25.8.12

Mancare-desert

Nu este nevoie de prea multa introducere: sfecla rosie, broccoli, seminte de in si scortisoara.





Genial!

Impas

Azi de dimineata am intrat in panica pentru ca nu aveam ce manca. Nu imi era foame, dar daca mi se facea?. Imi era foarte rau si cand am dat nas in nas cu termometrul, am inteles de ce: 32 de grade. Bun. Mi-am baut cafeaua si am cautat prin frigider ce pot incropi pentru a nu face efortul supraomenesc de a iesi din casa. Am gasit un dovlecel si o vanata. Hmmmm...cam nepotrivit pentru un mic dejun, mai ales ca a face o mancare din cele doua presupune cuptor. Care ar creste temperatura cu inca vreo 10 grade ... 

A iesit ceva care arata asa:


din: dovlecei, vinete, usturoi, seminte de in, ulei de masline, oregano, busuioc, lamaie, boia. 
Pacat ca nu pot sa redau mirosul-mix al mirodeniilor, a fost o rapsodie olfactiva, am uitat de caldura, de rau, de orice.

Am inceput sa mananc, si mi-am dat seama ca nu asta vreau, era totusi dimineata si asta este, pana la urma, o mancare de pranz.
Asa ca m-am dus la alimentara sa imi iau ceva. Nu a durat mult, m-am intors si cand am intrat in casa m-a cuprins euforia condimentelor folosite anterior. Am uitat pe loc de cumparaturi si am purces in universul leguminos. 
Femeile!

Pe loc




Se cheama reteta inopinata si se face din:
- buna dispozitie
- muzica pe fundal 
- broccoli (cum altfel?)
- usturoi
- seminte de in
- fulgi de drojdie inactiva
- iaurt
- marar
Se mananca incet sa nu te ineci.

24.8.12

pe axa unui timp neinfinit


trecutul este prezent
si prezentul este trecut, pentru ca nu exista ca atare
viitorul va fi fost trecut
si trecutul va fi fost viitorul mai mult ca trecutului
faceti oricate combinatii doriti, concluzia la care duc toate este ca nici o secunda nu se repeta. Si putem fi martorii a mult prea putine pentru a nu le trai in cumpatare, in non-rutina si ... adevar.


22.8.12

Gand ascuns

      Sunt zile in care imi doresc pur si simplu sa stau si sa primesc rasfat, pentru toate zilele in care am rasfatat, sa simt cum intreaga mea fiinta se incarca de atentia si devotamentul cuiva drag, ca galaxia mea emotionala intalneste cel putin razant galaxia altui muritor care stie cum si isi doreste sa traiasca frumos. Nuuu, nu ca rasplata, ci pur si simplu pentru cine sunt, pentru cum sunt, pentru de ce sunt, pentru ca sunt, pentru ochii mei migdalati cate iti arata iubire si pentru ca stiu ca n-as dormi linistita pana nu as gasi modalitatea de a intoarce gestul inzecit.

      Da, nu mi-ar displacea un platouas de forma aceasta






 ... pentru ca cine face un astfel de gest nu poate sa nu puna suflet sau sa nu smulga un mare zambet indragostit, fastacit si intimidat. Si mi-e dor sa fiu toate trei :).

In primul rand roman, apoi mai vedem

         


      Azi, dupa multe clipe in care am crezut ca suntem neam de traista, dupa multe zile de deznadejde in fata realitatilor care credeam ca au drept cauza indiferenta romanilor, dupa atatea evenimente care credeam ca denota sictir, nesimtire, lipsa de orice dram de civism si buna cuviinta, astazi m-am convins ca exista oameni adevarati, care simt, cred, spera, lupta, reactioneaza, traiesc, aspira si respira patrotism, durere, speranta si dorinta de dreptate in fata unor state zis civilizate care au puterea si dorinta de a coloniza orice asezare umana de pe Terra.
      Nu detaliez (cine se intereseaza catusi de putin de tara in care traieste stie la ce ma refer) spun doar ca cine mai crede in obiectivitatea si buna credinta a Uniunii Europene se insala amarnic si nu face decat sa hraneasca conceptual si faptic un monstru pus demult pe cuceriri economice teritoriale, si care sub masca unei uniuni mari, frumoase si tari, au intrat si in sfera politica.
      Exact cei care se proclama impaciuitori, democrati, civilizati si plini de esenta de om modern ne-au furat exprimarea publica a constiintei din ziua votului. Si dupa ce au vazut ca ne descurcam cu furtul si ca stim a-l demasca, ne-au pus bocancul pe cap spunand "cred ca n-ati priceput!".
      Am vorbit cu oameni care au trait ani si ani pe vremea regimului comunist si au spus ca ce au vazut acum a se petrece nu au trait niciodata. Cred ca acest lucru spune destul despre nivelul la care au ajuns abuzurile, neconstitutionalitatea si rictusul oamenilor de nimic care pozeaza genuini in salvatori ai democratiei.
      Pe romaneste, limba pe care ei nu-si propun sa o invete pentru ca nu este la fel de egala cu celelalte limbi europene, ii zice FURT.
      Nu se poate da vina numai pe cei care iau mita, intrucat cel care o da este un colaborator perfect la acest proces maladiv: nu doar ei au stiut a ne ademeni cu oferte care mai de care mai apetisante (averi pentru noi = maruntis pentru ei), dar si noi am stiut sa le acceptam ofertele fara nici un "pas", motiv pentru care am ajuns sa ne concesionam pana si rezervele naturale. Singuri nu putem, cu ei ne sinucidem. Trista posibila perspectiva pentru un neam care are ca zicala traditionala "capul plecat sabia nu-l taie".
      Fara nici o urma de indoiala afirm ca putem fi oricand o noua Norvegie care sa iasa la liman printr-un foarte intelept "prin noi insine": industrie proprie, agricultura proprie, educatie de varf, turism de top, producatori si retele de distributie nationale, acces ingradit pentru companiile straine venite "la produs", infrastructura proprie. Dupa atata liberalizare de conturi si granite si dupa atata laissez-faire mondial, e timpul pentru o perioada de protectionism, subventionari pentru competitivitate nationala si pentru marjarea pe avantaje competitive. Greu si totusi atat de simplu!
      Adevarul este ca avem in noi tot ce ne trebuie pentru a tine frau puhoiului de ahtiati occidentali, totul este sa ne coalizam cu totii in jurul atuurilor care se ascund bine in noi si sa nu mai inchidem ochii "sperand ca trece repede". Si doamne, de am face-o!! Eu sper, pentru ca nu cred  in traiul mecanic sau in viata inertiala si pentru ca azi, in acelasi timp in care ma uit cu intristare si dezamagire inspre ierarhia clar instaurata pe "vechiul continent" cu orientari feudaliste ma uit cu lacrimi in ochi inspre cei ramasi in tara pe care greu, dar cu incredere si din constiinta, o duc inainte zi de zi. Daca e sa ne faca cineva cinste, ei sunt aceia, pentru ca stiu cum sa traiasca frumos si pastrand alura bradului.

Din cand in cand

Periodic este bine sa-ti triezi cunostintele si prietenii. Ca si cum ai face curat pe un birou pe care exista riscul sa se fi adunat si hartii inutile care doar ocupa loc si colecteaza praf.

21.8.12

Fortat de imprejurari

momentul acela in care dupa indelungi eforturi, explicatii, analogii, scheme logice si foarte multe despicari ale firului in patru pentru o cat mai usoara intelegere, iti vine sa privesti omul in fata si sa-ti recunosti vocal lipsa de diplomatie in fata unui adevar implacabil pe care trebuie sa i-l scoti in vedere. Si spui, cumva invins, dar cu o bucatica de fiinta mai usurat "tu chiar esti prost!"

18.8.12

Le stiti?

Vai, acele evenimente fericite din viata ta dar pana la startul carora te bucuri de fiecare minut ramas...

Pentru

Genul de adevar care te trazneste subtil. Perfect adevarat si fara loc de echivoc!


Alergand

Zgomot de cai in galop.
Unul din scenariile fonice produse de natura care ma linistesc si ma fac sa visez.
Zgomot de cai in galop.
Absolut minunat!

15.8.12

Trecutul prezent

Sunt un roman deziluzionat de propria-mi tara si de propriii-mi "colegi geografici", un cetatean care incearca si deseori traieste frumos dar care din cauza unui prezent dezintegrat si haotic are nevoie de speranta in norma, incredere in cuvant, civilitate, culori si mai putin gri pentru a putea zambi cu gandul la viitor.

Vad multe valori in jurul meu, vad multi oameni de calitate, vad destule suflete care incearca sa faca ceva pentru o schimbare, vad suficient de multi altruisti care se constituie in contrapondere la egoistii capitalisti. Sunt si eu unul din ei. Dar imi recunosc lipsa de suflu in a ma proclama si in a milita public pentru ceva sau altceva. Fie pentru ca sunt constienta ca un om nu poate schimba nimic (acum, serios, la ce bun?), fie din lipsa de viziune in raport cu ce se arata la acest moment la orizont (cand urli "lupul!" inconjurat de lupi fiind, mai iei si bataie, zau!). Nu fac nici un moment rabat de la cine sunt sau de la lucrurile in care cred, dar ma doare sa vad ca actiunile mele nu isi gasesc vadul in actiuni ale celorlalti din acelasi spectru.

Ma fortez sa cred ca lucrurile se vor schimba cat voi fi in viata.
Asa cum imi doresc sa cred ca in anumite privinte si in ceea ce au de neinlocuit, romanii vor ramane mereu la fel.
Al doilea aspect va fi de natura sa ma consoleze in cazul in care primul nu va avea loc.

14.8.12

Cum sa fii sa nu mai fii?

cum se numeste ca esti atunci cand detii un adevar navalorizat si nerecunoscut de nimeni? un om valid sau un nebun?
recunoasterea celoralti te scapa de renumele de nebun? un "si el a zis la fel" te certifica? iti da consistenta? valoare? ce valoare? la ce te ajuta, in fond, ok-ul celoralti? sau mai bine zis, de ce ai nevoie de el? daca respiri, stii sa citesti si sa vorbesti, daca poti sta intr-un picior fara sa te balangani, daca uitandu-te la cer te gandesti ca poate e ceva dincolo de el, ceva la care sa speri, daca nu crezi ca noaptea esti pandit de testoase ninja si daca nu crezi ca Eminescu ar trebui inlocuit cu comentarii literare din versurile lui Smiley, atunci nu, nu ai nevoie de aprecierea celorlalti pentru a fi validat. 
a considera necesar si suficient acordul celor care te invata sa le ceri acordul nu este un merit personal, ci doar un dresaj reusit.

Neam

Imi vine sa-mi dau cu parerea.

Care sa fie extrema socialismului? Cred ca un comunism exacerbat vecin cu cultul personalitaii in detrimentul depersonalizarii poporului-"turma".  
O austeritate fara margini. 
 O societate in care ai cu ce dar nu ai ce face, iar daca ai avea ce face, nu ai fi lasat pe motiv de bocanc in gura "daca te mai prind ca iti dai cu parerea".
 Echivalentul lui a avea bani cu nemiluita dar a nu avea ce cumpara cu ei, a devaloriza fortat o natie.
Avort si frustrare.
Cultura ca fructul interzis pe care multi insetati il cauta cu vehementa si pe furis pentru o cat de mica uscatura luata cu nesat. "Limitarile ma fac sa vreau sa scap de ele".
Efort. 

Care sa fie extrema capitalismului? O viata plina de compendii juridice cu drepturi si obligatii mascate in libertati, care pe masura ce se indesesc impart viata noastra in felii din ce in ce mai mici din "ce zic expertii sa facem".  
Un haos naucitor asemanator cu jungla lui "fiecare dupa cum poate".
O societate in care fiecare isi urla atat de vocal oful, incat ajungem sa transformam drepturile intr-un zgomot de fond asimilabil lui "mi se cuvine", dincolo de care uitam de esenta esentelor: ce strigam.
Echivalentul lui a nu avea bani (repere), dar a te lovi la fiecare pas de rafturi (tentatii) doldora.
Gradinita si deficit de atentie.
Lentoarea nauca a prea multelor optiuni si a unei prea usoare accesari a informatiilor. "Daca as putea avea oricand, de ce sa am?"
Dezinteres.

Daca aduci belsug imediat dupa austeritate ineci fauna. Asta s-a intamplat cu noi, suntem un neam de inecati. Prea putini au avut inteligenta de a fi, inca din paleoliticul austeritatii, intr-o permanenta tranzitie de sine, astfel incat atunci cand "mai binele" s-a instaurat, sa stie sa inoate.

Ce vad in viata de dupa revolutie este cam ce s-a intamplat in istorie cu popoarele care nu au avut noroc de zona geografica: s-au chinuit sa supravietuiasca, cautand si gasind solutii. Romania are tot ce-i trebuie sa reuseasca si sa avanseze. Motiv pentru care sta pe loc.

Mi-am dat cu parerea.

13.8.12

Esente tari

      Mi-e urat de urban si mi-e dor de esenta esentelor, de acel rural al sufletelor noastre care ne insenineaza privirile si ne mangaie obrajii asa cum nici un Visine sau vreo Nivea o pot face. Ma doare biroul de zi cu zi, urla in mine praful depus la fiecare 24 de ore pe plamani, plesneste in mine ficatul atins de marele Mendeleev, ma seaca la inima lipsa de puls real al vietii, imi umfla splina atata si atata stres inutil, ma ustura fiinta de la micile incizii sesizabil-insesizabile ale modernitatii zis evoluate mental.
      Un taran autentic stie mai multa fizica decat zeci, sute, mii de liceeni care dau teza la fizica, pentru ca din asta traieste. Stiti de "incalecatul carului" cu cai? Daca nu, ati ratat un episod semnificativ de cultura sateasca si va invit sa il cautati unde stiti voi mai bine, numai nu in carti de la Diverta, nu au. 
      Luati-va un scurt ragaz pentru a va gandi la privirea unui satean care traieste o seceta nemaipomenita si care se roaga intru ploaie pentru a nu muri de foame. Este o uitatura disperata, deznadajduita dar care totusi spera pentru ca a facut tot ce ii statea in putinta pentru a-i ramanedrept pavaza altceva in afara de ruga. Ce naste ploaia este locul lui de munca si ii conduce randuiala fara de care lumea nu merge mai departe.

      Weekend-ul tocmai incheiat am fost in deplasare, in mijlocul naturii ardelenesti din Mures. O explozie de natura pitoreasca, lina si calda, o infuzie teribila de seva si origini. Zeci de nuante de verde care impletite pe o haina ar arata cumplit, dar care in natura intregesc absolutul facandu-l suportabil.
      O deplasare minunata care mi-a umplut inima si sufletul deopotriva, dar care mi-a si creat o stare de neliniste interioara la gandul felului de trai al prezentului. Ma bucuram sa fiu in mijlocul naturii si sa vad cu ochii minunea nasterii unui fir de iarba, al unui stejarel care peste sute de ani va domina zarea, sa constat unde ma aflu la vederea muschilor de pe copaci, sa invat cum se face un ceas dintr-o scandura altfel buna de aruncat, dar in acelasi timp ma intrista nevoia de a ma intoarce in oras, dorinta parca de a avea aceasta nevoie, masochismul de a trai in lumea telecomenzilor cand cea a misterelor neprelucrate si inca veritabile, ma fascineaza. 
      Mi s-a spus ca pe unde ma plimbam ziua noaptea se perinda ursi, caprioare, porci mistreti, ca din raul in care ma racoream aceleasi animale se spalau, beau si se racoreau la randu-le, noaptea. Le-am vazut urmele pe noroiul parca tocmai deformat sub greutatea lor si m-a cuprins frica: acea frica de a trai clipa in care animalele sa si-o infranga pe a lor si sa infrunte oamenii pe lumina. Retrospectiv, constat ca acea frica a lui "daca vine un urs acum?" este frica de supravietuire si de durere sfasietoare, frica de a muri in chinurile provocate de un animal care musca din tine incepand din zonele nevitale si facandu-ti sfarsitul o agonie fara margini. Compar ce am trait ieri, vazand urmele ursilor, cu ceea ce am trait frecvent in alte ocazii: teama de a nu preda un proiect la timp - care, spre deosebire de prima, provine din frica de a te face de rusine. Am zis "compar", dar oare suporta comparatie? Zicem rapid pana la a abuza nedrept de "mi-e frica" , dar nu cumva ridicam la rangul de pericol absolut o timida sursa de stres? Ce mai inseamna teama de rusine in fata temerii de moarte? Ce mai inseamna rusinea in fata marelui final? Un bob de mazare intr-o mare cultura de pastai. 
      In linistea mormantala a naturii care isi tragea sufletul am vazut o doza de bere si un pet de Cola. Parca mi-a bagat cineva tabla aia de la doza in piept.

      Superficilializam si deterioram constant, abitir, fara noima si fara nici o urma de responsabilitate, orice concura la realizarea unui scop abject si egoist: de a ne fi numai noua bine.

      Mi-e rau de raul pe care il credeam si credem bine, mi-e dor de suflul pe care l-am inchis in sertar pentru ca "e timpul sa fim moderni", mi-e dor de aerul curat de munte in care orice altceva in afara de exercitiul respiratiei, pateaza.

      Mi-e usor rusine de faptul ca in cursul a doua zile de ragaz urban am intrat de doua ori pe facebook, odata sa incarc aceasta poza


si a doua, pentru aceasta


dar imi trece rusinea cand recunosc faptul ca starea de zile mari pe care am trait-o zilele trecute trebuie impartasita, indiferent de modernitatea metodei. Nu aratam poza unui cappuccino de Starbucks, ci am impartasit frumusetea unui cer sub care fiecare se minuneaza cat poate. Nu doar diplomele, cartile citite si neologismele din limbaj dau masura unui om, ci si modul in care gaseste sa se bucure, chiar daca mijloacele sunt de ultima generatie. Scopul le scuza.


Canalizarea cauzei

sunt extrem de suparata pe stres.
este foarte parsiv.
pe de o parte iti zice "sa nu ma doresti!" 
pe de alta te tine in brate ca si cum te-ar dori in simbioza

in perfecta armonie cu atitudinea cuiva energofag, se hraneste din tine lasandu-ti impresia ca preaplinul sau provenit din tine este cadoul suprem pe care ti-l face.

da, sunt suparata pe aceasta stare produsa de unii oameni dupa chipul si asemanarea lor.


Risipa de regn animal

Ce inseamna sa nu fii in locul potrivit la momentul potrivit, sa iti irosesti sansa perfecta bagata in traista de univers (mai rar!) de a fi ceea ce unii nici nu indraznesc sa spere: un observator perfect al caracterelor si al rupturii intre ele si aparerentelor lor. Rolul (autoasumat) al unei muste este, dincolo de lantul trofic gandit de natura, sa enerveze oamenii agasandu-i prin ofensivitatea fara margini cu care se insinueaza in existenta lor. Aceeasi ironie pe care o intalnim cand ne dorim ceea ce nu avem, cand ne place mai mult ce vedem la altii, cand apreciem mai mult ceva care se apropie de sfarsit: Cum sa ai ocazia sa asisti gratuit la spectacolul uman si necenzurat, si tu sa enervezi actorii intrerupandu-i din punerea in scena a propriei lor vieti? Cum sa poti sa fii musca si sa alegi sa fii elefantul din camera care anuleaza firescul individual si reconfigureaza mereu distantele pe axa in singuratate - in public?
Cat potential!
Ce degeaba cap mare in raport cu corpul!
Mustele ar putea fi sursa perfecta a teoretizarii moralitatii, a subiecto-obiectivitatii si a cuantificarii ipocriziei umane profund evolutive.
Cand colo: ce apendic teribil al regnurilor!
Putea fi putin din ceea ce isi doreste omul cateodata: sa poata sa-i observe pe ceilalti trecand neobservat pe langa ei fara a-i stingheri.
Ce insecta ratata! 

Ca si cand am putea transcede regnurile

      Ca un produs chimic instabil care tinde, isi doreste si nu poate sa nu devina, ca o unitate de masura completa care stie ca prin anumite procedee si in anumite circumstante poate atinge noi stari ale completitudinii, ca o forma geometrica perfecta care simte ca doar prin ciobire poate fi privita cu interes real, ca o prajitura care fara sa fie mancata vietuieste inutil, ca o porumbita care fara porumbel este aproape degeaba alba si gratioasa, ca o carioca neagra care doar prin scriere pe o foaie alba ajunge sa fie vazuta, ca miezul painii care in absenta cojii se usuca rapid.
      Ca o femeie multumita care stie ce sa isi doreasca pentru a fi fericita.

8.8.12

Realitate

Acesta


este un mesaj foarte adevarat. Pana la un punct, cel al realitatii personale al fiecarei femei, este un foarte mare bullshit acela ca "arat bine pentru mine" intrucat mesajul citat mai sus ascunde si motivul adiacent noua insine de a ne face exteriorul cat mai "digerabil" privirii: pentru ca vrem sa ni se confirme ca nu muncim degeaba pentru noi insine (doar noi deja ne confirmam asta, din moment de iesim pe usa dimineata, nu?). Da, in foarte mare masura noi insine suntem motivul real al mersului la coafor, al epilarii mai mult sau mai putin definitive, al cocotatului pe tocuri imposibile, al cumpararii de imbracaminte care sa ne puna in valoare silueta, al vopsitului parului sau sprancenelor, al machiajului de zi, noapte, amurg si rasarit, al ojatului cu toate chimicalele sclipicioase, al cate si mai cate de care voi, barbati aflati undeva pe axa animal insensibil - cavaler impecabil nu le puteti concepe. Dar dincolo de noi insine si de cat ne oglindim zambind, pentru ca este in gena noastra o dorinta de a ne simti in siguranta si apreciate, vrem ca din cand in cand confirmarile voastre sa le confirme pe ale noastre. Este un gest la care tinem, chiar daca nu v-o spunem mereu, pentru ca aceasta mica declaratie romantica care nu costa, nu doare, nu ingradeste, nu submineaza, ne afirma, prin iubirea voastra, propria libertate de a ne pastra frumoase pentru amandoi.
      Iar zilele in care se intampla sa ne fi imbracat dupa pofta inimii si impecabil, voi nefiind acolo sa ne zambiti sagalnic ori sa va intoarceti subtil privirea dupa noi, nu sunt pierdute, dar cu siguranta sunt zile care vor ramane incomplete.

5.8.12

Apelul tinerilor care nu vor sa lase Romania sa moara

Tineri fiind, purtam cu noi mostenirea comunismului “paralizator” si al tranzitiei distrugatoare de valori si de moravuri. 
Suntem dezorientati si tristi…  
Traim intr-o tara condusa de oameni care ne invita in modul cel mai oficial si sincer sa plecam cat mai departe, traim intr-o tara a legiuitorilor plini de fara-de-legi, intr-o tara in care cei care ar trebui sa asigure respectarea legii o incalca din disperare.  
Suntem tineri, dar ne este frica sa imbatranim aici, caci suntem tineri intr-o tara in care nimeni nu mai are respect fata de nimic, intr-o tara in care Umilinta a ajuns politica nationala.  
Ne simtim ingenuncheati cand vedem cum bunicilor nostri li se ia dreptul la viata, ne simtim stanjeniti in salile de cursuri cand audiem profesori platiti cu salarii atat de mici, incat, dintr-o cheta batjocoritoare, a noastra, a propriilor lor studenti, le-am oferi un salariu mult mai decent. 
Ne simtim haituiti cand vedem cum parintii nostri sunt batjocoriti in numele “salvarii economiei si a depasirii crizei”. 
Ne simtim umiliti pentru ca ni se ia dreptul la o viata decenta: avem bani de camin, dar nu avem cu ce sa ne imbracam, avem bani de transport, dar nu putem merge la teatru, avem bani de mancare, dar nu avem cu ce sa ne cumparam cartile….avem…..dar nu avem…. 
Nu mai avem nimic!  
Nu mai avem repere, nu mai avem valori, nu mai avem idealuri….ce trist! Nu mai avem entuziasm!  
Am ramas fara parinti, caci au plecat sa munceasca acolo unde sunt platiti, am ramas fara prieteni, caci au plecat sa-si faca un rost in viata….
Au plecat medici, profesori si specialisti, actori si ziaristi…au plecat cu totii….  
Dar voi, nepriceputilor, voi, ingamfatilor, voi, mediocrilor, voi, cei care ne-ati furat reperele, valorile, prietenii, voi cei pe care, noi cei tineri va detestam cu toata convingerea, voi cei ce carmuiti aceasta Romanie…care se pregateste sa moara, de ce nu plecati??? 
Tot voi, sa stiti, ca in aceasta atmosfera, in care ne traim anii de liceu si de facultate, in aceasta atmosfera in care dramele si disperarea au pus stapanire pe noi, pe toti, in aceasta tara in care non-valoarea, indiferenta, pornografia, cinismul si neprofesionalismul ne sufoca,
EXISTA INCA romani responsabili si liberi, romani cu o constiinta treaza!  
Acestora le cerem sa nu mai accepte mizeria si umilinta din fiecare zi, si sa fie convinsi ca valorile vor sfarama impertinenta si aroganta care ne carmuieste din ’47 incoace.  
Este un APEL la Solidaritate, un APEL la trezirea constiintei civice! 
 Solidaritate in fata impertinentei, inculturii, arogantei si imposturii! 
 Este un Apel catre romanii care vor sa creeze REZISTENTA celor care ne-au ignorat mai bine de 20 de ani… 


-------------------------------------------
* Apelul face parte din Campania "Romania se pregateste sa moara", initiata de Asociatia Romana pentru Cultura, Educatie si Normalitate - ARCEN

4.8.12

Lectie de civism

Mic ghid de comunicare cu Prostul.

Suntem adesea pusi in situatia de a avea de-a face cu interlocutori prosti. Cel mai frecvent aceste confruntari sfarsesc in defavoarea noastra si, daca nu avem ceva tarie de caracter si un mic capital de incredere riscam sa parasim confruntarea cu serioase intrebari la adresa volumului rezervorului nostru de inteligenta si logica.

M-am gandit asadar ca se impune rememorarea catorva directii de comunicare cu prostii. Sa zicem ca supravietuirea noastra in razboiul cu prostii e mai mult instinctul de conservare al inteligentei decat o lectie asumata si aplicata din experienta. Asadar:

Cum comunicam cu prostii?

1.In primul rand nu tu comunici cu prostul ci viceversa. Este important ca el sa se simta stapan pe cursul discutiei, altminteri va persevera in a-ti demonstra acest lucru si crede-ma nu vrei sa descoperi Groapa Marianelor.
Prostul are nevoie sa conduca discutia iar tu vrei doar un rezultat favorabil tie.

2.In cazul prostului orgoliul compenseaza nestiinta. Astfel ca volumul cunostiintelor tale este direct proportional cu volumul orgoliului intemeiat pe nestiinta lui.

3.Nu ridica tonul. De-abia asteapta.

4.Nu folosi nuante. Prostii idealizeaza lucrurile clare, concrete, fara echivoc.

5.Tu stii foarte bine ca la o concluzie se poate ajunge pe mai multe cai. Prostul nu. De aceea abandoneaza cu gratie calea nepotrivita. Tine de inteligenta ta s-o gasesti pe a amandurora.

6. Adesea prostul abandoneaza subiectul discutiei ratacind pe campiile fudulismului. Valideaza-i incercarile, intra in jocul lui insa nu uita sa-l aduci inapoi catre subiect. Odata hranit cu ceva nutret se va intoarce la subiectul discutiei precum vacile la ceas de seara pe drumurile judetene. Aceasta regula s-ar fi putut numi simplu: rabdare si coerenta.

7.Nu-ti exemplifica discursul cu glume. Este de notorietate ca prostul nu are umor.Ideea ca nu va intelege o gluma si pe deasupra ca nu va putea sa mascheze il va paraliza. Mergi pe solutii de glume celebre, de ordin general, pe care sa fi avut timp sa le aprofundeze in singuratate. Prin urmare nu fi original. Nu serveste scopul.Nu uita ca scopul tau este sa ajungi la o concluzie in urma intrebarilor care au generat acest nefericit dialog.

8. Nu arata ca te plictisesti. Daca pana acum ai respectat punctele de mai sus si esuezi aici tot esafodajul tau se va prabusi ca un castel de carti. Sa te plictisesti inseamna sa stergi semnul egal dintre tine si prostul tau. Ori daca in prima faza aceasta eradicare a egalitatii te va pune intr-un efemer avantaj in secunda urmatoare orgoliul declansat de partea cealalta te va inghiti complet sau te va sterge de pe suprafata discutiei. Va ramane doar prostul privind fericit cum te inghite vartejul.

9.Oboseste-l. Obosit va lasa garda jos si va incepe sa fie atent. Ori atentia e una din trasaturile inteligentei.

10.Nu te enerva. Nu fi jignit. Nu te speria. Nu fi violent. Nu riposta. De la un prost inspre un om inteligent principiul actiunii si reactiunii nu se aplica.

11. Fii constient ca de cele mai multe ori vei pierde aceste batalii. Fa-o cu gratie. Este inca o calitate a spiritului.
preluare blog Tudor Chirila 

3.8.12

Pick me, pick me

Daca as imprastia un astfel de afis in miliarde de exemplare in toata lumea, ma intreb care dintre "lipsuri" ar fi cel mai acut simtit in lume, si cum ar arata harta mondiala a doleantelor.



Daca ar fi sa incerc sa aleg un lucru, nu prea stiu ... mai degraba as sti ce nu as alege din tot carnatul de nevoi, si nu-mi dau seama daca treaba asta trebuie sa ma intristeze sau dimpotriva.
Cert este ca nu ma intristeaza. Citesc, recitesc, ma gandesc daca am, apoi ma gandesc daca am nevoie, si in final spun, in timp ce inchid poza: "va fi bine".

Mesaj

Mihaela Ursuleasa*: 

"... cu foarte multe perechi de ochi aţintiţi asupra mea(...) Mă cuprinde(...) un îngrozitor sentiment de frică ce durează pînă cînd ating prima clapă. Atunci totul se transformă, nu mai exist nici eu, nici pianul, nici publicul, există doar Muzica. Atunci încep să trăiesc cu adevărat şi să mă bucur. Tot ce precede această bucurie însă – călătoriile, studiul, gîndurile, obligaţiile sociale, momentele în care trebuie să iei hotărîri majore… –  cere nervi foarte tari, un cap foarte rece şi… o inimă foarte caldă. Şi da, cel mai adesea, sîntem singuri cu munca şi cu grijile noastre."

Imi doresc ca fiecare dintre noi sa isi gaseasca acea ocupatie pe care imaginativ sa o scrie, din respect pentru bucuria pe care i-o creeaza, cu majuscula.


*27 sept 1978 - 2 aug 2012