31.5.11

Functie de context

opinam diferit pe anumite teme date. Nu stiu daca asta inseamna ca suntem nestatornici, sau imprevizibili, sau ciufuti, sau oportunisti in raport cu propriile stari emotionale, dar cert este ca putem sa sustinem azi o pledoarie pro ceva, pentru ca a doua zi, daca apele sufletesti in care ne scaldam sunt putin diferite, sa gasim toate argumentele contra aceluiasi ceva. Ceva ce doar oamenii fac - se razgandesc. Si aceasta fie pentru ca le-o solicita substanta din care sunt facuti, fie pentru ca au auzit niste stiri ciudate la televizor, fie pentru ca o persoana in care se incred le-au zis ca sunt idioti, fie pentru ca le-a picat rau mancarea de la pranz, fie ca au primit o observatie profesionala care le-a rasturnat scara de valori, fie ca, fie ca...toate sunt in fond si la urma urmei un context care influenteaza o decizie gata de a fi sau nu luata.
Ma intreb insa, dincolo de starile noastre de moment, ce alti posibili parametri (dincolo de argumente) ar mai interfera cu deciziile pe care le luam si care sa nu se constituie in "context"?
Exista altceva, in afara de context si argumente, care sa aiba un cuvant de spus atunci cand avem chef sau se impune sa rostim un hotarat "trebuie sa...!"?

Este oare timpul o variabila demna de luat in calcul? Trecerea lui, da, poate avea un rol in luarea unor decizii - in special daca luam in calcul puterea sa de nivelare a starilor emotionale extreme si de reintoarcere la un nivel cerebral care presupune cel putin un puls si o tensiune normale. Astfel ca din aceasta perspectiva, timpul influenteaza directia unei decizii (ii elimina doza de subiectivism emotional) odata ce efectul nociv al tuturor deciziilor anterioare a fost anihilat.
Dar timpul? Timpul, in sine? Si efectiva parcurgere a argumentelor si contextului pe masura ce trece timpul? Cum ar veni, in timp real ... Oare ce procent dintr-o decizie este modificat daca judecam datele unei probleme in 2 minute sau in 25 de minute, caeteris paribus? Imi garanteaza cineva ca daca lălăi hotararea ea va fi invariabil mai buna, sau invers, daca ma grabesc?
Care este rata marginala a modificarii unei decizii pentru fiecare minut care trece? Si se apropie sau se indeparteaza aceasta modificare de o valoare dezirabila denumita uzual "decizia corecta"?
La extrem, putem oare sustine ca cei care nu au timp de nimic (= a se citi "sunt foarte ocupati") iau cele mai ... decizii, in timp ce aceia care au la dispozitie timp berechet pentru a rumega si analiza totul, iau cele mai .... decizii?
Care, cum o fi?
"...." si "...." ar fi la prima vedere antonime. Dar oare, la a doua, mai sunt?
Si ce daca ma decid greu? Si ce daca ma decid usor?



Until further notice , because I said so!
Poti zabovi asupra unui subiect o luna si sa nu tragi nici o concluzie in plus fata de ce ai fi decis intr-o ora. Sau poti sta doua minute in care scanezi cerebral alternativele si bing! iese rezultatul.

Pentru ca risti sa nu vezi padurea de copaci daca nu te detasezi de subiect si daca nu renunti la analiza de tip exhaustiv, eu mizez in continuare DOAR pe context si argumente drept variabile hotaratoare intr-o decizie; cat priveste timpul, cred doar in trecerea lui ca intr-un panaceu pentru hotararile cu efect nedorit.

27.5.11

Mereu datornici

Nu putem fi trasi la raspundere pentru ceea ce gandim sau simtim.
Legat de actiunile noastre insa, cu totul alta poveste ... totul trebuie asumat.
Au facut chiar si legi pentru asta :)
Asa gandeste societatea si noi alaturi de ea - cand este vorba de altii, de "ceilalti".

Din contra, unii ar opina ca noi putem sa ne tragem pe noi insine la raspundere daca nu actionam tocmai in directia a ceea ce simtim.
Legile aici poarta numele de principii personale.
Asa gandim noi cand este vorba de noi.

Ma intreb cati dintre noi chiar traiesc in societatea din care, cel putin teoretic, fac parte.
Si ma mai intreb cati considera ca au ramas datori. Cati vor sa ramana datori. Si cel mai important, cui.

Apreciez, deci exist

      Este absolut de necontestat dreptul daca nu chiar obligatia morala fata de specia umana, la evolutie. Indiferent despre ce domeniu vorbim, este cumva in natura lucrurilor sa se gaseasca in fiecare generatie de indivizi niste domni destepti care, in timp ce restul o ard aiurea si se limiteaza la a duce mai departe specia din punct de vedere cantitativ, reusesc sa mai bifeze o etapa de confort existential pe scara evolutiei. Insa dincolo de acest element inovativ al fiecarei epoci si fara de care noi, cei de acum, suntem mai evoluati decat erau societatile din epoca moderna care la randul lor erau "parfum" fata de evul mediu, raman si vor ramane mereu valabile niste realitati independente de capetele luminate ale fiecarei perioade in parte. Si care in esenta nu fac decat sa apropie specia umana de toate celelalte forme de viata. Si in mod evident, ma refer aici la inzestrarea fizica de a face lucruri, capacitatile congenitale de a ne putea folosi de corpul nostru si de a-l lasa pe el sa se foloseasca de noi. Este realitatea poate cea mai de pret dar si cea mai ignorata de toata lumea pentru ca ea nu se vede, nu se simte, se considera in schimb un drept cuvenit din simplul motiv "cum altfel ar putea fi?" Pai ar putea in multe feluri altfel: ai putea vedea cu un singur ochi, ai putea fi imobilizat la pat, te-ai putea afla in imposibilitatea de a-ti folosi bratele sau de a te deplasa, ai putea sa nu te ajute realitatea fizicului tau sa auzi, sa simti, sa mirosi, ai putea chiar fi printre (ne)"fericitii" posesori ai etichetei "era o sansa de unu la zece mii sa se nasca asa", ai putea sa nu poti sa pornesti in evolutia ta personala pentru ca nu-ti poti oferi singur primul nivel al piramidei Maslow, cel care se refera la nevoile fiziologice ale omului. Ai, as, ar, am, ati putea fi multe. Iar faptul ca majoritatea din noi nu suntem ne-a atrofiat simturile aprecierii fata de faptul ca universul a ales pentru noi alternativa buna, a ales pentru noi combinatia pozitiva intre posibilele stari de fapt.
      Si ironia este ca si daca ai fost privat de ceva pentru o perioada de timp si apoi ai revenit in starea initiala, pe moment realizezi, apreciezi cum nu ai facut-o niciodata, dar intervine timpul si OBISNUINTA care te face sa uiti si sa redevii cel care crede "cum sa fi fost altfel?" Posibilitatea constanta (nu nevoia!*) de a ne satisface necesitati de baza si obisnuinta unei satisfaceri continue si inconstiente a acestora sunt cele doua elemente care superficializeaza aprecierea fata de lucrurile "banale".
      Simplitatea a dat, da, si va da nastere complexitatii, niciodata invers! Si mai mult decat atat, uneori complexitatea exista tocmai pentru a ne deschide ochii si pentru a ne indrepta inapoi inspre simplitate.
      Nu-ti dai seama de ceea ce ai pana cand nu il pierzi - este unul dintre cele mai cunoscute clisee pozitionat mecanic pe buzele tuturor. Este un cliseu pe care il rostim fara sa avem chiar habar de ce inseamna cu adevarat, a devenit o forma fara fond pentru mai mult de trei sferturi din cei care se agata de aceste cuvinte cand nu au ce ura, nu stiu, de sarbatori poate? Si ca orice cliseu, a devenit un cliseu tocmai pentru ca este adevarat. Dovada: alt motiv-cliseu: cine nu apreciaza nu merita.
      Dar cine, care nu face din cuvantul "cliseu" un cliseu atribuindu-i conotatii peiorative, nu se plictiseste rapid de lucrurile adevarate, de lucrurile simple (nu simpliste!), de lucrurile care nu mai necesita o demonstratie savanta dedicata chiar lor, micutii autodeclarati geniali, care in prezenta "banalitatilor" cotidiene simt - si vor sa ne-o dovedeasca in mod constant - ca se irosesc?



Un multumesc intranzitiv care nu doare

  *nevoia de a avea nevoi se traduce prin orice alt nivel Maslow peste si in afara celui de baza; si cel mai important, este optionala. Nevoia ca fapt in sine nu!

25.5.11

Cat de fericiti suntem relativ la cat de fericiti ne credem?




      Fericirea ne-o alegem.
     Sunt ferm convinsa de faptul ca indiferent de predispozitia congenitala inspre un tip de comportament sau altul, fiecare dintre noi isi dozeaza singur, dupa bunul plac si pe parcursul intregii vieti picaturile de fericire pe care si le doreste astfel incat in final sa se considere implinit. Da, am formulat bine desi pare exprimat prost. Deseori ne credem mai fericiti decat suntem cu adevarat pentru ca avem la "indemana'' lobul frontal al creierului cu rol primordial in a ne oferi imunitatea psihologica de care avem nevoie pentru a merge inainte in viata. Cu ajutorul acestei portiuni de creier reusim sa simulam niste experiente pe care nu este nevoie sa le mai incercam pentru a constata ca sunt neplacute sau din contra, placute. Ati mancat vreodata inghetata din pateu de rata? Anticipam deci niste reactii personale urmare a unor actiuni inca neindeplinite - astfel empatizam enzimatic si nervos cu anume rezultate pe care le putem simti a fi intr-un fel sau altul, dar fara a le face propriu zis. Urmare a acestei "simtiri"  anticipative manifestam involuntar o optiune de tip "da, voi face asta" sau "nu, ar fi mai bine sa nu incerc". Alegem. Odata facuta alegerea, rezultatul poate fi 100% cel anticipat sau poate lua valori pe o scara a erorilor care difera de la o personalitate la alta. Cert este ca un rezultat exista - si reprezinta o urmare a credintei noastre ca atare alegere va contribui pozitiv la nivelul nostru de satisfactie (pornind, evident, de la premisa ca nu suntem masochisti). Este ceea ce se numeste in termeni mai mult sau mai putin de specialitate "prejudecata impactului". Personal am cunoscut zeci de cazuri in care odata facuta alegerea, rezultatul nu a fost cel scontat (daca nu cumva chiar opus) astfel ca a intervenit un soi de autoconservare de natura sa transmita "este ceea ce imi doream" celor din jur dar care doar prin negare si imunizare psihologica  poate transmite catre sine acelasi tip de mesaj. Te complaci, prin autosugestionare, in propria alegere gresita incercand sa te amagesti ca este ceea ce iti doreai. Altfel, se nasc frustrari si in final depresii acute.
       Nu vad ceva negativ in instinctul uman de autoconservare sau in empatia ulterioara empatizarii cu alternativa deciziei deja luate si a carei finalitate deja s-a produs, la fel cum vad drept 100% maladiva negarea de sine. Ambele concura inspre acelasi rezultat insa pe cai diferite.
       Avem tendinta, conform specialistilor, de a supraestima impactul hedonistic al evenimentelor viitoare in vari domenii: alegeri, povesti de dragoste, planuri de marketing, teste de personalitate, analize medicale, evenimente sportive, discriminari, insulte, jocuri de noroc, controlul greutatii etc. Si facem acest lucru bazat pe starea noastra (fizica, emotionala, financiara etc) din acel moment! Daca parametrii in care am fi fost pusi sa luam o decizie ar fi fost altii, si decizia ar fi fost, evident, alta. Cel putin din perspectiva efectului-fluture.      
       Adevarul este insa ca alegerile noastre sunt incorsetate, ne apartin doar in mod aparent si in mare masura alegerea propriu zisa este (re/in)validata ulterior luarii ei. Exista o asa numita "memorie a deciziei" pe baza careia ne apropiem si reclamam fericire. Daca ar fi sa va intrebe cineva daca ati plati 5000 euro pe un bilet de tren Bucuresti-Brasov, ce ati raspunde? In mod clar, "nu" si asta inainte de a judeca din diferitele perspective in care poate fi luata decizia de a cumpara un astfel de bilet (daca esti milionar si arde sa ajungi la Brasov in urmatoarele 5 ore raspunsul ar fi "da"). Iar motivul care sta la baza raspunsului semiautomat "nu" il reprezinta cea mai proaspata experienta din perspectiva calatoriilor cu trenul si comparatia automata care se face intre cele doua valori - pretul platit pentru calatorie si cei 5000 de euro. Un exemplu tipic de anticipare eronata a utilitatii si valorii unei experiente prin comparatia trecutului cu posibilul! La fel cum putem anticipa in mod gresit valoarea unei experiente prin comparatia posibilului cu trecutul - comparandu-te cum erai in liceu cand erai prima din clasa fata de cum esti la facultate in raport cu colegii tai exceptionali / in functie de elementul de comparatie evaluarea ta ca persoana risca deturnari semnificative de la realitate care pana la urma se reduce la tipologia ta: de optimist (cand te compari cu cei inferiori tie) sau pesimist (cand te vezi mereu la limita de jos). Comparatia schimba dramatic perceptia unui lucru si tocmai asta face memoria deciziei, schimba perspective. In acelasi spirit al memoriei deciziei, daca situatia in care ne aflam este iremediabila si nu putem intoarce timpul inapoi, de regula ne complacem in concluzii si ulterior ajungem sa "uitam" ca nu ne plac. Daca insa putem schimba ceva si putem alege altceva, o facem si lucrurile se schimba. Dar cine ne da garantia ca a doua oara am ales mai bine? Astfel ca deciziile reversibile vin insotite de riscul de a te razgandi pe cand cele ireversibile favorizeaza instalarea autosugestiei ca alegerea initiala a fost cea corecta. De ce spun ca optiunile noastre sunt incorsetate? Pentru ca avem tendinta ca intre o decizie ireversibila si una reversibila sa o alegem pe cea din urma considerand ca existenta optiunilor ne creste sansele de a fi fericiti. Cand de fapt, dus la extrem, lipsa optiunilor ne face sa sporim sansele de a lua decizia "corecta" in termenii unei fericiri sintetice despre care putem crede fie ca este reala fie ca nu, fie ca este superioara celei naturale fie ca nu. Cert este ca reprezinta rezultatul unui proces de productie. Diferenta intre a alege dintre zece tipuri de prajituri si un singur tip este ca in primul caz trebuie aparent sa decizi intre cele zece optiuni pe care producatorul le-a facut posibile pentru tine pe cand in al doilea caz alegerea a fost deja facuta. In afara think outside the box-ilor cu rol de impact in viata internationala, cu rol de policy-makers, restul suntem policy-takers, suntem doar niste biete fapturi in lesa cu orgoliu de posesori de liber aribtru absolut.  Doar in cazul unei lipse totale de constrangeri si de rigori impuse de aiurea putem spune ca luam cu adevarat decizii. Pana atunci, din "paleta" de optiuni care ni se pune la dispozitie, nu avem decat sa ne producem fericirea. Limitativ.
      Stiti deja faimosul dicton “Dă-mi forţa de a mă lupta cu ceea ce poate fi schimbat, înţelepciunea de a accepta ce nu poate fi schimbat şi inteligenţa de a şti să fac diferenta intre cele doua". Partea care rezuma cele de mai sus este fragmentul subliniat si pe care imi permit sa-l reformulez cu "ajuta-ma sa nu vad ce nu-mi place" si in extenso, "ajuta-ma sa ma mint". Si da, este intelept cel care stie sa manevreze aceasta simbolistica.
      Luati in calcul cele doua situatii exemplificate aici.  Ai o intalnire cu o persoana care se scobeste in nas versus esti casatorit cu o persoana care se scobeste in nas. Evident ca in prima varianta, alegi sa mai cauti :) , insa in a doua varianta adesea ajungi la solutia de compromis cu tine insuti de tip "da, se scobeste in nas dar are atatea calitati!". Avem o bucurie a impasului, o bucurie de a fi prins intr-o capcana de tipul "da, este arogant, dar macar imi aduce flori" pentru ca atunci decizia este cumva luata deja, iar eforturile necesare pentru a schimba acea stare de fapt sunt mai mari decat efortul de a nu ne pune la contributie elementele din dotare: aici, autosugestia. Cu cat raspunsul la o intrebare este mai deschis si lasa loc interpretarii libere, cu atat mai mult avem tendinta sa fabulam, sa speram, sa la-la-la pe campii si sa tergiversam un raspuns simplu si la obiect. De ce? Pai pentru ca totul este relativ si deci suntem atrasi de perspectiva scenariilor infinite. Cand ambitia ne este definita de anume limite avem toate sansele sa ne indreptam inspre o stare de bucurie. Daca insa nu o delimiteaza nimic si suntem doar "ambitiosi fara cauza" creierul nostru va avea tendinta sa apeleze la minciuni, inselatorii, furt sau sacrificarea unor lucruri de o reala valoare. Cand insa fricile sunt tinute in frau si se pot defini manifestarile noastre devin prudente si foarte vigilente. Cu un set de frici scapate de sub control si fara nici o limitare devenim nesabuiti si lasi.
      Ca o spun specialistii sau nu, avem in noi insine capacitatea de a ne produce bunul cel mai de pret si pe care il urmarim in mod constant cand alegem experienta. Si care hei!, nu este obligatoriu sa nu fie real!
       In doze mari sau mici, sub forma de produs finit sau de materii prime in asteptare de liant, este acolo.

     



inspiratie pentru subiect: conferintele TED

Asa si trebuie sa fie

"Acum un an am cunoscut un om caruia i se terminase norocul si m-am gandit ca il pot ajuta. Nu stiu daca l-am ajutat (...) [pentru ca] starea sa mentala si generala sunt la fel de precare ca in ziua in care ne-am intalnit. Unii oameni imi spun ca l-am ajutat. Sunt experti in sanatate mentala care imi spun ca simplul act de a fi prieten cu cineva ii poate modifica procesele chimice din creier, ii poate imbunatati functionarea in societate.(...) Nu pot vorbi in numele sau in aceasta privinta. Poate ca prietenia noastra l-a ajutat. Dar poate ca nu. Pot, totusi, sa vorbesc in numele meu. Pot sa va spun ca fiind martor al curajului lui, al umilintei sale, al increderii in puterea artei sale, am invatat demnitatea de a fi loial unui lucru in care crezi. De a crede, fara indoiala, ca te va duce acasa."

fragment "The Soloist"

21.5.11

Do Not Resuscitate/ Nu resuscitati!

Asa numitul "testament in viata".*

Decizia de a lasa viata din TINE sa isi ia singura cursul.

Curajul de a te raporta doar la cat de mult te poti ajuta singur. 

Dorinta de a nu fi "bombardat" cu terte ruperi de ritm. 

Preferi sa nu reinvii odata ajuns prin propriile "mijloace" la punctul mort. O bruscare mecanica de natura sa iti cutremure ori coaca teasta nu ar fi cea mai eleganta modalitate de a urla "ba vreau sa traiesc!".

Este o manifestare a unui act de vointa prin care propriile limite devin o definitie cu subiect si predicat. 


*un document prin care un bolnav refuza mentinerea sa in viata cu ajutorul apartelor in care de infarct sau insuficienta respiratorie. Este un act de vointa care nu implica influentarea in nici un fel a unui tratament medical, cu exceptia respiratiei artificiale sau a metodelor de prim ajutor.

19.5.11

Parti componente posibile



Bulb
Apa
Sticla
Dulie cu filet
in loc de filament - un fir de floare

Se poate obtine lumina si fara circuite electrice. Se poate, cum sa nu!
Doar exista becurile neon-argon-ice cu lumina rece, nu? :)
Nu vi se pare si voua ca se disting de la o posta cei care traiesc dupa rigorile unui circuit electric clasic doar pentru ca este ... clasic? Cata lumina pierd ei!

Ar fi normal ca fiecare din noi sa isi aleaga tipul de vaza in care sa isi inmoaie sufletul.

Aroganta lipsei de modestie

      Cu exceptia persoanelor incapabile sa creeze o minima inlantuire logica ideatica ori sa aleaga intre mai multe alternative posibile, de departe cel mai simplu lucru in lumea asta este sa ai pareri despre ... si sa le lansezi cu viteza luminii in directia celor care se constituie in subiecti ai acestor pareri. Chiar si presupunand ca exista o doza de empatie undeva la mijlocul distantei intre aerul re(in/ex)spirat de tine si cel ex(re/ins)pirat de "nebun", parerile tale raman si sunt condamnate sa ramana exact asta: pareri, consideratii, idei, conceptii despre ... Habar nu ai si habar nu vei avea vizavi de orice posibil de ce ... Poti doar sa lansezi din cand in cand, cu portavocea unei constiinte empatice, o sudalma de tipul "dobitocule, asta se vede de aici, de unde stau eu (la adapost de trairile tale)". Si aceasta ca si cand ai avea dreptul (sau chiar obligatia!) sa compari viata ta cu a altora nestiind care e rostul "calatoriei" lor. Stim, creierul este cel mai important organ sexual, dar totusi, la mai putin preludiu personal pe seama altora! Nu este deloc elegant! 


- Esti un idiot.
- De ce? Doar pentru ca am incercat sa merg pe un picior proaspat ciopartit? Pentru ca m-am operat de unul singur? Pentru ca m-am gandit ca pot rezolva problemele mele emotionale cu medicina pentru sobolani? Pentru ca aroganta ma impiedica sa fiu uman si sa imi acord libertatea de a-mi pasa si de a lasa sa se vada ca imi pasa? Pentru ca sunt acid, mi-e frica si consider ca teama este pentru lasi? Pentru ca nu suport sa fiu ajutat sau sustinut moral din credinta ca nu pot gresi in ceea ce fac?  Daca tot esti cicalitor, macar ai decenta sa fii mai exact.*


Drumul unei idei



*(preluare partiala din Dr. House MD)

16.5.11

Un ultim serviciu capitalist

“Trebuie sa fii pe moarte pentru a intelege. Exista acel punct la care ajungi si dincolo de care moartea nu mai este infricosatoare. Ce incepe sa te sperie este speranta, pentru ca nu mai este reala. Chiar daca ar gasi un leac, este prea tarziu pentru mine. Iar a ma agata de speranta nu ma face decat sa ma simt mai singura. Nu mi-e teama de asta! Viata este de preferat mortii … pana nu mai este.”
(cuvintele unei bolnave de cancer in stadiu final care a solicitat medicilor curanti sa o eutanasieze in spital).

      Ca viata este scurta, dura, complexa si are multe aspecte, o stim déjà, nu este nici o noutate, mai ales pentru cei care nu a fost nevoie sa se zbata nici o secunda pentru ea si care au primit-o “la cheie”. Ca ceea ce nu este greu nu merita, stim, ni se spune de cand suntem mici cand nu avem chef sa ne facem temele sau sa ne continuam lectiile de chitara. Da, asa este viata indiferent de optica optimista / pesimista pe care alegem sa ne-o administram zilnic - un adevar cu care ne nastem, sau daca nu apucam sa ne nastem cu el il deprindem de-a lungul vietii. Si daca nu putem face asta nu ne ramane decat sa il constatam atunci cand realitatea ne musca de cap … sau de fund.
      Frazele motivationale pe care le auzim in jur (de tipul “hai ca poti!” si care pe mine una ma scot din minti) sunt de natura sa ne influenteze, sa ne motiveze, sa ne demobilizeze pe unii, dar important este ca in final indiferent de ceea ce ajungem sa facem, rezultatul este consecinta unei alegeri luate de noi pentru noi NEASISTAT!
      Ca toti murim, o stim déjà asa ca nu e nici o noutate la capitolul asta (cu exceptia imaginativilor care cred in vieti paralele, anterioare, ulterioare si alte reincarnari care consoleaza). Da, este o realitate trista pentru cei care au o viata implinita sau pur si simplu isi gasesc motivarea in lumina soarelui, dar asta e. Ce ramane este insa ironia, la care daca apelezi in modul neaos romanesc, poti ajunge sa iti promovezi firma de pompe funebre cu motto-ul “Vreti, nu vreti, tot la noi ajungeti” (exista, nu glumesc). Ca este umor tipic romanesc, ca este viziune optimista in fata mortii, ca este profesionalism in marketing , dictonul mi se pare foarte inspirat.
      Nu mi se pare deloc inspirat, poate chiar l-as cataloga drept revoltator, dictonul “Autodeterminare in viata si moarte” sub care opereaza aceasta organizatie cu sediul in Geneva. Conform propriei sale descrieri, organizatia a fost infiintata in 1982 si este una dintre cele mai vechi asociatii de sprijin suicidal din lume (asta in cazul in care numele nu este suficient de aluziv) care printre altele are ca responsabilitate “sprijinul si consilierea” celor care vin aici pentru a fi ajutati sa moara. Incerc sa imi inchipui cum ar suna acest tip de sprijin; poate ceva de genul “daca inhalati monoxid de carbon moartea va fi sigura insa corpul nu va putea fi conservat – posibilii conservanti si emulgatori din alimente insa pot ajuta” sau “cu acid sulfuric veti avea parte de cea mai rapida moarte pe care si-ar putea-o dori cineva. Garantat!”.
      Alte exemple corporative moderne ar fi acesta, sau Help In Dyin din Olanda etc.
      Dupa cum este relatat in mai multe articole media (spre exemplu aici si aici) aceasta oroare desfasurata legal este un subiect controversat in Elvetia (Olanda, Luxemburg si Belgia)*. Nimic de comentat in fata oamenilor care nu gasesc motive pentru a-si continua ventilarea plamanilor, dar sa ghidezi PE BANI un om depresiv care crede ca isi doreste sa moara mi se pare incalificabil. Este suficient sa ai o pasa proasta, sa nu-ti mai vina sa faci nimic, sa vrei sa o rupi cu cele lumesti si sa dai nas in nas cu aceasta organizatie pe care as define-o pe scurt “cronicizarea unei stari afective”. Acesta consider ca este, pe scurt, scopul ei lucrativ: sa transforme iremediabil o stare acuta (pesimismul, nihilismul, depresia) intr-una cronica (stare suicidala in stadiu terminal) fara vreo reusita de vindecare (care nu ar fi nici profitabila pentru organizatie, nici posibila atunci cand esti ghidat intocmai inspre ce ai crezut ca iti doresti intr-un moment, fara prelevarea de probe in numele alternative de a alege viata!).



      Actul vietii nu este unul consimtit, nici cel al mortii naturale. Dar cu siguranta orice variatiune dincolo de cele doua este un act de vointa. Si etica personala ma face sa cataloghez legea care a permis unor astfel de entitati juridice sa existe drept o insulta la adresa oricarei celule umane vii.
      Stiati ca Biserica accepta pentru slujba de inmormantare bolnavii diagnosticati cu depresie? Da, pentru ca depresia (medicala) este considerata o boala si daca are drept rezultat un suicid se considera ca acesta nu este o optiune personala intrucat parametrii neurologici ai persoanei in cauza nu functioneaza in limitele normalului. Intr-adevar, nu este nevoie de foarte multa energie sau timp pentru o asemenea actiune, ci doar de finalizarea nepotrivita a unei circumstante proaste.
       Si de ce asistata? (chiar si daca vorbim doar de cazurile ultra-disperate ale celor care nu pot sa duca la bun sfarsit actul sinuciderii, le este intr-atat de teama). De ce se indrituieste o organizatie cu asistarea celor care CRED ca isi doresc sa moara? Si mai mult decat atat, de ce se permite mediatizarea unor astfel de contracte in media? (ma refer spre exemplu la unul dintre cazurile asistate de Exit in care ultima saptamana din viata unui om a fost transmisa live). Moartea prin optiune proprie nu ar trebui sa fie o experienta personala? Nu este o cedare in fata ta insuti si atat? Nu este un sentiment de coplesire fata de tot ce exista pe pamantul asta de la furnica la om, dar coplesire fata de tine si ATAT? De ce transformam propria neputinta si propria lipsa de viziune ori speranta intr-un act egoist prin care sa ii facem pe cei din jurul nostru constienti de nenorocirea pe care o traim? Mai este eutanasierea o sinucidere in adevaratul sens al cuvantului, sau prin implicarea tertilor devine crima?
       Nici macar nu incerc sa ating acest subiect din perspectiva aspectelor legale pentru ca problemele in discutie sunt nenumarate (lobby medical, evaziune fiscala, manipulare media, frauda, decese asistate neinregistrate, specularea bolnavilor psihici in scop pecuniar, vid legislativ intentionat etc) - incerc doar sa judec din perspectiva moralo-umano-logica. Am subliniat nu o data cuvantul “cred” pentru ca intr-adevar, uneori credem ca, avem impresia ca ne dorim ceva numai pentru ca suntem sub impulsul unui moment inoportun. Si pentru cei care in aceste secunde negre apeleaza la serviciile (déjà funerare ale) unei astfel de organizatii nu exista alternativa – primesc sprijin intr-o singura directie. Nu cred si nu voi crede niciodata ca medicina trebuie sa fie supusa imperativului tehnologic, bunaoara, care in unele state inseamna ca ceea ce a devenit tehnic posibil sa fie pus in aplicare. “Egalitate in oportunitate” zice printre altele, principiul egalitatii al UE. As accepta aici doar semnarea de catre pacienti a formularelor medicale “fara resuscitare” inaintea operatiilor chirurgicale extreme de riscante (asa numita eutanasiere pasiva prin care se personalul medical este obligat, la cererea expresa a pacientilor CU DISCERANAMANT, sa se abtina de la interventiile de mentinere, salvare sau prelungire a vietii). Dar nu si Serviciul de Sinucideri S.A., un fel de ultim serviciu pe care capitalismul il deruleaza in slujba cetatenilor sai pe fondul lipsei de actiune al oricaror comisii de etica.
     
*neste informatii interesante privind subiectul si cum este el vazut in tarile civilizate (ma intreb ce definitie mai are cuvantul "civilizate" in acest context) in care rata suicidului este ingrijoratoare.
1.Elveţia
- Din 1918 asistenţa în particular în cazul „alegerii de bunăvoie” a suicidului este legală (§ 115 al legii penale elveţiene), cu excepţia cazurilor în care există motivaţii „egoiste”. Începând cu 1937 sinuciderea în prezenţa medicului nu mai este penalizată, însă până în 1995 Academia Elveţiană a Ştiinţelor Medicale a declarat că aceste acte contravin normelor medicale. Acest lucru s-a schimbat în 2004 când în „cazuri speciale” astfel de acte sunt acceptate. Începând cu 2001, sanatoriile din Kanton Zurich au anulat interzicerea sinucideriişi facilitării ei. Mai mult, în Elveţia, întrebarea dacă e necesar sau nu acceptul „liberei alegeri” cerut de lege în cazul unei boli psihice a ajuns să fie dezbătută în mod public.
- Începând cu anul 1982, organizaţii private au răspuns cererilor crescânde de ajutorare în comiterea suicidului. Drogurile letale sunt procurate de la doctori „în care au încredere”. Toate cele trei organizaţii existente (Exit, Suizidhilfe, Dignitas) acceptă clienţi cu probleme psihice. Cel puţin Dignitas îşi asigură serviciile (predominant)şi străinilorşi percepe tarife per „caz” de 3000 de franci elveţieni (metoda lor de înscriere este atât de sofisticată încât nu poate fi dovedită nicio încălcare a interzicerii motivaţiei egoiste). Conform studiilor întreprinse de Ministerul Federal Elveţian al Sănătăţii (2005), 10% dintre toate cazurile de sinucidere din Elveţia (care înseamnă 0,2% din decesele survenite în aceastăţară) beneficiază de asistenţă în aceste trei organizaţii.
Nota: Conform art. 114 din Codul Penal Elveţian, uciderea la cerere (eutanasierea activă) este interzisă, dar „motive rezonabile” vor reduce pedeapsa.
2. Olanda
Legea din 2002 privind liberalizarea eutanasiei include de asemenea suicidul asistat medical (§294 din Codul Penal Olandez). Cea mai mare organizaţie „Help-in-Dying”, Asociaţia Olandeză pentru încetarea voluntară din viaţă, speră să înfrângă „monopolul” medicilor în această practică. Urmând exemplul elveţian al organizaţiei Exit, speră să folosească un medicament deja disponibil despre care pretinde că nu ar trebui îngăduit pe piaţă ci supus anumitor testeşi să-l lanseze ca „pilula lui Drion” (numit astfel după Vice-Preşedintele Camerei Parlamentare Olandeze care a pledat în favoarea oferirii acestei pilule tuturor cetăţenilor la vârsta de 80 de ani. Pilula e disponibilă în mai multe variante de gust şi este concepută astfel încât să atragă chiar şi o clientelă mai tânără (Fittkau, 2003).
3. Belgia
Suicidul sub asistenţă nu este strict interzis de lege (Nys, 2002)

O scurta perla
si o
referinta cinematografica

Nota: Cred in autodeterminarea ca  un drept de baza al oricaruia dintre noi. Asa cum cred cu toata fiinta mea ca oricine merita o moarte decenta. Cum faci insa diferenta intre dorinta reala a unui pacient cu schizofrenie de a muri asistat si manipularea criminala "aplicata" unuia depresiv? Cum? Ce studii si parastudii psihiatrice pentru a verifica integritatea neuronala a bolnavului? Cine, in "faza terminala voit a vietii" mai are chef de teste? A picat la destule...  Deci, CUM? 

4.5.11

Aglutinare

celulara, tisulara, organica, trupeasca.
emotionala.
conceptuala.
personala, intima.

Din punct de vedere medical, s-ar spune ca te aperi. Prin anticorpi.
Din orice alt punct de vedere, s-ar spune ca te aduni, iti alipesti fractiunile de sine pentru a redeveni TU.
Deci oricum ai lua-o, inseamna acelasi lucru.
Doar ce culoare este recomandabil sa porti impotriva deochiului? :)

Hematiile = o bariera a sinelui pentru sine

3.5.11

Cine fu primul: oul, gaina sau paradigma?

      Cum de multe ori pot afirma despre unii oameni din jurul meu ca nu sunt mai mult decat niste gaini odioase, as indrazni si o catalogare. Este deja arhicunoscuta tipologia oualor* comercializate: 
- cele marcate cu cifra 3 - oroare chimizata - provin de la gaini crescute in baterii (ouătoarele sunt înghesuite în cuşti suprapuse)
- cele marcate cu cifra 2 - nocivitate controlata - provin de la gaini crescute la sol (găinile sunt crescute în hală, libere)
- cele marcate cu cifra 1 - pret-a-manger - provin de la gaini crescute in aer liber (găinile sunt crescute în hale, dar au acces continuu în aer liber pe tot parcursul zilei)
- cele marcate cu cifra 0 - minciuni comerciale care seaca buzunarele celor suferinzi de ortorexie - ouale ecologice - produse de găini crescute în ferme ecologice şi hrănite cu furaje care nu conţin făinuri proteice de origine animală, aditivi, conservanţi sau coloranţi sintetici).
      Tot asa, vazand in juru-mi oameni de la emo la intelectuali marcanti, pot cataloga facil parintii lor in cifre.
0 - fitosenii puturoase mental care privind in jos catre categoriile inferioare lor s-ar infecta de virusi, superficiali ca menire in viata
1 - parinti insufletiti de o autenticitate de cea mai pura si fina sorginte umana
2 - parintii frustrati pentru care este important sa fie "moderni" (a se citi trendy) si care pentru a nu face rabat de la conventiile sociale actuale, uita si accepta ingroparea valorilor candva in centrul constiintei lor
3 - parintii neinformati cu privire la existenta unor alternative mai bune decat cele in care isi duc viata.

      Sau pot pur si simplu sa folosesc exact caracterizarile date de specialistii (cine sunt de fapt specialistii astia, nimeni nu zice) nutritionisti si ma refer practic la stilul de viata, expunerea la lumina, metrii liniari parcursi zilnic in aer curat si asa mai departe ... 

Plimbare pe bulevard

Recreere pe plaja

Calatorie cu trenul

      Multi, multi, mult prea multi dintre noi avem sufletele imbacsite, aglomerate ... o imbulzeala teribila. Si nu ca nu te mai vezi om cu om, nu te mai vezi pe tine...ajungi sa te vezi prin ochii celorlalti pentru ca asta face inghesuiala, aduce ochii indiscreti ai celorlalti foarte aproape de tine pana nu iti mai ofera intimitatea minima de a te uita la tine folosind oglinda propriului sine, folosindu-te DOAR de tine insuti. Ramai fara spatiu vital si viata ti se scurge prin corp pe nesimtite. Si in ne-simtire. Cand primesti un cot in stomac pentru ca nu mai este suficient spatiu si ceilalti se imping in tine, incerci sa iti mentii echilibrul si sa te feresti de lovituri mai puternice. Adica eliberezi energia produsa de tine pentru tine pe ritmuri defensive. Te aperi pentru a merge mai departe, altfel nu poti. Este un rezultat al cazematelor suspendate in care convietuim. Puterea de a ramane din cand in cand singur, de a scapa din abatoarele suprapuse pe care societatea le-a construit pentru noi odata cu dublarea populatiei mondiale. Nu e putin lucru sa stii sa aspiri la cifra 1 fara a ajunge la 0 sau fara a ramane ca un idiot la 2 sau ca un dobitoc la 3. Nu e putin lucru.
      Trebuie sa afli cine esti, sa te cunosti. Este un "trebuie" precum o axioma. Ca atunci cand iubesti. Cand iubesti pe cineva, asta e, iubesti si gata, nu conteaza ca nu sunteti facuti sa fiti impreuna.




 *initial scrisesem "oualelor", imi suna mai bine, cred...mai colorat




2.5.11

Inevitabilul s-a produs

Sunt fericita posesoare a punerii unui sentiment in practica.
Intre apartamentul meu si al vecinului de la etajul superior a aparut un cuib de vrabiute care se aud in mod constant cum ciripesc. Din cand in cand mamica lor isi face aparitia cu mancarea in plisc, le-o paseaza si isi ia zborul din nou. Si piu piu piu-urile continua. Si cum in casa e foarte liniste, este cam greu sa nu simti cum iti ciripesc extrem de aproape de ţeastă, ca si cand ar fi la un pas de tine. In linistea mormantala a noptii uneori imi tin companie (a se citi nu ma lasa sa dorm).
La propriu deci, tot eu cu pasarelele mele :).

Procent

      Cat de siguri suntem ca cei despre care afirmam  si-au pierdut mintile sunt de fapt cei care si-au pierdut mintile? Si noi de fapt le-am pastrat de ce? si in raport cu ce? cu cei despre care suntem convinsi ca nu le mai au? Ne raportam cumva sanatatea mentala la cei care aleg sau ajung sa isi exploateze alti lobi, altfel spus raportam cauzal
"noi suntem" 
la
< pentru ca >  "ei nu sunt"? 
      Cum vine asta, sa definesti existenta a ceva in tine prin absenta acelui ceva in altcineva? Nu ar fi asta echivalent cu:
- Cat de prost poti sa fii?
- Atat cat de destept nu pot sa fiu.
sau 
-Cat de prost poti sa fii?
- Atat cat de prost nu poti fii tu.
      Ambele variante presupun un fel de 1-x = 1-x , ceea ce este o tautologie nu doar nefericita cat paguboasa, intrucat iti da senzatia ca intr-adevar stii despre ce vorbesti, ca il cunosti pe x. Cand de fapt...

      De ce, spre exemplu, nebunia cuiva care face tampenii pentru un vis personal este scuzabila, si chiar admirata, pe cand nebunia cuiva care gaseste inspiratie in a se uita la tavan 24 din 24 este de natura sa scoata cruci din primul gest pe care mainile noastre simt sa il faca?
       Ce anume da marimea si natura nebuniei? Fals, nebunia NU TREBUIE sa fie constructiva, ea trebuie doar sa dea nastere unei pasari Phoenix. Atat!

O, mores!

I love running.
I have a finely tuned bullshit radar.*



*dragut, nu? :) sunt cuvintele unei prietene