriului sine.

Ca responsabilitatea pentru asumarea unui adevar nu sta la tine, este cu totul altceva. Si deja nu te mai intereseaza :).


1.8.13

emotii care certifica esente

vulnerabilitatea pe care un om talentat si nesigur pe el o afiseaza ii aduc in prim plan neconstientizarea nedisimulata a propriei valori...

care ii ridica aptitudinile la rang de intelect slefuit cu genialitate.