30.1.13

Playlist

Imaginati-va calatoria cu trenul pe care am experimentat-o cu nu mult timp in urma, intr-o vineri seara dupa o saptamana plina de evenimente, munca si stres.
In stanga mea era un individ care sforia, la doua locuri distanta un grup de domni cantau la chitara niste cantece de drumetie foarte placute, in fata mea era un copilas care extrem de vocal isi cerea dreptul la mancare, mangaieri materne si atentie, si la trei locuri departare o fata, pe fondul ritmurilor muzicale din casti, fredona relativ tare niste acorduri.

Si daca mi-as fi dorit sa nu imi mai aud gandurile nu reuseam mai bine de atat. Am avut orgoliul de a ma crede suficient de "robotizata" incat sa pot sa ma concentrez la cartea pe care o aveam in fata, dar la finalul calatoriei mi-am dat seama ca am dat niste pagini fara insa a retine absolut nimic.

Cu toate acestea, si poate tocmai in spiritul tuturor acestora, viata ne ofera o coloana sonora frumoasa.

28.1.13

Versiuni

este atat de frumoasa incat simt ca ma completeaza
este frumoasa ca o litera de mana
privirea ei ma imbraca
este ca un vis de neatins
sunt aici ca sa o iubesc ... nu astept decat un semn
si alte cate si mai cate declaratii furibunde din partea indivizilor aburiti ...

azi am auzit o remarca ce le surclaseaza pe toate.
este impulsiva
este exprimata vulgar, prin apelativ
este puternica prin apelul la elementul primordial
dar este si cea mai intensa, pasionala si sincera dintre toate pe care le-am auzit pana acum:
"gagica e frumoasa cu flacari"


Transformand valoarea

   Ce iaste oprobiul public?
   Stimati spectatori ai show-ului pus in scena de umanitatea secolului XXI,
   Tin sa va aduc la cunostinta ceea ce a fost, ceea ce a devenit si ceea ce se pare ca va deveni in continuare oprobiul public.

   Carevasazica, trecutul atesta practica oprobiului public prin intermediul stalpului infamiei, o inventie simbolica a germanilor aparuta in evul mediu si ulterior raspandita in intreaga Europa. Acest "stalp" reprezenta, pe de o parte, ideea ca oricine poate fi tras la raspundere pentru actiunile sale in fata comunitatii din care face parte, si pe de alta parte, o expunere publica in sens negativ (afectarea imaginii personale in mod public).
   Nemtii. Care odata ce dau o lege dau si o amenda simtibila ... o amenda prea accesibila nu e amenda, ci alternativa la lege. Au niste indivizi robotei, etica a trecut demult pe tratament injectabil, dar din punct de vedere economic sunt in frunte! Bravo lor pentru rigoarea cu care fac ceea ce fac bun!

   Din punctul meu de vedere este necesar si suficient ca un individ sa fie constient de faptul ca indiferent de actiunile pe care le face, exista urmari, unele din ele cu risc de asumare publica.

   Ce avem acum in scena:
- daca ai posibilitatea de a cumpara influenta, poti anula orice consecinte (cu prioritate pe cele condamnabile)
- turma, nu bunul simt, decide cine (poate) sta la stalpul infamiei
- imaginea conteaza, pentru unii chiar primeaza, deci multi dintre noi ne-o protejam prin orice mijloace. Astfel ca cei care se lupta cu riscul de a si-o periclita fac tot posibilul sa cumpere instantele de judecata, de orice natura ar fi ele, iar cei care vor sa ridice un semn de intrebare asupra unui comportament condamnabil nu indraznesc daca nu au spate. Si cu aceasta idee, ajung si la ceea ce imi propuneam sa proclam cu o tristete subinteleasa: paradoxul zilelor noastre este ca, in incercarea de a semnala un abuz, un neadevar, o practica ilicita, cel care il remarca, daca nu are turma de partea lui risca sa fie el cel pus la stalpul infamiei. Pentru ca se amesteca in marea familie care suntem noi fericiti si multumiti de caldurica realitatii de moment.
- oprobiul public este o forma de denigrare publica, in special a celor care ii deranjeaza pe cei deranjati. Am fost foarte exacta :). Pe principiul "nu nominalizez" prefer sa punctez vag ceea ce majoritatea ignora cu nume si prenume de carton.
-in locul afectarii imaginii personale in mod public, acum este afectata imaginea publica in mod public (!), personalul aproape fiind scos din ecuatie...cum ne vad altii versus cum ne vad altii este singurul raport care conteaza.

   Ce cred eu ca va deveni oprobiul public?
   O forma de sclavie mediatica (aici, media = mass-media, anturaj profesional, anturaj personal).
   A, stati ca a si devenit! 
  

26.1.13

am si eu o doleanta

Astept cu interes momentul in care cinematografia post revolutionara va da nastere unor productii care sa nu-ti lase in urma dezgust, amaraciune, suflet greu, angoasa, tristete, revolta si plumb in fata lucrurilor negative din tara pe care, astfel, le selectam (cu foarte mult talent in cazul unor regizori!) sa ne reprezinte peste hotare. Talentul se remarca prin muza pe care acesta si-o alege si prin transformarea pe care i-o imprima. Noi, la momentul de fata, luam necazul si il transformam in energie negativa. Chestie de bocanc in frunte. 
Scot din sfera celor de mai sus Nunta Muta, singurul film pe care il vad acum in contrapondere ...

24.1.13

din impuls....

    ....despre impulsivitate.

   Nu o data, de zeci, poate chiar sute de ori mi s-a spus pe o axa de la dragalas la repros ca sunt o fire impulsiva, ca "le zic" fara sa ma gandesc la cum pica, ca uneori atac, ca ma razvratesc impotriva unor lucruri in conditiile in care poate s-ar justifica mai bine un moment in plus de...calm.

  Mda, tonul face muzica.
  Si tonul este primul care impacteaza.
  Doar apoi continutul si ideea de fond. 
 Insa ma abtin in a-i cataloga drept premadone superficiale pe cei care se grabesc sa se considere lezati de forma in loc sa judece continutul livrat. 

  Ambele sunt reactii absolut firesti. Naturale. De animal social. Insa ma astept ca partea proprie speciei umane sa dea verdictul.
  A fi impulsiv vine din instinctul de a sesiza ceva ce contravine felului tau de a fi, de a-l taxa vocal si vehement si eventual de a da si un verdict-solutie realitatii care pentru tine se constituie intr-o problema.
   A trata prioritar tonul unei povesti in detrimentul firului epic este din nou ceva firesc, profund uman. Cine este mai pasibil de a asculta un basm: cel care aude o poveste cu Harap Alb spusa pe fuga si pe un ton metalic sau cel care aude o poveste horror cumplita spusa pe un ton de tip "gura sobei": soptit, prietenos si cald? 

  Stiu foarte bine si am constatat si empiric cat de multe se pot obtine cu o vorba buna. Care nu ar trebui sa coste. Si in afara de cativa nervi tinuti in lesa, nici nu costa, sa fim seriosi.

  Insa incerc urmatoarea diferentiere majora intre oameni: 
- cei fata de care trebuie sa te manifesti ca un fulg de zapada indiferent de tipul de basm povestit
- cei cu care simti, poti si vrei sa fii tu insuti (pana la limita de a ataca integritatea celuilalt) pentru ca simti ca iti permiti.
  In timp ce fata de primii pastrezi aparentele, iar atunci cand ai de dat vesti proaste o faci cu zambetul pe buze pentru a crea aproape senzatia ca l-ai laudat, fata de cei din a doua categorie poti transmite mesajul pe care il simti cu adevarat, bazandu-te pe faptul ca au capacitatea de a intelege ca tonul si impulsul prezuma ca latri la problema, nu la ei!
   Numai cu cei din categoria a doua polemizezi, schimbi idei si impresii si cauti cu adevarat solutii, cu primii nu faci decat sa negociezi pozitii si sfere de influenta.
   Trist ar fi ca realitatea sa nu aiba aceleasi categorisiri cu ale tale!

  Descarcarea sexuala in impuls versus retorica irosita ca orzul pe gaste. Duse la extrem, pentru o comparatie plastica.
      -Cred ca e mai bine sa ... ne vedem de drum.
      -Lasa-ma ca stiu ca vrei!
               versus
      Ma locuieste un gand increzator si plin de nesat pentru o posibila insurubare fizica si regasire de sens intr-o intalnire. De tip pagan, desigur.

  Nu (cred ca vreau sa) inteleg de ce se acuza impulsivitatea si tonul categoric prin sinonimie cu  reprosul inspirat de erori grave de rationament.
  Sunt adepta formei cu fond. Uneori, indiferent de forma.

12.1.13

ca daca n-ar fi nu s-ar povesti

Si cum ar fi daca adevarurile nu ar fi decat povesti inchise in randuri din pagini din volume din rafturi din librarii?

Cum ar fi sa nu mai iasa in strada si sa ne taie calea?

Sa ramana acolo, intre coperti de carton frumos colorate, gata sa se arate oricand numai celor care simt minciuna de peste zi si care vor sa respire si vada autentic...si sa nu se mai risipeasca doar-doar cineva il va alege.

Cum ar fi ca adevarul sa deprinda orgoliul faptului ca este rar, genuin, pretios, identitar si ..... in loc sa se puna la dispozitia tuturor, intocmai fulgilor de nea care gingasi, rotunzi si pufosi, ne brazdeaza orizontul dar fara a ne obtura perspectiva lucrurilor pe care vrem sa le vedem, sa se arate numai acelora care stiu sa il aprecieze?

Nu, adevarul este mult prea integru pentru a face discriminari ... ca si zapada ... inchipuiti-va cum ar fi ca fulgii de nea sa ne aleaga pe strada si sa mergem, unii, cu ninsoarea dupa noi ca niste cilindri virtuali?

Nu ... adevarul nu este niciodata ostentativ. Si paradoxul face sa fie cu atat mai discret cu cat se ofera, pe sine, pretutindeni.

11.1.13

+ / -

Care sunt aceia din jurul nostru care sunt cei mai pasibili de a ne intalni mastile in locul fiorului nostru celui mai autentic?

Cei mai apropiatii? Da si nu. Ne aratam goi si autentici in fata lor insa ii pretuim tinandu-i departe de adevaruri dureroase si inutile.

Cei mai indepartatii? Da si nu. Partenerii (doar) de bauta, cunoscutii, cei pe care nu punem mult pret sunt aceia cu care ne unim mimicile, nicidecum sufletele, sunt cei fata de care "pozam" a veselie...de ce sa stie ei mai mult decat maruntele aspecte insignifiante ale unei intalniri conversationale usoare?

Rudele? Da si nu. Cate lucruri nu spunem doar pentru ca nastem discutii "in familie" ... si nu te pui cu neamul.

Sefii? Subalternii? Da si nu. Nu ai cum sa fii completamente onest cu ei, chiar daca ti-ar fi apropiati....ceea ce ma face sa cred cu toata fiinta mea ca apropiatii nu trebuie sa se piarda vreodata in parteneriate economice. Asa cum exista diviziunea muncii, asa exista si diviziunea intre oameni. Prietenii sunt cei mai nepotriviti oameni pentru a-ti fi parteneri profesionali. Este ca si cum ai pune un academician sa schimbe o priza.

Presupunand ca te-ai afla pe o axa, oriunde ai fi pe ea altundeva decat in punctul nul, manifesti o atitudine fata de cineva, simti nevoia sau impulsul de a reactiona. Te exprimi. Subiectiv si intr-o lume subiectiva si subiectivizanta... ceea ce duce la o exprimare subiectiva la puterea a treia. Pai cum sa te deschizi in fata altor masti? Nu, sa nu fii tu cel care sparge gheata. Este exemplul tipic de cerc vicios autointretinut.

Cei fata de care suntem indiferenti? Da absolut. Sunt singurii fata de care nu avem masti. Ne vine sa ii ignoram, si o facem in cel mai sincer mod cu putinta.
Este cea mai abjecta forma de retrogradare principiala a prietenilor adevarati.



8.1.13

dar daca...

uneori auzim citate care ne demoleaza orice principiu doar pentru ca suna bestial ... un fel de reconsiderare a vietii sub forma lui "dar daca asa e de fapt? pare fezabil" ... nu mai conteaza (asa mult) daca nu este si real, intrarea in scena si-o face cu impact

sau ne pune pe ganduri pe o tema careia demult (sau niciodata) nu i-am dat atentie

sau ne uimeste prin intensitatea adevarului condensat

sau ne pune la pamant prin realitatea pe care o inspira

sau ne trezeste din betia unui vis (auto)crezut frumos

sau te opreste din respirat

sau simti ca te lumineaza...

sau toate la un loc

"esti frumoasa ca o litera scrisa de mana"
sau
"we accept the love we think we deserve" sunt doua citate ... din alea....

o vorba

"...unii oameni, in balbaiala lor, sunt autentici....era un copilas care nu stia sa se roage, zicea: Tatal nostru ... ispita ...viclenie ...oo,  puterea ... sme.. si Dumnezeu i-a zis: spune-le asa, ca le aranjez eu".*

Autenticitatea este mai presus de forma in care ni se arata.

*Dan Puric

7.1.13

?

ma intreb cum ar suna o poezie de iubire pe care mi-as fi scris-o daca as fi fost tu

sa poezim

 adevărat important

important e să ne adorăm corpurile
dar să nu fie doar asta
să ne fermecăm cu mințile
dar nu doar atât
să ne facem sufletele să doarmă împreună
în zeci și sute de mii de poziții perfecte
am putea chiar să desenam
o kamasutră cu poziții de dormit pentru suflete
dar tot nu e deajuns;
important e să nu vrem să ne facem rău
unul altuia dar nu e tot;
cu adevărat important e să ne menținem noi înșine
în timp ce devenim din ce în ce mai mult împreună
ca să putem să știm și mâine de ce iubim,
pe cine iubim.


chimia iubirii

se iau doi ochi
de dimensiuni medii
şi proprietăţi normale;
se toarnă în ei baza
fericirii mele – zâmbetele tale;
apoi se adaugă acidul
distanţei dintre noi;
rezultă bineînţeles sare şi apă
în ambii ochi, sub fiecare pleoapă


sms87

ochii ei erau atât și atât de verzi
că bleumarin să fii și tot puteai în ei să te pierzi


noi

auzi, iubito?
crezi că noi am început să fim obsedați de noi?
observ că nu mai facem chestii noi,
doar stăm încontinuu și ne gândim la noi
ne uităm la noi, ne atingem între noi
ne facem planuri cu noi; nopțile ne visăm doar pe noi
apoi urmeaza noi zile în care vorbim între noi;
mâncăm doar ce gătim noi,
respirăm doar aerul care e între noi,
în curând o să înlocuim toate cuvintele
din dicționar cu noi;
noi noi noi? o să mă întrebi
noi noi, noi, nooooi, o să-ți răspund.
Crezi că noi poate fi o problemă
a relației dintre noi? adică, totuși,
o fi prea mult noi în relația dintre noi?
Deși, sincer, eu și când n-oi mai fi
tot la noi m-aș gândi.


iubirea nu e oarbă

să lăsăm să se întâmple pe nevăzute
celelalte lucruri, cele multe, alea mute
îndrăgostirea se întamplă cu ochii larg deschiși,
nefiind altceva decât un sărut pasional între iriși


mă găsesc schimbat

nu mai sînt disponibil la zâmbete
la flirturi și la împărțit sâmbete
nu parcă, ci sigur mă simt un pic mai înalt
umerii, șoldurile, intențiile-s trase-n bazalt
ochii nu mai caută, deja au găsit -
o iubită mi-a căzut în brațe și s-a pus pe iubit
mi se pare că transpir mai puțin
pot privi detașat până și perfidul suspin
care sapă în oameni încet-încet
umplându-le mințile cu negru concret
pot să-l privesc, și să dorm linișit
până la urmă e doar un aer expirat puțin diferit


sms86

înainte de a pleca, oamenii mor
înainte de a trece, rănile dor
înainte de a se face târziu soarele suferă portocaliu


problemă pentru acasă

Există două lumi.
Lumea din interiorul tău și cea din afară.
Oricât de mult ai vărsa din lumea ta interioară
în cea exterioară, nu reușești s-o umpli.
Rămâi o picatură într-un ocean, cum s-ar spune.
Invers, lumea noastră interioară poate
asimila oricât de mult din cea exterioară.
Nu ne mai săturăm de lumea exterioară.
Motiv pentru care obișnuim chiar să spunem că, din păcate
viața e atât de scurtă.
Există două lumi.
Care dintre ele e mai mare?


a iubi, diateza posesivă

mângâierile lui creaseră în jurul ei
un clopot de sticlă din care
ea nu mai putea ieși
să cunoască
realitatea

preluare Ivcelnaiv

6.1.13

un om

"... nespunand adevarul in permanenta ... lucrul asta se intoarce impotriva ta si te roade pentru ca n-ai spus adevarul la timp. Te roade si te miceste pe tine, te face sa fii mai mic, mai cu capul plecat (...) eu de multe ori ma condamn pentru ca nu zic (...) si dup-aia ajungi acasa (...) si te gandesti . Si din compromis in compromis, din mic compromis in mic compromis se face un compromis mare, si te ingenuncheaza si atunci ai nevoie de confirmari in fiecare zi, ca traiesti, ca respiri, ca esti bun...pentru ca daca ai avea curajul sa spui adevarul in permanenta nu ai mai avea nevoie de nici o confirmare".

"-cand nu-mi iese, recunosc, spun. 
 - se intampla des?
 - mi se intampla destul de des,da.
 - esti iertat mult?
 - da.
 - de ce crezi ca ti se iarta?
 - pentru ca oamenii sunt indragostiti de victime.
 - iar tu crezi ca ai un profil de victima.
 - da (...) ma alint foarte tare si ma plang extrem de mult. Incontinuu"

"- ti-e frica de moarte?
 - daa...(...) pentru ca-mi place viata"

"-cauti confirmari?
- da. (...)
- vrei sa contezi?
- nu". (...)
- esti fericit?
- da ... o forma de fericire."

1.1.13

Bresa

      Cred in adevar. Il caut. Singura sau cu ajutor, il gasesc si merg mai departe in cautarea unuia nou.
      Cred si in minciuna prin omisiune, atunci cand folosind-o, cruti pe cei dragi de suferinte sau framantari absolut inutile si care altfel i-ar pastra nestingheriti.
      Mai cred in speranta, iar in acele clipe in care nu gasesc adevarul sau puterea sa-l omit atunci cand devine neplacut, cred in speranta de a ma cauta el pe mine, iesind la suprafata vietii mele apoase, precum untdelemnul. Nici macar unui creier sau unei constiinte atrofiate ori demente nu le putem ascunde vreodata esentele ... lumesti. Toti le percepem in felul nostru, in lumea noastra, atata doar ca uneori tindem sa ne facem ca sunt invizibile, ca transcendem lor si ca opacitatea subinteleasa a irealitatii dorite de noi chiar se instaleaza pentru a ne obtura caile de intrare in cotloanele ascunse ale partii de fiinta cu care nu ne mandrim.

      Sunt oameni care ar face orice pentru ceilalti, oameni care ar face orice pentru ei, si altii care traiesc intr-o indiferenta debordanta. 
     Indiferent de tipologie si indiferent de relativitatea vietii in care traim cu totii limitativ, mereu am considerat ca adevarul - ceea ce facem cu ceea ce putem fi cu adevarat - triaza caracterele.

      Exista insa si oameni pentru care uneori adevarul nu este suficient.
      Ma intreb ce are Dumnezeu in plan cu ei.

Revelion 2012 - 2013

      Planuri de Revelion? Desi nu am cultul petrecarelii in aceasta noapte in mod special - ci cel mult un prilej de a ma vedea cu prietenii cu care altfel ma sincronizez greu - da, au fost cateva. Cel mai plauzibil plan parea a fi cel in care umblam pe strazi ... albastre. 
      Finalul: un 31 decembrie cu dureri nasoale de spate ... prea multe griji si ganduri cu care m-am incarcat tot anul au ajuns sa ceara decontractante musculare si antiinflamatoare. Degeaba vreau sa nu ma gonflez cand ma enerveaza cineva/ ceva, nu reusesc. Degeaba incerc sa imi controlez tensiunea cand ma apuca dracii, degeaba incerc sa cred in viitor cand inima vrea trecut, degeaba vreau sa ma uit inapoi pentru a-mi aminti ce am invatat cand ratiunea doreste intentii de viitor. 
       La figurat: ce am scris mai sus. La propriu: un joc de bowling in care cu succes si mult nesat am pus in practica proverbul romanesc "prostu' nu-i prost destul daca nu e si fudul": nu doar ca am avut o tehnica proasta pentru corp si ineficienta strategic (estimez procentul de bile lovite pe la 20%) dar am si tinut sa mi-o laud fata de unii oameni cu o rata de succes de vreo 90%. Noroc, pentru onoarea mea (nu stiu cine m-o fi auzit) ca am mai zis din cand "cred ca totusi nu arunc bine".
      Deci da, dupa cum ziceam, Ketonal, Mydocalm, coloana dreapta (cica verticalitatea ei ajuta pe termen lung :D), cingatoare pentru un suflet si un spate inflamat, extract de ardei iute pentru un muschi si o inima intinse, kiwi, ganduri de mai bine, intentia de a-mi oferi liniste si bucuria ca a doua zi sa nu fiu rupta in doua, si cel mai important: Batman. Pentru ca am avut marea dorinta ca, pentru o noapte, sa cred (din nou) in eroi.