26.7.11

Mult prea actuala. Stagnam.

Adrian Păunescu: Impozite, biruri şi taxe


De ce nu puneţi şi pe râs impozit
Şi birul progresiv pe sărăcie?
De ce nu puneţi taxe pe-ntuneric?
Impozitaţi şi vântul ce adie!

Ar fi păcat să ezitaţi în crima
De-a confisca şi sângele din vine,
Continuaţi prăpădul cu ardoare
Şi răul ce vă face-atât de bine!

Taxaţi iubirea, somnul, nostalgia,
Penumbra, deznădejdea şi oftatul
Şi unghiile care cresc într-una,
Distrugeţi tot, de-a lungul şi de-a latul.

Nu-i logic să nu puneţi nişte biruri,
Pe nou născuţi, ce nu ştiu cum îi cheamă,
Lucraţi neiertător şi echitabil,
Impozitaţi şi laptele de mamă.

Dar ce fiscalitate este aia
Din care nu se fură-ntreaga pâine
Acestui neam ce şi-a luat maidanul
De-a nu trăi în lesă ca un câine?

Taxaţi sever şi strângerea de mână!
Impozitaţi total telepatia!
Luaţi atâtea piei câte vă place
Şi desfiinţaţi prin taxe România!

Ce e complicitatea asta bleagă
Cu sărăntocii şi dezmoşteniţii?
Tot au şi ei ceva să dea ca taxă,
Treziţi-le revolte şi ambiţii!

Voi nu vedeţi că omul mai respiră?
Cât amânaţi sentinţa capitală?
Loviţi la oase naţia întreagă,
Înduioşarea e un fel de boală.

Adăugaţi impozite şi taxe
Pe taxe şi impozite, cuminte,
Impozitaţi şi lacrima şi ploaia!
Taxaţi adânc şi morţii din morminte!

Impozite pe floarea dăruită,
Impozite pe cald, ca şi pe rece,
Impozite pe rouă şi pe lună,
Impozite pe notele de 10.

Cafeaua, ceaiul, apa de fântână,
Fereastra, uşa, merită accize
Când, cu o poftă tragică, Guvernul
Îi dă un nou impuls acestei crize.

Impozite şi taxe pe cuvinte,
Dar biruri pe ecou şi pe tăcere,
A jupui poporul este nobil,
Când nu-i mai laşi nici dreptul să mai spere.

Hei, Românie, parcă răstignită,
Degeaba vrem să te-ntrebăm „Quo vadis?”,
Nici să trăim aici, nu-i cu putinţă
Nici să murim acum nu mai e gratis.

La luptă împotriva tuturora,
Într-un neomenesc război promiscuu,
Trăiască lanţul ce ne intră-n oase!
Trăiască Taxa, Jaful, Moartea, Fiscul!


23.7.11

Bravare

"A, nu, ne-am despartit pentru ca asa am vrut eu. Am tinut la ea, dar simtea pentru mine mult mai mult decat puteam simti eu".

Foarte frustrant sa fii jumatatea relatiei incapacitata in emotii. Mascarea acestei incapacitati se face prin impresia controlului.

Esenta

                    Cel mai actual si in voga cliseu atunci cand vrei sa "iei o pauza" de viata ta imediata, sa te recreezi, sa iti revii, sa o iei mai incet etc? Sigur il stiti si sigur l-ati folosit si voi la un moment dat. Spui ca vrei sa te regasesti, sa te duci in cautarea sinelui.
                    Cum vine asta? Dar pana acum cu al cui sine ai trait?!
                    Am auzit povestea asta de la persoane care spuneau ca vor sa faca un master pentru a se regasi in studii si la doi ani distanta aveau deja doi copii, la persoane care sustineau ca vor sa stea cuc in varful unui munte, la adapost de ipocrizii si care au ales New York-ul pentru asta si asa mai departe.
                    Da, este la mare moda sa spui ca pleci a la recherche de toi meme perdu ... cumva impresionezi pe toata lumea (la mine merge, eu empatizez cu cei care par victime, ii intreb ce si cum, imi pasa) pentru ca ii faci atenti la faptul ca ai probleme cu care incerci sa cooperezi si carora faci tot posibilul sa le faci fata. Cu alte cuvinte, transmiti mesajul ca iti este greu dintr-un motiv sau altul, ca ai o nevoie sau mai multe. Deci da, audienta iti este alaturi. Dar la ce iti foloseste audienta daca ceea ce spui este real, daca intr-adevar nu stii pe unde sa te cauti pe tine?
                    Si tot un cliseu, sau mai degraba un automatism uman,  este ca atunci cand vrei sa iti regasesti sinele pe care crezi ca l-ai pierdut, practic nu faci nimic deosebit ci doar ceva care iti face placere, ceva care apartine listei de lucruri pe care oricum planuiai sa le faci, ceva care oricum astepta sa se intample. Ce-ar fi ca atunci cand vrei sa afli ce se intampla cu tine sa incepi cu activitatile de top din lista celor pe care nu le suporti a le face? Nu-ti place sa te uiti la luna? Foarte bine, incepe cu asta, poti ramane foarte surprins.  De ce? pai pentru ca atunci cand faci ceva care iti provoaca placere, uiti sa te cauti propriu-zis si reusesti ca atunci cand dai de tine sa te ignori, pentru ca iti face atat de mare placere ceea ce faci incat nimic nu mai conteaza.  Pe cand atunci cand faci ceva neplacut, experienta este noua intrucat ai tendinta sa eviti evenimentele nedorite. Si de unde altundeva daca nu din nou, din ruperile de ritm, apar raspunsurile? Placerea nu releva nimic in raport cu un "sine" ratacit. Cel mult iti distrage atentia, te relaxeaza - un efect benefic strict din punct de vedere bio-chimic.
                    Astfel ca nu doar cliseul e cliseu, dar si automatismul ramane automatism, si puse cap la cap sunt un nonsens. Dar totusi auzi "ma duc sa ma regasesc ... fac o excursie". Ok, pai succese nebanuite! as zice eu. (admit ca parerea mea vine in contrast absolut cu orice convenienta sociala sau teorie psihologica pentru situatii din aceastea, dar de cand lumea mancam carne cu cartofi desi stim ca digestia nu "inghite" usor combinatia amidon / proteina animala; si desi stim asta, in loc sa evitam combinatia ne cream dependente prin inventarea pastilelor de digestie - deci da, am cateva rezerve atunci cand vine vorba de unele cutume sociale si "rezolvarile" lor la probleme.)
                    Da, cu siguranta life is what happens when you're making other plans. Iar sinele te insoteste atat in planificari, cat si in actiuni. Doar ca este partinitor. Si cand spunem ca il cautam practic realizam ca nu este in echipa cu noi.
                    Cand simti ca nu stii pe unde ai disparut, ca nu stii unde prin tine sa te cauti, ca ce simti nu este ceea ce vrei, ca nu primesti ceea ce simti, ca nu iti doresti (doar) ceea ce ai? De regula atunci cand a existat un moment, o singura clipa in care te-ai complacut in ceva ce nu iti exprima in intregime sufletul, inima, constiinta. De acolo se nasc toti monstrii si acolo nu stim niciodata sa cautam prima data. Si pentru ca umblam toata viata dupa cai verzi pe pereti, uneori nu mai apucam niciodata sa o facem.


primordial*


Asa se cauta sinele, asa se joaca sah cu monstrii, nu stand la plaja cu un cocktail non-alcoolic. 

 *Copil geopolitic privind naşterea omului (Salvador Dali, 1943) reprezinta un glob pamantesc in forma de ou din care se chinuie sa iasa un om. Acest om iese din America de Nord (Statele Unite). Sange curge din crapatura oului si mana omului nou tine firm Anglia. In planul din fata oului, un adult si un copil privesc aceasta nastere. Adultul, de sex nedeterminat, ii atrage atentia copilului asupra noului om luand nastere. Pozitia copilului exprima teama dar umbra lui este considerabil mai mare decat cea a adultului. Pictura lui Salvador Dali este o metafora a Americii care se naste ca forta majora din lume, putere care o dobandeste cu pretul sangelui (Al doilea razboi mondial). Soarta Angliei este in mana Americii.


22.7.11

sensuri

"I can't help myself"

sens 1 : nu ma pot abtine
sens 2:  nu ma pot ajuta pe mine insami

mai rar o expresie atat de completa si de complexa semantic, dar simpla (nu simplista!) ca formulare
de regula simplul este cel mai complicat din lume
pentru ca nu are nuante si pentru ca este clar, deci nu suporta contradictii sau polemici

Ca atunci...

Ca atunci cand stii ca te doare maseaua, dar strangi din dinti pentru a simti durerea mai acut...
Ca atunci cand te supara inima cand tragi aer adanc in piept, si totusi insisti sa respiri profund...
Ca atunci cand stii ca daca mananci slanina te va durea stomacul, dar totusi o mananci...
Ca atunci cand stii ca daca spui o vorba dura impactul poate fi devastator, dar totusi o spui si iti asumi riscul, doar nu te doare pe tine...
Ca atunci cand ai avut o entorsa si mergi precaut sa nu cumva sa te ranesti ... dar din cand in cand fortezi locul pana la durere...
Ca atunci cand te-ai taiat cu o foaie si te ustura de innebunesti, si totusi apesi pana simti cum locul pulseaza...
Ca atunci cand iti este dor de cineva care te-a ranit dar a carui privire te-ar face fericita o clipa dar nefericita pe veci...
Ca atunci cand ai suferit din dragoste si parca mai vrei ...

Exista trei variante in viata: fericit, nefericit si searbad. Faceti o ierarhie in minte, va rog. Pentru voi. Curiozitatea mea ar fi oricum vizavi de cine castiga, din perspectiva voastra, duelul pentru locul doi: tristetea sau golul. La mine lucrurile sunt (inca) clare.

timpul nu uita, doar sedimenteaza
ajutand memoria sa selecteze

Cine nu stie ca " A pleca este mai greu decat a incepe" nu stie foarte multe ...

21.7.11

Mi-a placut

"Grija nu se incadreaza niciodata intr-o singura categorie"

...as adauga la "enumerare" frica,  durerea si iubirea.


Inauntrul devine abis doar cand inafara-ul nu-si mai gaseste poarta de acces. Pana atunci "beneficiaza de handicapul" de a fi o panta. Si panta poate duce ori de sus in jos, ori de jos in sus, functie de apetitul petru drama al privitorului. Nuantele se pierd insa cand vorbim de hău.

19.7.11

Atasament

      Sa fie aici vorba de atasament de rasa?
      Dincolo de luciditatea rece si impartiala care face apel la oxitocina si vasopresina, doua peptide mici care justifica atasamentul la nivel biochimic, exista atasament si punct. Ceva care transcede, care nu suporta termen de comparatie, care se ofera.
      Doar oferind afectiune practic simti ca te intregesti.
Te lungesti peste celalalt pentru a te regasi.      
(Te) divizezi pentru a obtine intregul.
      Este vorba de o privire, de o atingere, de o imbratisare, de o auto-empatizare cu ceea ce altii inspira si nasc in tine. Faci, dai, oferi, atingi, imbratisezi, saruti, iubesti pentru ca simti ca daca nu ai face-o ar fi contra firii tale. Tocmai de aceea atasamentul maxim este acela manifestat cand nimeni nu se asteapta si cand nimeni nu se uita. Se face fara camere de luat vederi, fara doleante de feedback, se face sincer si dezinteresat.

      Prin ce altceva s-ar traduce imbrasarile in care te trezesti din somn la 3 dimineata... decat prin atasament si punct? Bratele din jurul trupului tau se unesc si totodata se imprastie in pat, se dedica, iti dedica o imbratisare ... esti subiectul unui atasament.


Atasamentul pur nu poate fi niciodata o nevoie.
Daca devine, ramane fara vlaga.

18.7.11

cand esti bou si bati la ochi

Stiti vorba aceea "Fucking notice me?" Este prototipul dictonului de viata al unui disperat frustrat.
Mda, devine o lozinca din ce in ce mai pregnanta daca te uiti putin mai atent in jur, in ochii si gesturile multor concetateni care doresc sa fie remarcati si remarcati si remarcati ... dar care dau gres cand este vorba de metodele folosite. Vor atat de mult sa fie laudati pentru ceea ce fac sau ceea ce sunt, incat isi pierd complet simtul masurii. Metodele prin care fac asta sunt dintre cele mai diverse: isi insusesc ideile originale ale altora, fac in asa fel incat "intamplarea" si coincidentele favorabile lor sa devina reguli, mint, inseala, fura, dar isi pastreaza masca unei minime diplomatii. Sentimentul de a nu fi suficient apreciat sau de a cauta confirmari oricand, oriunde, oricum si de la toata lumea provine din lipsa unui atasament sperat ori  dorit sau din multele critici primite in timp si care este posibil sa le fi zdruncinat increderea in ei insisi.
Dar una este sa fii nesigur sau timid si alta este sa scuipi pe tine pentru ca nu te prinzi ca stai contra vantului.

da

Nu!!
NU!!!
NUUUUU!!!!!
Cat de important este sa poti rosti cuvintele astea catodata!
Uneori chiar vital!

De ce valoare, de ce doar o parere?

Cine, cum, cand da valoare unui lucru, unei fiinte, unui concept, unui curent de gandire? De ce?
Cum devine un curent de gandire un curent de gandire si cum devine un stil arhitectonic un stil arhitectonic? De ce?
De cate si de ce fel de capete este nevoie pentru a valida un stil? De ce?
De cate voci la unison?
De cate perechi de ochi care sa vada acelasi lucru cand se uita in aceeasi directie? (sau poate in directii diferite)
De cate maini ridicate a "da, imi place" este nevoie pentru a da numele unui "iluminism", al unui "cubism" sau al unui "dadaism"? De ce?
Cine, cum? Doi oameni pusi de comun acord asupra unei probleme sunt suficienti? Dar zece? Si este nevoie sa fie pregatiti in domeniul in care urmeaza sa introduca o notiune-curent sau pot fi precum juratii din America? De ce?
De cate lucruri "la fel" este nevoie pentru a incropi o categorie? Doua? Trei? Cincizeci? De ce?
Cine, ce, cand si cum te poate inzestra, dincolo de componenta nativa sinelui si a productiei sale , cu talent? De ce?
Care este diferenta intre recunoasterea unei autenticitati perfect valabile si parerea personala a cuiva atunci cand opineaza admirativ cu privire la orice?
De ce?

Pana la urma aleator. Pentru ca, in varianta in care cineva este unanim acceptat drept "talentat" din vari considerente, cauzele determinante ale productiei sinelui sau pot fi cu totul altele decat cele pe care noi ceilalti am avut tupeul si lipsa de modestie sa i le conferim; iar productia in sine poate insemna cu totul altceva decat ceea ce noi toti admiram cu nesat si mandrie ca putem aprecia ceva autentic.
Nimeni nu stie ce este in inima cuiva care iese (intamplator sau voit) in public cu ceva. N-are cum. Nici macar dupa ce ii citeste ars poetica. Dar da, isi poate da cu parerea si poate face din el o "vedeta" daca se intampla sa le placa si lor ceea ce cred ei ca au inteles.

In final eu una cred intr-un singur adevar : the beauty is in the eye of the beholder*.



*frumusetea este in ochii privitorului

7.7.11

Crez.Ce caut eu in viata mea?

      Ce inseamna faptul ca am un blog*? Ca l-am bibilit si personalizat dupa sufletul meu? Ca scriu pe el? Ca adaug imagini, link-uri? Ca ma adresez cuiva impropriu si inexistent in imediat? Ca vorbesc in timpi, in persoane, in  verbe conjugate si atribute substantivale ca si cum as comunica cu un cineva apropiat, de incredere ... Ce inseamna ca verbalizez idei fara sonor? Ce spune acest lucru despre mine?
      As gasi vreo cateva pareri posibile:
- ca sunt nebuna si ma inteleg excelent cu prietenii mei imaginari,
- ca sunt singura si ma incearca mizantropia,
- ca sunt sfatoasa si nu accept feedback-uri si confruntari,
- ca sunt orgolioasa si dintr-un ego maret consider ca ideile mele merita sa fie stocate undeva
- ca nu am cu ce sa-mi ocup timpul
- ca ma cred deosebita (si nu as fi :D)
      Pe toate le-am auzit si cel mai important, fara sa intreb nimic :)). Dar nu-i bai, si eu mai vorbesc neintrebata, se poarta cand ai pareri. Doar a opina este omeneste, nu? :). Ma rog, poate unele din ele sau portiuni din unele din ele se pot alipi motivatiei mele adevarate. Dar nu ... nu au nici o treaba cu esenta ei.

     Nu sunt cine pot fi, dar am facut lucruri bune pentru ca nu aveam nici o intentie sau motivatie sa le fac.

      Ce caut eu in viata mea? Daca pe mine, ii gasesc pe altii, daca pe altii, ma trezesc gasindu-ma pe mine. Este un fel de a spune ca nu gasesc niciodata ce caut. Pentru ca nu contenesc in a cauta si in a fi nemultumita de ce tocmai am aflat. Caut sa pot cauta orice, oricand, oriunde. Nu pot decat sa cred ca daca simti ca ai gasit totul, nu-ti ramane decat sa mori. Prefer ca moartea sa ramana una dintre optiuni, nu singura. Asa ca voi continua sa caut, altfel m-as auto-eutanasia.




*pe care m-am gandit serios sa mi-l fac doar in clipa in care cineva, cunoscandu-mi sau intuindu-mi apetenta pentru scris, mi-a sugerat ca ar fi ceva ce mi-ar placea

Advertorial

      Da, chiar ma intreb ce s-ar intampla cu lumea in acest caz....in mod sigur nu cred ca va fi o lume mai buna, daca asta sunteti curiosi sa aflati de la mine. Odata pentru ca termenul de "bun" folosit intr-un astfel de scenariu ar capata alte conotatii si in al doilea rand pentru ca efectul de turma reactioneaza mai ales in sensul negativ al contaminarilor. Cu alte cuvinte, "a ne pasa" ar fi echivalent cu "ma duc pana la baie". Mecanic si fara simtamant. Adica fara fond. Iar "nevoiasii" vor intari randurile intrucat acest "imi pasa" devine pentru cei avuti doar o nevoie in plus, o necesitate sociala.
     Asa ca este bine sa nu ne pese tuturor. Doar astfel ne distingem, noi cei care dam un ban pe solidaritate, de impostori; iar textul de inceput ramane un advertorial pentru mine pentru ca reuseste sa iti atraga atentia. Nicidecum sa reprezinte un model social dezirabil.

      De bine de rau, societatea care nu da doi bani pe membrii ei o face intr-un mod sincer.
      Stiu, este din categoria lui "primarul ala a furat, dar macar a facut si ceva pentru oameni" - dar sincer acum, ce poti face in loc sa constati asta si chiar sa te bucuri ca e asa? revolutie? parol! Poti face vreo trei lucruri:
-sa te multumesti cu mai putin decat "nu fura si face totul pentru oameni",
-sa faci o concesie si sa accepti ca puterea corupe gandind "fura, dar ne da si noua",
-sa fii batos si sa nu faci rabat de la normele tale spunand "un impostor care fura de la cetateni si ce face, face de mantuiala".
      Doar ca in varianta a treia ai ramane criticul superior de pe margine, pur si neintinat de nici un sistem, o verginica pe care nimeni nu o va crede si care ar fi mult mai pasibila decat cei "adaptabili" de a calca stramb daca ar avea in maini cascavalul.
      Nu spun ca nu reclam societatea mincinoasa de azi, delincventa, neavenitii, parvenitii, coruptii, marlanii si toata sleahta de comportamental-scarbosi, dar macar stiu ca atunci cand statul ma scuipa in fata pe mine, cetatean al sau, o face din convingere. Si stiu ca este incapabil de a tine la mine si de a ma retine aici (asa cum statele cele mai dezvoltate debordeaza de legi si proiecte legislative convinsi fiind ca daca lasi omul liber isi face de cap). Asta este, nu avem tinuta sau aluat pentru a oferi lideri, asa ca indiferent pe cine am alege, praful va fi un substantiv definitoriu pentru masurile politice aplicate. Macar stiu. La fel ca la rude, locul nasterii nu este optional.
      Ma intreb, semantic, ce formula a posesiei este mai reala: tara mea sau eu, membru al societatii?
      Imi amintesc cand eram mica si mergeam la tara, cum ma intrebau satenii cand ma vedeau pe ulita "tu a cui esti?" Atunci stiam ce sa raspund. Intre timp am ajuns sa sper intr-un sentiment de apartenenta mai acut decat acela raportat exclusiv la familie - pentru ca mi-ar placea ca de la aceasta celula a societatii sa dezvoltam tesuturi si organe. Asa ca din pespectiva aceasta, a cui sunt ramane o intrebare cu subiect deschis.





6.7.11

Vieti paralele

Ma intreb ce trece prin antenele (mintea) unui gandac atunci cand vede un "de-al lui" care tocmai s-a dovedit a fi fost foarte nefericit - adica un gandac stropsit de piciorul vreunui om. Se intristeaza, il copleseste empatia, sau il doare la tegument? Doar ma intreb, exista oare vreun "vai, saracu' " al gandacilor? Sau al gargaritelor, al mustelor, al tantarilor, al furnicilor ... Pare cuiva rau dupa animalutele care ne enerveaza, care ne agaseaza cu bazaitul lor nefast zilele linistite sau noptile calde? Exista oare in lumea lor notiunea de "solidaritate"?