22.9.12

Ce este puterea?

Puterea este unul dintre cele mai pasibil-subiective atribute pe care le poate avea un lucru, un om, un sentiment, un eveniment, un fapt, deoarece ea nu exista decat fie ca o reflexie a unei slabiciuni sau al unui atasament fata de subiectul "puternic", fie ca rezultat al unei acceptari, conventii publice fata de acesta.

Dincolo de voturile populatiei, un presedinte are putere pentru ca institutia prezidentiala este o constructie unanim acceptata de societate ca fiind acea forma de guvernamant care se bucura de autoritate in randul tuturor*, un barbat are putere in fata iubitei sale (si) pentru ca este investit mental cu atributele celui care are voie sa ia oricand decizii pentru ea, o mama are autoritate in fata copilului pentru ca este invatat de mic cu acest raport emotiv-ierarhic si care ulterior poate deveni prietenie, un cadou cu valoare sentimentala are o putere incomparabil mai mare decat o mie de biletele la loterie, nu pentru ca poate cumpara lucruri, ci pentru ca poate muta munti din loc. 

Aseara mi-a picat fisa asupra celui de-al treilea pilon care confera putere: gandurile. De la speranta pana la autosugestie este o cale lunga de impartit putere in lume. Ieri pe mine m-a ajutat sa nu disper o superstitie-speranta: aceea ca o inundatie este semn de belsug. Nu e, dar lasati-ma sa ma mint si astfel sa fac sa-mi treaca nervii.


*existenta si autoritatea guvernelor poate parea ceva obiectiv: toate statele - indiferent de regimul politic care conduce - o au. Din punctul meu de vedere este doar o subiectivitate insolvabila, precum banii investiti in lucruri greu vandabile si care redevin lichizi foarte greu: se poate schimba oricand principiul autoritatii in stat, dar extrem de greu si dupa foarte mult timp.

15.9.12

Naduf

Cica "Iti dau un sfat: fa ce vrei!"
Ce ma enerveaza oamenii care au senzatia ca isi aduc aportul la ceva!


De regula, pentru fiecare activitate pe care o facem exista un indemn care sugereaza increderea in izbanda.
- Ma duc sa mananc.
- Pofta buna!

- Ma duc sa invat.
- Spor la invatat.

- Ma duc sa dorm.
- Somn usor!

- Ma duc la birou.
- Spor, o zi usoara!

- Ma duc sa dansez.
- Distractie placuta!

- Ma duc sa pescuiesc.
- Fir intins.

- Ma duc la aeroport.
- Fly safe! ( :) )

- Ma duc sa-mi iau medicamentele.
- Insanatosire grabnica.

- Ma duc la examen.
- Tin pumnii!

Dar ce Doamne iarta-ma raspunzi cuiva care iti zice:
"Ma duc sa fac putina meditatie. Revin."??
Se supara, oare, la un:
"o sa beau ceva intre timp, ca sa vorbim aceeasi limba."

Binoclu

Unul din autorii mei de suflet scria: „E nevoie de o mare maturitate pentru a intelege de ce parerea pe care o aparam nu-i decat ipoteza noastra preferata, in mod necesar imperfecta, probabil tranzitorie, si pe care doar cei marginiti pot sa o prezinte ca o certitudine sau un adevar”.
Cu toate acestea, insa, pot aprecia a fi fost deloc marginit cel care a opinat-certificat ca " Exista o bresa in orice. Pe acolo reuseste sa intre lumina" .
 

Un tip mai aparte de bresa, de data aceasta sub forma unei auto permisiuni de a trai cu adevarat, il constituie uitatul in oglinda. De multe ori cand ma uit la propria-mi moaca ma enervez pentru ca nu reusesc sa ma vad intru totul, nu reusesc sa patrund vizual in tot ceea ce sunt, perceptia ramanandu-mi la nivel de trup. Nu putine sunt veritabilele momente de "oglindeala" si ele nu se petrec in fata unui perete care reflecta. Se intampla in mine, in suflet, in inima, in oricare din noi. Nu cand muncesti la birou, nu cand te uiti la TV, nu cand citesti ce a mai facut cutare mondenitate, nu cand asculti muzica disco, nu cand conduci, nu cand citesti o carte, nu cand te tii de mana pe strada! Se intampla atunci cand ai contextul perfect de a STA si ocazia de a-ti permite sa te plictisesti.  Atunci si numai atunci se apasa pe un tragaci de natura sa elibereze imaginatia pura. Aceste momente se constituie in bresa fundamentala catre sine, in culoarul care te duce la cine esti in mod real. Restul, gandurile si ideile care apar ca urmare a stimulilor exteriori, sunt doar cireasa de pe tort, care fara esenta eliberata la plictis, nu ar putea conduce vreodata la ceva de valoare.

Asa incat, da, subscriu la "Fara sa ne cufundam intr-o carte sau intr-un program la televizor care sa ne amorteasca, o seara devine un teritoriu vast in care ne vine cheful sa rearanjam mobilele, dar si ideile fixe.“ (J.Cameron)
 

Ritual

   De saptamani bune, de cand am cumparat-o, imi sta pe birou "Fara ideal" de Henryk Sienkiewitcz. Am asezat-o special in fata ochilor pentru ca nu cumva sa uit de ea. Zilnic o dau la o parte pentru a citi altceva, pentru a scrie, pentru a manca, apoi o mut inapoi pentru a nu uita de ea. O asez in drum pentru a o muta mai incolo - un mod prin care nu ma voi putea autoinoportuna vreodata :) .
   Cred ca am o problema intocmai cu cel care m-a indemnat sa cumpar cartea: titlul.

13.9.12

(ne)pacat

M-am lasat de fumat de aproape doi ani, fara nici o calcare pe langa.
Acum cateva nopti am visat ca am cedat impulsului de a trage un fum ... ceva de moment, ceva care "oricum nu insemna nimic", ceva care chiar daca ar fi contravenit deciziei mele initiale, nu insemna de fapt ca m-am intors din drum ....
In primele secunde de trezie am simtit cat se poate de acut un teribil sentiment de infrangere personala.
Pentru ca dupa cateva secunde, dupa ce intr-adevar mi-am revenit in simtiri, am rasuflat usurata si mandra ca nu a existat nici o astfel de secunda de "decadere".
Ce bine ca unele vise raman vise!

11.9.12

Ori de cate ori

Ori de cate ori vad lumea lucrand in echipa pentru indeplinirea unui scop, si ori de cate ori imi vine sa plang de fericire, am senzatia ca l-am prins pe scopul vietii de picior.

Cam enervant

Nu gasesc nici un motiv suficient de bun incat odata descoperita finalitatea iminenta a vietii, se ne mai intrebam ce sens are inlantuirea zilnica a experientelor umane.
Dar toti o facem, fie ca alternam aceasta principial dureroasa activitate cu frumosul dicton "ce conteaza, important este sa te bucuri de ce ai, cat timp ai".
Sfanta perversitate ideatica.

Suntem un lung sir de destine care stau sub auspiciului secundei de neantentie sau oboseala care spulbera pe loc tot ce ai investit, tot ce ai visat, tot ce ai sperat vreodata sa devii si tot ce ai reusit sa fii. Atat, o secunda in care ... nu te uiti cand traversezi strada sau o secunda in care ... trupul tau zice "gata, ma retrag". Ce, sta masina sa te intrebe de ce esti cascat? Incetineste vreodata cu adevarat sfarseala celulara?
Perversa divinitate.

Si cum ar fi?

Cum ar fi ca orice contact oniric sa stea sub auspiciul principiului oglinzii: pe cine vezi, te vede.
Cat de brutal de frumos ar fi ca cei care apar in visele noastre sa fie cei in visele carora aparem noi ...

Dar nu, nu se va intampla niciodata asa ceva pentru ca ar implica fortarea unei reciprocitati, ceea ce in natura este ... rar...si prea minunat sa devina "productie de masa".

Asa ca incerc sa ma impac cu ideea ca cel pe care il visez nu are cunostinta de faptul ca imi bucura noptile.

4.9.12

sa dormim acum


astăzi avem o operaţie grea
de făcut: m-am îndrăgostit de tine
îl va naşte pe te iubesc;
anesteziază-mă total cu privirea ta pierdută
te las fără cunoştinţă cu zâmbetul meu ştrengăresc
să dormim acum
să lăsăm destinul să opereze în linişte
iată-l – cu bisturiul lui făcut din cele mai
ascuţite secunde, despicându-ne piepturile
şi executând un transplant parţial
de suflete – doamne ce mici sînt sufletele, de fapt
între degetele destinului par două scame
sau stai, poate avem noi un destin uriaş împreună
dar să dormim acum
să-l lăsăm să ne umble în voie prin piept
deşi cum naibii să dormi când cineva îţi
atinge din greşeală inima cu degetele,
destinule, opreşte-te, ne gâdili
de nu mai putem
să dormim, acum.



preluare integrala ivcelnaiv