28.4.12

De complezenta cu viata

Stiti mamaligile acelea de oameni* care la prima atentie pe care le-o arata un anume cineva pica in plasa, in bot si in fund, pentru ca ulterior sa realizeze monumentala diferenta care ii separa, sa aiba ce sa-si reproseze siesi, sa-si ceara inapoi clipele si in final sa ramana pe minus si cu "fonduri insuficiente"?

Mda, noua, mamaligilor, nu ne e usor sa traim cu noi in fiecare zi mai ales pentru ca sunt greseli din care, daca esti omul care simti ca traiesti doar cand simturile fac echilibristica in si cu tine, nu trebuie sa inveti ;)

Doar dupa ce te loveste frontal cine trebuie realizezi de ce nu a mers cu nimeni altcineva si de ce lovitura la impact, pana atunci, se "invinetea" ...

*pe care niste sondari psiho-pupu le-ar interpreta drept persoane in cautare de confirmari si atentie de la publicul larg. discutabil, daca ma intrebati pe mine.

23.4.12

Compliment

Mi se pare nu doar frumos si linistitor, cat mai degraba extrem de reconfortant sa simti ca indiferent de modul in care te-ai exprima la un moment dat - fie ca ai o zi buna, o zi proasta, o zi foarte proasta sau o zi perfecta - sa fii interpretata exact in modul in care intentionezi de fapt sa transmiti mesajul. Este chiar magulitor sa simti ca exista persoane care te stiu atat de bine si care iti ofera neconditionat rabdare intr-atat incat sa iti banuiasca tonul pe care vrei sa il ai dar pe care, din cauza grijilor, apasarilor, nervilor sau a faptului ca oamenii au doi ochi :), il uiti pe undeva pe drum.

Sa fie oameni care sa puna pret pe mesaj mai mult decat pe forma in care el este adus in vedere, stiindu-te pe tine si stiind de asemenea ca uneori tonul, ca vehicul al gandurilor noastre, nu este mereu in aliniamentul emotiv al continutului ideatic.

Sa fie oameni care sa te "citeasca" si sa te asculte cu un disclaimer de vreme rea. Un frumos exemplu al sufletelor care conteaza pentru tine. For a very good reason.

Comparativ cu cei, de exemplu, care oricand si oricum sar la atac reprosandu-ti tonul.
Un exemplu al oamenilor care nu ar trebui sa conteze decat pe perioada determinata de timp. For a very good reason as well.

21.4.12

Significance(s)

       It's a little bit awkward and at the same time interesting how English works. Or life, using the same logic.
      Take this quote for instance " Dancing enables you to find yourself and lose yourself at the same time" and try to logically interpret its meanings. Would it be, therefore, fair for us to say that finding ourselves implies breaking loose, trying to unbound from anything and anyone, pulling apart and dismember everything that otherwise would stay stiff and in an apparent (social) logic, disolving all realities until a final paste labeled "ME, the liquid genuin version" appears, disconnecting from other people's realities which we do not recognize as being our own as well, unravel all hidden strenghts and weaknesses and just...loosening yourself up? I guess it would.
       You can not possibly know who you are unless you remember where you've hdden yourself. 
      
       Do you know that nice message of "let's find the nicest place for us to lose ourselves". It pretty sums it all up.

Omonimie

      Oare cand s-a dat numele de "celula" camarutelor in care stau in captivitate prizonierii din penitenciare s-a incercat analogia tangentiala cu captivitatea noastra, a tuturor, din punct de vedere strict fiziologic? 

Nu, nu-i asa?

      Cu toate acestea, insa, nu pot sa nu remarc similitudinea intre cele doua aspecte: asa cum limitarea de ordin fizic (raportata la viata necesar finalizanta a celulelor, tesuturilor, organelor) nu ingradeste speranta in viata dincolo de moarte, in vieti paralele si dorinta de oprire a timpului in momentele sale frumoase, tot asa cei care traiesc dincolo de gratii isi pot imagina de-captivitatea si petrecerea timpului liber sub cerul albastru.

Da, nu-i asa?

Chestie de regn

Ce tari sunt replicile unui barbat dupa o despartire. Ceva de genul
-Sunt racit.
-Oohh...Pai cum asa?
-Ce sa fac? Ne-am despartit. Am imunitatea la pamant.
Barbatii cad la pat, femeile cad ... in ele insele.
Despartirile, in special cele facute din moft sau orgoliu, nu fac bine nimanui. So stay together and work it out, people!!

19.4.12

ca bine zis-a

Omul este singurul animal din lume care se poate rata.
(N.Ionescu)

etape de om

Nu cred sa fie nimic mai indestulator, mai reconfortant, mai energizant, mai linistitor pe lume decat sa te opresti din monologul interior si sa incepi procesul real de socializare cu propria persoana. Simtind, deci, ca poti sa ai incredere si in altcineva in afara de tine. Pentru ca doar atunci te debarasezi de balastul temerii de alti ochi si te linistesti cu voce tare. Nimic mai trist decat tacerea surda dintr-un suflet pustiit prin non-prezenta celorlalti.

Asa cum nu cred sa fie actiune mai completa si mai completanta pentru om decat sa anuleze fara sa-si dea seama nevoile sale de monolog si de socializare interioara si sa intre cu toata fiinta, ratiunea, sufletul si simturile, usor...usor...in dialog real cu lumea. Simtind, deci, ca iubeste cu adevarat pentru prima oara.

Dezavantajele, insa, ale intrarii in dialog cu lumea pe un termen mai lung decat clipa prezentului sunt fie ca lumea nu comunica mereu la fel cu tine - precum versiunile diferite ale unui program informatic ce nu suporta armonizare  - fie ca ajungi la un moment dat in care uiti de socializarea cu sine. Si desi Lucian Blaga lansa o idee extrem de adevarata care zicea asa "Cand esti prea mult singur, te instrainezi si de tine insuti. Te regasesti devenindu-ti familiar, cand esti cu altii", totusi,  daca nu stii sa iti recuperezi socializarea cu sine fara de care levitezi abscons si letargic prin vazduh nimeni si nimic nu ti-o va reda. Vreodata.

Argument

Ori de cate ori te intrebi ceva si incepi prin a raspunde cu "pentru ca..." e ok. Motiv(atie) sa ai ca restul vine pe parcurs.

17.4.12

Realitate personala. Sau "la-la-land". Chestie de interpretare. Subiectiva.

La modul cel mai fara de tagada, daca te ambitionezi sa vezi amor sau floricele rozalii si optimiste peste tot, realmente nimic nu-ti poate sta in cale :) Nici macar doua concepte umane in stare vegetativa. Nici macar doua legume fara viata. Nici macar nimicul.

Raw love

16.4.12

Oras de imprumut

        Bucurestiul rupe caracterele in doua. Cu o probabilitate de peste 90%. Si in locul de impact, de ruptura, cladeste alter ego-uri de nerecunoscut.
        Este o realitate. Si asta nu doar pentru ca te inspira la lipsa de moralitate sau inactivitate neuronala in zona emisferei cerebrale responsabila cu bunul-simt sau cu generozitatea, ci si pentru ca te inghite, te rapeste lui si uiti cine esti, de ce esti si mai ales, pe unde te-ai lasat. De regula raspunsul la ultima intrebare este "la intrare".
      Nu-mi dau seama daca nativii de aici trec prin acelasi proces naucitor* dar cu siguranta provincialii ardeleni da. Pe unii din cei pe care ii stiam de acasa i-am revazut peste ani alienati, destructurati, schimbati si fizic si motivational, capitalist-izati nu prin cele mai bune aspecte, rupti de realitate, substantial nevrozati  si in mare lipsa de timp (enumerand aici, in mod clar, doar partile lor negative). Pe altii, care au ramas acasa, ii constat a fi "diferiti", desueti, non-moderni, din alt film . Diferiti de ce? De Bucurestiul cu care m-am obisnuit in toti acesti ani, probabil, cu care nu vreau sa fiu asociata in partile lui negative ci doar in cele pozitive. Normal, nu? Rupta in doua comportamental, emotional si lumeste, dar cu mandrie de fond :)
       Este un oras cosmopolit in care cred ca s-a cam uitat ca timpul nu il ai, ti-l faci, ca bunul simt nu se bareaza cu reprosul ori cel mult constatarea ca esti fraier, ca banii nu sunt scop ci mijloc, ca bucuriile vietii nu se lasa asteptate la nesfarsit pentru ca sunt mereu altele in functie de varsta - le amani, le pierzi - , ca nu te obliga nimeni sa fii comod in SUV-ul in care petreci doua ore pe zi si poti lua metroul, la fel de civilizat si poate chiar revelator pentru cei care uita ca numai prin comparatie cu ceilalti sunt cine cred ei ca sunt.
       Este insa si un oras extraordinar de frumos si ofertant din absolut toate punctele de vedere. Pana la urma este capitala, nu te poti astepta sa fie nici linistita precum un satuc de provincie, nici curata precum un orasel  de munte sasesc, nici plin de oameni care sa mearga doi cate doi pe trotuar. Este firesc sa fie un haloimas, un bazar profesional, cultural, muzical, uman si comportamental si mai ales, este firesc sa treaca in alt fel si in alt  ritm timpul intr-un loc in care mereu se intampla lucruri.
      Toti cei care ma intreaba unde locuiesc si le raspund "Bucuresti, deocamdata. De unsprezece ani" ma intreaba ce este in capul meu. Dar toti. "N-as da Brasovul pe Bucuresti pentru nimic in lume", imi zic ei. "Dar nu am dat Brasovul, doar imprumut Bucurestiul". Cu tot ce are el de oferit si de furat de la fiecare individ in parte.
      Daca stau sa judec drept, nu am ce reprosa Bucurestiului. El doar este. Si te primeste, mai cu bratele deschise, mai dandu-ti un cot in burta, asa, de "hai, bine-ai venit!". Iar tu, eu, oricine, ca element de nou, intram in hora sau nu. Atat.

A se mari pentru o vizualizare mai buna a oportunitatilor


* poate nu, pe principiul "rromii nu se imbolnavesc desi stau in jeg: s-au imunizat de mici"

dpdv economic vorbind

Costul pe care ti l-ar cere cel care te domina senti(mental) ar trebui sa fie maximal in raport cu ce iti cere societatea atunci cand esti liber. Nu? Ca legile monopolului si ale concurentei restranse cam asta sustin.


Cred ca cine gandeste economic nu stie sa iubeasca - si viceversa. Nu degeaba s-a inventat economia heterodoxa (care crede in dezechilibru ca forma de manifestare optima a economiei) si teoria irationalitatii alegerilor economice. Pentru ca suntem profund irationali. Si cand suntem amorezati si cand vrem sa facem economie. De noi. Pentru a ne avea mai la indemana si mai pusi la pastrare. Pentru zile negre. Adica pentru zile goale de alb.

15.4.12

Grila

Inaltimea medie a omului este de 1.72 metri.
Eu am 1.58 metri.
Inseamna cumva asta ca sunt sub-mediocra?
Sau supra-mediocra?
Cand o extrema este pozitiva si cand nu? Cand poti zice cu mana pe inima: sunt mai sus decat media?

Fericire

m-a intrebat cineva in seara asta ce inteleg prin fericire
nu mi s-a mai adresat intrebarea asta de foarte mult timp
am raspuns "fericirea e tot. e o aliniere a tuturor simturilor tale de moment cu dorintele proprii adunate de cand ai prins ratiune si propriu arbitru. nu zaboveste prea mult deci nu cred ca poate fi fluida, continua. vine cateva secunde si mai reapare din cand in cand, ca un vers intr-o mare de lirism de tip forma fara fond"
asta mi-a venit pe moment
si cred ca am raspuns bine

Selectie

fara sa vrem facem selectii intre oamenii de care ne lovim nas in nas prin viata
fie pe baza preocuparilor lor
fie pe baza profesiilor lor
fie pe baza principiilor lor de viata
si altele
cred, insa, ca de departe cel mai profund eliminator criteriu de selectie este modelul propriu de umor - la ce tip de glume rade si de ce, cum rade si cum isi pune in scena autoironia
de departe!

Cioburi



Azi noapte - in noaptea de Inviere, ca fapt divers - m-a trezit pe la ora trei un zgomot sticlos si foarte puternic; am sarit ca arsa din pat, m-am uitat la birou dar nu vedeam nimic dubios. Eram sigura ca ceva s-a intamplat si ca nu fusese un vis, dar pentru ca nu se auzea nici un ecou sau bis al impactului sonor initial, am zis ca ce-o fi fost sa cada a cazut, s-a distrus si nu e nimic ce nu poate fi amanat pana dimineata. M-am reasezat in pat gandindu-ma la ce putea sa cada in halul ala. Intr-un final am atipit din nou. Dimineata, cu cafeaua in mana, dau sa iau o carte de pe masa cand ZBANG!!! am gasit sursa zgomotul din urma cu patru ore. Vitrina mea cu sticlarie de mare arta s-a dus naibii din cauza vreunul diblu care a prins pesonalitate in miez de noapte. Praf s-au facut toate: pahare mici, mijlocii, mari, cu si fara picior, vaze, cupe de inghetata, solnite si oliviere ... Parca cineva mi-a bagat un pumnal intre ochi, erau niste vase cu un design deosebit la care tineam tare mult. Este ora 9:40 si se implinesc deja peste ore de cand ma uit la vitrina sparta si nu fac nimic. Nu ma indur nici macar sa adun ramasitele, pentru ca daca ma uit atent, mai sunt cateva pahare care au ramas intacte, insa la orice miscare neinspirata s-ar face imediat tandari sub greutatea raftului suspendat deasupra lor. Si stau. Si ma uit. Ca prostul in fata unei evidente care nu-mi convine si care mi-a furat ceva drag. Nu am impotriva cui sa ma revolt si cel mai nasol, inspir adanc incremenirea in starea de proiect care cumva refuza sa accepte realitatea, sa treaca peste si sa isi ia pahare noi pentru a umple golurile. Sau daca sticlaria veche era de neinlocuit si nu sunt acceptate surogatele, atunci macar sa desfiinteze de tot vitrina. Nu, eu stau si ma declar in stare de soc. Ca intr-o relatie tumultoasa, intensa si pasionala in care se vroia a se trece la pasul urmator care insa a distrus tot, fara loc de intoarcere sau de mers inainte. Pe fondul holbarii triste la vitrina plina de cioburi, imi mananc micul dejun, imi beau cafeaua si apoi ceaiul, citesc o carte, ascult muzica si las resturile sa se preumble prin camera, parca din inertia si tristetea deziluzionta de a considera ca daca lasi sa plece ceva candva bun e totuna cu a-l da afara. Asa ca astept ceva ce nu se va intampla niciodata: sa plece singur. Adica sa se mature singure cioburile, sa isi gaseasca singure inlocuitor - cine este intr-atat de lipsit de orgoliu incat sa se declare bun de inlocuit oricand? - sau sa ma trezesc intr-o dimineata cu un ghiveci care sa inlocuiasca vitrina care parca niciodata nu a fost acolo si care parca niciodata nu m-a trezit din viata cu un zgomot ascutit si suparator de cioburi ramase suspendate intr-un paralizant echilibru instabil?

Macar de s-ar contabiliza la norocul personal, dar nu cred ca se pune raftul cazut din senin in miez de noapte :(


14.4.12

Subterfigiu

      Am aflat ca exista ceva ce mi-ar fi placut sa existe. Un ceva impersonal dar care sa ii ajute pe cei timizi, lipsiti de indrazneala, nesiguri pe ei, empatici dar carora nu li se impartaseste empatia, singuri, rusinati, sa se exprime. Exista si se pare ca are si efectul scontat. Este o solutie benefica de natura sa ii sustina emotional pe cei care nu au cu cine vorbi sau care nu au pe cineva care sa le vorbeasca despre acel ceva. Exista. Si este mai mult decat fructificat la nivel mondial. Se numeste www.postsecret.com si este un site dedicat tuturor celor care vor sa isi impartaseasca secretele nimanui pentru a nu se mai simti epuizati sub greutatea lor. 
      Cine nu a auzit de "cum poti sa ceri cuiva sa iti pastreze secretul cand tu nu iti poti pastra propriul secret?"  ii vede acum incununarea. La un moment dat secretul tau va ajunge stire mondiala; partea buna este insa ca anonimatul te mentine la adapost si constituie minciuna confortabila care te ajuta sa treci mai departe avand senzatia ca ai spus destinatarului real si cu voce tare ceea ce te framanta.

13.4.12

just saying

I don't want to live just to grow old.

Alteori

Alteori, cand vad cum se intoarce roata, ajung la concluzia ca viata isi gaseste echilibrul in lipsa de imaginatie. Un capitol, insa, la care ne pricepem noi, bagatorii de seama in viata.

Uneori

Uneori imi este atat de dor de imunitate emotionala incat am senzatia ca simt mirosul si gustul concretului. Dar nu, este doar acel concret din care te trezesti la un moment dat si dai cu capul de real. Asta e, voi continua sa urmez tratamentul naturist care cel putin pare sa ma fortifice si sa nu lasa sistemul imunitar sa o ia razna: mai sper.

9.4.12

Sens

Cel mai rar intalnit este scopul vietii. Adica intocmai rasul cu toata fiinta, cu toata inima si cu tot sufletul alaturi de persoana iubita impreuna cu care edificiul unei perspective la unison sa se construiasca in mod firesc. Si senin. Atat. Asta-i marea filosofie a vietii. Si marea ei scofala. Care e din ce in ce mai mare. Pentru ca devine din ce in ce mai rara.