30.9.10

Truisme sacaitoare

    "Cred ca cei de langa mine dezvolta mereu legaturi, ca prietenia sau dragostea, dar limitarile umane le conduc mereu la complicatii urate...obligatii, daruire..."


    " - Why should I pretend I'm happy?
      - Because you just do it, to fit in".

    "I've lived in darkness a long time. Over the years my eyes adjusted, until the dark became my world and I could see."

29.9.10

Morala devenita anecdota

Rudyard Kipling – „Dacă”

Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,

Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,

Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
Şi lângă şef tu umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,
Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,

Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Şi, mai presus de toate, un OM –copilul meu!



 

28.9.10

Concepte, solutii, dialog si supra-aglomerare



Pentru a fi crezute
adevarurile se spun 
intotdeauna 
in soapta, la ureche. 
Altfel risca sa devina 
concursuri de debate.


Contururi nedelimitate

Foarte ciudata senzatie ... sa-ti vezi viata in degradé


Cum o fi? Si cum ar fi?





O vorba

    Auzita nu de la bunici, nu de la parinti, nu de la prieteni, nu de la dusmani, nu de la cunostinte, nu de la rude, nu de la televizor, nu de la radio, nu in metrou.
If you doubt, don't!
    ...via diriginta mea din liceu, totodata profesoara mea de limba engleza. Macar pentru aceste vorbe consider ca si-a dus la indeplinire "misiunea" pedagogico-umana a orelor de dirigentie.

27.9.10

Cu (mare) iz de adevar

Pentru atunci si pentru cei care vad in mediocritate si obisnuinta o indestulatoare insuficienta.
Parca normalitatea plictiseste...pana cand (re)devine dorinta cea mai de pret.

    Oamenii deştepţi sunt cei mai vulnerabili, pot săvârşi cele mai mari prostii, probabil datorită poftei de experimente noi, in discordanţă totală cu raţiunea si principiile. Unora, pur şi simplu, nu ne place soarele in viaţă, găsim oricând un butoi cu mocirla pe care să-l aruncam deasupra noastră pentru a strica voit atmosfera prea calda. Ne plictisim repede, acceleram si deceleram ritmul respiraţiei in funcţie de fantasmele care apar dupa primul colţ de stradă.
    Ne înghesuim la cozi scrutând ce se află dincolo de pielea celor care aşteaptă. La un rând de opt persoane, la casa nr. 49 din Carrefour, şase aşteaptă liniştiţi, pradă diverselor gânduri cotidiene si lipsite de culoare, despre detergentul si biscuiţii din coş sau plata impozitelor. A şaptea persoană înghesuie produsele in sacoşe, plăteşte si priveşte fugitiv casiera, prin ecusonul din piept. A opta persoană socoteşte vârsta medie a cumpărătorilor, apreciază modul în care unii îşi dau şuviţele de păr după ureche, critică în gând poziţia scoliotică a fetei înalte, filiforme, din faţă, şi alungă cu mâna nişte regrete faţă de sine.
    Noi întrerupem şirul firesc al evenimentelor, cu bagheta de magicieni amatori, însă tenace. Vrem sa facem altfel, altceva. Primim etichetă de nebuni, asta e, macar ne distrăm! Apăsăm enervant pe perforatorul de bilete din troleu, pana facem biletul ferfeniţă, alături de el închipuindu-ne o viaţă monotonă. Perforam până se uită toată lumea din autobuz, moment în care ne oprim si rânjim satisfăcuţi. Iar la următoarea staţie invariabil coborâm, deşi nu e staţia care trebuie, însă încercăm, căutam, inspectăm.
    Avem o fascinaţie faţă de locurile noi, faţă de persoanele noi, ca şi când cele vechi care ne-au umplut deja sufletul au făcut stază şi trebuie pompate afară.
Ne îngrijorăm degeaba pentru detalii, pentru o replică aruncată aiurea, parcă peste stradă, într-o conversaţie care nu ne aparţine. Aşteptăm la semafor până se face roşu, după care trecem nonşalanţi, în orchestra de claxoane, şi răspundem la înjurături cu un zâmbet. Toţi se grăbesc să ajungă undeva, dar puţini ştiu din ce motiv; urmăm bordurile, sfărâmăm emoţii, cu scopul nemărturisit de a alunga plictiseala prin greşeală.
Noi iubim ca naiba. Vrem stabilitate, dar nu o putem duce mult, vrem palme peste obraz şi un spate întors, bine definit, ca să ne menţinem interesul pentru cineva. Ne plac telefoanele de la 2 noaptea, tastate în febră, către acel om relativ interzis de lege, însă care ne poate oferi un dram de “altceva”.
    Ne punem în pielea altora cu uşurinţa cu care probam pantofi in magazinul cu reduceri. Ieşim din noi o noapte întreagă… pentru a intra a doua zi, dimineaţa, în pantaloni de pijama si geacă, zgribuliţi, la chioşcul de lânga bloc, pentru o pâine şi un ness. Iubim mai mult anticearcănele decât somnul, ne ţinem de barele de sprijin din metrou mai bine decât de regulile societăţii şi deschidem gura mai uşor pentru a critica decât pentru a săruta…
    Ne mândrim în necunoştinţă de cauză cu perechile de coarne, precum cerbul care se admira în apa râului, fără a şti însă că aceleaşi coarne superbe se vor încâlci în crengi când va fi vorba de fugă de vânători, şi îi vor aduce necazul. Coarnele noastre sunt elastice, flexibile, ştiu să apară şi să dispară singure la nevoie.
    Noi nu ne gândim niciodată pe termen lung, pentru că pare prea lung, săvârşim acte sub primul impuls si realizăm abia când ne mănâncă inima că nu mai avem degete să ne scărpinăm… Împărţim gânduri în dreapta şi în stângă până publicitatea noastră se impune pe piaţă. Aţi văzut vreodată reclama la delfini? Nu, evident, puţini oameni cumpără delfini. Însă detergent….

Sursa articolului este aici

24.9.10

Sa ne intelegem


    Mic, mic, mic. Aplomb autodistructiv. Viitor incert. Si compromis. Ambitie si idealuri de viata inutile in raport cu trecutul. Mic, mic, mica. Moralitate indoielnica. Etica dezbatuta fata in fata cu sinele si batalii prezente si viitoare care nu vor mai fi vreodata castigate. Vis de nefiinta. De disparitie subita catre himere innecate in adevarul insuportabil. Hop-uri de netrecut, de neindurat, de neschimbat, de neinteles, fara nici o justificare. Bantuita. Rascoliri. Credibilitate stirbita. Constiinta faramata care este treaza degeaba. Cioburi in suflet, ochi, creier, vene. Cioburi in oglinda care te "cadoriseste" cu un blestem inainte de a pleca din casa in fiecare dimineata. Si cioburi in aceeasi oglinda care te primeste cu " de ce mai traiesti?" cand te intorci acasa in coltul tau de lume. Un colt care te respinge prin faptul ca este locuit chiar de tine. Zi de zi. Dezamagiri peste tot. Si mult balast ca forma de dainuire a tuturor ambitiilor si orgoliilor avute vreodata. Exil in propria constiinta sfaramata. Si teama de eviscerare neuronala timpurie. Mic, mic, mic. Speranta nu moare ultima daca nu mai are temeiuri de a se naste. Agorafobie. Claustrofobie. Teama de ochi si priviri. Ingenunchere in fata propriilor cuvinte negandite. Nimic nu mai poate fi frumos decat prin instalarea ignorantei, indolentei si distrugerea filamentului de bec, care nu mai gaseste motive sa lumineze...ceva.
    Valoarea de rascumparare a propriei vieti? Nula!. Si nu din lipsa de orice tip de cerere ci din imposibilitatea de a solicita sume negative de bani intr-o tranzactie.
    Uitatul in oglinda - o ultima incercare de a te aduna pe sine intr-un mini-univers compact si de a vizualiza o forma contrara senzatiei de imprastiere acuta in particule si parti componente. Imposibil. Oglinda te reflecta asa cum te simti.
     Actiunile zilnice - biete inlantuiri mecanice de alternanta drept-stang-drept-stang-drept...si aceasta doar daca apuci sa te ridici in picioare intrucat coloana vertebrala simti ca este oricum iremediabil compromisa.
     Bucuria la zarirea soarelui matinal este istorie.
     Lipsa solutiei. Lipsa unei rezolvari a speţei

    Ecce Homo dezadajduit, caeteris paribus...
    Si o posibila definire a expresiilor "the damage is done" sau "damaged goods" cu un truism nu doar adevarat ci si foarte adevarat: cand te scalzi in mlastini si troace te mananca porcii.
     Increderea? In tine, in ceilalti? Ha! La loc comanda, trebuie sa inveti din nou cum se are incredere. Pune mana pe caramizi si zideste!

    Viata poate lua chipuri dintre cele mai diverse. Si indiferent de cat vrei sa te tii de glume cu ea sau sa spui "nu cred asta" iti poate replica suav "vorbesti cu mine?" Iti vine sa intrebi "Da, vorbesc cu tine. Mai esti acolo? Si eu mai sunt in tine?"

     Singura solutie cu sens: sa ajungi sa crezi ca nu te meriti pe tine. Pentru ceea ce esti de fapt. Mai exact sa consideri ca o vorba, un gest, ce-o fi, sa-i zicem scapare nu te defineste ca om. Daca nu te meriti pe tine in acest sens inseamna ca desi acea scapare te descalifica, nu o face decat prin comparatie cu veritabilul "tu insuti" (neavand valoare decat prin alaturarea cu altceva, singulara fiind nula). Intrebarea este cum te poti recupera - in si din aceasta scapare? Cum te poti recupera pentru a te lasa apoi meritat de altii pe care ii meriti?
    Esti doar un joc de carti. Fara joker-i! Astfel ca fiecare carte isi are propria valoare, nu exista surogate sau inlocuitori pentru atunci cand nu stii ce sa faci. Afli! Daca poti. Si daca stii cum. Si stii pentru ca este simplu, totul este simplu, nu insa si mai putin greu: tai din tine in carne vie pentru a avea unde sa regenerezi.
    Cum? La fel de simplu si acest raspuns: singur! Oricine altcineva nu poate face altceva decat sa-ti dea ragaz pentru asta. Bineinteles, daca i-ai creat senzatia macar pentru o secunda ca meriti sa isi faca chef pentru acest lucru sau pentru tine. Si numai dupa ce te-ai convins ca tu nu te meriti pe tine insuti printr-o scapare. Pana atunci (te poti iluziona ca) te joci singur cu asii, cautandu-te.






Reclama unui operator de telefonie mobila

"Fecare din noi trecem prin experiente diferite. De ce sa comunicam la fel?"

(Oferta promotionala nu are importanta - aici).

23.9.10

Ghinion

Fata in fata cu fericirea...trac.


Stereotipuri geografice

Europa vazuta din perspectiva SUA


 Europa din perspectiva Frantei


Europa vazuta din perspectiva Germaniei


Europa din perspectiva Italiei


Europa din perspectiva Bulgariei


Europa din perspectiva Marii Britanii


Europa din perspectiva homosexualilor


Cipru inot



22.9.10

Gata, stiu. Mai bine nu stiam.

    Stiu sau cel putin am impresia ca stiu de ce noi, romanii, suntem cum suntem si de ce totul in Romania este cum este si de ce nu este cum am  vrea sa fie, iar noi nu suntem cum am vrea sa fim.
    Nu pot decat sa fiu de acord cu afirmatia de inceput a postarii de mai jos "As porni o revolutie, dar sunt prea egoist" care sumarizeaza tot ce va urma in articol .
   Nimic mai adevarat pentru a ne caracteriza pe noi, acesti carcotasi si nemultumiti notorii nu doar pentru Europa si natiile ei, cat mai ales pentru noi, mioriticii cu nesat de scandal, pornografii emotionale, culturale si de conjunctura, cu o placere nebuna si inexplicabila pentru critici futile, incapabili de a mai construi ceva pe baze solide, dar cu orgoliu de popor "greu incercat in istorie".
    Nu suntem decat o populatie, un cumul de indivizi apartinand aceleiasi specii si care s-a intamplat sa imparta un teritoriu careia istoric i-au fost definite (atentie, de catre altii!) niste granite. Suntem captivii delimitarii geografice impuse de istorie si avem orgoliul de a crede ca, sobolani in cusca fiind, daca ne intindem curse unii altora suntem mai destepti decat cei care pica in ea. Tot noi cadem victime. Propriilor sine-uri.
    Niste bieti soareci in labirint.

21.9.10

Minunat

sentiment matinal.

"Minunat, e chiar minunat să faci alpinism...
Când faci alpinism, urci, urci şi laşi la poale toate necazurile, toate nemulţumirile...
Toate nimicurile, toate frământările, le uiţi. Flori, iarbă, copaci... E, tare-i bine să fi pom, da!
Aici e linişte, aer, apă, verdeaţă, izvoare, apă... apă
absolut totul te înbie la muzică. Îţi vine să fluieri... o melodie
urci... urci... urci, singur, în neştire"

Un fel de Flugzeuge im Bauch

20.9.10

Un exemplu de autodefinire

    De ce nu? Un task periodic - relevant prin parcurgerea chestionarului in momente care acopera plaja zilelor de la acalmie sau fericire deliranta pana la exasperare sau frica.

Chestionarul lui PROUST

1. Principala trăsătură a caracterului meu.
2. Calitatea pe care o prefer la un bărbat 
3. Calitatea pe care o prefer la o femeie
4. Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei
5. Principalul meu defect
6. Ocupaţia mea preferată 
7. Visul meu de fericire
8. Care ar fi cea mai mare nefericire a mea
9.Ce-aţi vrea să fiţi? 
10. Ţara în care-aş vrea să trăiesc 
11. Culoarea preferată 
12. Floarea preferată 
13. Pasărea preferată 
14. Prozatorii mei preferaţi  
15. Poeţii mei preferaţi 
16. Eroul meu preferat
17. Eroina mea preferata
18. Compozitorii preferaţi 
19. Pictorii preferaţi 
20. Eroii din viaţa reală 
21. Eroinele din istorie 
22. Băutura şi mâncarea preferate
23. Numele preferat  
24. Ce detest cel mai mult
25. Personajele istorice pe care le detest cel mai
26. Fapta militară pe care-o admir cel mai mult
27. Darul natural pe care-aş vrea să-l am
28. Cum aş vrea să mor
29. Starea de spirit actuală
30. Greşeli care-mi inspiră cea mai multă indulgenţă 
31. Deviza mea

Raspunsurile lui PROUST

1. Nevoia de a fi iubit şi, mai precis, nevoia de a fi mângâiat şi răsfăţat, mai mult chiar decât nevoia de a fi admirat
2. Farmecele feminine
3. Însuşirile bărbăteşti şi directeţea camaraderească
4. Faptul că sunt tandri cu mine, dacă persoana lor e suficient de sofisticată pentru a da un preţ mare tandreţei lor
5. Să nu ştiu, să nu pot să vreau
6. Să iubesc
7. Mi-e teamă că nu e destul de înalt, nu îndrăzesc să-l spun, mi-e teamă că-l voi distruge spunându-l.
8. Să nu le fi cunoscut pe mama şi bunica
9.   Eu însumi, aşa cum m-ar vrea oamenii pe care-i admir
10.Aceea în care lucrurile pe care le vreau s-ar realiza ca prin farmec şi unde tandreţea e întotdeauna împărtăşită
11.Frumuseţea nu se află în culori, ci în armonia lor
12. A ei, şi apoi, toate
13. Rândunica
14. Astăzi Anatole France şi Pierre Loti
15. Baudelaire şi Alfred de Vigny
16. Hamlet
17. Bérénice
18. Beethoven, Wagner, Schumann
19. Leonardo da Vinci, Rembrandt
20. Darlu, Boutroux
21. Cleopatra
22. Proust nu raspunde
23. N-am decât unul deodată
24. Ceea ce e rău în mine
25.  Nu sunt suficient de instruit ca să răspund
26. Voluntariatul meu
27.Voinţa şi seducţiile
28. Mai bun - şi iubit
29. Plictiseala de a mă fi gândit la mine pentru a răspunde la toate aceste întrebări
30. Cele pe care le înţeleg
31. Mi-ar fi prea frică să nu-mi poarte ghinion

In supermarket

    Un domn, la intrarea intr-un supermarket, probabil din dorinta de a evita aglomeratia si a economisi timp, s-a adresat casieritei:
    - Buna ziua, fiti amabila, miere gasesc la dumneavoastra?
    - Da.
    - La borcane mari?
    - La gemuri.

18.9.10

Teama de esec

.
..
...
....
.....
......
.......
........
.........
..........
...........
............
.............
..............
...............
................
.................
..................
...................
....................
.....................
......................
.......................
........................
.........................
..........................
...........................
............................
.............................
..............................
...............................
................................
.................................
..................................
...................................
....................................
.....................................
......................................
.......................................
........................................
.........................................
..........................................
...........................................
............................................
.............................................
..............................................








..........................................
....................................
........................
............
.

EKG de mar"inimie" cu impact auto-combustiv








O farama care face diferenta

    Doar 0,1% din ADN-ul uman determina unicitatea si personalitatea marcanta a fiecaruia dintre noi. Doar 0,1% din infinitul care se deruleaza in noi ne confera acea nota de deosebit la care tinem, pe care ne-o asumam cu mandrie sau rusine si pe care, chiar daca doar in fata noastra dar mai cu seama in fata celorlalti, o recunoastem a fi numai si numai a noastra.    
    Cu ea si prin ea putem face oamenii sa zambeasca, de ce nu sa rada in hohote, ii putem face sa planga, putem distruge vieti, putem plamadi unele noi, putem face oameni fericiti si putem sa ne lasam fericiti de cei care aleg asta pentru noi si pe care cu bucurie ii lasam sa aleaga asta.
    Putem cladi pana la urma propria viata si a celui care "face diferenta" pe esafodul a, de data aceasta, doua bucatele unite.
    Pentru si cu aceasta bucatica din noi insine suntem in stare sa mutam muntii din loc daca exact aceasta farama ne convinge ca merita sa o facem.  

    Nu e totusi fantastic? 


Mostra de 0,1% x 2 :
                                                

Just gonna stand there and watch me burn,
But that's alright because I like the way it hurts.
Just gonna stand there and hear me cry,
But that's alright because I love the way you lie,
I love the way you lie.

I can't tell you what it really is,
I can only tell you what it feels like,
And right now it's a steel knife in my windpipe
I can't breath when I still fight well I can fight
As long as the wrong feels right it's like I'm in flight
High off of love, Drunk from my hate,
It's like I'm huffing paint and I love her, the more I suffer
I suffocate and right before I'm about to drown,
She resuscitates me, She fucking hates me and I love it
Wait, Where you going? I'm leaving you
No you ain't, Come back
Were running right back, Here we go again
It's so insane cus' when it's going it good,
It's going great, I'm Superman with the wind in his back
She's Louis Lane, but when it's bad it's awful
I feel so ashamed, I snap. Who's that dude?
I don't even know his name, I laid hands on her
I never stoop so low again, I guess I don't know my own strength.

Just gonna stand there and watch me burn,
But that's alright because I like the way it hurts.
Just gonna stand there and hear me cry,
But that's alright because I love the way you lie,
I love the way you lie.
I love the way you lie.

You ever love somebody so much that you could barely breath when your with em'?
And you meet and neither one, even know what hit em'
You got the warm fuzzy feelin', ya them chills used to get em'
Now your gettin' fuckin' sick of lookin' at em'
You swore you would never hit em',
Never do nothin' to her now your in each others face, spewing venom in your words when you spit em'
You both pull each others hair, scratch, clob, hit em', throw em' down, pin em'
So lost in your moment when your in em'
It's the rage that took over, It controls you both
So they say you best go your separate ways,
Guess that they don't know you, because today
That was yesterday, Yesterday is over
It's a different day, Sounds like broken records playin' over
But you promised her, Next time you'll show her restraint
You don't get another chance, Life is no Nintendo game
But you lied again, and now you get to watch her leave out the window,
Guess that's why they call it window pane (pain)

Just gonna stand there and watch me burn,
But that's alright because I like the way it hurts.
Just gonna stand there and hear me cry,
But that's alright because I love the way you lie,
I love the way you lie.
I love the way you lie.

Now I know we said things, Kid things
That we didn't mean and we fall back into the same pattern
Seventeen, but your temper is just as bad as mine is
Your the same as me, but when he comes to love ya
It's just blinded, Baby, Please come back,
It wasn't you, Baby, It was me
Maybe our relationships isn't as crazy as it seems
Maybe that's what happens when a Tornado meets a Volcano,
All I know I love you too much to walk and Wait up!
Come Inside, pick up the bags up the sidewalk,
Don't you hear sincerity in my voice when I talk,
Told you this was my fault, look me in the eyeball,
Next time I'm pissed I'll lay my fist at the dry wall,
Next time, there won't be no next time,
I apologize even though I know it's lies,
I'm tired of the games, I just want her back,
I know I'm a liar, If she ever tries to fuckin' leave again,
I'm a tie her to the bed and set this house on fire,
Just gonna...

Just gonna stand there and watch me burn,
But that's alright because I like the way it hurts.
Just gonna stand there and hear me cry,
But that's alright because I love the way you lie,
I love the way you lie.
I love the way you lie.

Mai atentie la apropieri!

    Ce lege a firii nescrisa, nefireasca si trista sa tinzi spre indiferenta vizavi de lucrurile care iti devin subit accesibile!
    Sau pe masura ce distanta intre locul unde te afli si cel in care doresti sa ajungi se scurteaza pana la anulare, sa incepi sa intarzii...

Am intrat in Biserica Neagra pentru prima data la 26 de ani dupa tot atatia de ani de Brasov si in al patrulea an de perindat zilnic prin fata ei.
Am vazut Gradina Botanica in al doilea an de stat la doi pasi de ea si la sase ani de Bucuresti.
Am vazut Muzeul National de Arta in al treilea an de stat la doi pasi de el si la al noualea an de stat in Bucuresti.
Am inceput sa uit parca de existenta parcului Cismigiu imediat ce a devenit un obiectiv la un pas departare.
Am inceput sa pretuiesc timpul pe masura ce contractia lui risca sa devina tot mai evidenta.
Si aceasta mea culpa personala ar putea continua ...

    Accesibilitatea oare taie din interes? Ce prostie ar fi sa fie adevarat! Nu? Ar insemna sa refuzi a te accesibiliza  din lipsa nativa de fonduri pentru viitoarea ignoranta primita ca bonus sau de ce nu, ca dedicatie chiar, pentru fapta ta...

    Viitorul ar putea parea insa mai previzibil din acest punct de vedere - pentru noi toti. Doar ca nu ne dam inca seama de vecinatatile noastre pe care acum le ignoram pare-se din obisnuinta si pe care vom incepe la un moment dat sa le observam treptat si accidental.

    Este totusi bine ca nu avem toata lumea la picioare si nu ne desparte de realitate doar o secunda. Am intarzia cu siguranta la toate intalnirile cu viata! Acum si asa, mai mult sau mai putin ignoranti si cel putin teoretic, suntem inca punctuali...

15.9.10

Sunt vreo patru cu toatele.Din ele deriva viata.

Rezonam cu realitatea:
Fie tu simti si el nu simte.
Fie el simte si tu nu simti.
Fie tu simti dar el simte mai putin.
Fie el simte dar tu simti mai putin.

Negam acum. Si inmultim cu doi daca negam negarea prin impregnarea in celalalt.
Fie tu simti dar nu vrei sa simti si el nu simte. Fie tu simti dar ai vrea sa simta si el si el nu simte.
Fie el simte si nu vrea sa simta si tu nu simti. Fie el simte dar ar vrea sa simti si tu si tu nu simti.
Fie tu simti dar nu vrei sa simti si el simte mai putin.Fie tu simti dar ai vrea sa simta si el si el simte oricum mai putin.
Fie el simte si nu vrea sa simta si tu simti mai putin.Fie el simte dar ar vrea sa simti si tu si tu simti oricum mai putin.

Modul conditional optativ. Am vrea sa acum:
Fie tu ai vrea sa simti si el nu simte.
Fie el ar vrea sa simta si tu nu simti.
Fie tu ai vrea sa simti mai putin si el simte oricum mai putin.
Fie el ar vrea sa simta mai putin si tu simti oricum mai putin.

Mai sunt doua:
Fie tu nu simti si el nu simte. Deci el nu simte si tu nu simti. Deci e degeaba.
Fie tu simti si el simte. Deci el simte si tu simti. Deci e.

Am uitat ceva?
Nu. Pentru ca a doua din ultimele doua e starea de dorinta. Si revenim la conditional optativ. Daca se ambitioneaza sa nu fie doar dorinta e realitate si atunci e oricare din ultimele doua ale primelor patru.

Corolar: totul este o zbenguiala intre stari si ne-stari sau stari mai puternice decat ne-starile celuilalt.
Dilema: ce faci cand tu simti si vrei ca si celalalt sa simta la fel, adica atunci cand nu ai pentru cine sa simti? 

De ce asa si nu altfel? Pentru ca altcumva.

    Se spune adesea, mai ales in lumea afacerilor dar extrapolat deseori in toate domeniile vietii, ca a nu face o alegere e mai rau decat a face alegerea gresita.
    Cred ca sunt momente in care a nu face o alegere intre doua posibile variante este, sau poate fi , cea mai buna alegere. Pana la urma orice actiune defineste practic o alegere implicita. Nu vad cum s-ar defini inactiunea per se, intrucat nu pot vedea in ea decat o actiune desfasurata in alt sens decat in cel al unei actiuni previzibile celorlalti.

13.9.10

Obloane

    Cand faci pe curajosul din slabiciune este ca si cum ti-ai calca singur pe cap. Este contorsionismul extrem. Procesul in sine nu implica nici un dram de durere ci doar sfortarea de a face mastile sa-ti stea lipite de propriul chip si pe propriul corp numai pentru ca nu ai reusit sa-ti faci educatia de victima inainte de a pasi intre oameni.  Ce sa-i faci, ai ratat startul asa ca trebuie sa te descurci din momentul in care ai constientizat acest lucru. Recuperezi. Precum suferinzii de osteopsatiroza, doar sustinut de chingile care iti mentin echilibrul si preintampina accidentele poti sa te manifesti altfel decat un biet paraplegic a carui functie locomotorie i-a fost suprimata de sorti. Dar din nou, procesul nu implica durere.
    Asadar se iau mai multe masti, cate una pentru fiecare bucata-emotie care se doreste a fi suprimata si se pozitioneaza incepand cu zona ochilor si pana la...Da, deci se porneste din zona ochilor si se continua...Asadar incepand cu zona ochilor...Pai...Aaaaah...TzTzTz...Hmmm, mai are vreun rost continuarea? Deja este bezna si clar-obscur. Ajunge. Daca iti poti masca ochii te poti considera la adapost de stihii. Si poti poza in curajos. Intrebarea este cum te-ai recunoaste vanzandu-te pe strada?

La alegere

We scream to avoid suffering and silence.

And suffer in silence for not to scream.

Prefer scandalul :) Este si motivul pentru care nu exista an fara weekend-uri la munte. Nicaieri nu te loveste hidosenia supla a ecoului unui urlat mai tare ca acolo.
Asta, bineinteles, daca nu vei fi uitat deja pana acolo ca lumea comporta si aspecte negative :)

12.9.10

Perfectiunea este perfectibila

    In periplul matinal care presupune lectura diverselor reviste insirate in baie si care ar putea inlocui cu succes reclama la TranzActiv cu "Tu cate noutati reusesti sa afli in fiecare dimineata?" am dat peste un articol mai mult sau mai putin interesant cu privire la oamenii perfectionisti si "metehnele" lor. Voi reda mai jos doar niste extrase dintr-un articol al dnului Mugur Ciumageanu, psihoterapeut, dar incercand sa evit scoaterea lor din context pentru a nu se pierde ideile de fond.

    Asadar:
   "Cat de perfect ar trebui sa fie acest articol despre perfectiune? Claritate a ideilor? Da. Exprimare succinta? Da. Inspiratie? Da.Gramatica? Evident.
    In cautarea acelei vibratii, a acelui unic moment de epifanie in care totul pare un intreg, deja m-am pierdut in anxietati. Aman scrierea acestor randuri de cateva zile tocmai pentru ca ma tem ca nu o sa iasa decat un ciot, o ebosa a ceea ce se prefigureaza sa fie un eseu rotund, complet, care circula prin mintea mea, dar se lasa greu prins. De unde imi vine insa aceasta intransigenta de a coace perfect aluatul cuvintelor? Imi trec prin minte replicile parintilor, profesorilor sau ale prietenilor, care sunt generosi in a spune ca pot mai mult, ca am sansa sa fac mai bine ceea ce fac. Am in minte un comparator care deruleaza zeci de texte scrise de altii si care par pentru mine perfecte - clare, fara ocolisuri, nimic lipsindu-le sau prisosindu-le. Pana aproape de paralizia de a mai scrie un cuvant. (de vreo trei minute nu am mai scris nimic, cautand o iesire din aceasta paralizie...)
    Pe de alta parte, ma gandesc la cititor - si el are un standard propriu de perfectiune.Cu siguranta, pe masura ce citesti aceste randuri, iti derulezi propriul film despre perfectiune - standardele tale, amanarile, paraliziile, satisfactiile de a duce un lucru la bun sfarsit si de a-l considera suficient de bun, aproape perfect.(...) Suntem deja mai multi care ne punem aceasta problema. Oare de ce? 
(...)
    Nu e nimic rau in a dori sa atingi perfectiunea. Nu e nimic rau in a fi perfectionist (...). Discutia in cauza este mai degraba legata de emotiile asociate perfectionismului. Noi, psihologii, avem tendinta sa ne aplecam asupra comportamentelor si mintii din perspectiva emotiilor resimtite de persoana.(...) 
    Perfectionismul este de cel putin doua feluri - perfectionismul normal, in care persoana se bucura de efortul
pe care l-a depus in a duce la bun sfarsit o sarcina si de impactul pozitiv pe care poate sa-l culeaga din mediu. Si perfectionismul nevrotic (scuzati termenul), in care persoana arareori sau niciodata nu obtine satisfactie pentru ceea ce a dus la bun sfarsit, motivand ca oricum ar putea fi mai bine.(...) Cu cat perfectionismul nostru este mai crescut, cu atat standardele sunt mai fara mila(...). Indeplinirea standardelor nu ne spune nimic insa despre emotii. Sunt unii dintre noi, cu standarde inalte de comportament, de profesionalism, de control emotional, care reusesc sa se bucure atunci cand isi ating obiectivul sau  care nu se pedepsesc prea sever cand au ajuns destul de aproape de standard. Problematica, nevrotica, impovaratoare devine situatia atunci cand apropierea de sarcina are parte de un cortegiu de anxietati, de ingrijorari, care tin de intrebarea "daca nu o sa-mi iasa bine?". Anxietate care il acompaniaza pe perfectionistul bolnav de perfectionism de-a lungul indeplinirii sarcinii sau care il impinge la procrastinare. (...)
    Intrebarea asta ma bantuie (...). Care sunt resorturile care ne departeaza sa traim cu satisfactie lucrul bine (aproape de perfect) facut? Cum ajung unii dintre noi sa isi stabilizeze un sistem fix de standarde, inalte, clar conturate, si apoi sa asocieze fiecare actiune de a atinge aceste standarde cu anxietate, iritare sau procrastinare? Unul dintre raspunsuri ar fi vulnerabilitatea noastra la perfectionismul nevrotic. Unii dintre noi se nasc cu pretentii mari de la realitate - ei au nevoie de certitudine si de siguranta pentru ca asa le-o cere firea. Or, cum poti sa ai certitudini daca nu tinzi sa faci lucrurile exact asa cum ar trebui facute, conform hartii interioare despre ce inseamna siguranta si control? Altii dintre noi invata acest discurs al certitudinii din interactiunea cu familia si cu adultii atunci cand suntem mici, invatand sa traiasca nemultumirea fata de propria performanta (indiferent de nivelul performantei!) din reactia celor din jur. Situatia clasica in care parintii te critica pentru o nota mai putin buna, dar considera absolut normal sa iei numai note de 10. 
     Cu riscul de a-i transforma in niste perfectionisti in imperfectiuni, travaliul terapeutic presupune expunerea perfectionistilor la greseli (intentionate) cu prevenirea raspunsului de autopedepsire sau cresterea capacitatii lor de a se bucura de lucrul bine facut. (...)
    Nu am scris un articol perfect (mai aveam multe de zis), dar imi propun sa ma felicit dupa ce il voi fi terminat de faptul ca l-am dus pana la capat. Anxietatea mea a mai scazut. S-ar putea ca a ta, cititorule, sa creasca, daca iti vei da seama ca atingi deseori perfectiunea, dar nu te poti bucura de asta."

    Deseori constat ca as fi si ma autoproclam perfectionista insa daca incerc sa ma privesc intr-un mod obiectiv si din afara nu pot sa nu constat ca perfectionismul este de fapt o stare de superexcitabilitate neuronala coroborata cu o stare de invaliditate emotionala. Nu pot crede altceva despre subiect atata vreme cat noi, astia, neuronalii extremi, vrem ca totul sa ne iasa fara cusur si am fi in stare sa aruncam la gunoi o munca asidua doar pentru ca lipseste un punct, o virgula sau chiar si cireasa de pe tort. Este dezirabil sa dai lucrurilor o forma nu doar digerabila - trasatura ce pentru un perfectionist ar putea insemna "rabat de la propriul sine" - ci chiar una care sa nu lase loc de interventii ulterioare pentru un rezultat mai bun, dar surghiunul si munca deseori sisifica in acest scop nu ajunge sa fie decat un exponent al "cand iti doresti ceva atat de chinuitor si de tare, implinindu-ti-se nici nu te mai bucuri, te-a costat prea mult suflet". Propria creatie nu va reusi sa il satisfaca pe un perfectionist decat in masura in care va fi complet lipsit de cusur. Evident, "merge si-asa" nu este decat un principiu pagubos si de neinteles pentru cei care isi doresc sa intreprinda actiuni si fapte cat mai complete, complexe si chiar perfecte, dar riscul de a nu te mai bucura de alte intreguri perfectibile este imens. Si nu face decat sa loveasca abitir atat asupra noastra ca indivizi - ne autoinvinovatim, stricam si construim din nou, retusam pana la absurd - pentru ca odata ajunsi in fata perfectiunii stai o secunda, contempli si zici "asa da!". Si la loc comanda spre urmatorul task intrucat perfectionistului ii sta bine cu trasarea mereu si mereu a unor sarcini precum calatorului ii sta bine cu drumul sau betivului cu santul. Fiecare categorie cu ale ei. Isi acorda perfectionistul ragazul de a se bucura de ceva cu adevarat si indestulator? Anticipez ca raspunsul lor la intrebarea asta ar fi "nu am timp pentru asta".
    Foarte de acord cu faptul ca perfectionismul ne face sa progresam insa progresul fara satisfactie ulterioara (sau de ce nu, pe parcurs) este ca o caruta fara boi. Nu imprima nici o directie propriului sine sau actiunilor intreprinse si ii lasa pe cei care vor ca totul sa iasa perfect mocnind in propria intentie de perfectiune. Ii lipseste bucuria pentru lucrurile imperfecte iar cea care vizeaza perfectiunea este redusa la minim. Vede peste tot posibilitati de imbunatatire a unei stari de fapt si uita sa-si acorde un ragaz pentru un binemeritat enjoy the ride. 
    Fara doar si poate ca alternativa perfectionismului nu trebuie sa fie lucrul de mantuiala dar daca psiho-pupu invatati ai vremii ar reusi sa ii faca pe acesti perfectionisti sa se bucure mai mult de roadele propriilor actiuni ar fi minunat. Macar pentru cei nevrotic perfectionisti conform clasificarii din textul citat. Chiar in acesta se spune la un moment dat "in cautarea acelui unic moment de epifanie deja m-am pierdut in anxietati. Aman scrierea acestor randuri tocmai pentru ca ma tem ca nu o iasa decat un ciot."
    Bucuria provenita din propriile actiuni - indiferent de cum sunt ele finalizate - este cu siguranta perfectibila si nu depinde decat de resorturile individuale de a nu ne neferici singuri pana la urma.

9.9.10

Zodii

    Oare zodia ne traieste pe noi sau noi ne traim insemnul zodiacal?
    Pentru ambele cazuri enuntul intrebarii presupune superstitia ca farama apartinatoare a codului de conduita al persoanei. Sau doar un reality check ocazional, poate chiar in momentele in care nici noi nu credem in ceea ce tocmai urmeaza sa intreprindem?
   

8.9.10

Praf de pusca

    Trac, emotie, nesiguranta, fierbanteala in obraji, timorare, ganduri alandala, imponderabilitate, scremere, naduf, stare febrila, frisoane, tremuraturi interioare, suflet expus din lipsa de platosa, indoiala, ezitare, neliniste, stare de asediu, zapuseala neurologica, grimase, intimidare, frica de animale de prada, custi fara zavor si aparare, agorafobie, claustrofobie, rictus.

     Examenele vietii. Extemporalul unei stari de asediu.
    Intalnirea cu oamenii. Invitatie la un sotron fara chenare schitate.

    Secolul XXI.

Azi, brusc

Azi, brusc, pe nepusa masa, nu cred in nimic.*
Si dintr-un motiv sau altul simt, la fel de brusc, ca totul capata sens.
Nu mai exista apasari.
Parca totul a devenit coerent.
Ce pare bun apare ca un cadou primit de la viata si ce pare a fi rau este oricum ceva in care nu cred.

* accept totusi orice propunere de certitudine. Oare s-ar putea insinua intocmai ca o certitudine pe un teren complet arid ?

Dor...mare dor mare

    Mi-e dor de clipele din copilarie cand credeam ca totul e o joaca.
    Si ca nimic nu e mai important decat sa existe oricand cineva care sa se joace cu tine (sau cu care sa te joci).

                                               ~~~~ § ~~~~


    Nu mult dupa momentele astea naive am concluzionat ca toti suntem singuri.
    Cum o fi mai bine, naiv si vesel sau realist si trist? Psihologii, nutritionistii, optimistii si nepasatorii ar spune ca prima varianta este dezirabila. Ceilalti ca a doua.

                                                ~~~~ § ~~~~


     Sunt un celalalt cu dor de copilarie.

7.9.10

Meseria - bratara de aur

    Cred din ce in ce mai mult ca prostitutia ar trebui sa fie considerata un job de nisa.
    Comun nu trebuie sa insemne intotdeauna ieftin.

    Nu cred in beneficiile de facto ale acestei bratari de aur veche de cand lumea, din doua motive care nu fac altceva decat sa puna laolalta doua tipologii gaunoase  :
- cred ca cei/cele care ofera acest serviciu nu se obosesc sa ofere altceva decat ceea ce se cere oricand, oricum, la orice ora, nu exista inovatie, nu exista diversificare, know-how-ul e stiut si ramas la fel inca de la "inventatori" ; este un job care nu cauta sa imbunatateasca, sa formeze gusturi, sa educe, sa influenteze in bine un instict de consum absolut grotesc, inuman poate chiar dezumanizant si oribil; indiferent de pret, se vand ieftin (cu exceptia faptului cand conexiunile logice ar valora infinit mai putin) si practic accepta un pret pentru o valoare "ne-adaugata".
- consider ca beneficiarii sunt doar niste fiinte umane care nu detin controlul asupra lor insile deci niste partial-animale.

     Necazul este ca desi piata este libera exista toate viciile de "procedura" (informatiile asimetrice) pe care le gasim in cartile de specialitate: si vicii ascunse, si hazard moral si selectie adversa. Astfel ca daca pretul perceput pentru un serviciu ocazional dar care te face sa functionezi la parametri optimi in planul oficial al vietii este mult mai mic decat ai fi dispus sa oferi, prestatorul nu va afla niciodata. Sau oricum sansele sunt mici. La fel cum meseria aceasta in sine poate fi daunatoare sau incarca constiintele unora dintre prestatori dar acesta nu va fi un motiv pentru un pret mai scazut. Sau mai mare. Ramane cam la fel si nimic din ce ar putea schimba pretul pietei nu ajunge sa valoreze nimic. Mereu partea "adversa" tine stacheta la acelasi nivel, fie pentru ca nu ofera mai mult, fie pentru ca nu accepta mai putin. Singura modalitate de a se schimba pretul ar fi sa existe cauze care ar plasa ambele parti de aceeasi pozitie a problemei si eventual sa imprime o modificare in aceeasi masura a parametrului.
    Este o meserie care ar disparea probabil complet daca am putea avea constiinta propriului sine si am domina noi creierul in loc sa il lasam pe el sa isi imprime capriciile si toanele false.

    Ma intreb ce s-ar intampla daca de maine toate femeile care practica aceasta meserie s-ar concentra mai mult asupra lor insele si s-ar lua mai in serios?  Ar creste numarul homosexualilor sau barbatii ar deveni mai stapani pe ei insisi?
    Imi manifest regretul vizavi de faptul ca nu li se ofera (lor, beneficiarilor) posibilitatea de a nu mai fi animale bezmetice in cautare de placeri marunte si efemere. Si de a deveni umani cap-coada.

    Da, a practica prostitutia poate fi o ocupatie de nisa doar din perspectiva faptului ca lasa animalele  sa ramana in grajd. Mai ales pe cele care accepta sa ramana acolo din inertie. Si nu le muta din arealul lor . In rest toti din jurul nostru vor sa ne schimbe  mai mult sau mai putin. Aici nu este cazul. Si mai mult decat atat totul se face contra unui pret mult mai mic decat al unui psiholog. De ce am amintit de psiholog? Pentru ca unii dintre "ei" nici nu stiu exact ce cauta :).
   Animale oricum suntem toti pana la un punct. Fara scapare. 
  Pana la punctul in care putem privi in ochii persoanei din fata noastra rostind cuvinte de amor sau sarutand-o cu convingerea ca in momentul acela comprimam tot trecutul, prezentul si viitorul. Atunci da, suntem fara indoiala oameni.
    

Legalizare vs. Pe sest

    Pai daca asa stau lucrurile
    de ce sa nu incercam si legalizarea furtului? A, sau mai bine, a spagilor...Pe acelasi principiu (exonerant dpdv etic al celor care ocupa posturi de frunte sau marginase, mai de centura, asa,  in aceste job-uri neimpozitate inca si mai cu seama, aflat inca fara absolut nici un motiv in afara legii), al sporirii veniturilor la bugetul de stat. Poate astfel nu am mai fi nevoiti sa luam un nou imprumut FMI fara de care nu am putea pasi in 2011. 
    Desi daca ma gandesc bine, cred ca cei care aproba principiul spagii, daca s-ar trezi dintr-o data in legalitate, (deci in pozitia unei obligativitati oficiale - ca doar n-om fi fraieri (a se citi "naivi") sa credem ca rezultatul va fi altul) si-ar gasi o noua ocupatie. Si ne va da un nou motiv de propunere legislativa in acelasi scop futil.

3.9.10

Degustarea nonsalanta a vietii

    Nu am avut niciodata nici pornirea, nici curiozitatea, nici dorinta, nici motivul pentru a-i urmari pe cei din jurul meu in stilul paparazzi. Nu flagrant sau prin stiinta lor, cel putin :). Astazi am facut-o in timpul celor patru-cinci ore petrecute pe trenul Bucuresti-Brasov (si aceasta nu pentru ca trenul o ia, mai nou prin Cluj, ci doar pentru ca are placerea de a-si obliga calatorii sa admire Valea Prahovei pentru aproximativ trei ore).
    Asadar, cum spuneam, astazi un personaj fascinant prin naturalete, dezinvoltura si firesc mi-a captat privirile pe tot parcursul drumului (exceptie - pauzele de somn). Femeia la care fac referire reprezinta cea mai buna reclama pe care am vazut-o vreodata difuzata la TV sau aparuta in presa scrisa (eu fiind, istoric vorbind, pasionata intr-ale cioco-fascinatiilor din lumea intreaga si deci avand niste criterii clar definite pentru analize pe acest sector alimentar :D) pentru orice tip de ciocolata vanduta pe piata sub forma de baton individual. Timp de aproximativ patru ore (cat am reusit s-o urmaresc) domnisoara in cauza a savurat vreo 10-15 batoane de Snickers, dar cu toata seriozitatea, n-ati avut onoarea de a vedea prin ce procedeu a facut acest lucru, absolut delicios pentru orice privitor.
    Primul lucru care se intampla era sa o admire si analizeze ambalajul – citea (de fiecare data cu acelasi interes si cu aceeasi dedicatie) instructiunile de folosire (desi era mai mult decat evident ca nu exista vreo particica al acestui eveniment culinar care sa ii fi fost vreodata straina. Parea sa se fi nascut pentru a admira, respectiv pentru a degusta acest aliment surogat datator de energie. Asadar citea fervent fiecare cuvintel scris pe ambalaj apoi ca si cum ar fi zis “O, suna bine! Hai sa testam prospectul!” ca intr-un ritual il desfacea incet, parca pentru a nu-l rupe altfel decat pe marginile prevazute cu adeziv. O delicatete dezarmanta pana la urma, daca stai sa te uiti in jur la repezitii care ne inconjoara , si care m-a facut sa realizez ca poate pentru unii oameni ambalajele au suflet. Apoi era indepartat foarte gentil astfel ca batonul de ciocolata sa iasa treptat la iveala. De fiecare data din cele 10-15 ori cand zarea minunea (=varful batonului) surprinderea in prima faza, apoi fericirea care ii inunda chipul, ochii mari puneau stapanire pe intreaga ei fiinta. Avea tot ce isi dorea si incarcatura momentului era deplina. Apoi incepea foarte discret si gratios sa atinga subtil bastonul (intr-un fel de tatonare) fara insa a musca. Doar dupa ce cumva apropierea se va fi finalizat, avea loc si inevitabilul: incepea devorarea parteneului ei de calatorie prin viata. Devorarea in sine nu presupunea nimic din brutalul sau ferocitatea implicata de termen in sine. Ci din contra – o galanterie si o gentilete aparte de luare in primire a bucatelelor savuroase. In aceste conditii va asigur ca pentru orice Snickers, Bounty, MilkyWay, Mars etc., a fi mancat ASTFEL nu ar putea fi decat o onoare deosebita. Practic aceasta reprezinta (pentru baton) ratiunea si scopul sale in “viata”. Fiecare bucatica noua de ciocolata ii insenina chipul, o bucura, o ajuta sa se afiseze lumii din jur drept impacata cu tot ce exista si mai presus de toate, cu ea insasi. Mestecatul propriu-zis era de fapt o miscare cumva circulara a mandibulei – parca nu ar fi apelat la forta folosind dantura ci mai degraba i-ar fi dat ragaz ciocolatei sa se piarda in neant (=sa se topeasca) treptat si firesc. Femeia privea in gol in timp ce se delecta furibund cu senzatiile tari. Savura in mod clar momentul. Incet – incetisor. Cu tandrete. Fiecare eliminare din starea de baton de ciocolata a batoanelor de ciocolata (daca pot exprima lucrurile asa) era un regal in sine. Orice PR-ist redutabil ar putea fi coplesit de rusine la vederea unei astfel de competitii debordante. Felul indubitabil unicat al modalitatii acestei femei de a absorbi in propriul sine un aliment delicios te face sa crezi cu atat mai mult in dictonul “nu traim pentru a manca ci mancam pentru a trai” cu adaugarea finala a cuvantului (daca se permite) “gustul”.
    Cand am coborat din tren primul lucru pe care l-am facut a fost sa-mi cumpar un baton Snickers. Impactul “mediatic” a functionat. Insa recunosc faptul ca nu am absolut deloc constiinta momentului in care l-am mancat. Cred ca nici nu mi-am dat seama…si eu care sustin ca imi place ciocolata… Nu am invatat, se pare, nimic din ce am vazut in acele 4 ore initiatice.
    Dar nici nu sunt adepta totemurilor a caror efemeritate sta in cheful de a hali niste zahar.


2.9.10

Atributii de institutii

    In momentul in care OPC-ul interzice creditarea din partea unor banci inseamna ca ne vom astepta ca BNR-ul sa faca pe viitor controale pe teren la unitatile comerciale en-detail?

Demnitate dincolo de probe

Apelul Primului Ministru australian Kevin Rudd

"IMIGRANTII SI NU AUSTRALIENII TREBUIE SA SE ADAPTEZE. Asta e, va convine sau nu. Sunt satul de ingrijorarea acestei natiuni in privinta ofensarii unor indivizi sau a culturii acestora. De la atacul terorist din Bali incoace suntem martorii unui val de patriotism venit din partea majoritatii australienilor. Aceasta cultura s-a creat in peste doua secole de zbateri, incercari si victorii a milioane de barbati si femei in cautarea  libertatii. Vorbim mai cu seama ENGLEZA, nu spaniola, libaneza, araba, chineza, japoneza, rusa sau orice alta limba. In consecinta, daca doriti sa fiti parte a acestei societati, invatati limba! Majoritatea australienilor cred in Dumnezeu. Asta nu e vreo aripa crestina de dreapta sau o presiune politica, ci un fapt, intrucat barbati si femei de credinta crestina, pe principii crestine, au fondat aceasta natiune, ceea ce este clar documentat. E cu siguranta adecvat a se afisa asta pe peretii scolilor noastre. Daca Dumnezeu este o ofensa pentru voi, va  sugerez sa considerati o alta parte a lumii ca fiind casa voastra, intrucat Dumnezeu este parte a culturii noastre. Vom accepta credintele voastre fara a va intreba de ce. Tot ce va cerem este sa o acceptati pe a noastra si sa traiti cu noi in armonie si bucurie pasnica. Aceasta este PATRIA NOASTRA, PAMANTUL NOSTRU si STILUL NOSTRU DE VIATA si va vom permite orice oportunitate pentru a va bucura de toate acestea. Dar imediat ce incetati a va mai plange, vaita si ingrozi de Steagul nostru, de Onoarea noastra, de crezul nostru Crestin, de Stilul nostru de Viata, va recomand cu caldura sa profitati de o alta mare liberatate australiana, LIBERATATEA DE A PLECA. Daca nu sunteti fericiti aici, atunci PLECATI. Nu v-am obligat noi sa veniti aici. Voi ati solicitat sa fiti aici. Asadar, acceptati tara pe care VOI ati dorit-o."


    Cam asa vad si eu rezolvarea problemei integrarii si ras-integrarii romilor. Eu, una. Pentru ca asa cum au luat cu asalt Europa si civilizatilor spalati (nu ca noi, romanii ingalati care refuza integrarea micului popor nomad) ai marelui continent le-a "ajuns la os" (=au luat act de existenta lor), tot asa ne-au umplut si noua mahalalele. Si centrele oraselor. Si toate garile. Si toate trotuarele. Evident, ca in orice, regulile comporta exceptiile de rigoare (nu cred ca intentia lui Sarkozy a fost plata ramburs a celor de talia lui Damian Draghici, de exemplu). Evident, o solutie poate fi si propunerea absolut rizibila si penibila (prin imposibilitatea aplicarii) a unora dintre politicienii lumii "sa raspunda India de situatia romilor". Cam extrema, dar de ceva substanta. Daca le-am da 300 euro/ cap s-ar intoarce acolo oare? Pentru ca de civilizat este clar ca nu se lasa! Bine, hai 500 euro. (unii ar spune ca lipseste codul de bare - cu mare drag le-as explica in detaliu si foarte calm faptul ca nu intr-acolo bat).  Daca Europei i se accepta "mituirea" lor nu vad ce nu am importa si noi obiceiul asta. Cupola drepturilor omului sau / si a minoritatilor sta atat deasupra capetelor Frantei cat si ale Romanicii, corect? Desi daca am face-o, teama mea este ca s-ar lua ori din banii de pensii ori din cei ai actorilor. Cum care pensionari sau care actori? Cei "ne-romi".
    Asadar, ori facem baita :) si incetam sa mai furam, ori rupem de la noi si na, asta e, va dam accept pentru parasirea teritoriului mioritic.
    Nota: cred in unicitatea (si aportul cultural, dupa caz) care vine odata cu fiecare minoritate etnica. Asa cum cred si in specificitatea unui popor national. In masura in care ambele coexista pe teritoriul poporului majoritar, conditiile de inglobare prin absorbtie se cuvin a fi acceptate de minoritatea etnica in cauza.
Nota la nota: nu sariti, absorbtie partiala! , nu totala, definitiva si irevocabila :)