27.12.10

Ce vrea "autorul" sa zica?

      Cum vine asta "Craciunul este perioada in care trebuie sa fim mai buni, sa ne iertam reciproc..." etc etc... In restul anului ce are? Ne pica rangul daca incercam sa extrapolam la o viata de om zicala pe care o rostim langa brad ccam multa candoare ca si cum "eh, lasa, o zi nu murim, dupa aia revenim la ale noastre"?
      Nu inteleg ... pentru ca nu vreau sa inteleg un asemenea cliseu inept.
      De doua ori pe an trebuie sa fim mai buni (de Craciun  si Paste), de Dragobete trebuie sa iubim si sa ne manifestam sentimentele la unison, de ziua noastra putem face ce dorim ca deh, e ziua noastra ... si in rest ... ce facem cu restul de 358 de zile din an? Ah, da, ramane sa fim noi insine... strasnica treaba, ce sa zic? Pana la urma cand nu suntem cine suntem?
       Ce bine ar fi sa reusim sa nu mai fim atat de ipocrito-greţoso-vomitivi!
       Asa ca nuuuu domnilor, nu asa se face. Nu poti sa iti permiti constient sa lipesti prost banda adeziva a propriei vieti doar pentru ca vezi sau ti se pare ca mai exista suficient pe mosor.       


23.12.10

Plagiatori ai propriilor trairi, emotionati excesiv, confortabili in spatele scutului incognito-ului ori mandri de lansarea unui mesaj mistic de tip "cine o fi?"?

      Ati observat cata putere ne apropriem sub umbrela anonimatului? Cand nu stie nimeni cine suntem ... cat curaj de a spune ce nu am spune ca purtatori ai numelui nostru, a fiizionomiei noastre, a ochilor nostri, avem! Cata indrazneala sa dam frau liber cuvintelor altfel doar gandite si poate inabusite in gatlej pentru ca "nu vreau sa stie cine sunt."
      La baza acestui comportament sta acelasi principiu care controleaza masele de oameni. Cand nu poti fi identificat, nu poti fi tras la raspundere pentru nimic, astfel ca orice temere dispare. 
      Este ca si cum prin "anonimat" facem apel la toate personalitatile care salasluiesc in noi ... sa se ajute reciproc, sa se consfatuiasca pentru a da nastere unui singur glas ... care iese la iveala sub titlul autodeclarat de "zero barat" sau mai diplomat "avorton".
       Si pana la urma, este acest lucru altceva decat un alt tip de negare a noua insine (in afara de transmiterea mesajului "cineva te apreciaza"/"cineva te critica") ? 
       Care este componenta principala in lantul expeditor-mesaj-destinatar? Unul din cele trei elemente? Numele lor? Identificarea legaturii stabilite prin mesaj intre expeditor si destinatar? Sau esenta mesajului in sine? Nu! Nu exista componenta principala. Pentru ca nu poate exista nici unul dintre elemente fara oricare din celelalte doua*. Si intocmai interdependenta elementelor, a acelor anumitor elemente implicate de acest tip de comunicare, identificabile ca atare in spatiu si timp, fac imperios necesara scoaterea lor din orice tip de anonimat.
       Insa ce te faci cand, daca scoti din anonimat un anonim, acesta devine autist si iese din sfera oricarui tip de comunicare? Risti, totusi? Sau incerci sa explici anonimului ca fara identificare mesajul nu este practic adjudecat si isi refuza destinatarul?
      Nu este pacat sa se lase loc de interpretari si sa ramana un risc permanent ca un alt anonim sa poata oricand sa isi adjudece poate propriul tau gand, tot anonim, dar singurul real?  Si cine s-o stie  mai bine, cine sa poate autentifica autenticul mai clar si mai sigur daca nu tu, cel ce te poti oricand defini conform cu tine insuti?
     A intreprinde orice tip de actiune fara adjudecarea ei ulterioara presupune un plagiat al celui fara chip asupra celui cu o privire de om.

      Si poate ca nu, daca numai incognito mi-as putea descatusa energii altfel estompate pana la anulare, poate ca nu as renunta niciodata la un astfel de privilegiu. Doar ca incerc sa aman pe cat posibil uzitarea lui ... este un bun ce oricand poate fi la indemana, asa ca incerc sa imi spun mereu "de ce chiar acum?" Consider ca nu este bine sa iti irosesti sansele :)


       Categoric nu, daca destinatarul iti merita mesajul, nu iti declini sau inhibi personalitatea pentru ca acest lucru nu ar insemna decat ca denigrezi persoana careia i te adresezi, ca ii transmiti implicit un "uite ce vreau sa-ti spun, dar nu meriti sa stii cine sunt!". Ce rost mai are mesajul daca destinatarul cade cateva trepte numai prin faptul ca tu profiti de un monopol ocazional si intamplator si care in definitiv, in functie de cum este utilizat, iti da masura faptelor?
      Ca atunci cand intentionat ridici altora mingea la fileu ... si doar rareori esti surprins sa constati ca nu se va transforma in acel "orice spus ce poate si va fi folosit impotriva ta" ... in acea minge folosita impotriva ta doar pentru ca "mi-ai ridicat-o la fileu, cum sa n-o folosesc?"

*cu exceptia (partiala si aceasta, a) retoricii ca vector comunicational.

Suntem plini de viata si viata e cam maro

      Interesant cum in aceasta situatie omul disperat este cel care "a lovit" de fapt bancile din plen. Oare va fi pasibil de imputarea de daune?

22.12.10

Acum serios!!

      De ce nu se intelege ca nimeni nu ponegreste tiganii pentru ca au o cultura, pentru ca au o muzica fantastica, pentru ca traiesc in satra, pentru ca le place sa faca multi copii, pentru ca ... pentru ca...pentru ca... Ci doar pentru ca cei care "sar" in ochi pe strazi sunt murdari, scuipa (la propriu) pe tine si fura? Atat. Este particica din neamul lor care nu place neamului nostru, care insa la randul lui, are si el particelele lui arhi-cunoscute de "Fereasca 'Mnezeu!". Tiganii sau discriminarea lor reprezinta o falsa problema in Romania, au toate drepturile posibile. Dar sincer acum, dupa o astfel de pledoarie chiar este cazul sa ne asteptam sa apara Regele Cioaba spunand "I have a dream*"? Si un vis pentru ce, ce le lipseste din ce au altii?
     

* sau cum s-o fi zicand asta pe tiganeste?

Horror

Suspectat de a fi român

      Da, ştiu, am mai spus-o de cîteva ori chiar aici, în Dilema, şi m-am enervat cu fiecare ocazie, dar de data aceasta a pus stăpînire pe mine un sentiment profund diferit: am tot mai mult impresia că s-a schimbat ceva în Constituţia României şi, peste noapte, ni s-a pus în dosare, nouă, tuturor (sau, mă rog, nouă „celor mulţi“), ştampila SUSPECT. Suspect de a fi român în propria ţară, adică un hoţ virtual, un puturos şmecher care umblă cu cioara vopsită. Drept care statul a luat hotărîrea de a pretinde oriunde şi tot timpul, de la acest cetăţean vicios, probe irefutabile ale eventualei sale onestităţi: pretinzi că eşti corect, dovedeşte! Este ceea ce mi se întîmplă în ultima vreme săptămînă de săptămînă. (...)
      În ultimele zile am început să vorbesc deci cu avocaţi. S-a schimbat Constituţia, s-a schimbat vreo lege fundamentală şi nu ştiu eu? Nu, nu s-a schimbat. Au dreptul să ceară toate chestiile astea? Unele da, sînt doar abuzive; altele însă nu, sînt chiar ilegale. Pot deci să mă revolt, să-i dau eventual în judecată? Da.

      Articolul complet poate fi citit aici.
      Ma intreb totusi, nu cumva si strainatatea cere aceleasi justificari pentru absolut orice mic lucrusor stated as prior undisputed proved fact? Mie mi-a cam cerut si nu cred ca din cauza* ca ma vedeau venind din Romania...Ah, stati un pic, poate fac o confuzie. Problema nu era ca imi cereau ei totul in original ca doar cu copii nu era suficient (de ce nu?!) ci ca pentru toate traducerile oficiale si legalizarile lui peste prajit aveam de stat la cozi si dat muuulti bani. Da, cred ca asta era de fapt ce ma enerva pe fond.
     
      Mda, horror-ul romanesc ramane horror. Si totul din doua cauze:
  • ori pentru ca ne stim cu musca pe caciula dintr-un motiv sau altul si pentru ca ne stim pe noi insine cum gandim, suspectam pe oricine altcineva ca ar gandi ca noi,
  • ori pentru ca stim ca suntem mai normali decat anormalitatea gasita la tot pasul si ne luam masuri de precautie si de verificare excesiva a oricarui tip de normalitate declarata fatis.

      Normalitatea nu se declara, isi este suficienta siesi asa cum este si normal. Numai anormalii sustin despre ei insisi, chiar cu vehementa, ca sunt normali. Ati intalnit vreodata o persoana foarte priceputa la "vorbe" si care sustine ori de cate ori are ocazia "eu nu mint niciodata"?  Ei bine, salutati-i cu o ocheada cu subinteles pupila dilatata :)

*sau"datorita" functie de tara de care vorbim

20.12.10

Nonsens semnificativ

desi adevarul este ca atunci
Cand vrei sa uiti pe cineva, inseamna ca te gandesti la el - Jean de la Bruyere

si te consolezi cu gandul (al carui adevar il cunosti rational dar inteligenta emotionala nu te lasa sa il simti) ca
Nu merita sa plangi pentru nimeni, iar cei care merita nu te vor face sa plangi - G.G.Marquez

incerci sa transformi ceea ce crezi si speri ca nu se va pierde niciodata, in prietenia aceea adevarata despre care citesti vrute si nevrute, pe care ai apucat poate sa o traiesti si in care stii ca ce este greu nu este sa iti arati defectele tale ci sa il faci pe celalalt sa si le vada pe ale lui ... si te cam chinui sa pastrezi un ton detasat cand iti ascunzi tremurul vocii care vrea sa proclame o despartire - regasire:
Nu merge inaintea mea, s-ar putea sa nu te urmez; nu merge in spatele meu, s-ar putea sa nu te conduc bine; mergi alaturi de mine si fii prietenul meu - Albert Camus

cand de fapt nu iti doresti decat sa auzi
Nu te iubesc pentru ca esti frumoasa, ci esti frumoasa pentru ca te iubesc - autor necunoscut

si stii prea bine ca trebuie sa
Nu rupe firul unei prietenii, caci, chiar daca il legi din nou, nodul ramane - O.Paler

Si cred ca "ecuatia"
Existenta noastra raportata la ratiune, nu se imparte niciodata exact, restul care ramane este minunat. Doar inima intelege, esentialul scapa privirii - Goethe
se rezuma simplu prin
Exista doar o iubire adevarata si o mie de incercari - F de la Rochefoucauld

Ca un "pleaca - intoarce-te!" ... ca un gangurit de copil care ar vrea niste bomboane si pentru asta crede ca este suficient sa incerce sa fie cuminte ... ca cel care spera sa castige la loto pariind constant si cu vointa de a muta munti pe aceeasi combinatie dar care este mereu la distanta de numai o cifra de cea castigatoare... ca un pisoi zbarlit dupa ce cineva i-a facut baie in ligheane de adevar ... si care pentru ca uneori isi pierde capul uita sa-si fereasca urechile sa nu-i intre apa...  

18.12.10

2 in 1

      Urmaresc un serial ( "In Treatment") - deocamdata nu am vazut mult dar am avansat pana intr-un moment in care insusi psihologul ca personaj principal are probleme mari si ajunge sa isi viziteze in mod regulat propriul psihoterapeut.
       Este incredibil cat de stapan pe el este cand isi consiliaza pacientii ... cat de logic, cat de cu picioarele pe pamant, cat de rational ... si cat de enervant, comun si ca toti ceilalti ajunge sa fie cand el insusi e pacient ... total alta persoana ... nesigur, care neaga tot ce i se intampla, care se crede destept cand de fapt nu este decat un alt cliseu pe doua picioare. Este un exponent nou al omului dominat de probleme emotionale.
       Puse fata in fata sedintele intre el si pacientii lui si sedintele intre el si psihoterapeutul lui, nu am vedea decat sfaturile pe care ar putea sa si le dea singur (la fel cum le da fara nici un efort celorlalti) dar pe care nu si le va da probabil niciodata. Nu are ochi pentru el insusi ca pentru propriul lui pacient din acelasi motiv pentru care nu este recomandabil ca un chirurg sa opereze o persoana foarte apropiata lui - risca niste greseli colosale pe fondul impartialitatii. Trecand prin acele trairi care fac din el un "pacient" (pana atunci doar citite sau cel mult vazute din exterior) va face corp comun cu toti care i-au precedat sau care ii vor urma in terapie; si nu va putea gandi altfel decat gandeste oricine in postura celui din interior, logica i se transforma, ratiunea ii va fi anihilata partial sau complet, simturile i se ultrasensibilizeaza si in general terminatiile nervoase devin ultra-excitabile - cazul "clinic" clasic.
       Cat de ciudata este totusi firea umana ... si cat de mult ne uniformizeaza simplul fapt ca ceva (absolut orice) "ni se intampla noua" ... parca in momentul acela in care noi insine devenim subiecti, incepem sa gandim cu "mintea de rezerva", cea care nu mai difera foarte mult de la un om la altul si care sta la baza tuturor statisticilor internationale de tip "cum reactioneaza oamenii daca...?"
       Ce ne diferentiaza ca oameni este gandirea din momentele in care ne apartinem total si in care suntem stapani pe viata noastra ... atunci suntem buni si de sfaturi si de teorii care de care mai savante ... cand insa am ajuns tinta oricarora din lucrurile pana atunci intamplate altora si in legatura cu care am tinut pledoarii nesfarsite despre "ce e bine de facut", nu facem altceva decat sa schimbam locurile cu cei cu care pana atunci doar empatizam.
      Cu alte cuvinte, esti suta la suta cine esti tu ca entitate umana doar atunci cand iti domini fricile si esti intr-un echilibru stabil cu tine insuti si cu cei din jur. In restul timpului faci doar un nesfarsit slalom printre  si pe sarme.


      In alta ordine de idei, ceva in care principial cred - desi exprimarea este foarte abrupta - (cu exceptia cazurilor clinice in care terapia ar vindeca afectiuni reale) (extras din serial):
"- Uneori este mai usor sa vorbesti despre tine, despre orice cu cineva impartial, dezinteresat, obiectiv. Cineva care nu are nci o miza in asta.
 - Adica, ca o prostituata, hm? Cineva care este platit pentru intimitate si discretie? Un om ar trebui sa aiba pe cineva cu care sa vorbeasca, caruia sa ii pese de el. Nu cineva care taxeaza cu ora!"
***
      "Sunt suparat pe mine, pe tine, pe toti psihoterapeutii de la Freud pana la Mitchell pentru ca noi fortam pacientii sa se uite la ei insisi si ne felicitam pentru asta. Pentru ca le spunem "uite, asta se intampla cu tine, acum pleaca, du-te!". Ma intreb de o vreme, si ma gandesc la asta in fiecare zi,  daca profesia noastra ajuta cu adevarat oamenii. Cred ca de foarte multe ori legatura care se creeaza intre oameni este cea care ajuta cu adevarat, nu procesul terapeutic in sine. Poate ca in realitate, relatia este cea care vindeca (...) Cred ca am fi mult mai eficienti daca ne-am baza mai putin pe instrumente, teorii si carti si mai mult pe instinctele noastre (...) Nu cred ca psihologia traditionala mai poate da vreun raspuns la ceva. Avem doua extreme, nu? Psihologia de popularizare, cu terapeutii astia celebri care scriu best-seller-uri, se duc la talk show-uri si fac niste cupluri nefericite sa lacrimeze la televiziune. E un fel de pornografie. Si apoi, pe de alta parte, avem expertii, psihologii ca personaje autoritare. Totul controlat si supervizat, examinat la lumina zilei, examinat pana la distrugere. Total si absolut in divort cu viata reala!   "

17.12.10

Etape












Persoana potrivita presupune autenticul in dozele optime.
Restul lumii constituie doar un preludiu.


15.12.10

Din categoria "Woody Allen said" :)

Am niste copii superbi. Slava domnului ca m-a inselat nevasta-mea...

Pina la noaptea nuntii, nevasta-mea se temea de intuneric. Dupa asta m-a vazut pe mine gol si de atunci se teme si pe lumina...

Nevasta mea este cea mai neispravita bucatareasa. Noi ne spunem rugaciunea intotdeauna dupa cina...

Odata cineva ne-a furat masina. Mi-am intrebat nevasta daca a vazut cumva cum aratau hotii. Mi-a raspuns ca nu, dar a notat numarul masinii...

Intr-o zi, mi-am sunat sotia si i-am declarat: Draga mea, ma gindeam la tine si m-a lovit brusc o pofta nebuna de amor. La care ea a intrebat: Dar cine-i la telefon?

I-am spus dentistului meu ca mi s-au ingalbenit dintii. Sfatul lui a fost sa-i asortez cu o cravata maro...

Azi e o zi absolut nefasta. M-am sculat de dimineata, am luat camasa si i s-au rupt doi nasturi. Am pus mina pe servieta - i s-a rupt minerul. Acum ma tem sa mai merg la WC...

I-am spus psihiatrului meu ca sint trist, intrucit pe mine toata lumea ma detesta. Mi-a raspuns sa nu fiu penibil, deoarece nici nu m-am intilnit inca cu toata lumea...

Cind eram copil parintii mei se mutau adesea dintr-o casa in alta, dar eu i-am gasit de fiecare data...

Eu si sotia mea am trait fericiti 20 de ani. Apoi ne-am intilnit unul pe altul...

M-am dus la psihiatrul meu si i-am povestit: Doctore, in fiecare dimineata cind ma uit in oglinda ma apuca brusc o senzatie cumplita de voma. Ce crezi ca am? Mi-a raspuns: Nu stiu, dar cu vederea - cert - stai impecabil!

14.12.10

Sabotaj

      Cand urmare a unor evenimente ne ies la iveala emotii opuse celor asteptate de toti ceilalti (sau chiar nu apar emotii deloc), primim o privire ... anume. Care ne provoaca intr-un fel sa ne intrebam "eu chiar nu am sentimente? chiar nu pot simti ... lucruri?". Asta daca nu cumva intrebarea nu ni se rosteste direct de catre public, infipta ca un topor in moalele capului nostru... sub forma unui corolar al privirilor de care orice am face nu vom scapa ... Privirile oamenilor drepti si cu putin "noroc" chiar si intrebarile lor, ne vor da tarcoale acuzator.
      Capetele de acuzare: raceala sufleteasca acuta, lipsa emotiilor potrivite, survol deasupra oricarei empatii cu cei din jur...si cea mai importanta stire: imposibilitatea eliberarii conditionate sau pe cautiune. Cu alte cuvinte, daca nu alegem sa plecam in munti, oprobiul public trebuie trait. Asa se vrea, evident pentru binele nostru si intru integrarea in normele si bunele moravuri sociale. 
      Este cel putin ciudata tranzitia de la statutul de inculpat la cel de procuror. Un fel de auto-sabotare prin refulare. Dar se intampla.


Nota: ies din discutie toate situatiile in care persoanele ciudate sunt astfel din teribilism si dorinta de a fi "altfel" ... ma refer aici doar la cei care in mod autentic traiesc lucrurile si se manifesta diferit comparativ cu marea masa de oameni.

Paraleli(sm/piped)

     Ma intreb in ce perioada mai era Romania un stat bogat cu cetateni saraci. Mda...

Din necesitatea unui argument :)

      Turma de bivoli se deplaseaza intotdeauna cu viteza celui mai incet bivol din turma. Cand turma este vanata,de obicei este ucis cel mai slab si mai din urma bivol.Aceasta selectie naturala este benefica turmei ca intreg, pentru ca astfel, prin eliminarea celor mai slabi membri, se imbunatatesc viteza si sanatatea turmei. Cam in acelasi mod, creierul uman poate opera doar atat de repede cat ii permite cea mai slaba celula. Consumul de alcool, dupa cum se stie, omoara celulele creierului, dar in mod normal prima data omoara celulele cele mai slabe. In acest mod, consumul regulat de vin sau palinca distruge cele mai slabe celule cerebrale, facand creierul o masina mult mai rapida si mai eficienta. Acesta este si motivul pentru care intotdeauna te simti mai destept dupa cateva pahare! ... sau litri :-j
Sau nu..

13.12.10

Efect de imitare

      Este terifiant si in acelasi timp incredibil cum tot ce se intampla in jurul nostru, cum tot ce auzim la altii, cum tot ce vedem in filme ne influenteaza perceptia despre oameni, idealuri, lucruri, fir-ar sa fie, despre viata in general...
      Ganditi-va putin mai mult de doua secunde la asta inainte de a spune "habar n-ai despre ce vorbesti, pe mine nu ma influenteaza nimeni! ".
      Si ganditi-va la acest lucru din perspectiva omului care ati fi putut fi daca emotiile si sperantele nascute in voi, in care ati crezut la un moment dat cu intreaga voastra fiinta, in care ati vrea sa credeti in continuare si care v-au locuit mereu nu ar fi fost treptat si sigur, precum picatura chinezeasca, anulate de realitatea ALTORA!! Sa fim doar niste oi care cu priviri goale si la fel merg mecanic in aceeasi directie cu restul turmei? Sa fim doar niste exponenti fara coloana vertebrala a transferului empatic psihoterapeutic*? Sa fim intr-atat de manevrabili si inutili noua insine,  incat sa ne avortam constient sansele la propriile vise doar pentru ca altii au esuat in ale lor?
      Din aceleasi greseli repetate pana la rutina, sictir si repulsie nu se invata nimic nou.  Ca in bancul cu politistul care vede la 5 metri in fata lui o coaja de banana si se gandeste: "Of, iar o sa cad!"
      Ce pacat sa elimini din start atatea combinatii de noi posibile erori sau variante potrivite de tipul constructiei :
       daca ... atunci ...
devenite eliptice prin pastrarea efectului datorat unei cauze universale fara legatura cu personalitatea noastra. A ramas doar concluzia trista si necauzala a lui
... atunci ...
care (poate) din comoditate lasam sa para a fi insasi concluzia noastra. Si ne ajunge sa stim ce avem de facut fara insa a ne gandi de cele mai multe ori de ce alegem (vorba vine, de fapt ii lasam pe altii sa aleaga pentru noi prin personificarea efectului exemplului lor asupra noastra) sa facem ce facem.



* cu trimitere la transferul erotic in sedintele de psihoterapie - detalii aici - sectiunea 4.

12.12.10

Doua stari

      A fi sau a te simti singur. Este un sentiment, o traire, o stare. Atribute posibile pentru/ legate de aceasta stare:
- sentiment apasator
- senzatie onoranta
- presupune pentru posesor si denota fata de ceilalti mandrie, orgoliu
- stare magulitoare
- sentiment inrobitor
- incertitudine fata de orice si oricine
- panica in fata celorlalti care se simt singuri, dar mai ales in fata celor care se vede ca sunt in siguranta!
Si de bine (daca esti un egoist arogant stapan pe tine) si de rau.

      A fi sau a te simti in siguranta. Este un sentiment, o traire, o stare. Atribute posibile pentru/ legate de aceasta stare:
- stare confortabila
- ofera certitudine
- iti da incredere
Numai de bine.

      Sigur
      Singur.
      La diferenta de o litera zace o alta personalitate.
      La diferenta de un (alt) om (in afara de tine si care te-ar completa) zace o alta personalitate.
    La diferenta de cine poti fi fata de cine ti-a devenit convenabil sau cine accepti sa fii zace o alta personalitate.

      Suntem toti niste anter-ego-uri continue. Ba mai mult de atat, suntem personalitati multiple deviat(n)te din acelasi trunchi. Te cheama Oricum. Pentru starile de confuzie, ai dat nastere unei Oricum_1 potrivite, pentru starile de siguranta si optimism exista o Oricum_2, pentru negativism si viziune nihilista asupra zilei de maine ai lasat sa se formeze Oricum_3. Cand simti ca lumea este a ta te domina Oricum_4 iar cand esti ranita exista Oricum_5. Fiecare split-uire are rolul ei. Niciodata Oricum_2 nu va plange asa cum niciodata Oricum_5 nu va rade in hohote. Pentru orice emotie comutam cu zona din noi insine care ne apara, ne conserva, ne relationeaza cu ceilalti sau din contra, intrerupe orice comunicare. 
      Ce faci insa cand te-ai obisnuit atat de bine cu starea de acum care se lasase asteptata demult, incat uiti sa faci transferul  ... cand in timp ce tu inca te legi la sireturi viata ti-a ordonat sa alergi si starea opusa celei pe care o simti acum pune stapanire pe tine inopinat? Si nu mai ai timp sa te aperi, sa te conservi sau sa relationezi corect? Cand esti expusa si operata pe cord deschis? Ce faci cand pe nepusa masa s-a insinuat consoana care face diferenta intre tine si tine? Ce faci cu "n"-ul aflat la diferenta de o personalitate? Ce faci cand nu mai stii la a cata Oricum esti, la a cata Oricum trebuie sa ajungi pentru a ramane simplu si fara abrevieri sau numerotari: Oricum.
      


10.12.10

S.A. cu chip de aliaj pur

     Inelul meu de argint are in jur de 8 grame si daca ar fi sa il gasesc de vanzare la metrou ar costa aproximativ 45-50 RON (facand comparatie cu argintariile pretioase gasite pe nou-deschisa taraba de la metroul din Piata Victoriei). Si stim ca la metrou lucrurile nu sunt foarte ieftine.
     Daca mi-as cauta insa inelul meu la magazinul Unirea ( care practica adaos-uri comerciale de peste 150-200%) pretul ar varia in jurul sumei de 60-70 RON.
     Acum, 31.103 grame* ar insemna ceva mai putin de 4 inele (mai exact 3.88) adica undeva intre 174 si 270 si ceva RON daca ma refer la aceleasi spatii comerciale de mai sus. BNR mi-ar vinde cele 3.88 inele cu 250 RON si mi-ar asigura o incasare ulterioara de 10 RON, adica mi l-ar vinde net cu 240 RON la valoarea leului de azi. Mai sa fie! Promotii n-or avea totusi? Sau un targ de chestii vintage? Desi ... pentru ca mi-a placut "Ion", as achita pret productie + cheltuieli administrative + cheltuieli marketing + adaos la greu. Sincer. Dar numai daca mi-ar da alaturi de moneda si editiile princeps din toata bibliografia Liviu Rebreanu.

* aici detalii

In canotaj

     Stapaneste dublul si o sa fie mai usor pentru simplu. Niciodata invers! Daca incepi cu simplul, n-o sa vrei niciodata sa ai dublul.
     Este un principiu pentru canotori.
     Care interfereaza antinomic si in mod ciudat cu "regulile" vaslasilor fara vasle. A alora de traiesc zi dupa zi adica :).

9.12.10

Desavarsire

     Perfectiunea* sub orice forma, manifestare sau stare de agregare, atunci cand isi are punctul de pornire in incercari repetate, mici chinuri sau elaborari nu doar a ratat startul dar comporta un risc major de a nu ajunge in veci la finisaj. Cu toate acestea, nu este imposibil de ajuns la ea, numai ca odata ajuns acolo, e posibil sa nu o mai recunosti, sa nu mai stii de la ce ai plecat, cat ai parcurs, cine esti sau ai devenit intre timp si unde vroiai acum o viata de om sa ajungi.
     Desavarsirea se instaleaza firesc si nu vad sa existe vreo exceptie care sa intareasca aceasta regula. Dar poate vede altcineva...

*potentiala si subiectiva

Este sustenabila increderea in cineva sau este mai viabila formula "doar eu cu mine?"

     Mi-am dat seama ca nu am avut niciodata incredere in oameni in mod aprioric. Asa cum sunt momente in care nu imi recunosc naivitatea sau pornirea de copil in a considera ca nimeni nu are de ce sa nu fie asa cum ma astept eu sa fie.
     Daca s-a intamplat sa capat incredere la modul real in cineva nu a fost decat o surpriza foarte placuta si aparuta in timp. Am si acum incredere partiala in anumiti oameni insa nu ma astept dinainte ca lucrurile pe care li le spun sau "interpelarea" lor pentru maruntisuri sa ramana nespuse mai departe respectiv sa nu mi se tranteasca in mutra cand imi este lumea mai draga.
     Desi eu nu prea am incredere nici nu stau degeaba: sper ca mai multi dintre cei din jurul meu sa capete statutul de confidenti :)
    Am incercat sa aflu daca prietenii sau cunostintele mele sunt mai deschisi decat mine si indraznesc sa aiba mai multa incredere in cei carora au ales sa le zica "buna ziua" zilnic ori ocazional. Raspunsurile nu au venit de la toti cei carora le-am adresat intrebarea, dar de la cei care au venit raspunsul s-a invartit in jurul a 3 si 4 (mai exact 3.7* ... mult, as zice eu, aproape o mana de oameni). A fost si un raspuns record al unei tinere posesoare a 7 confidenti :)** Deci se poate.
     Intrebarea, in cazul in care am presupune existenta unui raport intre incredere si vulnerabilitate, este cine devine mai vulnerabil? Cel care se expune sau cel care ramane inchis etans? Raman la ideea ca cel care se expune - probabilitatea sa iti faci singur rau stiindu-te pe tine insuti este mai mica decat cea prin care altii iti pot folosi slabiciunile - desi nu este exclus sa fie invers atunci cand esti genul de om care tinde sa se auto-pedepseasca atunci cand simte ca a gresit si nu exista nimeni in jur care sa ii reproseze asta.
     Argumentul care ma ajuta sa merg mai departe ori de cate ori ma dau cu capul de cate un surprinzator empirism pervers ([romana uzuala]Homo Sapiens tradator si perfid) si de care preferam sa ma lipsesc este "daca eu nu-mi pot tine propriul secret, cum ma pot astepta de la altcineva sa o faca?" (aici "secret" insemnand orice, nu obligatoriu o mare taina). Si ma invat minte...cel putin pana data viitoare cand am un exces de speranta in confidente.
     Important in final este (cu sau fara confidenti la purtator) sa nu te indoiesti de potentialul tau de a-ti vrea binele (bat mai departe de truismul aparent al exprimarii).

     Duc un pic la extrem (dar in ambele sensuri) o situatie:
  • cum ar fi sa-i consider de incredere pe toti cei cu care ALEG sa interactionez, cu alte cuvinte sa interactionez doar cu cei care imi par sustenabili si din acelasi film cu mine?
  • cum ar fi ca lumea sa interactioneze cu noi DOAR daca ne considera viabili? Si cat de mult ne-ar schimba acest fapt mimica, pozitia, privirea, comportamentul? Am fi in stare sa ne schimbam radical doar pentru ca la un anumit moment nu parem "plauzibili"? Si am face acest lucru exact cu acest scop? Sau pur si simplu avem rabdare (ramanand noi insine exact asa: noi insine***) sa ne ia in primire acel om care stie ca poate avea incredere in noi fara prea multe cuvinte, fapte sau dovezi in prealabil? Care doar ne vede?

* oamenii de tipul celor care "dau cu virgula" sunt preferatii mei :D De ce? Pentru ca sunt incompleti, sunt ciobiti, pe scurt sunt imperfecti, deci sunt deosebiti. Perfectiunea nu iese in evidenta cu nimic.
** daca voi mai primi raspunsuri intre timp, voi reveni cu completari / modificari
*** si preferand astfel sa avem noi incredere in noi in detrimentul increderii altora de care chiar putem considera ca ne putem lipsi

Self-abuse

8.12.10

Vinovati fara vina

     De acord, poate nu intotdeauna este constructiv sa cauti vina atunci cand exista conflicte. Stiu teoria. Dar totusi, fara vina nu apar conflictele...asa ca: in cazurile in care apare cate o minciuna, a cui este vina? A celui care ajunge sa aiba incredere in cineva, care nu mai pune la indoiala, care se ofera genuin si care astfel ii confera celuilalt ocazia de a jongla cu adevarul-minciuna si de a se manifesta oricum sub umbrela increderii al carei beneficiar este? Sau al celui care cade in patima desfraului cu neadevarurile si care stiind ca nu ridica suspiciuni vizavi de (ne)sinceritatea sa, isi permite sa profite de mimica inrobita a celor care cred in el?
     Adevarul este undeva la mijloc, insa tinde in mod categoric sa-l ajunga din urma pe cel ce profita de ceilalti detinand mai multe adevaruri, stiind mai multe lucruri, avand avantajul net al informarii superioare. Adica cel care prin escaladare, neaga adevarul singurei alternative viabile din punctul lui de vedere - minciuna.
     Care este primul lucru care ne trece prin minte si suflet cand cineva ne spune ca are incredere in noi? Suntem mandri si ne bucuram de acest lucru ca de o recompensa sau simtim o presiune cu care ne-am incarcat responsabil incepand cu acel moment?
     Si care este primul lucru care ne trece prin minte si suflet cand aflam ca am fost mintiti? Dezamagire fata de cel care ne-a mintit pentru ca nu ne-a meritat increderea sau dezamagire fata de noi insine pentru ca nu am avut capacitatea de a anticipa minciuna?
      Oricum, pentru ca reuseste de multe ori sa inspire incredere* minciuna va reprezenta mereu un adevar pentru cine o crede. 
         O intrebare suplimentara: exista minciuni mici si mari? Atentie! :)

* ii stiti pe cei care sustin ca a-i minti frumos pe cei din jur este de fapt un favor pe care chiar ei se ofera sa il faca in spirit de sacrificiu pentru semeni ? Exact, nici pe mine nu ma impresioneaza.

7.12.10

Unele adevaruri (e bine?) sa ramana ascunse

      Cand eram mai mica - prin clasele primare-gimnaziale - incoltisera in mine fiorii platonici ai unui inceput ce nu va veni niciodata. A fost frumos, am trait interior destul de acut si din acele simtiri m-am format, reformat si am putut darui ulterior, non-platonic, oamenilor deosebiti din viata mea. Acumulasem munitie :). Atunci insa, in copilarie, suferinta neimpartasirii platonicismului, a formei sale de non-manifestare in planul real m-a facut sa ma gandesc la cel care mi-a daruit (doar) anii de visare prin "as vrea sa fim singuri pe lume pentru ca tu sa nu ai alte optiuni in afara de mine". Traiam in chinuri si zgandarind zi de zi acest gand. Pueril, simplu, egoist, sincer. In primul rand sincer. Atunci insa nu aflasem ceva: ca in lume exista multi oameni care nu vor sa aleaga, refuza a darui, refuza a se darui, dar accepta cu chiu cu vai sa primeasca si aceasta doar pentru ca a li se oferi nu le-ar stirbi niciodata soclul, asa ca de ce sa nu accepte acest mic sacrificiu? Le sunt suficienti lor insisi si vor sa-si detina cu drepturi depline exclusivitatea asupra propriei vieti. Oricine altcineva poate trece usor drept un intrus, un gandac de bucatarie deranjant. Sunt genul de oameni care eu nu am anticipat in anii de scoala ca exista, sunt genul de persoane care nu cunosc orgoliul propriei lor modestii iar de modestia propriului orgoliu nici nu mai incape vorba.
      Preferam (analizand cu mintea de acum) sa raman la gandirea simpla*, puerila, egoista si sincera din anii de scoala - cea care nu concepea sa existe oameni singuri pentru ca ei aleg sa fie astfel.
      Dar gandind tot cu mintea de acum pot spune ca ma bucur ca atunci cand nu era cazul, cand nu era locul decat pentru vise pure si fara deranjamente apartinand realitatii de multe ori nasoale, am avut parte de exact asta: am visat frumos cum nu am mai avut apoi sau voi mai avea vreodata suflet, timp, disponibilitate sau acea anume varsta a creierului care sa permita asta. Creierul ne permite lucruri specifice fiecarei varste in care ne aflam, nu vom putea niciodata imagina ceva la 35 de ani cu mintea de la 17 sau invers. Astfel ca a irosi ceva in acest plan, a pierde acest tren este ceva fara drept de apel, de nerecuperat si nu iti dai seama decat, ca de toate lucrurile bune, cand nu le mai ai. Daca visul ar fi devenit realitate, multii ani la care ma refer nu s-ar fi ridicat niciodata la nivelul povestii imaginate de mine. Nu era atunci nici cazul si nici momentul pentru realitati si este foarte bine ca au intarziat sa apara. Asa cum acum, dupa revelatia infecta(ta de cruzime dar pe care daca nu o simti cu fiecare por traiesti in lumi paralele) avuta ca la finalul inevitabil al oricarui vis, ma bucur sa cred in faptul ca celor care ALEG cu tot dinadinsul** sa fie singuri, din respect atat pentru ei si indaratnicia lor, dar mai ales din respect pentru noi insine, trebuie sa le fie onorata decizia: merita, in final, sa fie ocoliti!
      
* nu simplista!
**a nu se confunda cu situatia celor care au nevoie de ragaz pentru o decizie si fata de care ne manifestam respectul - doar daca nu simtim ca asta ar stirbi din respectul fata de noi insine! - prin a nu pune presiune pe ei si/sau lipsa lor temporara de potenta decizionala... 

6.12.10

Cat de deosebiti suntem vs. cat de deosebiti ne credem?

"Treat a man as he is and he will remain as he is. Treat a man as he can and should be and he will become as he can and should be". (Goethe)

      Personal vad in deosebirea cu care suntem inzestrati forma suprema de apreciere pe care o primim de la cei care vad in noi un "ceva mai altfel". Nu putem fi deosebiti per se ci doar in relatie cu altcineva si mai mult, DATORITA cuiva care ne vede astfel. La fel cum noua ni se poate parea cineva ca fiind deosebit pentru ca a spus ceva intr-un anume moment, s-a uitat cumva la noi ca si cum ne-ar intelege fara cuvinte, a actionat cumva etc. Trebuie sa existe un motiv initial care sa declanseze deosebirea unuia fata de altul. 
      Cu cat este mai mare insa dramul de deosebire capatat de cineva sau atribuit cuiva, cu atat mai mare va fi capacitatea de a nu se ridica sau de a nu se mentine la nivelul acelei distinctii de restul. Adica de a dezamagi. Pentru ca deosebirea se merita, deci faci ceva pentru ea, te porti intr-un anume fel.  Astfel ca daca eu consider pe cineva a fi deosebit de restul populatiei este din doua motive:
- odata pentru ca din punctul meu de vedere a facut ceva distinctiv si onorabil pentru ca asa a simtit sau vrut, nu pentru ca ar fi raspuns la vreun stimul venit de la mine, conform exact cu punctele mele de vedere - deci s-a mulat fara sa o stie pe felul meu de a fi, a iesit in evidenta in fata mea
- apoi pentru ca in conformitate cu criteriile si setul meu de valori s-a incadrat in rigorile in care ma misc eu insami si in care consider ca este bine si onorant sa ma mentin.
      Cu alte cuvinte spun despre cineva ca este deosebit pentru mine pentru ca s-a nimerit sa fie altfel decat restul intr-un fel in care uneori chiar fara s-o stiu, mi-am dorit sa fie. Nu o aflu decat dupa ce s-a petrecut (nu spui niciodata despre cineva "e deosebit" inainte de a apuca sa fie, deosebirea dobandita are rol de concluzie) si este o relatie de apreciere subiectiva intre exact doua persoane, nu mai multe, nu mai putine. 
      A fi deosebit este un atribut dobandit de cineva urmare a unei gandiri si analize neuronale / emotionale strict subiective a altcuiva. Nu poti fi deosebit ca atare decat poate in varianta in care esti un viitor mic geniu ce urmeaza sa isi primeasca laurii internationali. Fiecare om poate fi considerat deosebit in "n" feluri de catre "n" persoane, dar felul in care il recepteaza persoana A nu are nici o legatura cu modul de a-l vedea persoana B. La fel cum daca A va fi dezamagit de purtarea lui nu inseamna ca B va suferi vreo modificare in felul de a-l percepe. Nu. Singurul rezultat este ca esti deosebit cu o persoana mai putin
       Poti spune ca cineva e deosebit pentru ca a aratat prin fapte sau vorbe ca este si poate fi intr-un anume fel care pentru tine reprezenta un reper? Da. Poti spune ca daca a luat totul inapoi ulterior te dezamageste si trece de la deosebit la un oarecare? La un etceter-ist? Da. Si totul este subiectiv (atentie, nu egoist), ii acorzi un titlu pentru ca tie ti se pare ca omul este cumva, apoi ii iei titlul pentru ca tot tie nu ti se mai pare, chiar te convingi sau te lasi convins ca nu este deloc cum parea a fi. Poti da vreodata, in conditiile astea, vina pe cel proaspat devenit etceter-ist ca a avut indecenta sa nu mai fie deosebit pentru tine si sa te dezamageasca? Sau  taci din gura si te uiti in oglinda intrebandu-te "Cum este posibil sa ma fi inselat in asemenea hal?"
      Greseala umana este o calitate sau un defect in functie de cum vrem sa o vedem la un anume moment sau in functie de consecintele pe care le va fi creat. Ca  intr-o permutare cu antonime, ca si cum intr-o fraza ai pune in loc de "corect" cuvantul "gresit" si fraza si-ar pastra sensul. Iar pentru cei care nu pot decat ca la un anumit moment in viata, sa greseasca fata de cei care i-au crezut a fi deosebiti, ramane un confort ca dezamagirile nu se transmit* de la un om la altul astfel ca daca cineva iti tranteste un "ai fost un om deosebit pentru mine, acum totul e praf" mai ai inca sanse sa ramai deosebit pentru altii. Tu stii insa daca vrei sa schimbi starea asta de fapt, daca merita sa o faci si cel mai important:  daca cei care te vad in continuare cu ochi buni iti sunt de ajuns doar asa, pentru a sti ca esti deosebit pentru cineva, oricine, totul e "sa fie" ... 

*decat in rare cazuri

Alternativa la moda si modelele actuale


Nu este loc decat pentru gratie, delicatete, frumos, sarm, eleganta.

Celor netranzitati de nici un sentiment la auzul acestor acorduri: Creierul neted nu risca denivelari emotionale. Felicitari pentru banal si platitudine, sunteti la adapost!

Celorlalti  :)

5.12.10

Secretomanie involuntara

      Un singur lucru ramane peste tot ceea ce se intampla cu noi si in jurul nostru: nimeni nu stie ce este in sufletul nostru. Oricat de sinceri am fi cu ceilalti, fie pentru ca nu riscam fie doar pentru ca nu vrem sa spunem ori fie pentru ca nu este posibil sa ne transmitem complet emotiile, ramanem cei care stim cu adevarat prin ce trecem.
     Sufletul cu ale lui sunt singurele noastre secrete veritabile pentru ca le detinem in mod involuntar exclusivitatea.
      Restul secretelor carora le spunem secrete nu sunt secrete, sunt doar scurte si banale episoade nerelatate inca.
      Ori - si eu asta inclin sa cred - pentru ca Biserica are dreptate cand sustine ca "adevăratele patimi sunt cele pe care le ascunzi" ori din cauza a exact opusului celor sustinute de clerici. Nici ca mai conteaza.

4.12.10

O, moarte, ce ti-as plati...

... la mine de n-ai veni...


Cine-o zis dorului "dor"
N-o zis un cuvant usor.
Cine nu stie ce-i doru'
Doarme noaptea ca puiu'.
Eu cu doru-s invatat
Si nu dorm far' leganat


"Niciodata nu am cantat cu atata emotie ca acum si ma gandeam inainte sa intru pe scena Dom'le, oamenii astia au venit aici pe bilet! Sunt raspunzator!".

     Daca nu stiati, atunci cand pieptarele se poarta pe dos inseamna ca il sudui pe Dumnezeu, ca ingani vremurile si este o reprezentare a luptei luminii cu intunericul.
      Tot daca nu stiati, anul trecut doina (si prin asta toate doinele romanesti) - ca forme de exprimare sonora a unor trairi - a intrat in patrimoniul Unesco. 

Doamne nu ma-mbatrani
Pana mi-oi creste pruncii
Dupa ce-oi creste pruncii
Doamne, poti a ma imbatrani.



      (dupa indelungi aplauze) 
      "Acum trebuie sa dau un bis. Este un moment greu. Pentru ca un bis poate anula concertul. Asa ca m-am gandit la o melodie: Bucovina."



      Un sinonim "daca vom trai pana atunci,..." = "daca om trai zile cu pacate,..." :)

      O incarcare sufleteasca printr-un concert deosebit Grigore Lese.


3.12.10

Uitatul in oglinda inspre vestul (la fel de) salbatic

     Sa ne-ntelegem. Avem o tara care este, si cu o opozitie impecabila din punctul de vedere al imprecatiilor, lozincilor si atitudinilor verbale, dar la capitolul "fapte" cam demna de mila publica. Deci cu o opozitie la fel, care este.
     Asta e, acceptam realitatea pe principiul "ciocul mic si joc de glezne" ca na, asta e, poporu' care este  a ales!
     Insa dincolo de aceste aspecte care ne privesc pe noi ca descendenti onorabili din neamul lui Decebalus per Scorillo, acum serios! In ce ne-am integrat, in ceva la fel (daca nu si mai si) de care este ca al nostru? Cum este posibil sa constatam ca fara vrerea noastra, Parlamentul Romaniei este replica la mici dimensiuni a insusi Parlamentului European (ne ajungea Micul Paris, pe bune!) , ca nici acolo lumea nu merge la vot, ca o petitie despre cenzura presei trece ca prin branza sau ca se voteaza la cateva capete?
      
      Nu serios! Si cu nevoile noastre ce facem??!!


       Intr-un fel m-am linistit - suntem in Europa mai demult decat ne-a recunoscut chiar ea ca tara-membra. Suntem un fratior mai mic al fratelui mare care spune tuturor "Nimeni nu da in fratele meu in afara de mine!".
     Sper asadar in zile mai senine. Care sa spele onoarea continentului nostru drag, ca in privinta onoarei noastre de neam nu pot nadajdui la prea multe. Ramane intinata orice am face. Cel putin pentru aceasta epoca a celor "20 de ani dupa '89"... Nu vreau sa cred in Wikileaks (mai, fir-ar ele de scurgeri si de tevi fisurate tocmai acum) sau in teorii conspirationiste care vorbesc despre falimentul controlat al Romaniei...vreau sa cred in mine ca om naiv caruia realitatea ii va da dreptate si ii va confirma ca a spera nu este inutil.
      Poate "dupa 50 de ani..."ca la mai mult de atat nu pot nici spera daramite prinde...
      Si mai vreau ceva: sa nu mai fiu in opozitie doctrinara, ideologica sau reactiva cu puterea care ma guverneaza ca cetatean. Asta as vrea.

¡ Cómo no- con subtítulos en español :)

1.12.10

Ambidextru in propria cutie craniana

      Pot. Da, pot sa imi manipulez creierul. Multi nu cred. Daca nu functionez cu emisfera dreapta, pot cu cea stanga. Sau invers. Eu aleg cu care sa ma arat lumii.
     Da si nu. Alegem mai mult sau mai putin ce ne dorim sa domine, ratiunea sau emotiile.

      A fugi de tristete, ganduri negre si angoase ca forma a lipsei si a refuzului de comunicare cu noi insine. Cu "a sta singur este deprimant" in brate ne pierdem printre lume in speranta ca preocuparile noi ne redirectioneaza atentia. Este ca si cum fugi de tentatii suficient de incet cat sa te poata prinde. Nu scapa nimeni, mai devreme sau mai tarziu lumea cu cetatenii ei si pierderea de vreme printre ei nu ne vor mai folosi drept scut. Tot va trebui sa ne raspundem noua insine la intrebarile destepte sau idioate pe care tot noi insine ni le adresam.
      Nu fugi daca totul pare greu! Stai si molfaie-ti realitatea pana ajungi la o concluzie, fa din tine problema de matematica  pe care nu ai stiut sa o rezolvi in liceu si fara care nu puteai trece clasa. Pentru ca oricum la asta se reduc lucrurile: daca nu te lamuresti cum e cu realitatea si cu tine in ea, nu treci clasa.
      Daca "a sta singur e deprimant" nu va fi transformat in "imi doresc sa stau cu ceilalti" intocmai prin a-ti oferi singuratatea si ragazul necesare, atunci nu scapam de aparente. Si echilibrul in care credem ca traim ne va rade in fata cand ne va fi lumea mai draga a Surpriza! Remember me?
      Cum altfel? Poate cineva sa scape de comunicarea in doi printr-un rasuflat "daca-ti raspund la intrebari, iti dau prea multe atu-uri. Las-o balta!"? Nu sunt decat doua variante: fie ajung sa se desparta pentru ca refuza sa comunice (si in analogia eu - tot eu practic ne negam niste realitati si daca nu ajungem cu personalitati multiple cu siguranta ne indepartam de starea de implinire si liniste sufleteasca), fie raman impreuna, dar in tacere ( in eu - tot eu aceasta insemnand alienare de sine).

      Comunicarea intre doua coduri de bare. Intre doua feluri de a fi. Intre doua persoane. Suntem oare mai mult decat niste coduri de bare (auto-definite ca atare) in cautare de scanner*-ul care sa ne indice cel putin pretul pe care il punem noi pe noi insine?
    
      Cred ca un anume tip de dualitate exista in fiecare dintre noi - mi-e greu sa-mi inchipui ca exista prea multi oameni care sa nu fi fost nehotarati cel putin in cateva chestiuni majore in viata lor. Si mai cred ca in functie de modul in care ne raportam la aceasta dualitate, in functie de felul in care o controlam si o gestionam putem sa ne dam propria valoare in fata unei realitati care implica un suflet nou alaturat celui pe care il avem, doi alti ochi in care sa privim, doua alte maini in care sa le proptim pe ale noastre, doua alte picioare cu ritmul carora ne dorim sau incercam sa le sincronizam pe ale noastre.

*(aici scanner = absolut orice ne potenteaza potentialul - om, lucru, idee)