30.12.12

In loc de "An nou fericit!"...

...i-as lua in brate pe toti aceia care, dintr-un motiv sau altul, imi sunt dragi, le-as dori sa stie ce sa isi doreasca si le-as multumi pentru cand, in loc sa imi zambeasca frumos dar cu firimiturile de nesinceritate care motiveaza "prietenia" din spatele actiunilor tuturor celorlalti, au stiut sa imi dea de veste cand a fost cazul. 

... si i-as lua in brate fara sa le cer voie, ci pur si simplu ... se spune ca daca ceri voie sa iubesti, vrei atentie. 

Those events and people in our lives who trigger our unresolved issues could be regarded as good news. They are like messengers that show us with terrifying clarity exactly where we are stuck."
(Pema Chodron)

Sunt acei oameni la a caror prietenie nu poti renunta pentru ca, nu-i asa, stiu prea multe despre tine :D, si stiu si pot face diferenta. 

Parintii mei, ei, cei la care ma refer mai sus, capul de pe umeri cu toate ale lui* sunt cele mai de pret valori ale mele. Cumva datorita lor pot inlocui ideea de final cu aceea a unui inceput. De an. 


* si sabotii perfecti primiti de la Mosu' :)

29.12.12

La limita

Vi s-a intamplat vreodata ca, desi credeti cu tarie intr-un anume lucru, sa vi se explice cu argumente (aparent) imbatabile exact opusul lucrului aceluia pana la momentul in care aproape sa ajungeti sa fiti convinsi ca gresiti amarnic?

Singurul lucru care te mai tine atunci atasat de acel ceva in care credeai de la inceput este bunul simt al propriului suflet, al propriei inimi. Feeling-ul si intuitia. Care pot muta munti de logica si ratiune. Din fericire.

27.12.12

Cu prostu'-nainte

Am stat sa ma gandesc la posibilele motive pentru care unii oameni sunt prosti.

Ce ma indigna cel mai tare nu este faptul ca sunt propriul lor scut in fata a orice, cat mai degraba cele doua extreme care predomina: cei care sunt prosti din nastere si cei care sunt prosti din desteptaciune. Ambii sunt periculosi din acelasi motiv: te bat prin experienta (de a fi prost).

23.12.12

Marturisire

      Mi-am luat si eu, ca tot fitosul de Romania, un smart phone. Nu din nevoie, ci pentru ca mi-a placut ideea de a avea si eu unul. Plus ca telefonia mobila la care am abonament aproape ca mi l-au bagat pe gat printr-o oferta de nerefuzat. Deci e vina lor, cum s-ar zice ...
      Cu aceasta ocazie si deloc cu placere imi declar personalitatea nula. Am devenit un umil rob al unei jucarii aproape perfecte.
      Ma bazez insa pe propriul discernamant si am incredere ca in cel mai scurt timp voi reveni la normal. La normalul meu, nu la normalul colectiv.
      Pana atunci, insa, ma lafai in confortul unei ignorante debordante :).

Citat

"...odata cred ca ne cunosteam...apoi ne-am maturizat"*



*un prieten bun

20.12.12

Retoric

Cum poti incerca sa nu iubesti pe cineva?
Cred ca doar iubindu-l altfel decat ti se arata, incercand cumva sa imblanzesti sentimentul.

Nu vad cum ai putea opri un val sa te cuprinda...poti cel putin sa ridici niste diguri care sa il redirectioneze partial, dar de udat tot te uzi.

secunda de ratacire

Uneori, cand mi se ureaza "ai grija de tine!" am tendinta sa raspund "cred ca nu mai stiu cum".

un facut

se spune ca de regula ne intalnim de doua ori in viata

cata bucurie deliranta in aceasta facatura a vietii!
si ce stil subtil de a te pune fata in fata cu trecutul.

Tacere oarba/ vedere galagioasa

Nu, va inselati daca aveti impresia ca cea mai crunta singuratate se intalneste in momentele in care linistea iti inunda fiinta si iti tiuie in urechi.

Cel mai crancen sentiment de solitudine l-am regasit in galagie, in zgomot, in harmalaie.

Pentru ca prin contrast cu zgomotul de fond, pacea neconsolata din sufletul tau nu anunta decat ... un vid care se doreste umplut. Un vid care nu se poate umple precum aerul, cu zgomot, si care iti anunta periodic incompletitudinea. Nu ca om, ci ca fiinta sociala.

Absolut cumplit.



Tristetea singuratatii este o afectiune pe care in momentul in care iti doresti sa o tratezi se numeste ca esti ori disperat, ori fara speranta in dependenta afectiva.

Da, este o afectiune pe care daca nu o tii in frau iti distruge imunitatea societala si te leaga, precum un melc, de coconul propriului sine fara posibilitate de desprindere ulterioara fara distrugeri majore.

Imagineaza-ti ca viata incepe de la un moment dat, fara nici un scrupul, sa iti ruleze in fiecare zi in fata ochilor pelicula lui "nu ne vom intampla in aceasta viata".
Atunci incearca sa definesti singuratatea.

17.12.12

Paradoxal

Nu vi se pare abscons ca oamenii cei mai motivati sa faca un anumit lucru sunt cei mai precauti in actiunile lor? 
Cei fara ideal fac orice, oricand, oricum. Sau aleg sa nu faca nimic. Le este egal. Nu au ce pierde.

16.12.12

Never


Invalidare in timp

Iubirea adevarata nu accepta jumatati de masura. Fie este, fie nu.
Iar daca este, se traieste.
Daca nu, se trece peste ea prin surogate. Insa niciodata cu reveniri, pentru ca revenirile inseamna jumatati de masura, inseamna reincercarea unui esec, inseamna speranta in zadar, inseamna eroare constienta.

Ce se intampla cu cei care n-au fost sa fie, cu cei care cred ca s-au iubit si dupa ani isi schimba priviri, vorbe, idei? Se numeste ca nu s-au iubit cu adevarat niciodata daca se pot privi in ochi, daca pot sta la masa pentru o conversatie obisnuita?
Tind sa cred ca da.
 Pentru ca daca nu a fost sa fie, nu poti accepta durerea intalnirii cu o dorinta refuzata nemilos de destin.
Si tind sa cred ca nu.
Pentru ca mereu poti iubi altfel decat cum tocmai ai incetat sa iubesti, astfel incat niciodata nu vei apuca sa spui "da, am iubit cum o fac acum" pentru ca in timp, sentimentul se desavarseste. Si pe acest plan, contrar a tot altceva in viata, viitorul o ia mereu inaintea trecutului.

Niciodata nu traiesti la fel un sentiment pentru ca daca il mentii treaz, in evolutie, el devine.
Are mereu un traseu de parcurs, chiar daca acesta este presarat de semne de circulatie.
Secretul consta in a-l lasa sa se transforme si a-l trata ca pe dintii unui iepure: sa ii dai mereu sa rontaie.

15.12.12

Ce faci cand nu exista raspuns corect?

        Uneori poti avea nenorocul sa simti afectiune, respect, atasament fata de cineva care pare a nu le merita. Si care nu cunoaste si nu traieste pe baza de reciprocitate. Ba mai mult, chiar intretine univalenta acestei relatii interpersonale din care tu iti doreste sa faci o prietenie.

      Ce alegi intre respectul cuvenit unei prietenii in care crezi si propria-ti mandrie?
      Cum alegi intre doua emotii care te definesc: afectiune fata de celalalt si respect de sine?
      Cum jonglezi corect intre datoria fata de tine insuti si datoria morala fata de alegerea facuta de suflet si fortat-validata de ratiune?

      Teoretic te alegi pe tine. Practic: daca te alegi pe tine-eul automat te refuzi pe tine-oferit celuilalt. Iar tu ca om esti suma eului pastrat pentru tine cu a eului oferit mediului inconjurator. Asa ca, indiferent de alegere, oricum te refuzi partial.

      Nu cumva nu exista raspuns corect ci doar victime colaterale mai mici intre eul-relativ la ceilalti si eul-relativ la sine?
      Iar faptul ca te intrebi aceste lucruri pot pune la indoiala calitatea persoanei pentru care nutresti un profund atasament, sau din contra, calitatea ta ca om de vreme ce te gasesti afectionat de o astfel de persoana. Sau?

      ...sau cum poate cineva imoral si egoist, prin simpla-i prezenta, sa puna la indoiala esenta unui sine de buna credinta. 

      Singura scapare din fata autopenitentei si a propriei incriminari: explicatia data de psihanaliza pornirii de a ne lega de cei care ne pot face rau. Asa ca iti gasesti un eveniment nefericit de prin copilarie sa iti descrie pornirea adulta. Dar este acesta cel mai bun raspuns pe care ti-l poti da?
      Ba mai este o scapare: lasi ratiunea, de altfel fortata sa accepte o alegere sufleteasca, sa intre la inaintare, sa nege emotia, sa o arunce "sub pres" si treptat, fara alimentare cu oxigen, sa o anihileze. O crima impardonabila pentru suflet, dar facuta in numele si pentru salvarea lui. Pe scurt: instinct de conservare. Dar este acesta cel mai bun raspuns pe care ti-l poti da?

      Ce faci cand nu exista raspuns corect?
      Il inventezi si lasi corectitudinea de fond sa devina forma.

13.12.12

12.12.12

Da au ba

As vrea sa existe posibilitatea sa imi descrie fiecare din cei care:
-iubesc
-cred ca iubesc
-vor sa iubeasca
cum (re)simt acest lucru. 

Ce cred ca as descoperi? Ca:
-cei care iubesc impartasesc senzatii foarte asemanatoare. Un sentiment autentic nu loveste niciodata diferit, iar pe cei diferiti ii aglomereaza intr-un numitor comun.
-cei care cred ca iubesc isi simt limitele si forteaza, aspirand la ceva ce nu pot duce. Vor mai mult, spera fals si pretind.
-cei care vor sa iubeasca sunt cei mai predispusi la extreme: fie sa se ataseze extrem de greu, sa fie foarte selectivi fiind o obisnuinta, fie sa "serveasca" din primul venit, din nervi, plictiseala ori lipsa de rabdare selectivitatea nemaiconstituind o optiune.

Singurii cu care nu mai vreau sa ma intalnesc sunt cei din categoria de mijloc. Sunt cei mai perfizi ingrati cu pretentii de autenticitate. Restul fie traiesc, fie incearca. Ambele bune.

Exista insa o categorie pe care nu stiu unde sa o incadrez. Cei care "iubesc in felul lor".

cum?

situatie limita
pe viata si pe moarte. sau pe-aproape.
simti ca risti sa ... te afunzi in nimicul plin de gol.
in acel nimic ce acapareaza tot ceea ce a indraznit vreodata sa respire energie si pofta de orice.
mai ai dreptul la doua lucruri: la viata, dar asta nu te intereseaza acum, si la o promisiune.
iti surade ideea sa se uite cineva in ochii tai pierduti, dar cu nesat de regasire, si sa iti spuna "iti promit sa nu iti promit decat ceva ce iti pot promite". 
ai gasi ce sa ceri? 
i-ai cere-o?
de ce?
poti subjuga pe cineva singurului lucru care ti-ar da forta de a continua, chiar daca doreste in cel mai sincer mod sa ti se ofere cu totul?

9.12.12

diferenta

in cazul unui citat, al unui proverb, al unei zicatori si al altora asemenea

am observat un lucru: atunci cand mi se spune ceva pur si simplu, asa, ca si cand eu sunt destinatarul vorbelor si atat, le iau ca atare dintr-o prima auzitie. 

atunci, insa, cand mi se spune ceva, eu iau ca atare si reactionez in functie de cum asimilez acele cuvinte (zambesc, ma intristez etc), si apoi sunt intrebata "ce intelegi exact din ce ti-am spus?" am tendinta sa intreb "ia mai zi-mi o data". 

ca si cand atunci cand trebuie sa transmit cu voce tare o reformulare a unei idei mari am nevoie de o intarire, de o confirmare a esentei ideii pentru a o putea reproduce cat mai aproape de original.
cand ii tineam intelesul numai si numai pentru mine, fiind mai in siguranta, era suficient sa aud originalul o singura data.
cand trebuie explicat cu voce tare, are nevoie de tuse groase si de culorile potrivite pentru a nu i se pune in pericol continutul, odata ce forma i-a fost in mod fortat modificata.

8.12.12

Intensitati

lucrurile care imi nasc cele mai intense stari sufletesti.
cele mai vecine cu nebunia, mai linistitoare, mai aproape de mister si taina ori mai aproape de implinire decat orice altceva.

sunt patru (nu neaparat in aceasta ordine):
-muzica
-oamenii
-ideile si logica din spatele lor
-natura

in mod cert imi imbunatatesc in mod constant viata, chiar si atunci cand gradul ei de contorsionism este pus la incercare.

restul e detaliu si figuratie.

"Bucuria de a trai inseamna sa inveti sa platesti pentru fiecare lucru atat cat merita si sa-ti dai seama cand l-ai obtinut."
(Ernest Hemingway)



4.12.12

1+1=

am o perioada de relativa oboseala fizica
dar mai cu seama oboseala si framantari emotionale, ca...asa se joaca tenis in zodia pesti.

o colega de birou s-a aratat vadit ingrijorata si m-a intrebat inca de ieri daca sunt in regula, daca am probleme de sanatate sau daca sunt suparata
m-am cam ofticat ca nu am putut ascunde, si i-am raspuns (cum altfel?) "nu, sunt ok, multumesc de intrebare"

azi a venit din nou la mine, intrebandu-va incet sa nu cumva sa o mai auda altcineva "mai, sigur esti ok? ca se vede de la o posta ca este ceva. te simti bine?"
pfuai, stiam eu ca mi-am lasat ceva in cuier inainte sa plec: masca.
i-am spus "da, e totul in regula", trecandu-mi prin cap cele mai triste ganduri despre tristetea lucrurilor celor mai triste. 
atat ingrijorarile cat si lipsa de odihna ajung la un moment dat sa se vada "de la o posta", se pare.
la final de zi, inainte sa plece spre casa s-a mai uitat odata inspre mine, lasand sa ma ajunga o privire plina de povete
zic intrebator "ar fi bine sa ma dreg, nu?" 
fara sa stea pe ganduri si parca de abia asteptandu-mi intrebarea imi spune "da" si ia o mimica parinteasca.

ce chestie, cum se leaga dialogurile intre oameni chiar daca ei vorbesc despre cu totul alte lucruri...
un soi de comunicare in vitro

iar cei care pot vorbi despre fix aceleasi chestiuni tac.
pai tac pentru ca avand in subconstientul activ preocupari comune isi transmit intrebarile si raspunsurile senzorial.

ironic, as zice.

3.12.12

Masca(rici)

Revolta muta a celui caruia ii vine sa urle.

o imposibilitate care lasa loc de bravura

atat de simplu spunem "daca as mai putea trai odata clipele acelea" sau "daca ar fi sa intorc timpul inapoi" sau "cat de diferit as face lucrurile a doua oara"...

nu eu, eu sunt impacata cu tot ce am facut in trecut.
cu intrevederea viitorului am de tras :D

dar sunt multe persoane pe care le-am auzit spunand treaba asta, lasand in jur umbra regretului ca nu mai au ocazia sa faca lucrurile "bine".

cum ar fi sa se anunte in seara asta la stiri ca incepand de la ora 00:00 se da startul intoarcerii inapoi in timp pentru oricine doreste sa "indrepte" ce crede ca a facut gresit sau a lasat neterminat? 

fara preselectie, fara ochi frumosi, fara rigori si CV-uri, fara intrebari despre (ne)fericire sau lai-lai-uri. oricine. 

oare cati dintre noi am fi parasiti in prezentul de acum, situat undeva intre "caldut" la "foarte bun", pentru un trecut care "ar putea re-fi", oare cati dintre noi am ramane singuri inclusiv din punctul de vedere al vecinatatii fizice?

si oare am ajunge sa regretam ca domniile noastre, spre deosebire de altii, nu avem nimic de indreptat in trecut, si pentru simplul motiv de a ne pastra compania de acum am accepta o derogare si ne-am "face de lucru" prin sertarele inchise?

ce nebunie generala ar fi, ce haos de proportii! cate fapte, priviri, evenimente, imbratisari, sarutari, certuri, despartiri, lucruri nemaivazute si cladite pe fundamente (ne)solide s-ar narui doar pentru ca cei care le-au pus cap la cap au ajuns laolalta din niste evenimente trecute pe care la un "pe locuri, fiti gata, start!" ar da navala sa le corecteze!! 

e totusi bine ca nu se poate.
chiar daca dintr-o comoditate a universului.
sau toleranta a lui.
pentru ca e posibil chiar sa fim dezamagiti de cei care sustin ca ar face din soare luna daca ar avea ocazia, si in fata faptului implinit s-ar ascunde in spatele norilor.
da, mai bine asa.
chiar daca regulile universului pisca uneori precum samponul in ochi.

of

cel mai mult dureaza supararea pe mine insami.
din pacate
sau din fericire

Parca totusi nu

      Imi este atat de dor de senzatiile pe care ti le da iubirea nesabuita! De fiorii care te strafulgera cand intalnesti ochii celui pe care il porti in inima, cand iti simti pulsul in mandibula si mandibula in crestet si nu mai stii care parte a corpului ce face, cand speri, cand simti ca meriti si ca poti avea, cand stii ca ai cui sa oferi totul si universul de dincolo de el, cand palma lui iti atinge timid palma si parca lumea se opreste in loc pentru a pastra un secret, cand respiratia ta se insurubeaza nedefinit pe respiratia lui pentru a zavori in universul linistilor nerostite cea mai de pret taina, cand ratiunea exista doar pentru a face nimicurile sa mearga, cand devii alt om iubind si primind iubire, cand iti doresti sa ai ceea ce ai in timp ce ai!
      Da, imi este dor de iubirea nesabuita, sincera, brutala, inopinata si completa, acea iubire care iti insufla incredere. Incredere intr-o ancora si apartenenta la un mister.
      Si indiferent de cat de dor imi este de dragostea nascuta din sincronizarea perfecta a doua clipe, nu pot sa nu imi doresc sa nu o mai intalnesc vreodata in formele ei nocive, profund distrugatoare si pline de tornade care lasa in urma un camp de lupta cu doi oameni in coma, o singura perfuzie de glucoza si ambitia nebuna de a nu o primi nici unul.
       Imi doresc iubirea prin care iti pierzi capul in mod prudent. Vreau sa ma mint frumos ca si data trecuta, si sa imi spun ca se poate si ca cele bune nu vin mereu la pachet cu cele rele. Ma amagesc putin, putin, nedureros, pana sentimentul isi intra in drepturi pe fondul permisiunii mele si pana cand apar primele frisoane. Apoi voi sti ca ... a venit din nou.
       Pana atunci imi las ratiunea sa faca toate lucrurile importante sa mearga.  

2.12.12

Etape la distanta de un declic

Imi place sa imi placa viata.
Atata doar ca atunci cand lucrurile par urate uit cum este ca ele sa apara intr-o lumina optimista ... si mi se pare un supliciu sa astept pana aflu.
Dar si cand aflu!