31.3.11

Ce ne spunem cand nu ne vorbim

Cand are prea multa libertate, omul, in loc sa zboare, isi leaga aripile, iar cand nu are libertate, zboara in cercul lui limitat inchipuindu-si ca atinge infinitul.

Nu pot fi atat de crud incat sa ma razbun pe tine pentru ca nu mi te dai si totusi...o fac mereu. Te vreau a mea. Traim de atata timp degeaba. Nu ti-e dor de aer curat? Cat mai ai de gand sa respiri mocirla?

Mi-e atat de dor de tine si am atata sete de firesc!

Cand simti ca poti sa lasi un om sa te locuiasca, iti asumi imprevizibila si desavarsita suferinta. Stii ca oricand, in orice fractiune de respiratie, omul acela poate sa bata in tine piroane si tu trebuie sa il lasi, sa nu fugi, sa nu te ascunzi, sa nu-l scoti afara din tine. Iubirea nu inseamna sa-ti lasi sufletul sa fie un teren de joaca pentru nebuni, ci un ring de dans unde nu ai voie sa te opresti, unde trebuie sa rezisti pana la capat indiferent de muzica pe care o auzi, indiferent ca iti place sau ca nu iti place, ca ai obosit, ca iti este frica...In infinit nu exista popas. Daca ai obosit, iti tragi rasuflarea din mers.

Primul ei "te iubesc" rostit era sinonim, in mintea ei de atunci, cu "ai grija de mine"!

Ce prada usoara este omul atunci cand singuratatea il copleseste. Suntem fascinanti cand ne este frica, nu?

Extraordinar este ca nu ii poti cere celuilalt nimic. Nu-i poti cere omului pe care l-ai lasat sa te cotropeasca cum sa te cotropeasca. Nu-i poti cere sa umble prin tine descult, caci asta ar insemna sa te menajezi. Iubirea nu are cale de mijloc. E nuda. Omului aceluia nu trebuie sa ii ceri. Pe omul acela trebuie sa il ajuti sa simta ce sa iti dea, cum sa calce prin tine, cum sa te cunoasca fara a te zdrobi. Nimeni, in afara ta, nu te cunoaste mai bine. Nimeni nu are de unde sa stie ce te doare si ce nu te doare. Poate, daca ai noroc, sa te intuiasca, dar atat.

Intr-o viata nu simti decat cu o singura persoana infinitul (...) restul sunt aproximari. Cum sa fac sa stiu cand traiesc ceva serios si cand ma balacesc la suprafata?

Nu cred in certitudini. Nu exista. Nu-mi spune nimic cert. Lasa lucrurile sa se intample. Nu le inchide in promisiuni.

Eu ma pierd usor. Tu ma aduni.

Imposibil sa ma despart (de tine), oricat am incercat. Te-am spart in mii de bucati si te-ai refacut fara sa lasi o crapatura. Iubirea lipeste bine.

Ne suntem aer.

Sufletul nu miroase. Oricat de stricat este. Asa reuseste diavolul sa se ascunda in noi.

Sunt extrem de gelos pe momentele tale de voluptuoasa singuratate.

Exista oare cineva care sa renunte cand stie ca poate sa aiba?

Daca o sa te las vreodata sa dansezi singur (...) sa nu ma iei in serios. Sa ma tii strans in brate, fiindca o sa imi revin.

De-ar fi adevarat ca omul detine liberul arbitru s-ar vorbi mai mult despre altceva.

Cand te tin in brate, am cea mai mare incredere din cate exista pe lume.

Pacatul: esec existential.

Mi-e dor sa fim noi. Ne-am regasi atat de repede fara bruiaje create de altii.

Daca pot sa traiesc tacerea, pot sa traiesc orice.

E incomod sa traiesti permanent cu greata de sine. Nu mai pot face nici un pas. Ma simt ca o rama. Ma tarasc. Nu mai pot sa respir pamant.

...pajistea plina de roua pe care alergam tinandu-ne de suflete...

Iti amintesti cum spuneam cand ne prindeam fulgii de zapada in suflet? "Asta inseamna ca ne-am logodit".

Este un secret al vietii sa nu deconspire moartea. Ce solidaritate!

Cand unul iese de pe ring, celalalt e dator sa il astepte sau sa il traga inapoi.

Oamenii nu se schimba decat daca vor ei. Daca astepti sa se schimbe ceva in cel de langa tine, astepti pentru ca asta e optiunea ta. Cei mai multi cu care avem de-a face sunt niste persoane extraordinare, numai ca nu atunci cand facem noi pereche cu ei.

(Noi doi) ne vedem atat de putin, de parca Dumnezeu ne da cu portia.

M-am trantit in genunchi in fata unei icoane cu candela aprinsa si am inceput sa plang. Simteam ca o mare de intuneric se napusteste peste mine. Cautam o carja. Asa fac oamenii slabi. Isi accepta nimicnicia doar cand sunt cu streangul de gat.

Daca te enervezi cu altii, as vrea sa nu te intalnesti cu mine pe post de gunoi.

Lucrurile serioase sunt atat de putine incat te obliga sa nu le eviti.

Putem sa fim curve. Putem sa ne mintim si sa traim altceva decat ceea ce simtim (...) Iadul atunci incepe cu adevarat. In momentul in care  te joci cu sufletul. In momentul in care te obligi sa traiesti ceea ce nu vrei sa traiesti. Din mii de motive. Decizia ne apartine  Ratarea, la fel. Fiecare om stie foarte clar cand opteaza, de ce si pentru ce opteaza.

...oamenii se pierd din neatentie.

Viata e plina de optiuni si de semne de circulatie.

Poti sa-ti dai seama ca iubesti daca simti ca te sufoci de dorul celuilalt, daca simti ca este aerul care-ti face posibila viata. Deci iubirea trece prin plamani.

Drumul spre frumos nu are dublu sens. Daca ai pornit sa cauti, nu te opresti.

Uneori cuvintele nu trebuie sa existe, caci, daca exista, strica. Uneori vorbesti fara cuvinte. Uneori cuvintele ranesc pentru ca se revolta. Uneori cuvintele trebuie sa taca, sa faca liniste si sa asculte cum vorbeste tacerea. Uneori cuvintele se rostogolesc in saruturi si nu se mai numesc vorbe, ci taina. Sarutul unei mangaieri. Sa se sarute doua maini, sa se certe doua maini, sa-si povesteasca doua maini. Mangaierea unei taceri. Sa se mangaie doua priviri. Sa se atinga doua priviri. Sa se dezmierde doua priviri. Nu stiu sa vorbesc despre dragoste prin cuvinte.

Toate asa-zisele suflete frumoase au la baza un rau fiziologic. (Nietzsche - cum devii ceea ce esti)

Cand ceea ce ni se intampla nu coincide cu ceea ce intuiam sau speram, reactionam ca la boala. Suntem confuzi, derutati, incomodati pe moment, pentru o perioada ne luptam, dupa care ne vindecam sau murim.

Cinismul este singura solutie cand incerci sa reproduci intensitatea cu care sufletul tau a vibrat intr-un moment de abandon.

... nu ai cum sa te plangi atat timp cat tu consimti la devenirea ta.

Hai sa iesim din convalescenta asta a sentimentelor contradictorii. Hai sa ne asumam.

Din ce in ce mai des am senzatia ca imi pierd mintile (...) reactie la supradoza de speranta, de iluzie.

Cazut pe spate, la pamant, nu poti privi decat in sus.

Nu sunt perfect, te astept cu imperfectiunile mele.

Nu imi mai gasesc locul. Ce-i drept, nici nu l-am cautat unde trebuie.

Parerea mea e ca acum traim un rahat mai mare decat inainte. Nu vad nici un sens in a fi despartiti. DAR asta nu inseamna ca trebuie sa ne complacem in a trai un nimic indulcit.

Nepasarea e arma cu care ucizi sigur.

Omul este ceea ce isi aminteste despre sine (si idealul spre care tinde).

Cand e vorba de suflet, nu suntem constransi de imprejurari.

Sa te intrebe cineva "De ce esti fericit(a)?" si sa raspunzi "Degeaba". Ce tare!

Omul e o pasare cu rau de inaltime.

Cand iubesti nu-ti mai apartii.

Oamenilor nu le este frica de pacat, le este frica de consecinta pacatului, pentru ca oamenii nu traiesc concretul, traiesc proiectia concretului (...) Pentru ca oamenii sunt lasi. Pacat este tot ceea ce roade constiinta.

Nu mai stiu cine esti, cine sunt. Pe cine iubesc?

Cand iubesti, exista "destul"?

Te iubesc mai mult decat te-am iubit atunci cand iti spuneam.

Paradox: cand esti indragostit, nu vorbesti despre dragoste, ci despre celelalte lucruri, cu entuziasm. (...) Pe masura ce dispare, dragostea devine din ce in ce mai des subiect de dezbatere. 

Ai rau de rau? Urca-te in varful vietii si arunca-te in gol. Cei care mor sunt numai cainii!

Oamenii elevati se caracterizeaza prin DURATA sentimentelor alese si nu prin intensitatea lor (Nietzsche). Cu alte cuvinte, este elementar pentru oricine ca nu poate avea certitudine/stabilitate in sentimentele sale, insa avem datoria morala de a nu renunta la ele, chiar daca scad in intensitate, chiar daca palesc cu timpul.

De traire senzoriala e capabil oricine. Si o maimuta iubeste, si un caine iubeste din punctul asta de vedere. Numai ca omul e cel care face angajamente.

Obstacolele cu care te confrunti in afara reprezinta limitele pe care le porti inlauntrul tau.

Merita sa ne descoperim dar nu merita sa ne facem rau descoperindu-ne.

Sa facem dragoste pana cei-am starni  gelozia lui Dumnezeu, l-ar enerva si ne-ar trimite la dracu'.

- Omul disperat nu are nevoie de tacere. Omul disperat are nevoie de sfaturi.
- Omul disperat are nevoie de sine, domnisoara!

Te aveai pe tine ca scut si orice incerca sa te atace, loveai cu tine.

Nici "te iubesc" nu mai stiu ce inseamna acum. In trecut insemna "sa-l transformi pe celalalt in prioritatea ta".

Nu poti sa traiesti fara incredere decat daca iti transformi viata intr-un veceu public in care fiecare fapta devine taxabila la sange.

Mintind, ai mai multe lumi. E un exercitiu fabulos de pastrare intacta a propriului eu. Vinzi realitati care nu au existat si nu vor exista niciodata pentru a nu permite nimanui sa intre in realitatea ta. Vrei sa ramai singur.

La un moment dat, oricat de mult poti sa inoti in minciuna, ai nevoie de adevar, sa respiri.

...mi-a oferit atata intuneric cat am avut nevoie, ca sa ajung sa cer lumina si sa imi dau seama ca omul nu se va adapta niciodata firesc la bezna in care pica din neatentie.

Sufletul-pereche (...) este omul oglinda, omul care te scapa de prejudecati si te obliga sa te vezi asa cum esti, omul care nu te lasa sa te mai minti si care trage de tine sa te dezobisnuiasca de tot ce e fals in tine si in jurul tau. Daca pentru un astfel de om esti dispus sa iti schimbi viata, inseamna ca ai nevoie de ceea ce el iti doreste.

Lupta adevarata se naste in momentul in care te ai si incepi sa te pastrezi, sa nu te mai pierzi.







Speranta

Copacii sunt efortul nesfarsit al Pamantului de a vorbi cu Cerul.

R.Tagore

Optica


      Am dat peste multe sondaje de opinie in care repondentii aveau de dat un raspuns inchis, adica aveau de ales intre n variante.
      Ce ramane interesant pentru mine este cum este interpretata lipsa de puls de catre cei care realizeaza sondajul. Si ma refer aici la ordinea in care sunt enumerate variantele posibile de raspuns.

                    Varianta 1

Foarte putin
Putin
Indiferent
Mult
Foarte mult

                    Varianta 2

Foarte putin
Putin
Mult
Foarte mult
Indiferent


                    Varianta 3

Foarte mult
Mult
Putin
Foarte putin
Indiferent


      In Varianta 1 lipsa pulsului, zero-ul, vidul sta intre extreme. In Variantele 2 si 3 sta in afara lor, cand mai aproape de polul negativ, cand mai aproape de polul pozitiv.  
      Care este redarea cea mai fidela a realitatii pozitiei punctului terminus, sau a a zero-ului de unde incepe totul?
        Lucrurile se infaptuiesc prioritar impinse de la spate de la noi inspre lume sau invers?
      Este indiferenta (ca (non)atitudine de viata sau ocazionala, de sondaj) o cauza sau un efect?
      Si ar putea vreodata sa fie o cauza a propriei existente, cu alte cuvinte sa fie un perpetuum mobile, sa se autointretina la nesfarsit?
      Oricum, pentru ca punerea "in scena" a sondajului ramane la latitudinea celui care il realizeaza, din start auditoriul risca sa plece la drum intru interpretare bazat pe o idee preconceputa indusa.


Perceptie, gust, si test de optica

      Putem sa facem un experiment social (cu noi insine) in care sa incercam sa ne cuantificam perceptia, gustul si prioritatile. Pur si simplu si intr-o zi oarecare.
      Apoi sa le cerem celorlalti sa faca asta cu noi cand nu suntem atenti si fara sa constientizam ca suntem subiecti.
      Tema este aceeasi:
Intr-un loc public, la o ora nepotrivita, suntem oare in stare sa percepem frumusetea?


      Ma intreb daca rezultatele ar fi identice in cele doua studii de caz. Respectiv in ce masura lista diferentelor ar parea infinita :)
      Ca o banuiala, si dincolo de adevarul universal cum ca frumusetea este subiectiva si difera de la individ la individ, sunt convinsa ca frumusetea este sau devine observabila doar cand i se ofera sansele sa surclaseze uratul de zi cu zi. Ah, si bineinteles cand avem ochi de deschis.


Scopul scuza mijloacele :)



 "Selecteaza intregul text!" sopteste timid barna din ochi.



27.3.11

Introspective debate

      If you were to live forever, what would you live for?


      But we don't live forever. And we all do owe a death, as they say. Within our temporal limits we share a whole bunch of fears which otherwise, in the scenario of an infinite life, we won't be able to feel anymore. And fear is, although not always very clearly from the start, a goldmine. Because  
You will never fear what you achieve when you 
try.
      Fear gives you courage.
   
      In an infinite life there would be no fear, no prioritization of facts and actions, no need for choise, a very probable terrible waste of time, and ultimately, no courage.

Accidentaly on purpose
      Still, it's worth a shot: If you were to live forever, what would you live for?



25.3.11

O alta concluzie

      Am calcat din nou in strachini cu morala, etica si ceilalti parametri teoretic asumati de demnitarii din politica de la noi din tara sau de aiurea. Si cand spun "demnitarii" ma refer, fireste, la sensul cuvantului "demnitate" in sine. Da, noi, romanii, am calcat din nou in strachini in Parlamentul European (odata cu evenimentul A.Severin) nu neaparat prin acceptarea unor bani intr-un caz de lobby cat pentru lipsa de decenta in refuzul asumarii demisiei, asa cum se cuvine in incinta europeana in care zice-se ne-am cam integrat. Ceilalti (demnitarii altor nationalitati) au facut-o ori de cate ori s-a impus. Cazul romanesc insa, prin indaratnicia de neam mioritic ce le stie pe toate mai bine decat oricine, a creat un precedent in istoria Parlamentului European pentru ca se va modifica legea deputatilor europeni. Si-au dat seama ca le-a scapat ceva-ul cu care nu s-au confruntat niciodata :).

      Concluzia mea de data aceasta: cand romanii ajung in zonele asezate ale lumii, reusesc sa redefineasca etica si institutia moralei prin extindere, extrapolare si interzicerea imoralitatii! Cu alte cuvinte, da, suntem exceptia care intareste regula. Si mai mult decat atat, nimic in aceasta zona nu va mai fi luat drept un bun cuvenit. Cu titlu de exemplu, daca un hot ajunge din greseala intr-o zona in care toate lumea are incredere in toate lumea si furtul este considerat o scena aproape de neconceput dintr-un film SF, se impune o redefinire de comun acord a normelor care, in acest exemplu, ar presupune ca furtul va fi  pe viitor pedepsit. Nu de alta, dar altfel "etica" hotului va inspira pe ceilalti pana la limita de a deveni noua norma. De ce? Pentru ca este mult prea atractiva din punctul de vedere al raportului efect/efort.

      Este bine, putem sa ne mandrim cu faptul ca (aprioric si cu riscul propriei defaimari de natie) nu-i lasam pe ceilalti sa se poarte asa cum "nu se face" si ii scutim (prin puterea exemplului nostru) de jena publica.

      Sa ne fie rusine!! Pardon, sa ne falim dar nu prea tare ca ni se apleaca. Orice orgoliu autentic si justificat isi are propria modestie.

24.3.11

Concluzie

      Ma uit de jur imprejur. Si oricat as incerca sa nu, reusesc in mod constant sa imi sustin cu argumente foarte solide concluzia la care am ajuns demult si pe care incerc sa o neg. Criticam tot ce ne iese in cale, barfim, ii inghiontim pe ceilalti cu vorbe si fapte reprobabile, purtam mastile asfaltului pe care calcam zi de zi indreptandu-ne spre "cine stie?", avem mutre îngalate de griji, temeri, secrete bine pazite si remuscari, dam din cap a "ţţţ, ţţţ, ţţţ" cand vedem "tineretul stricat din ziua de azi", nu ne respectam batranii pentru ca noi suntem tineri si traim pentru viitor si banii, banii, banii, banii de acum, nu ne gandim la valorile autentice pentru ca nu mai stim care sunt ele, iar daca cineva incearca sa ne indice reperele, dam cu ei de pamant cu un batjocoritor "Ce, mah! Ma inveti tu pe mine ce am de facut? Ti s-a urat cu binele sau ce?", vorbim urat, ne lasam corupti si devenim stantajabili daca ni se promite putin "os", suntem mici si am imprumutat felul de a fi al celor pe care dispretuitor ii denumeam "mitici", demolam ce construiesc altii pentru ca "noi stim mai bine", ne enervam, furam si capusam orice si pe oricine are, in capul nostru, de prisos. Am spus ca avem deja încriptata in gene critica si denigrarea celorlalti drept filosofii de viata? In fond, sunt singurele precepte pentru care nu iti trebuie studii, training-uri, înzestrare intelectuala si ambitie creativa (daca nu cumva chiar le certifica lipsa).
      Si nu numai ca deocamdata sansele de revenire sunt mici, dar ele se diminueaza pe bucata-zi de adancire in molozul ideatico-atitudinal.
      Pentru ca inca nu am ajuns sa regret ca am iesit din casa cu o zi inainte celei prezente, azi, deci, am iesit :). Si nu mare mi-a fost mirarea cand, conform uzantei nedorite dar deja binecunoscute mie, am gasit un nou argument pentru a-mi sustine concluzia.
      Aceea conform careia suntem un popor cu o atitudine tipica de politician aflat in opozitie.

23.3.11

Metehne universale

      In metrou pe tronsonul Obor-Gara de Nord. Puhoi de lume binedispusa si pregatita pentru o noua zi de munca. Soare afara, elan creator, zambete pe fata. Ok, realitatea: in majoritate fete triste, calauzite parca de "la dracu", nu puteam sa mai dorm o ora? Iar ma duc sa trag la jug pentru niste necunoscuti si un salariu mizer cu care nici macar nu stiu daca pot sa-mi iau miel de Paste". Usor dezolant daca era sa te uiti atent in jur, dar din pacate era o realitate.
      Schimb magistrala si parcurg tronsonul Unirii - Aviatorilor. Gagici aranjate la patru ace, cu romane in voga in maini, priviri de cataloage Avon si nasul pudrat purtat pe la inaltimi. Gagii aranjati pana la ultimul centimetru patrat si majoritatea cu genti diplomat de mall. Pare totul dintr-un alt film. Dintr-o alta capitala. Dintr-o alta tara.
      Singurul lucru comun intre cele doua realitati este privitul in pamant (probabil va intrebati cum poti fi cu nasul pe sus si cu ochii in pamant - diferenta intre cele doua atitudini sta in postura constienta versus cea inconstienta a intregului corp).
      In acest al doilea peisaj si intr-o putin alta ordine de idei, o trupa de nemti afaceristi. Vreo trei-patru tipi bine. Schimbau impresii foarte apasat pe un anume subiect. Cat pot de sincer si obiectiv: numai ei se auzeau in tot metroul (si era metrou cu garniturile unite deci daca era de ecou, s-ar fi produs fara probleme). Romanii (asa cum erau ei, indiscreti in aparitie) erau foarte silentiosi si mult mai temperati in manifestarile vocale. Daca am fi fost sa spunem in Munchen si am fi vazut o scena similara, am fi constatat cu izul tipic de roman nemultumit care isi reneaga si neamul, si nevoile, si ramul, "of, se putea sa nu urle romanu'? " Ei bine, ii au si ei pe ai lor, stati foarte linistiti.



      O planeta urbanizata beton, o suma de colectivitati umane si realitati paralele care convietuiesc intr-un scop nedeslusit inca. Dar dat cu parerea ori de cate ori uitam ca au trecut doar doua minute de cand am scos ultimul sunet. Suntem precum musuroaiele de furnici ale caror case sunt distruse cand ne simtim amenintati: la o falie tectonica trezita din simtiri si cu ceva mai multa personalitate, dispar betoanele si ramane un "praf si pulbere"a aferenta. Munca de ani de zile distrusa in cateva secunde seismice. Mai are atunci scopul scop? Raman asadar de trait secundele inexistentului ca atare prezent si de planificat (cat de cat) viitorul scurt sau mediu.     

21.3.11

Zodiacul dependentelor ego-maniace

      O noua optica rezumata in cate doua vorbe.

      Egoul este instanta aceea mentala si separatoare care ne spune ca ceilalti nu conteaza, ca "frate, frate, dar branza e pe bani", "camasa e mai aproape de trup", "dupa mine potopul", si alte sintagme din acestea prin care ne autoprogramam sa luptam pentru supravietuirea (biologica).



     Pe scurt, suntem, dupa caz:

Berbec (21 martie - 20 aprilie)
EU SUNT
Omnipotentul
Frica de a nu fi nimic
Taur (21 aprilie - 21 mai)
EU AM
Detinatorul
Frica de a nu avea nimic
Gemeni (22 mai - 21 iunie)
EU GANDESC
Atoatestiutorul
Frica de a nu sti nimic
Rac (22 iunie - 22 iulie)
EU SIMT
Simtitorul
Frica de a simti ca nu apartii
Leul (23 iulie - 22 august)
EU VREAU
Stralucitorul
Frica de a ramane in umbra
Fecioara (23 august - 21 septembrie)
EU SLUJESC
Perfectiunea intruchipata
Frica de a nu fi perfect
Balanta (22 septembrie - 22 octombrie)
EU IMPAC
Impaciuitorul
Frica de conflict
Scorpion (23 octombrie - 21 noiembrie)
EU DORESC
Puternicul din umbra
Frica de neputinta
Sagetator (22 noiembrie - 20 decembrie)
EU INTELEG
Inteleptul nesabuit
Frica de a nu intelege
Capricornul (21 decembrie - 19 ianuarie)
EU FOLOSESC
Retrasul distant
Teama de exprimare a emotiei
Varsator (20 ianuarie - 18 februarie)
EU CUNOSC
Rebelul fara cauza
Frica de reguli si traditii
Pestele (19 februarie - 20 martie)
EU CRED
Pasivul visator
Frica de realitatea palpabila


      O logica? Frica (vectorul fundamental care iti subordoneaza si coordoneaza inconstient intreaga fiinta, si care iti argumenteaza absolut toate deciziile) iti determina atitudinea de fond si in final crezul cu care te arati lumii.

      Eu una subscriu acolo unde pot, cel putin, vorba aceea, dovedi cu viata :) respectiv cu frica, cu atitudinea si crezul.

16.3.11

Fier incins




Ati urmarit vreodata transformarea celor mai dure aliaje in ceva ce nu pot fi niciodata fara "ajutor" extrinsec:  adica in lut, smoala, chestii care curg? Ati observat cum sunt invaluite de caldura, cum ele insele invaluie caldura, cum se creaza o comunicare a regasirii unor stari de agregare la inceput diferite dar care in final vor ajunge impreuna la temperatura optima? Ati observat cum dupa aceasta transformare redevin ceea ce au fost plasmuite de natura sa fie: aliajele cele mai dure? Esti cine esti, iti constientizezi limita, apoi asimilezi informatie si etici in noul tau sine buretos care daca nu ai fi, nu te-ai mai povesti! Degeaba esti cine esti fara a incerca sa fii din cand in cand altfel. Adica sa imprumuti din ce vezi in jur, sa asimilezi informatia pe care o poti percepe prin toti porii, prin toate simturile. Si apoi sa stii cum sa te auto-traforezi.
Cand insa nu ai termen de comparatie preceptele absolute de tip "adevar", "falsitate", "minciuna", "etica", "amor" sunt vizualizate alb-negru. Cromatica nu reprezinta o optiune si din pacate nici macar un deziderat. Culoarea este data de curcubeul creat de burete la contactul cu fierul cel mai dur. Un fier pe care initial il esti ... dar vai, pe care il poti deveni cum nici nu stii ca poti spera!


~


Starile de agregare identice nu se vor putea niciodata imbratisa, pentru ca fie nu ar avea aderenta si ar aluneca una pe langa cealalta, fie s-ar intepa la fiecare tentativa de atingere. Trebuie ca uneia dintre stari sa-i lipseasca cel putin...


...o caracteristica a celeilalte pentru a fi posibila comunicarea energetica, fizica ori chimica. Oglindirea intr-o pereche de ochi din afara ta implica, pentru existenta impreuna, si oglindirea acelor ochi in ai tai.  Cum s-ar putea oglindi vreodata doua suprafete lucioase una in cealalta, cum si-ar putea potenta valoarea doua suprafete mate, cum ar putea doua entitati inodore sa imparta lumii un parfum original, cum ar putea placea vederii doua impartialitati incolore si fade?


~


Un fier care urmeaza a fi incins nu anticipeaza niciodata ce forma va lua. Niciodata! Dar intelepciunea sa rezida in faptul ca permite a fi in topit intrucat stie ca in final tot (de) fier va ramane, insa imbogatit sau nu. Lingourile neretusate si care isi fac o ambitie din a ramane astfel nu vor valora niciodata nimic si nu vor avea nici un sens luate individual. In proprii lor ochi, aceste minereuri sunt bijuterii de aur. Dar singura varianta in care va fi pus vreodata un pret pe ele ar fi la kilogram.


A priva un fier de topire = a-i fura dreptul de a deveni cel mai sangvinic si rosu rosu lichid = a-l condamna la griul rece, detasat, si mereu cu neregularitatile si colturile lipsei de forma si proverbiala nedefinitivare, expuse.

15.3.11

A very good call

in as how to treat life and pretty much respect your own self...

"You do not assume, you do not trust. Not anyone, not even me. Cynicism is sanity".

Daca

acest filmulet se doreste a ne expune cat mai fidel cum se gandeste masculin, atunci (im)balanta barbati versus femei ar tinde sa reprezinte un raport de tip

intreg
nimic

Un exemplu de "asa nu" al vietii.

12.3.11

Cum ar fi

Soare captiv*

      ...daca ne-am lasa viata la latitudinea unei aruncaturi de zaruri? Ce-o iesi, aia facem cu viata noastra. Lasam doua cubulete numerotate de la 1 la 6 sa ia toate deciziile pentru noi si singura hotarare pe care trebuie sa o luam noi este cat scuturam zarul ala in mana pana il lasam sa ne indice "calea". Poate ca ar fi mai simplu pentru noi, este ca si cum am avea mereu o singura optiune.  Si ce poate fi un pol al inspiratiei mai (non)profund decat acela in care fiecare decizie este foarte simplu de luat si orice nehotarari, dezbateri interioare, freamate si zvacniti cerebrale inutile ar fi eliminate?

      O tema dezbatuta de cartea "Intoarcerea omului-zar" de Luke Rhinehart. Interesant. Dar imi reconfirma faptul ca viata este buna in forma ei actuala, chiar daca epoca acestui capitalism absolut nebun incearca sa mortifice optiunea individuala, aceasta reprezentand notiunea si slabiciunea numarul 1 pe care oamenii de marketing o speculeaza la tot pasul.  
      Mecanismul de exercitare al optiunii ne justifica existenta a ceea ce ne face legatura fizica intre urechi. 
      Sau? Daca a te lasa pe "mana" unui zar este cea mai desteapta alegere pe care o pot face unii dintre noi cand apeleaza la acest liant ORL ?



 *Sursa pozei este site-ul  www.dependentdefotografie.ro, toate drepturile de autor apartin fotografului site-ului citat si nu este (in prezenta postare) folosita in scop comercial.

10.3.11

Nebunia

      Ca si cum simti ca te apasa peretii fiintei tale. Din stanga, din dreapta, din fata, din spate, de jos si de sus. Din toate directiile simti presiunea fizica a constructiei care esti. Si nu te poti adaposti decat fugind in tine insuti, in strafundul cel mai dinauntru al tau si facandu-te mic mic mic mic mic. Pana cand peretii se apropie intre ei atat de mult incat aproape se ating; dar nu inca. Te mentin pe tine, cel mic mic mic mic mic, drept liant pentru ca fara tine soarta lor ar fi a unui acoperis ancorat in vazduh.



Traiectorie

Cum gaseste fiecare pastila calea catre sursa durerii si catre "beleaua" din corp? Cum stie ea sa ajunga exact unde trebuie fara sa se rataceasca*?

    
      Ati avut vreodata senzatia de "Oare ce a fost in mintea mea cand am facut asta?" pentru ca apoi, dupa putin timp, sa inceapa reconstituirea mentala a scenei premergatoare deciziei si totul sa reprinda contur logic? Te pui singur la indoiala, fara sa vrei, si apoi te reconfirmi. Sau indrepti, daca este cazul, ce este de indreptat. Esti propriul tau medicament.


*sau sinonimul disclaimer folosit pentru aceasta ratacire este "efect advers"? :)

9.3.11

De ce imi place de mine?


Pentru ca stiu ca de pe jos, de pe podea fiind, nu te poti uita decat in sus; si nu intotdeauna fara chin, reusesc sa fac asta. Pentru ca imi respect parintii mai ales atunci cand le recomand, cu delicatetea unei cirezi de vaci alergand, sa ma lase in pace pentru ca sunt nervoasa. Si mai ales, pentru ca nu ii jignesc niciodata. Pentru ca nu sunt indiferenta. Pentru ca daca totusi sunt, o fac din convingerea ca ceilalti asta merita sa primeasca, nimic. Pentru ca daca sunt sunata la 2 noaptea de cineva care are nevoie de mine ma dezmeticesc incet, intru in panica si ma enervez ingrozitor gandindu-ma ca n-o sa gasesc taxi, toate in timp ce ma imbrac si ma pregatesc sa ies din bloc. Pentru ca ma fortez sa imi fac curaj sa cer la randul meu ajutor cand simt ca nu mai pot. Nu reusesc, dar imi place ca nu renunt sa incerc. Pentru ca imi plac florile in orice forma, si pentru ca la fiecare fir viu primit ma emotionez si rosesc. Pentru ca nu cred in florile digitale sau in mass-message-uri.  Pentru ca nu mi-am gasit inca implinirea in dragoste, deci tot ce este mai bun urmeaza sa vina. Pentru ca alternez optimismul naiv cu pesimismul atroce gasind in ambele o desfatare fara margini. Pentru ca imi iubesc limitele si pentru ca nu ma definesc decat prin incercarea de a le intrece. Pentru ca sunt foarte incapatanata din convingere ca am dreptate. Pentru ca nu imi spal niciodata rufele in public dar daca te prind in privat - si te prind - te fac praf. Si apoi te iert ... si ma iert. Pentru ca ma locuieste dualitatea si uneori imi este foarte greu sa iau o decizie, dar stiu ca fata de altii, eu pot  si trebuie sa gasesc de doua ori mai multe argumente pro si contra in orice problema. Pentru ca imi plac filosofia si evadarea desteapta din cotidianul mecanic al fiecarei zile pe care ea ti-o ofera. Pentru ca am multe tentatii, dar am stiut mereu sa stau departe de droguri. Pentru ca m-am lasat de fumat, dar cu gandul la principiul care spune ca numarul de vicii al fiecaruia ramane constant ma intreb de ce sa ma apuc. Pentru ca nu ma las iubita decat cand stiu ca pot iubi eu mai mult. Pentru ca vreau sa iubesc, iubesc iubirea si iubesc ideea de iubire. Pentru ca am multe frici, deci o viata compexa de slalom printre ele. Pentru ca am prieteni extrem de putini, dar de nadejge sincera. Pentru ca am oferit mereu ajutorul chiar si cand nu mi s-a cerut. Pentru ca ma gudur la fel cum pot pocni si pentru ca in 20 de minute pot trece prin 50 de stari diferite. Pentru ca are ce sa-mi placa la mine. Pentru ca nu ma abtin de la ras, chiar daca asta inseamna sa atrag privirile unui trotuar intreg. Pentru ca desi imi atrag oprobiul publicului si par salbatica, nu las prostia din jurul meu sa treaca neobservata. Pentru ca nu vad o rusine in a-ti cere scuze. Pentru ca sunt acida cu imbecilii, acra cu nesimtitii, dura cu marlanii si imi dau ochii peste cap fara sa vreau cand vad pipiţe proaste sau "vedete" parvenite in timpul record in care cei cu ghiuluri isi ridica vile. Pentru ca ma inmoi la cuvintele potrivite. Pentru ca stiu ca vaca nu e mov. Pentru ca purtarea posetei mele nu implica un brat flexat. Pentru verile petrecute la tara in copilarie si pentru atractia fata de viata autentica a satului. Pentru ca nu am menajera, desi .... . Pentru sila de non-valori. Pentru ca sunt o persoana cu suflet bun. Pentru ca nu pot face rau cu intentie si pentru ca nu stiu cum e sa vreau sa ma razbun. Pentru ca atunci cand trebuie sa fac ceva ce nu imi place, mi se citeste pe fata. Pentru ca nu urasc. Pentru ca prefer cerceii facuti din cirese. Pentru ca stiu ca nu citesc suficient si fac tot posibilul sa corijez acest lucru. Pentru ca nu gatesc decat cand am pentru cine. Pentru ca testez oamenii si sunt testata fara sa ma prind. Pentru ca dau sanse. Multe. Pentru ca am avut onoarea de a fi zabovit pe langa mine oameni remarcabili ... chiar daca nu au ramas definitiv - abia acum stiu ca ruptura a fost calea in care legatura a continuat sa existe fara a fi stanjenita de o viata comuna. Pentru ca inca mai cred in camin, in familie si in casatorie in ciuda atrocitatii actuale a celibatului autoproclamat noua-norma. Pentru ca sper. Pentru ca mai visez ca un copil care ia viata drept o carte cu povesti. Pentru ca judec si da!, va (mai si) judec, de-asta am cap, sa imi dau cu parerea nu in voi cu parul. Pentru ca taxez verbal si nu raman datoare pe principii. Pentru ca tin sa am, cand alternativa implica un final in vant, ultimul cuvant. Pentru ca nu am ales sa plec din tara cand puteam. Pentru ca stiu cum si pot sa fiu singura. Pentru ca imi place sa am optiuni, chiar daca aceasta implica 5 geluri de dus diferite care imi ocupa mereu 18 centimetri patrati pe marginea cazii de baie. Pentru ca daca ma enervez, le arunc pe toate si ma spal numai cu apa. Pentru momentele in care ma incred in instinctele mele. Pentru ca nu imi place rozul si pentru ca ma imbrac preponderent in culori inchise - doar stim ca cei care se imbraca in negru au o viata colorata, nu? :) ; iar furia suprema se poate exprima, in cazul meu, prin formularea-tip "vad roz in fata ochilor". Pentru ca am ochii migdalati. Pentru ca am un ras molipsitor. Pentru ca stiu bine limba romana, scris, citit, vorbit. Pentru ca nu am prejudecati. Si cand le am le redenumesc "experiente recurente cu consecinte fara drept de apel". Pentru ca rosesc si nu mai vad in aceasta ceva rusinos - lumea nu  ma crede, spune ca bravez, iar mie imi pasa atat de putin de ce cred cei ce nu-nteleg niste esente! Pentru ca uneori puuur si siiiiimplu ma saaaaaatur sa fiu eu cea tare si ... vreau sa fiu cea slaba, dominata, condusa in tot ce fac de un dansator impecabil de tango care sa imi ghideze pasii si sa ma dea pe spate la propriu si la figurat. Nu, nu dureaza mult dorinta aceasta placuta si confortabila de dependenta :).  Pentru ca imi place la maxim senzatia pe care mi-o da afundarea intr-un asternut proaspat schimbat sau plimbarea pe o pajiste proaspat cosita. Pentru ca par salbatica doar celor care nu au rabdare sa afle ca nu sunt. Pentru ca tin la oameni desi consider ca imi limpezesc mintea doar atunci cand nu ii am prin preajma. Pentru ca stiu ca in viata trebuie sa se aiba rabdare. Pentru ca eu nu o am. Pentru ca am in poseta tot ce imi trebuie si nu imi rupe umarul. Pentru ca am renuntat sa imi iau casa cu mine la fiecare calatorie si am descoperit ca un bagaj de 20 pe 30 cm este suficient. Pentru ca sunt o persoana tare dar cu slabiciuni emotionale care pot distruge intr-o zi tot ce am cladit in ani de zile. Pentru ca stiu ca daca sufar inseamna ca sunt in intarziere fata de lucruri si ca ma aflu acolo unde ele nu mai sunt. Dar si pentru ca imi respect suferinta si imi rezerv cele mai fine servetele pentru cand am nevoie sa plang. Pentru ca fac lucruri inofensive care nu se fac (mananc pe strada, gadil in timpul meeting-urilor serioase, imi petrec ore pe trotuare doar pentru ca ... e ambianta placuta, ma imping in cei care la scara rulanta de la  metrou stau pe stanga, nu tac atunci cand mi se indica in mod expres sa fac asta, intreb vocal "Inaintati?" cand cate o individa ramane uitata de Dumnezeu in mijlocul drumului).  Pentru ca am cultul plimbarilor si imi plac picnic-urile. Pentru ca oricand este nevoie sa ies undeva imi ia mai putin de trei minute sa fiu gata. Pentru ca nu cred in norme decat pentru cei ce vor sau accepta sa fie nivelati. Pentru ca cedez si pentru ca nu fac glume cu cei care nu le pot intelege. In cel mai rau caz, le fac pentru mine. Pentru ca dupa fiecare deziluzie cred ca nu ma mai pot amagi din nou si mereu reusesc. Pentru ca nu ma plimb prin mall. Pentru ca nu ma machiez inainte de a duce gunoiul. Dar nici nu stau cu "haine rele" in casa. Pentru ca nu fac aproape nimic de ochii lumii. Pentru ca desi imi ies cateva acorduri vocale, din respect pentru vecinii mei din bai, nu cant pana cand nu sunt hotarata sa urc si pe o scena! Pentru ca macar o zi pe an am incredere in oameni. Pentru ca apreciez doar ceea ce are gust si pe cei ce cu sine aduc intotdeauna plus-valoare. Pentru ca imi place sa primesc cadouri si nu uit niciodata sa spun "Oh, dar nu trebuia!" Pentru ca nu cred in emanciparea femeii in forma ei de azi intrucat a dus la destramarea valorilor familiei - cum poti astepta sa reziste o structura cand ii disloci fundatia? Pentru ca ma fac verde-mov la fata daca nu ma indepartez rapid de fiecare "te pup, iubita, hai, pa-pa-pa-pa-pa" auzit. Pentru ca pun totul la indoiala - inclusiv pe mine - si cred ca toata lumea minte. Pentru ca oricat de mult as aprecia apropierea de un singur om, cred in personajul de film care spunea "Don't let yourself get attached to anything you are not willing to walk out on in 30 seconds". Pentru ca aleg sa ma traiesc in loc sa ma traiasca altii. Pentru ca in fiecare zi sunt altfel, si intotdeauna azi mai mult decat ieri si maine mai mult decat azi. Altfel cum decat incercand sa pun cap la cap tot mai multe elemente ale puzzle-ului?


au incercat si altii si le-a iesit foarte frumos:

"Pentru ca sunt incapatanat cum n-am mai vazut. Pentru ca imi pare rau ca nu mai am atata iubire in inima. Pentru ca ma uit la zece filme pe saptamana. Pentru ca stiu ca exist. Pentru ca sunt arogant fara rautate. Pentru ca citesc. Pentru ca sunt atat de influentabil. Pentru ca imi place de Cel care m-a facut. Pentru ca imi iubesc familia si-o ajut cat pot. Pentru ca sunt eu insumi. Pentru ca sunt vulnerabil. Pentru ca n-o arat la tot pasul. Pentru ca imi place sa cant, cum poate sa nu-ti placa cineva caruia ii place sa cante? Pentru ca imi iubesc prietenii. Pentru ca ma cert cu ei si ei ma iarta, oi avea eu ceva bun. Pentru ca sunt un om gospodar. Pentru ca incerc sa schimb chiar si cand nu reusesc. Pentru ca gatesc. Pentru ca ma exprim si nu tin in mine. Pentru ca intalnesc rar oameni ca mine si ar fi pacat sa le caut nod in papura. Pentru ca am curajul sa traiesc singur. Pentru ca vreau sa fac lumea mai buna. Pentru ca uneori sunt foarte foarte prost, de-mi vine sa rad. Pentru ca uneori sofez ca un idiot. Pentru ca nu m-au stricat cativa euro. Pentru ca ma-mbrac aiurea. Pentru ca sunt mai copil decat cand eram mic. Pentru ca sunt mai barbat decat altii. Pentru ca sunt inteligent fara sa fiu intelectual. Pentru ca sunt puternic fara sa am muschi. Pentru ca fac dragoste fara bariere. Pentru ca niciodata n-o sa ma darame nimic. Pentru ca nu fur. Pentru ca nu-mi mai trebuie lucruri meschine. Pentru ca nu mai sunt asa de egocentrist. Pentru ca ma rog. Pentru ca am nevoie sa ma placa lumea. Pentru ca sunt sanatos. Pentru ca ma umilesc cand ma indragostesc. Pentru ca iubesc si dupa despartire. Pentru ca nu sunt sot. Pentru ca sunt viu. Pentru ca fac atatea. Pentru ca am principii. Pentru ca uneori cad. Pentru ca mereu ma ridic. Pentru ca imi cer iertare. Pentru ca ma fac sa rad. Pentru ca ma fac sa plang. Pentru ca ma iubesc. Incercati."
Mihai Dobrovolschi, editorial, 2008

8.3.11

Duet

Cum dai tacerii glas si cum transformi vocea in liniste? Cum te apleci cand trebuie sa inaintezi in panta si cum te uiti in sus cu gatul frant? Cum minti cand adevarul nu-ti convine si cum spui adevarul cand nu-ti vin in minte decat minciunile varsate de guri cu chip de prieteni? Cum te dezici de semidocti cand esti unul dintre ei si cum transformi un gand sublim si genial intr-o fraza pe intelesul tuturor? Cum zbori cand nu exista aripi si cum ramai infipt in realitate cand esti usor ca un balon intr-o camera fara gravitatie? Cum te ridici cand tot razboiul din jurul tau te indeamna sa stai pironit la pamant si cum te inalti din micimea celor care te tin de cap? Trebuie sa inveti sa le faci pe ambele din oricare duet, altfel stai in drumul unei line si firesti curgeri a materiei. Vii.

Cea mai frumoasa zi

      Este cea in care ti se confirma, o data in plus si cu o oarecare constanţa de ceas elvetian, corectitudinea alegerii de a te fi pus la pastrare in sufletul cuiva drag...Si aceasta indiferent de spiţele si forţele centrifuge cu care esti sau este ademenit de roţile sorţii ...





Inceput de 8 Martie sau "Asa nu!"

      La metrou. Jos adica, pe culoar. Stau, astept sa apara, astept, astept, vine.
      Fain, ma urc plina de bunadispozitie. Dau de o aroma putifera care ma inspira sa ma dau jos la urmatoarea statie (nu sunt sensibilo-schimonosita de felul meu, dar credeti-ma!, putifer este putin spus pentru a descrie oroarea olfactiva).
      In fine, astept cu nerabdare sa se deschida usile la urmatoarea statie, cand aud in spatele meu o voce de 
El:  Ce faci, iubita? La multi!
Ea:  Salut, iubita*! Sa fie!
El: Nici sa fi zis o matanie nu dadeam azi de tine! Uite!
(nu stiu ce a urmat dupa uite, pot doar sa deduc)
Ea: Woooow, frate! Si ti-ai luat d-astia? Nebuno*!
El: Am vrut sa-mi iau dar nu am gasit culoarea care sa mearga cu pupila, asa ca am mers pe Dolce & Gabbana. Am dat 185 dolari, totally worth it!
Ea: O, ai iesit bine, bre! Eu am dat ceva mai mult data trecuta cand am ajuns pe acolo dar anyway, sa ii folosesti sanatos.
El: Mah, pentru niste ochelari si hai sa zicem si marca treaca-mearga, e totusi chilipir pana la urma, n-ai zice?
Ea: Totally!

      Pentru ca nu am rezistat impulsului - deh, am si eu limitele mele :) - m-am uitat sa vad ce si cum stau lucrurile in directia poluarii fonice. Ahaaa!!! De acolo venea nu doar monstruozitatea verbala ci si aroma putifera. Fir-ar!!! Ce puteam sa-i mai zic femeii, e ziua ei azi, am zis sa o las in pace. Prezenta domnisoreasca in cauza era micuta de inaltime, bine proportionata, cu o exceptie - pometii erau un pic prea scosi in evidenta comparativ cu barbia din cauza tencuielii buretoase aplicate in strat foarte gros cu bidineaua cu fire de coada de cal. Anyway! Ce s-a adaugat ca un minus la toata scena aia desprinsa parca dintr-un Cosmopolitan-editia de buzunar este faptul ca exact in momentul in care mi-am indreptat privirea inspre domnisoara de mai sus mi-a tusit in fata probabil o intreaga pleiada de bacili adunati de prin cluburi. Noroc, zic, noroc ca am avut prezenta de spirit ca inainte de a ma urca in metrou sa imi aplic preventiv pe mutra un sal. Un fel de just in case, cum s-ar zice. Asa ca am fost ferita de invadatorii nepoftiti.
      Mi-am intors apoi privirea in partea opusa celor doua infatisari matinale obosite dar spoite cu fond de ten (da, si el era dat cu maglavais pe fata) si am vazut un alt tanar foarte dragut cu castile in urechi - razbateau niste acorduri rock. Recunosc, il invidiam putin. In mod sigur as fi fost mai aparata daca as fi dat, macar pentru aceasta dimineata, o sansa autismului practicat de cei care refuza sa asculte sunetul strazii si isi baga ororile alea de casti in urechi de cum ies pe usa. Astazi as fi fost mai castigata daca as fi stat in lumea mea si as fi inchis portile pentru "restul lumii". Macar pentru ca sunt (practic ocazional, dar teoretic tot timpul) purtatoare de fusta si astazi este 8 Martie.
      Asa ca femeie, de esti frumusica ori mai putin, inalta ori scunda, plinuta sau filiforma, bruneta, roscata ori blonda, cu gene lungi sau de nevazut, cu unghii lacuite sau nu, cu par lung sau scurt, aranjat sau lasat neglijent pe spate, machiata sau naturala, cu sau fara pistrui, purtatoare de nuante crem sau poate roz tipator, mama deja sau inca nu, cred ca este ziua ta. Nu doar azi, dar poate azi mai mult decat oricand macar pentru ca este o sarbatoare tip "chestie" unanim recunoscuta inclusiv de catre barbati. Si sa fim sincere, pentru ei esti tu de multe ori ceea ce esti.
       Fraza de mai sus m-a salvat de la o eventuala acuzatie de "atac la persoana" intrucat mi-a trecut prin cap in momentul in care singura pornire care imi invada trupul (inca in metrou fiind, pentru ca din cauza socului :) am uitat sa cobor la prima statie, asa cum imi propusesem initial) era sa spun "Piţii, mai usor cu englezismele si pentru Dumnezeu, ce ingredient putifer are sandvisul ala de-l tii in manutele manichiurizate ca pentru Halloween?"
      In schimb, pentru ca nu suntem in Moldova unde cica barbatii au si ei ziua lor, n-am avut nici o fraza de tip "help" pentru el asa ca nu l-am lasat sa treaca pe langa mine ca si cum nu ar fi existat, i-am acordat privilegiul de a fi (in capul lui) admirat. M-am bagat deci in vorba conform standardelor cerute chiar de audienta cu care aveam de-a face cu:
-Could you be more gay?
Raspunsul primit de la respectabilul:
-Totally!

      Ce sa mai explic ce era de fapt cu intrebarea, de ce n-a inteles-o si unde sau de ce a gresit grabindu-se, ce e cu mistoul si ce rol are el in viata de zi de zi etc etc. Lasa, sa fie si ziua lui azi. Dar spun doar atat, doamnelor, grija mare, exista aspiranti la categoria din care faceti parte!
:)


Si pentru putin fun de 8 Martie 
cu izul unei povesti (IT) nemuritoare 
de mahala de secol XXI

* am zis ca nu aud bine, dar apelativul s-a repetat asa ca nu ma insala inca auzul.

7.3.11

Uuups...un nou scenariu

      Nu este niciodata prea tarziu sa gasesti ceva de care sa vrei sa ramai legat ... cel putin pentru un pic mai mult timp decat iti arata prezentul a fi posibil.
      Este ciudat ... pentru ca iti vine sa te intrebi, raportat la momentul anterior celui care se arata a fi critic: "unde dracu' mi-a fost mintea pana acum? Pentru ce atatea frici, atatea angoase, atatea zile innegurate, de unde spectrul unei deprimarii fara scapare?" 
      Si iti raspunzi simplu si deloc incorect: la dracu'.

      Partea proasta este ca nu iti poti da raspunsul acesta inainte de a ajunge in momentul care (cel putin pare a fi) critic; daca s-ar putea, totusi, in mod cert ai scuti nervi, timp si boli. De ce nu poti? Pentru ca nu iti trece prin cap sa te intrebi asa ceva, totul (de)curge atat de firesc si superfluu incat numai ceva exterior tie poate rupe ritmul, iti poate ridica intrebari si dubii, iti poate redirectiona atentia. Tu singur esti incapabil sa te vezi dinafara. Iar cand o faci iti doresti sa nu fi ajuns niciodata a te vedea NUMAI pe dinauntru. Cu atat mai mult cu cat nuantele predilecte au fost cele de gri-negru.

Senzatie de auto-suprapunere a eurilor


Rictus siliconat

      Vezi si nu mai vrei sa vezi cum nonvalorile iti pun pumnul in gura, cum te tin de cap si cum iti indeasa bocancul in falci.
      Vezi. Si ai vrea sa iti smulga cineva ochii. Te-ar durea mai putin decat te doare sa constati zi de zi realitatea.
      Insa dupa o astfel de oroare ar trebui sa iti extirpe cineva urechile, pentru ca desi nu ii vei mai vedea pe monstri, ii vei auzi. Si dupa ce nu ii vei auzi, vei continua sa le mirosi duhoarea data cu parfum de 5 stele. Si dupa ce vei ramane fara vaz, miros si auz, mai ramane sa te priveze cineva si de simt tactil si apoi sa iti neutralizeze papilele gustative. Si desi te vei afla intr-un intuneric absolut iti va ramane intuitia, intuitia ca nonvaloarea va continua sa isi duca nestingherita existenta manjind tot ce a fost sau va fi vreodata valoros si frumos sub soare. Si poate chiar iti vei dori inapoi simturile in speranta ca te vor ghida cu succes inspre varianta optima si fara dureri de extirpare a celor nascuti sa distruga.
      Doar cei care fara simturi pot continua sa intuiasca vecinatatea accidentelor firii, doar aceia au dreptul si obligatia sa isi spuna punctul de vedere. Restul isi dau cu parerea din lipsa de activitati si din postura celor care se ambitioneaza sa creada ca sunt deasupra nimicniciei celor criticati.
     

      Efectiv te-ai saturat sa construiesti pentru a da ocazia altora sa aiba ce distruge si simti ca ti s-au terminat demult obrajii. Nu mai ai ce intoarce. Poate foaia? Macar acum, pana mai poti sa opui rezistenta nisipurilor miscatoare si pana te mai poti lasa ghidat de simturi...si totusi, daca simti ca ai putea fi in continuare un bun crestin, te-ai mai cauta de niste obraji, poate-poate..."Fraier sa fii", ti-ar sopti gena patimei si a razabunarii. Dar sa fie demonii din tine mai presus decat propria intuitie?

6.3.11

Idei dintr-o duminica de martie

- preluari din "50 minute cu Plesu si Liiceanu" -

E-books

       "Ce nu  poate face cautarea pe Google este sa dea parcursul unei cautari. Parcursul se reduce aici la un buton. Pe cand parcursul pe care o livreaza lectura este o informatie la care ajungi pe o cale, pe un drum. Si drumul ala e la fel de important ca rezultatul. Altfel esti la shopping (...) Cultura de internet are un defect major: te face sa crezi ca stii sau ca ai acces oricand la orice. Adica este un prim pas decisiv spre impostura: n-ai nevoie de fapt sa stii nimic, in 5 minute afli. Am avut si o indicatie politica pe tema asta "Ce ne mai trebuie liceu cand avem Google?" Asta era un fel de a nu intelege ce inseamna formativitatea scolii si ce inseamna sa vii cu o informatie pe un fond vid."

     "Cartile sunt felul oamenilor de a avea aripi".



*****

 Viziunea surselor fricii in Antichitate

      Simptomele unui scenariu general al fricii "mirosite" inca de acum mii de ani ... 

- din Hesiod:
  • Tatii nu vor mai semana cu fiii si fiii nu vor mai semana cu tatii. (ca anticipare a fracturilor intre generatii)
  • va intra in deriva institutia respectului
  • lasii ii vor ataca pe cei curajosi
  • va fi o inflatie de ura si invidie
  • conceptul constiintei si al rusinii se vor diminua ca pondere
  • cuvantul dat nu va mai avea greutate
  • deosebirea intre bine si rau nu va mai fi limpede
  • oaspetii nu se vor mai bucura de ospitalitatea gazdei, dupa cum fratii nu se vor mai bucura unul de altul, prietenii nu se vor mai bucura unii de altii.
- din colectia de texte Puranas :
  • se va rupe echilibrul naturii si al societatii
  • vor intra in criza valorile fundamentale
  • omul va periclita celelalte fiinte vii de pe Pamant
  • va fi o inflatie de lideri de proasta calitate
  • oamenii vor fi mult mai nervosi si irascibili
  • cunoasterea va fi folosita pentru a face rau, in scopuri impure
  • sefii de stat vor fi de obicei de origine joasa
  • va fi un amestec fatal al castelor, al categoriilor sociale - muncitorii vor fi pusi in pozitie de intectuali si intelectualii in pozitie de muncitori
  • va fi o epoca in care va fi ucis fatul si eroul - cele doua tinte ale unui asasinat permanent
  • hotii vor deveni regi
  • femeile virtuoase se vor imputina substantial
  • cei puternici nu vor mai sti sa protejeze poporul
  • cunoasterea se va vinde pe bani
  • oameni de proasta calitate vor deveni oracole, vor fi luati drept intelepti, expertia, analisti
  • va creste numarul femeilor si va scadea numarul barabtilor
  • se va vinde in piete mancare gatita dinainte
  • cei care nu au de lucru se vor inmulti; de asemenea negustorii necinstiti
  • limba se va vulgariza definitiv
  • asociatiile criminale vor prolifera
  • parul va fi purtat in dezordine
  • se vor inmulti bolile stomacului
  • se vor inmulti ritualurile eretice
  • oamenii vor fi atinsi incet, incet de inactiune si letargie
      Sa existe o "ordine previzibila a involutiei" umane?


*****

Structura unei vieti asezate pe un edificiu afectiv


  "Noi reusim sa trecem prin viata si sa ramanem intregi, sa nu ne dezagregam, pentru ca ne inconjuram cu un zid al intalnirilor noastre reusite; edificiul afectiv este cel al fiintelor iubite pe care le-am intalnit, ne-au alcatuit viata si care ne-au facut posibila neintalnirea cu ceilalti. Fara acest edificiu afectiv viata unui om poate sa fie un dezastru. Iar reteaua acestor intalniri care creeaza acest edificiu afectiv se numeste destin".

5.3.11

Pentru cei de esenta tare

Nimic mai real decat revederea in ochi a unei iubiri trecute.
Nimic mai real decat auzul unor linii melodice incarcate emotional cu amintiri.
Nimic mai real decat trairea plenara a unei povesti de amor al carei final este iminent.
Nimic mai real decat genunchii inmuiati de fiorul unei re-atingeri care iti aminteste de o fosta inima imbibata pana la inec.
Si nimic mai real decat trezirea dintr-o dragoste esuata.
Toate, in special pentru ca implica suferinta, se traiesc pana la ultima celula vie din corp.

Nu degeaba se spune ca trebuie sa stii sa "cazi" in iubire fara sa te pierzi.

DAR
Iubirea este un ceva trait din intamplare, nu o chemi, nu te cheama. Se intampla si gata, este un accident fericit al firii. Nu ii datorezi nimic si nu ti se datoreaza!
Asa ca in virtutea "zicalei" de mai sus intreb: mai poate fi un sentiment atat de atent gandit si calculat, numit iubire? Sau intra mai degraba la capitolul "realizari personale"?

Asumptii tenebroase

      Nu poti avea nimic atunci cand iti doresti sa ai ceva anume, cand ai un scop sau mai rau, cand ai déjà ceva la care tii. Din acel moment esti dependent de gestul sau chemarea de a pastra cu orice prêt ceva-ul in numele caruia slujesti.
      Spunem adesea “tin la…”, “ma regasesc in …”. Sunt starile in care intram atunci cand alegem alaturi de cine ne dorim sa fim … singuri. In momentul in care nutresti sentimente fata de cineva, cand te simti pus la pastrare in  sufletul cuiva drag, cand te vezi pe tine in ochii sai este inceputul viitorului dilutiei personale. A incepe viitorul in doi nu este acelasi lucru cu a-ti continua viitorul tau, ci inseamna fie a te pune pe tine pe banca de rezerva, fie a te taia in jumatate si a extrage prioritatile top zece la care tii din planurile tale si a le trece pe lista de “viitor comun”. Si pentru a intelege acest lucru nu este nevoie nici macar de a fi facut gradinita.

      In ce credeti ca sta marea scofala? In a rezista impulsului de a pune mana pe telefon cand "simti ca ai nevoie sa vorbesti cu cineva" sau in a dibui modalitatea de a trai cu tine insuti?

      Cand este omul cel mai “om” cu putinta? Cand se uita inspre sine sau cand priveste in jur catre ceilalti? Cand traieste in numele sǎu ori cand traieste in numele altora? Cand este ipocrit fata de semenii sai ori atunci cand se autosugestioneaza in privinta unei realitati ce nu ii mai surade? Personal nu mi-a functionat niciodata incercarea de a ma sugestiona de ceva, a fost un fiasco inainte de a incepe. Nu pot crede altceva decat vad, simt, aud, traiesc.   Altii sustin ca se pot autoconvinge de minciuna unei realitati neplacute, se pot nega pe ei insisi ori de cate ori simt ca este necesar. Eu nu stiu cum se face dar nu cred ca am de ce sa imi fac griji din pricina acestei neputinte. Mi-o asum mustacind. 
      Si cand este omul cel mai om cu putinta? In postura sa de fiinta sociala ori in cea de suflet eminamente solitar? Orice am face, nu vom putea niciodata comunica altcuiva TOT ceea ce simtim; oricat ne-am “vedea in ei” la un moment dat, cel putin trei sferturi ramane la noi. Suprafetele sunt singurele lucruri pe care reusim sa le transformam in mimici si cuvinte si astfel sa le predam celor care au chef sa ne asculte tanguirile ori laudaroseniile. In rest, noi cu noi. DECI: ce sens are, mai ales in “lumina” celor de mai sus, sa ne autosugestionam ca am fi altfel decat suntem? Nu ne  mai judeca nimeni, singurul criteriu care ne da masura a ceea ce suntem in stare sa fim este curbura buzelor noastre la finalul zilei –in sus a zambet ori in jos a regret.  Autosugestionarea este echivalentul unei masturbari intrerupte de “zgomotul cuiva care vine”, este gestul ultim, inutil si regretabil al cuiva supus unor forte exterioare lui.  Cand esti liber nu ai nevoie sa te minti, realitatea este asumata in tot ceea ce este ea.

      Exista doua tipuri de a te auto-subordona ca om: prin a trebui sa faci ceva ( o inrobire care vine din afara inspre inauntrul tau sub forma unei norme de respectat) si prin a simti nevoia sa (o inrobire intentionata, asumata ca atare si care pornind din tine se indreapta inspre altcineva). 
      Oricine simte nevoia sau trebuie sa tina cont de altcineva in afara de el insusi moare cate putin la fiecare gest marginal pe care il face pe oricare din aceste doua baze. Pentru ca oamenii sa fie cu adevarat liberi ar trebui sa se instituie haosul … asa ca ce-am facut? am creat un set de norme caruia sa ne supunem. Si  doar din cand in cand, in functie de curajul fiecarei societati in parte, dam nas in nas de oamenii liberi, pe care ii inchidem in ospicii pazite de garzi. Tinem mult mai mult la ordinea sacaitoare a unei societati de consum nebun in care traim in halate albe invizibile, in care ni se "garanteaza" drepturi si pe care nu contenim sa o criticam in mod constant decat la haosul unei vieti libere de norme. Ati vazut vreodata animale obeze? Explicatia sta in drepturile pe care specia noastra le-a ridicat la rang de principiu.  Ati vazut vreodata nebun care sa trebuiasca sa faca ceva? Si pana la urma, de ce sunt nebunii nebuni? Pentru ca sunt in minoritate si pericliteaza ceea ce majoritatea considera a fi “ordine”.

       "Care anume sunt problemele pe care ar vrea oamenii sa le rezolve?
       Problema nefericirii. Oamenilor nu le place sa fie nefericiti. Incruntarea nu face bine la ten.
     Problema mortii. Moartea este atat de plictisitoare. Tacerea ei da de banuit, e putin rauvoitoare poate. E considerata oarecum prea permanenta.
     Problema esecului. Nu e considerat la fel de distractiv ca succesul, dar pare sa survina mai frecvent.
       Problema durerii. Unghii incarnate, artrita, dureri de cap: corpul pare s-o ia intotdeauna inaintea analgezicelor.
      Problema dragostei: nu dureaza, nu i se raspunde tot cu dragoste, sau i se raspunde cu prea mult zel si gelozie.
      Problema scopului: nu parem capabili sa gasim unul, sau, o data ce l-am gasit, ne pierdem prea curand interesul fata de el. 
      Problema realitatii: niciodata nu e destul de clar ce inseamna asta. Realitatea lui intotdeauana  pare diferita de realitatea ei. Realitatea zilei de azi e iluzia zilei de maine. Iar iluzia zilei de azi...
      Problema raului: de obicei, raul altora. Prea multi oameni rai le-o fac prea putinor oameni buni. Politia lui Dumnezeu duce lipsa de angajati. 
      Problema sinelui: nu prea reusim sa ne dam seama cine suntem sau, o data ce-am reusit, concluzia e una deprimanta. 
      Problema iluminarii: o vrem adesea, insa araeori avem parte de ea. Stim ca exista un mod de viata mai bun, stim ca in prezent nu ducem o astfel de viata si vrem sa ajungem de aici acolo. 

       Viata, precum a spus Buddha, inseamna o mie de nebunii. Si intelept este cel care se joaca cu cele o mie de nebunii.
      - Exista un singur mod de a fi intelept, a spus Buddha.
      - Care este acela, Maestre?
      - Sa faci pe nebunul."*

      Iar ceea ce se petrece in lume acum este o alienare de propriul sine si propriile dorinte umane prin exemplul unui confort social (atentie, social nu uman) dat de regimuri politice care isi pescuiesc voturile. Voturi pe care noi le dam. De cate ori nu am auzit spunandu-se “plec din tara, aici nu ma respecta nimeni”. Despre asta este vorba, despre cat ne respecta altii?! Traim pentru si in numele cersirii respectului altora? 

       Nu cred si nici nu preaslavesc  aharhismul!! Dar nici nu pot sa cred in indivizii existential liberi intr-o forma de convietuire societala, alta decat anarhismul. Motivul:  este imposibil sa tii in frau o masa de oameni liberi atunci cand te ghidezi dupa principiul de putere in numele careia a trait omul de cand a realizat ca are constiinta; nici macar cu ajutorul religiei.

       Este pacat, totusi, ca de multe ori teama de a nu imbatrani singuri ne conduce la a face concesii de tineri, altfel viata in doi nu ar fi justificata prin firescul evolutiv pe baza vechimii comune. Desi s-au vazut cazuri in care dupa o viata de acumulari asidue de tabieturi de om singul(ar) atingi un 70-75 de ani cand accepti sa iti share-uiesti singuratatea.
       Si tot pacat este ca singuratatea este o stare suportabila a fi traita cand esti tanar si cand simti ca totul iti apartine. Din momentul in care incepi sa constati ca nu e asa si ca “totul” care candva a fost al tau este acum al altcuiva, se schimba foaia. 

      Orice ar fi, niciodata nu te poti mangaia singur fara sa stii dinainte ca o faci. A refuza prezenta oamenilor in viata noastra exclude asadar un element frumos: surpriza. Iar in numele celei placute, eu una (sper , cel putin pana mi s-o acri, ca) voi spune mereu “da” oricui arata potentialul de a o oferi intr-o dupa amiaza de primavara, intr-o duminica dimineata sau intr-un amurg oarecare. Chiar daca pentru asta voi taia putin din singuratatea la care tin atat de mult.


* pasaj din "Intoarcerea Omului-Zar - Luke Rhinehart"