30.1.11

Gusturi

      Fiecare dintre noi isi stabileste prioritatile in functie de felul de a fi, de realitatile la care rezoneaza sau in functie de cum vede esentialul.
       In viata "lucram cu esente, decantam"*. Si fiecare ramane cu precipitatul pe crede ca si l-a dorit, dar care poate fi...sau nu...


* citatul este din filmul romanesc "Declaratie de dragoste" (1985)

29.1.11

Ce-ti doresc...

Imi doresc ca romanii sa-si iubeasca tara. Nu exagerat. Dar asa cum ar trebui sa-si iubesca cercurile concentrice. Iubita, familia, orasul, Ardealul. Imi doresc ca romanii sa se iubeasca pe ei insisi, sa se inteleaga, in sfarsit. Imi doresc ca poporului roman sa-i creasca, prin regenerare, capul si inima pe care i le-au taiat cei care nu  le aveau. Imi doresc sa trecem cu bine prin criza. Imi doresc sa uitam complexul saraciei, ca sa ne ajunga ce ne e suficient. Acum, dupa noul an, imi doresc sa apara, de unde a stat ascunsa, o generatie de politicieni pe care sa-i putem admira. Nu pentru siretenie, istetime neslefuita, atitudine sterila de invingator si nu pentru disponibilitatea lor de-a face compromisuri ci pentru inteligenta lor, pentru educatia lor, pentru lupta lor de a-si vedea invingatoare scopurile nobile si nu numele atat de comune, pentru pregatirea lor de-a primi, drepti, lovituri. Imi doresc strazi pecare pot umbla copiii fara a fi muscati de caini, oameni fara a fi injurati si femeile fara a fi umilite. Imi doresc sa ne spalam lutul asta trist de pe chipuri. Imi doresc sa invatam sa cantam. Imi doresc ca poporul asta sa aiba odata si-odata vieti sexuale normale, ca sa scapam de defularile triste de la paginile si orele cinci. Imi doresc autostrazi. Imi doresc, in sfarsit, o politie. Imi doresc sa terminam o data curatenia, casa poftim linistiti, ca pe-un musafir, bucuria. Imi doresc sa am puterea sa ma resemnez. Imi doresc sa ne trezim o data, ca s-avem si noi un somn mai linistit.


Mihai Dobrovolschi, "Ce-ti doresc eu tie dulce Romanie" - B24fun ian-feb 2011

28.1.11

Anormalitatea = un karaoke personal

      Ma doare organic sa constat ca in vecinatatea ariei mele vizuale cineva face exact ce fac eu, exact cum fac eu, vorbeste exact ca mine, merge exact ca mine, se uita exact ca mine, se isterizeaza exact ca mine si ce mai vreti voi exact ca mine.
      Nu am crezut niciodata in turme. Numai alunecatul in afara tiparelor denota imaginatie, uniformizarea reprezentand doar o alternativa dintre cele mai facile.
       Mi-am facut un reflex si un obicei din a lua de bun ce am invatat la lectiile de biologie din scoala cand citeam cu pupilele dilatate ca fiecare dintre noi este unic. Si pentru ca am in continuare aceasta impresie si mai ales orgoliul originalitatii per se - nu neaparat din considerente ce tin de structura ADN - ma vad nevoita sa imi continui sirul zilelor de tip "rasarit-apus" traind automat - dar niciodata in slujba! - acestui principiu. Care de fapt nu face decat sa va adreseze voua, tuturor celorlalti in afara mea, cuvintele : "sunteti unici!". Si deci si eu.       
      Am o viata, o serie de alegeri facute deja,  un repertoriu, un karaoke in care pot falsa sau pot scoate sunete dumnezeiesti. Sunt un one man show al propriului destin, pentru ca oricum fiecare viata are un singur rol principal. Restul ... figuranti, decor, fara de care insa viata noastra nu ar avea margini si ar fi de dimensiuni imediate incerte.
      Toti gandim la fel, chiar si cei care sustin ca nu pot trai singuri.

       De ce totusi am amintit de "karaoke"? Pai pentru ca suntem toti amatori ai vietii , daca nu pentru altceva macar pentru faptul ca ne dam cel mai bine seama de ce am avut dupa ce il vom fi pierdut. Si intotdeauna "cei mai amatori" sunt cei care rup randurile, care pun la indoiala, care nu pot respira in imbulzeala, care reconsidera, care analizeaza pentru a trage noi concluzii, care viseaza si imagineaza orice scapa ochiului grabit si neatent al secolului XXI ... si care risca sa falseze melodia fiintei lor doar pentru ca nu concep sa accepte drept adevar orice cantec servit hipnotic de turma al carei membru mimetic nu se vede si din care vrea sa se desprinda ...

26.1.11

Care suntem


"Piata este dominata de stimularea instinctelor gregare din indivizi. Piata este formata din indivizi, peste majoritate, care nu sunt suficient instruiti. Asta este realitatea. A, ca ne place noua sa mangaiem poporul pe crestet, sa-i spunem cat e el de inteligent si cum se prinde el imediat, cum intelege el tot, cum nu poate fi el mintit... astea sunt trucuri, nu realitati."

"Cata vreme luam paleta optiunii (pe telecomanda exista 20 de feluri de televiziuni pe care le poti urmari in prime-time), nu e vina nimanui daca propria optiune nu te duce la Discovery si te duce la Dan Negru. Avem niste nostalgii colective si chiar etatiste de a ne indruma cineva. Nu, la noi, in sufragerie, suntem singuri, cu telecomanda si cu propria noastra selectie."

"Este foarte greu sa gasesti competenta cu adevarat pe internet. Si in curand va deveni si mai greu, pentru ca va fi valorizata, competenta e scumpa. Si vei plati pentru orice informatie cu adevarat utila. "Ce e gratis nu exista, ce e ieftin nu rezista". Astea sunt lectii fundamentale de viata. Ce este liber pe internet nu iti aduce nici o valoare pe termen lung".​


Impact

24.1.11

dl. N.Djuvara



"Nu se poate schimba ceva la noi inainte de doua generatii (...) Numai stranepotii lui Adrian Nastase vor fi oameni bine (...) carevasazica in 2070 ...  ".

"Unul din lucrurile care m-a frapat si continua sa ma frapeze: schimbarea caracterului romanului dupa 45 de ani de comunism (...). Sa stiti ca s-a schimbat profilul etnic al romanului. Eu, care am lipsit 45 de ani din tara, am gasit uitandu-ma la oamenii de pe strada, nu numai la Bucuresti ci si in satul Etna din Baraganul Brailei, am gasit alti oameni. Nu numai fiindca erau imbracati altfel, ca taranul pe care l-am parasit era imbracat in alb, frumos...se murdarea dar duminica se spala si era alb. Omul era slab, uscat si rezistent, ca l-am avut la razboi foarte bun ostas. Am regasit unul care este gras, negricios la fata pentru ca bea in fiecare zi, pe cand inainte se bea numai duminica si care este negru in cerul gurii - e rau. Ceea ce nu era romanul in general.

"Problema numarul unu a romanului este cinstea. Pentru ca din motive istorice romanul a ajuns sa nu mai considere cinstea, exactitatea (...) in mare, onestitatea, ca fiind unul din lucrurile care exista in tabulele lui Moise".

"Inteligenta medie este cretinul normal". [...] Dar cand mai vine si comunismul cum a fost cazul aicea [in Romania] sa stiti ca, cretinii astia normali devin niste cretini profunzi care sunt irecuperabili ... de aceea va vorbesc de doua generatii. Astia [contemporani] sunt irecuperabili."

"...sa sa intoarca lumea in tara. Cei care fug cu o bursa si nu se intorc fac un lucru rau pentru tara, sunt dezertori."

Aici se poate urmari emisiunea completa.

20.1.11

Misteriosul firesc

      Inca nu ma dumiresc privitor la cum corpul omenesc stie sa se deplaseze plasand un picior in fata celuilalt - ca sa nu mai amintesc de vietatile cu patru sau zeci de picioare. Si cum isi tine echilibrul - dincolo de explicatia cu nucleul rosu. Sau cum mainile stiu sa se coordoneze perfect respectiv sa insoteasca un "au!" verbal exact la locul care doare. Sau cum toate simturile persifleaza un inamic atunci cand vaz, miros, simt tactil sau gust ataca sau se apara impreuna de orice agresiune. Mda...cand imi aduc aminte de faptul ca nu inteleg lucrurile astea (asa cum nu pot percepe modalitatea prin care functioneaza bluetooth-ul asta dat naibii al zilelor noastre) imi rezerv foarte mult timp sa staaaaau..si sa observ minunea in jurul meu. Cum s-ar spune ... pierd vremea? Dar stiti de ce consider ca imi pierd vremea util? Pentru ca, placut surprinsa de ce vad, invat si descopar minunandu-ma.
      Zambesc pentru ca am onoarea sa observ niste lucruri deosebite, chiar daca nu le inteleg.
     Si in acelasi timp stau incrancenata pentru ca ma chinui sa pricep ceva. Orice.
     Apoi imi destind incruntarile pentru ca imi dau seama ca nu vreau sa stiu totul si nepatrunsul vreau sa ramana acolo ca ceva observabil si la indemana oricand. La indemana oricand pentru cei care intelegand prea multe la cei din jur au nevoie sa se incarce cu intrebari fara raspuns. In caz contrar totul ar deveni masurabil in timp si spatiu si pe mine una m-ar enerva cumplit sa imi cunosc limitele in coordonatele cele mai exacte. Mi-e suficient sa stiu ca le am si ca ori de cate ori am vaga impresie ca le prind din urma, sa le mai alung cu un pas. Daca pot. Daca nu, traiesc in continuare in cotidian dar uneori paralel cu el pentru ca de la distanta unele lucruri se vad altfel. Ca o padure cu copaci. Pe care o poti cuprinde, daca ai noroc, integral cu privirea.



Viata

     Este doar a curajosilor ramanand ca ceilalti sa se infrupte din resturile pe care cei cu elan aleg sa nu le traisca sau sa le "scape din gura" a preaplin?
    Cei fricosi nu au loc, sa inteleg? Cei vesnic dubitativi, la fel, s-au lins pe bot? Cei analitici, inceti in luarea deciziilor fiind, merita ce-i mai putin bun? Cei boemi si visatori? Cei nascuti pentru lene? Cei care nu pot fi altfel decat pesimisti si prapastiosi? Cei, cei, cei...
    Toti ne indeamna sa nu ne fie teama, sa imbratisam viata, sa ne bucuram de ea ... cum poti face acest lucru ca raspuns la un sfat ?!! Fara a avea frica in noi am face cele mai tampite lucruri si sunt convinsa ca ar fi infinit mai mari decat cele ne-facute tocmai din cauza existentei ei si a (poate) non-existentei noastre conform normelor mediocrilor sfatosi ai secolului in care singurul lucru la moda, pe langa gadget-uri ultimul racnet, este sa iti spui parerea ca doar avem dreptul la opinie, mon cher! Nu, a nu avea frica este ca si cum nu am simti durerea si daca ne-am nimeri cu fundul in foc la un moment dat, am sta acolo pana ne-am arde complet "calea cea de pe urma". Si nu numai atat ... ma gandesc acum, vai, ce irosite si fara de efect ar deveni palmele tip "ma enervezi!" :)
    Nu cumva viata este a celor care o traiesc exact asa cum simt (indiferent ce ar insemna asta) si exact asa cum vor? Si nu cumva cei care simt frica si vor sa o depaseasca o vor face pana la urma SINGURI?
    Intreb.
    Pentru ca daca eu aleg (din mine insami) sa vad viata intr-o frunza de mesteacan atunci iau o frunza de mesteacan si ma holbez la nervurile ei zile in sir, cu pauzele aferente concluziilor care se impun pe parcurs :). Este cineva in masura sa judece optiunea mea de a nu fi pro-activ in termenii emancipati ai bezmeticiei de secol?
    Nu. Afirm. Si am toate argumentele pentru care nu este nici rentabil si cu atat mai putin folositor cuiva sa te superi pe cei care nu-ti inteleg decizia si nu se opresc din a te chestiona pe tema asta. Doar pentru ca sinea lor le dicteaza ca ar fi altceva de facut cu viata.
    In general si in linii mari.

    Ramane interesant faptul ca spre exemplu cainii atunci cand le este frica, latra daca nu chiar musca. Oamenii se blocheaza si isi activeaza mecanismele defensive. Sunt insa si cazuri in care cele doua rase se intrepatrund perfect. Ca si cum oamenii ar accepta sfaturile cainilor, nu? :)

14.1.11

Totul sau nimic

      Diferenta intre TOT ce poate o specie si UN SINGUR lucru marunt, dar important, pe care aceeasi specie nu il va putea face niciodata din lipsa de inzestrare genetica. Despre acest lucru este vorba.
      "Totul" devine, cel putin la nivel de "stiati ca...?" irelevant in raport cu acel "1" pe care nu il poate face.
      Ca si cum noi, oamenii, putem face 99 lucruri pentru cineva, daca se intampla sa nu reusim sa il ducem la indeplinire pe al 100-lea, suntem judecati sau ni se reproseaza. Asa cum exista in lumea asta persoane care pot face un singur lucru impecabil...insa de orice tentativa de a face si altceva se alege praful. Un fel de "diviziunea cognitiv-senzoriala" cu care  ne-a inzestrat natura, pe noi drept oameni intre oameni, si pe noi, ca specie intre specii.
      Gasiti aici o suma de elemente de tipul "al 100-lea" la care ma refer. Si care pentru ca nu exista acolo, ce inseamna oare: o limitare sau o certitudine (prin celelalte 100-1 elemente care exista acolo!) ca nu are ce cauta in peisaj?
     La nivelul lui "stiati ca...?", da, unele lucruri sunt impresionante si este incredibila adaptarea genetica a diverselor specii.
       Concluzie: diferenta de fond intre plante, animale si oameni consta in aceea ca ultimii sunt dominati de simtul raspunderii, de MASURA (pe care deseori o intrec), si deci au liber arbitru. Avand liber arbitru sunt supusi in permanenta greselii. Animalele sau plantele nu gresesc pentru ca nu au a alege intre nimic. Totul este planificat genetic, stiu ce au facut dinainte de a face, este in ele.  Nu au cum sa intreaca masura pentru ca nu o au.
      Acum, celor care se autoinvinovatesc mereu din vari motive si mai mult decat atat, din perfectionism nu absolva pe nimeni de nimic, le spun zambind: vreti sa nu mai gresiti si sa va merite perfectionismul de zi cu zi, sa nu se iroseasca cu vaietele voastre deznadajduite si penibile, atunci alegeti, fie deveniti plante (ex.legume),  fie animale (ex. caini). Altfel nu se poate!


10.1.11

Mic dejun intr-o noua zi de luni

      Combinatie vegetariana sau animal in sine, cu multe sensuri proprii si/sau figurate, spirit gregar, aspect si atitudine domoale relativ la viata, mici executante cu priviri blajine si cu pretentii de neam ... debordantul spirit si veleitatile mioritice cu care (?!) ne mandrim (sau din contra) pe cartile noastre de vizita, imediat sub "postul ocupat"* nu ne vor fi luate de nimeni pentru ca atunci cand ne merge bine, suntem mioritici, cand o dam in bara, deh, ca la noi pe plaiurile mioritice la nimeni ... argument convenabil cu dublu sens :) Si da, ne mancam intre noi - pe alocuri asezonati cu fresh-uri de fructe exotice, altfel ne-am sta unii altora in gat sau ne-am intra in dinti doar se stie, suntem atosi - pentru ca atat conopida cat si maslinele, stim, da, stim, au o importanta valoare nutritiva si determina un elegant behait de fond.
      Pofta buna si numai bine "ciobanului-conducator" de turma!


*cumva sub forma lui "ma numesc X...escu si ocup un post de executant din care imi voi manifesta cu dedicatie romanismul al carui exponent de vaza ma aflu in fata domniilor voastre"

5.1.11

Doua liste. Cate abordari?

       Nici nu pun la indoiala si nici nu consider ca universal valabile cele doua liste la care fac referire mai jos. Pe acelasi principiu conform caruia nici medicii nu ajung mereu la acelasi diagnostic intr-un caz medical particular. Asa ca da, totul se poate nuanta si parerile noastre alaturi de impactul parerilor noastre asupra celorlalti vor fi mereu impartite. De gustibus...
Dar totusi...doua liste:
      Concluziile lor? In cazul in care aveti prieteni care se confrunta cu depresia - despre care s-au obtinut finalmente niste rezultate, zic eu, importante cel putin din punct de vedere stiintific (aici detalii) - si ma refer aici la depresia in adevaratul sens al cuvantului, nu la cea superficiala de tip "nu mai au arahide in ciociolata la alimentara, ce ma fac?" abordarea-cheie sugerata este sa empatizati cu persoana de langa voi si sa va exprimati disponibilitatea de a fi alaturi,  nicidecum sa incercati sa o incurajati in a-si gasi singura fortele. A o blama pentru orice este evident exclus.

       Desi consider ca in mare aceasta abordare este gresita*, nu pot sa nu remarc frumusetea unor cuvinte dintr-una din liste.
       Multi dintre noi suntem niste nevrozati, incercam sa pastram pasul cu totul si toti din jurul nostru, nu ne simtitm destul de competitivi, vrem mai mult, ne suprasolicitam, luam excitanti neuronali si siropuri naturale, mergem la saloane de infumusetare si ne cumparam hainele ultimul-racnet pentru ca in caz contrar nu vom avea potentialul de "a fi in carti", vrem si facem cam multe pentru niste bani care oricum ne trec apoi prin maini in scopuri futile si necuantificabile, uitam sa spunem "imi pare rau" iar "nu stiu" sau "am gresit" consideram a fi cele mai mari slabiciuni exprimate verbal.... si cate si mai cate nu facem de dragul actualizarii noastre cu progresul tehnic in detrimentul universului spiritual al carui regres nu mai are importanta, sau daca o mai are este trecuta prea usor cu vederea din lipsa de timp pentru a face orice altceva ne cere secolul ultra-vitezei. Niste cuvinte care ar face bine oricaruia dintre noi, cei care stim foarte bine cum si cu ce gresim (iar a ne considera umani, deci pasibili de greseli nu mai este de mult o scuza plauzibila) dar recunoastem ca nu putem altfel, a acelora care stim ca avem un ton dur dar nu mai stim cum se rosteste alternativa, a acelora care au suflet bun dar foarte timid in exprimare, a acelora care au gena de a fi ai dracului doar pentru ca pot dar nu ar face rau nici unei muste, ai acelora care au placerea de a tachina cu lucruri marunte si dureroase in intentia de a zgandari auditoriul si de a-l face constient ca "s-a prins" dar  care altfel nu ar face niciodata rau cuiva  ... noua, astora de i-am enumerat mai sus, ne-ar face bine sa le auzim din cand in cand ... pentru ca in adancul sufletului nostru stim ca ne meritam prietenii care ar gandi astfel :I’m sorry you’re in so much pain. I am not going to leave you. I am going to take care of myself so you don’t need to worry that your pain might hurt me.”

*in functie de tonul cu care sunt exprimate, cred ca multe din ideile si abordarile "interzise" din prima lista pot foarte bine sa aiba un efect pozitiv asupra persoanei depresive. Dar doar cred.


4.1.11

(I)material

      Cat de mult conteaza momentul, starea, emotia unei clipe, pornirea unei secunde!...functie de starea care ne locuieste la un moment dat acelasi lucru ne poate aparea fie tangibil fie imposibil. Acelasi lucru! Emotiile si echilibrul dezechilibra(n)t al interiorului de sine sunt cele care determina ce poate sa devina real in imediatul vecin. Nu este ciudat ca inexistentul si intangibilul sa hotarasca TOTUL relativ la ce pãţeşte tangibilul? Ca non-materia sa ia deciziile vizavi de destinul materiei?
      Temerarii au de regula DOAR privilegiul de a traversa mai multe stari care fac lucrurile sa para posibile. Atat! Doar privilegiul de a fi cautati si curtati de astfel de clipe - pentru ca par prietenosi, par a avea potential de reusita, zambesc mai mult. Atata tot si nimic mai mult!
       Tind din ce in ce mai mult sa cred ca liniile si curburile fetei, atunci cand zambim, dezobtureaza caile de acces ale energiei si creeaza o orientare epidermica inspre coltul nostru de "esenta tare", inspre ungherul nostru cel mai personal si cu potentialul maxim nedescatusat inca. La capatul opus, stai incruntat, deci pui lacatul pe orice portita de acces.
      Priviti in oglinda, zambetul prelungeste, curbeaza intreaga linie a fetei inspre sus, o face cumva sa aspire, sa inspire, sa nadajduiasca. Tristetea o orienteaza inspre pamant, inspre jos, expira inspre ea insasi, si recircula aerul deja trecut prin corp. Indeamna la analiza si introspectie in detrimentul plenaritatii trairii.
      Este doar o simpla chestiune de polarizare :)



Intreb

      Care este limita pana la care acceptam sa ne critice prietenii? Nu ar trebui ca ei sa si-o stabileasca singuri pe a lor si sa o anticipeze pe a noastra astfel incat un acord prealabil, implicit si tacit sa fie suficient si firesc? Oarecum si in linii mari cel putin, macar pana la punctul in care incepe sa apara o relationare de tip "win-lose" intre participantii la amicitie.
      Cand o prietenie are cele mai mari sanse de reusita si longevitate: cand acordurile intre parteneri se fac tacit si echilibristica emotiilor se calibreaza singura sau cand este nevoie de discutarea fiecarui lucru in parte pentru ajungerea la un acord final? Este cumva nevoia discutiei - pe fondul neintelegerii implicite - un semn ca prietenia este oarecum chinuita? Ca poate ceva este fortat acolo?
      Si nu cumva posibilitatea ca oricare dintre prieteni sa-si continue unul altuia frazele in locul unui omniprezent "nu inteleg ce vrei sa spui" este in sine un semn ca da, isi merita reciproc devotamentul amical al celuilalt?

Si ne miram?

...ca suntem aratati cu degetul de Schengen-isti ca fiind corupti sau ca dincolo de noi sunt adevaratele granite securizate ale bunei cuviinte?

      Fereasca Dumnezeu sa ai dreptate in Romania doar din punctul tau de vedere! De ce? Pai de-asta. Cum sa nu devenim un neam excesiv de religios, in care bisericile sunt pretutindeni si au ajuns sa ne guverneze prin rugamintile adresate divinitatii, mall-urile devin cultura urbana predilecta, stiinta ajunge sa primeasca in sictir o frantura peste zero din PIB si profesorii se revolta impotriva dispretului cu care sunt tratati de guverananti purtand masti hilare in fata guvernului? Educatie, norme, etica, moralitate si spirit civic? Parol!

      Ne lipseste ceva, ceva ce ar fi trebuit impus la nivel national de ce nu? de chiar statul roman*: definitivatul in a fi un cetatean normal! Suntem scutiti (printr-o optica manipulatoare "de la centru" care ia intocmai chipul propriei vointe) de elementarul simt de raspundere fata de noi insine daramite fata de ceilalti - si aceasta fie pentru ca cei care reprezinta autoritatile statului au chiulit in bloc de la cursurile in care se preda etica si lacunele lor sunt exponenti de marca ai pleiadei de examene nepromovate si devenite in timp cangrene, fie pentru ca morala in sine este considerata uncool si nerentabila in secolul XXI. Da, cautam victorii facile si imediate, cautam satisfacerea nevoilor de baza fara a ne concentra catusi de putin asupra cauzelor principiale care deriva din faptul ca suntem oameni si nu animale. Si in aceeasi oala suntem noi, alegatorii. Pentru ca oricate "erori de numarare" s-au facut la alegeri, ei nu s-au ales singuri!

* desi sunt adepta statului minimalist, cand nu ai cu cine discuta, legile si normele pe bune de aplicare cu amendamente clare vizavi de penalitatile si amenzile in caz de vicii de procedura sunt singurele parghii cu care se poate actiona si struni un popor, cu atat  mai mult o populatie ca cea romana.

3.1.11

What's in a name

Just a beautiful name ... of a girl

Little Miss Lyric ...

Yes, apparently somebody thought of naming an assumingly pretty girl with what has become, through personification, an incredibly beautiful word.

1.1.11

intr-un an nou, ca si pana acum..

Fa altora ce-ti faci si tie!
Nu fa altora ce nu-ti place sa ti se faca tie!
Si sa ne dorim mereu sa aflam ce ne dorim cu adevarat!
Cat avem timp ... pentru ca fara timp nu poti avea nimic. Poate fi timpul in sine o dorinta? Sau cand devine dorinta este un semn ca va fi sosit deja secunda in care e prea tarziu si cand fostul prezent este trecut?

Nu la multi ani pentru ca pot fi degeaba, ci la multe momente!