14.10.17

camera de hotel cu vedere la tine

- buna dimineata, as dori o camera single cu vedere la infinit
- sigur, completati acest formular, va rog

(...)

- ce obiective imi recomandati sa vad prin zona?
- pai aveti cerul, soarele, florile, verdele padurilor, ceata diminetilor, mirosul patiseriilor ... dar sigur, mai sunt si opera, teatrul mare, muzeul, muntele cu cel mai inalt varf de pe coasta estica, gradina zoologica ...
- aveti cumva si o harta pe care sa fie marcate toate?
- sigur, poftiti ... dvs sunteti aici si fiecare din destinatii este la maxim jumatate de ora de mers pe jos. ah, pardon, cu exceptia cerului pe care il puteti vizita in orice moment

(...)

- ce repede v-ati intors!
- da...
- nu v-a placut ce ati vazut?
- a, ba da....sigur ca da, a fost minunat
- ati vazut tot?
- nu chiar
- am inteles ... poate continuati maine
- nu cred, dupa seara asta ma voi intoarce acasa
- a, ce repede! este totul in regula cu sederea dvs?
- da, sigur
- imi pare rau ca plecati
- da, si lui ca am plecat ... asa ca ma voi intoarce la el. credeam ca pot da sensuri noi vietii mele, dar observ ca de fapt ele incep sa se piarda

(...)

- ai revenit
- da
- ramai?
- vreau sa raman
- daca vrei sa ramai, inseamna ca vei ramane
- vreau sa raman
- am inteles ... imi este suficient. te iubesc
- simt ca incep sa iubesc tot. nu doar pe tine te.
- am competitie
- oarecum ... dar nu trebuie sa te temi de flori, cer, soare, culori ... competitia este inegala si nici una din ele nu vor putea fi tu.
- ce bine!
- da, cred ca da

(...)

- eu plec
- deja?
- da
- de abia te-ai intors acum cinci ani
- ma mai duc putin in lume. revin
- bine


Vitaminele nu inlocuiesc un regim variat

Eu sunt vitamina R, de gasit doar in libertate si ma combin excelent cu emotiile gandite pe care le transform in rafale de energie.

In curand voi avea un derivat.
R patrat.
O proteina noua care va decodifica gandirea logica si va asigna fiecarei inferente cate o senzatie.
Daca voi fi administrata in dozele prescrise de intuitia celui care ma va lua, voi dinamita orice dezaliniere a sufletului cu faptele si voi periclita tentatia spre inautenticitate.

La inceput voi insoti doar o nisa de oameni, dar treptat vor exista afilieri noi si cercul va creste ... la limita, el va ajunge pana la nivelul la care curajul nu se mai teme.


9.10.17

compliment direct

- imi doresc o relatie cu tine
- de ce?
- .... tu ... te-ai vazut?

A ceda sau a nu ceda

Ce inseamna a ceda?
M-am intrebat asta de dimineata, dupa doua-trei ore de inflamatie neuronala acuta si dupa alte cateva momente grave de suflet adunat in gat
A ceda inseamna a pocni, a rupe, a distruge, a irosi, a renunta, a dizolva.

Cum cedeaza ambreiajul
Motivul principal il reprezinta neridicarea lui completa la schimbarile de trepte, chestiune care nu decupleaza cum trebuie discul si duce la o frecare a lui pana la distrugere.
Un alt motiv il reprezinta opririle si pornirile dese, deseori nefortate si chiar inutile.
Daca il simtim patinand, scotand zgomote, neintrand in viteza la rece, atunci avem niste simptome clare pe care le putem preveni prin ne-suprasolicitare, utilizare corecta, revizie periodica

Cum cedeaza plasticul
Simplu, la soc mecanic.
Insa pentru ca plasticul este un material special, exista si o omida speciala care sa il ajute sa cedeze treptat, duoa cum au descoperit cercetatorii britanici. Pardon, spanioli ... deci, poate, mai credibili. Desi parea de neinvins din punct de vedere ecologic, iata ca si polietilena si-a gasit nanasul.

Cum cedeaza o coarda
Prin supraintindere si fortare peste puterea de flexare a firelor

Cum cedeaza fierul
Rugina, coroziunea ori aliajele sunt doar capcane pe care ni le intinde fierul. Amagiri. De fapt fierul nu cedeaza, si tocmai din acest motiv, gaseste variante de supravietuire prin racordare la imprejurimile sale. Mai mult decat atat, el corodeaza rapid in forma sa pura daca este expus la aer umed si temperaturi inalte.

Cum cedeaza religia
Cand avem prea multa stiinta si nevoia de dovezi la fiecare pas.

Cum cedeaza stiinta
Cu prea multa credinta si plonjee senine in necunoscut.

Cum cedeaza corpul
Cel mai bine ne este atunci cand nu ne simtim pe noi insine, fizic si cand ne simtim, sufleteste. Acesta este un alt fel de a spune ca suntem cei mai sanatosi atunci cand nu ne simtim organele si procesele interne. Atunci cand totul se petrece surd si pe nesimtite.
Primele semne de simtire sunt simptomele unei viitoare cedari. Ignorarea lor va duce la ruptura.

Cum cedeaza mintea
La excese.
Si identific trei tipuri de excese: suprasolicitarea care duce la o scurtcircuitare a retelelor, nefolosirea care produce atrofierea lor si socurile majore care desconsidera logica si surclaseaza obisnuinta reactiilor clasice.

Cum cedam noi
In mai multe feluri. Dar vad numitorul comun al felului unu cu al felului doi si al desertului intr-un loc magic: in stomac. Altfel spus, in instinct. Fix acolo.

Altfel ca, dincolo de cedare, cautari si negasiri, din cand in cand ni se mai rupe firul propriilor povesti ... sau o rupem la fuga cand simtim ca tentatia se apropie prea mult ... ori o rupem cu cate cineva care nu-si mai are rostul in viata noastra ... ori ne rupem in figuri cand vrem sa parem mai mult decat suntem.
Sigur, uneori gandurile noastre rup randurile celor mai recente actiuni, asa cum alteori ne rupem picioarele pana sa constatam ca poate e bine sa stam calmi.

Sau, nu de putine ori, se rupe. Sau ni se rupe. Pur si simplu.

Cred ca intr-o oarecare masura ruptura este chiar un semn ca legatura pe care a provocat-o era in plus. Sau neconforma. Cu instinctul, desigur.



7.10.17

zvon

imi esti punctul pe i

minte care minte

- eu cand sunt atacat, reactionez! lupt!
- eu nu
- pai lupta!
- nu stiu sa fac asta ...

de fapt nu este vorba ca nu stiu, ci ca nu mai pot face asta din teama ... cand lupt cu lumea, castig, iar eu nu imi doresc victorii, ci lipsa nevoii de conflict

singura lupta pe care nu o pot duce inca pana la capat este cea cu mine insami
oriunde lovesc, apare o arma neasteptata cu care mi se riposteaza
la fel cand lovesc eu inapoi, pot sa surprind si sa iau pe nepregatite adversaru-mi
dar pe termen lung inca nici unul din noi nu am reusit sa dominam ... suntem egali ... "prea" egali si balanta se cere inclinata la un moment dat ... pentru ca nu exista echilibru stabil.
iar al nostru este stabil de prea mult timp deja ... chiar si noi ne-am saturat de remize
...se anunta nevoia unui soc ce ar putea reaseza lucrurile intre cei doi poli de putere

de la cap mi se trage
iar inima stie ... si desi nu vrea sa stea deoparte, stie ca daca intervine acum va fi o lupta nedreapta

o dualitate care in loc sa ma intregeasca, ma (ni)miceste

3.10.17

raspunsuri la intrebari nepuse

te rog lasa-ma sa am dreptate
in demersul de a face din toleranta si generozitate a doua ta natura ... incepe cu mine!

semnatari:
tu, ca director operational si partener
eu, ca director de creatie si partener
energia dintre noi, ca administrator

directori ca directori ... dar si sefii vietilor noastre?

cesiune?
sau factoring?
cred ca este mai degraba vorba de principiul dupa care se ghideaza un ruj bun: rezista la transfer

eu, R., declar ca iti voi fi alaturi la frumos si urat, la urat si inalt, pana cand le redefinim pe toate patru dupa chipul si asemanarea numitorului comun care ne estompeaza diferentele

s-a dovedit ca daca mergi la cumparaturi nemancat, tinzi sa cumperi mult mai multe alimente decat daca ai lua, neavand senzatia de foame
tot asa cred ca este si cu cererile in mariaj... si mai ales cu acceptatul lor: te uiti printre rafturi, te opresti la unul din ele si statuezi: - tu! hai cu mine pana acasa!

in loc sa acorzi inaintea unei astfel de alegeri ragazul cuvenit unei binemeritate gandiri apriorice, te lasi tras in instinct si uiti ca foamea iti deformeaza judecata, impingandu-te la exces, si, deci, la risipa

normal ca ma refer la foamea de a nu ramane singur, ca doar nu la cea de a fi insotit de persoana iubita!

si!

m-as bucura sa fac haosul sa conteze ...  sa las ceva in urma, ceva care mi se datoreaza mie, nu lui
am nevoie de putina aroganta ... de orgoliul urmei mele

resimt acut nevoia de a-mi intreba corpul "ce poti, de fapt?" pentru ca el sa imi raspunda naiv "nimic din ceea ce ti-as putea transmite prin cuvinte"

hm, chestia asta cu iubirea ... cu cat vorbim despre ea mai mult, cu atat ii validam lipsa
oare?
iubirea exista atata timp cat ori de cate ori te vad, simt ca dintr-o data respir corect.

- asa, si?
- pai ... si!
nu poti sa necalci un gazon pe care ai calcat deja
nu poti nerupe florile pe care le-ai rupt
- asa, si?
- esti prost? si! ia incearca tu sa lucrezi against your better judgement si vezi ce iti iese.
- ce, ce?
- fa-ti tie ce nu ti-ai face niciodata
- e un nonsens
- ce nu e?
- ce?
- un nonsens
- hai, serios! zi-mi ce vrei de fapt
- sa pricepi
- ce?
- ca "asa, si?" este mai rau decat "merge si-asa"
- pai de ce?
- pentru ca imbie la indiferenta
- hm, ce ciudat! eu il consideram mai degraba un mod de a nu mai analiza atat totul
- poti sa nu analizezi, dar sa iti pese. Cu "asa, si?" arati ca te doare la basca
- asa, si?

invers

- tati, ce se intampla cu sentimentele, dupa ce nu mai sunt cu noi?
- cum adica dupa ce nu mai sunt cu noi?
- pai dupa ce, de exemplu, eu nu ma mai bucur cand vine A. sa ma vada, sau cand vad ca ea nu se mai bucura sa ma vada?
- nu stiu, tati ...
- nici eu ... dar trebuie sa gasim un raspuns, nu?
- tu ce crezi ca se intampla?
- pai cred ca ajung intr-o lume mai buna de unde ne fac cu mana
- crezi ca se uita la noi de sus?
- da ... daca le lasam sa se inalte acolo.
- si cum crezi ca ajung sa se inalte acolo?
- pai ... daca le facem loc.
- unde?
- in noi.
- si cand le facem loc in noi?
- cand ne pupam mult, cand radem, cand ne jucam, cand ne place de noi
- si daca nu ne pupam si daca nu ne jucam?
- pai atunci sentimentele pleaca de langa noi ... si ne lasa sa ne descurcam singuri; dar nu cred ca e bine sa se intample asta
- de ce?
- pentru ca nu merita.
- ce nu merita?
- ele. ele nu merita sa ne purtam asa cu ele ... cred ca si lor le place ca si mie, sa fie dragalite, asa, sa fie pupate cum ma pupati tu si mami cand fac ceva bun .. si cred ca le mai place sa aiba grija lumea de ele, tot cum aveti voi grija de mine cand ma lovesc, de exemplu
- crezi ca sentimentele se pot lovi?
- singure, nu. Ce intrebare, Doamne! Normal ca nu pot singure ... dar cred ca le putem lovi noi atunci cand ne batem joc de ele ... uite, azi doamna profesoara ne-a certat cand M.a inceput sa rada de C. si toti din clasa a inceput sa se ia dupa ea. Ca asa ne-a venit la indemana, sa radem si noi de C. Si el s-a suparat ... s-a vazut ca s-a suparat, dar parca nu ne puteam opri. Noroc de profesoara ca ne-a zis sa nu mai facem asta. Dar C. a ramas suparat, stii, chiar si dupa ce ne-am oprit ...
- si ce sentiment crezi ca ati lovit aici?
- dragul de el. Ca ne e drag, chiar daca e ciudat ... e parte din clasa. Nu stiu ce rol are si care-i faza cu el, dar are un rol. Uite, de exemplu el e singurul care raspunde la intrebarile profului de matematica si face compunerile cele mai lungi ...
- si cum simti lucrul asta?
- pai e ciudat ... dar e special, stii? ca nu e ca noi ... ma enerveaza cateodata ca nu pot si eu sa fac ce face el ... dar ma bucur ca nu sunt asa pentru ca atunci clasa ar fi ras de mine, stii?
- crezi ca sentimentul, odata lovit, poate ierta?
- cum adica, nu inteleg?
- pai crezi ca daca un sentiment e lovit, poate sa il ierte pe cel care l-a lovit?
- da, cred ca ii trece la un moment dat ... dar nu se descurca singur, cred ca are nevoie de noi.
- care noi?
- de noi, cei prin care el poate sa vada. Cred ca eu te iubesc pe tine pentru ca las iubirea din mine sa te vada. Si bine, mai e si ca esti tati meu asta nu stiu s-o explic ... Fara oameni, sentimentele ... nu au parca nici un Dumnezeu. Sunt neduse la Biserica, asa.
- si de ce crezi ca ele ajung sa nu mai fie cu noi?
- cine?
- sentimentele
- a ... pai pentru ca ne obisnuim cu ele si pentru ca ne facem ca nu le vedem. Si le pica rau. Si pleaca.
- si noi?
- pai noi dup-aia ne intrebam ce-a fost asta?
- serios?
- da, asa cred. Dar stii, nu inteleg o chestie.
- ce?
- nu tu trebuia sa raspunzi la intrebarile astea?

30.9.17

Sarpe cu clopotei

Imi esti rima in poezia cu vers alb pe care mi-o formulez de cand deschid ochii pana la ... ceas de iubire.

29.9.17

Geamurile de sticla ascund beton

- hai, misca-te! Ai pana la 14 sa imi raspunzi.
- imi pare rau, nu am apucat ...
- nu ma intereseaza scuzele
- nici eu nu vreau sa le ofer ... dar nu am apucat si nici nu voi apuca sa fac singura ce trebuie sa faca o echipa
- esti cancer pentru firma ... nu te pot face sa te simti responsabila pentru nimic
- sunt responsabila pentru ce pot controla
- si de ce nu o sa faci raportul ala, ma rog?
- nu il fac pana la 14 pentru ca sunt la doctor acum ... am avut si am in continuare niste probleme de sanatate
- aoleu, de ce nu zici asa?
- pentru ca nu boala trebuie sa inspire la toleranta si intelegere

Respirand anaerob

Spunea cineva ca pentru a intelege fidelitatea, trebuie sa intelegi infidelitatea.
Sunt intru totul de acord ... pentru ca in aceeasi nota, am gasit la un moment dat propria-mi intelegere: pentru a intelege iubirea, trebuie sa intelegi prima data lipsa ei.

28.9.17

trade.off

Este senzational sentimentul de confirmare pe care ti-l oferi atunci cand constati ca ai facut bine sa nu te opresti din crestere ... din evolutie ... din cautari ... din a descoperi.
Din a ramane singur, in ciuda posibilitatii unui "impreuna"care, poate, parea firesc la un moment dat.

Dar in acelasi timp, atunci cand simti ca ai gasit, te poti intreba daca nu cumva iti esti dator sa nu te opresti din fix aceleasi demersuri: de crestere ... de evolutie ... de cautari ... de descoperiri ... de a te mentine in afara unui "impreuna" limitativ.

Cum ar trebui sa fie insotirea astfel incat sa nu incorseteze?
Cum ar trebui sa fii tu, astfel incat sa cresti alaturi de, si nu in ciuda a?

Da, exista foarte multe lucruri pe care le poti afla si senzatii pe care le poti trai in compania umanitatii, mai degraba decat in compania umanului prim.

Cred ca avem de-a face cu cel mult o schimbare de macaz ... din crestere nu avem voie sa ne oprim, insa este posibil sa o putem face in alt ritm ... cel al logicii sufletului, nu al unei reci luciditati.

26.9.17

Sufletului

Este foarte interesant sa te constati subiectiv, indragostit fiind.
Vezi foarte clar cat de prost iei decizii, cat de incetosat vezi realitatea si mai ales, cat de putin iti pasa de logica...

Dai intaietate celui care te duce in larg si de fiecare data stie si sa te aduca la mal.
Sufletului.

Stii senzatia aceea cand la un moment dat, alegi pe cineva, pe unul singur, in fata tuturor celorlalte alegeri posibile?
Cand accepti sa renunti la libertatea singuratatii?
Cum stii daca esti Dumnezeul corect al vietii tale cand alegi?

25.9.17

Tavanul vietii

Tu ce crezi ca se intampla cu ochii care nu se vad?

urmarile unei demotivari perfecte

este pe cat de infiorator, pe atat de infloritor sa simti, traiesti si treci prin stadiile demotivarii profesionale

recomand cu tot dragul experienta, insa doar dupa traversarea unui perioade de independenta decizionala intr-o pozitie de varf.

de ce o recomand?
pentru ca iti pune in fata o oglinda nemiloasa asupra a cine esti, a cine erai, a cine crezi ca erai, a cine crezi ca poti fi, a cine poti fi.
cinci liste diferite.

ce inseamna ca o recomand?
avand in vedere ca nu alegi mereu cine iti va aparea pe contrasens, ma refer mai degraba la a imbratisa ocazia de a-ti pierde increderea si de a cadea.
pentru ca o vezi, e cat China (sau oricum intuitia se activeaza si o face sa para asa) si vine ca un uragan ...
ai cum sa scapi ... dar nu te da din calea ei ... gaseste o bara de care sa te tii ... sau care sa te tina cand muschii tai se blocheaza ... si stai acolo for as long as it takes.
da, sa cazi de cat mai sus si de cat mai devreme!
atata vreme cat tu o permiti, ceilalti se nu sfiesc in a te incuraja pe acest drum, deci sortii nu iti vor fi potrivnici
cand ai in jur vant, ploaie, durere, lovituri, abuzuri, rautate, lipsa de viziune peste tot ... nu iti ramane decat sa iti intorci privirea inspre tine.
iti curbezi spatele, te intorci cu spatele la lume, te conservi in timp ce te consumi si inchizi ochii pentru a incepe sa vezi
este aproape ca atunci cand se instaleaza treptat intunericul ... si incep sa se distinga stelele

ce mi-a adus mie rau?
dezechilibru
lipsa de repere
incoerenta si confuz
intoleranta
indoiala extrema de mine insami ... si senzatia ca mi-am pierdut mintile.
cateva atacuri de panica
dureri fizice si senzatia de asfixiere
excese
ganduri negre si  amplificarea unor frici deja existente

ce mi-a adus mie bun?
perspectiva.
uitandu-ma in jos in timpul caderii, am vazut niste lucruri la care nu imi oferisem inainte acces. unghiurile moarte au iesit la lumina.
baze noi.
repere noi pe care anterior nu am avut nici un impuls de a le cauta ... nu aveam nevoia.
echilibru.
acela care se mentine in special la si din intemperii.
seninatate.
nu cunosc confort mai mare decat in a reusi sa mangai acolo unde inainte iti venea sa pocnesti. ambele la fel de natural si firesc.
incredere.
in relatii mult mai profunde decat cele de tip cauza-efect.

mai bine mori de la impact decat din ignoranta si din plictiseala
dar sigur ca, in scaunul de la varf, nu cunosti nici unul din beneficiile caderii ... iti stii doar de frica: frica de a nu-ti da drumul de functie, de rol, de importanta pe care crezi ca o ai, de echipa, de lipsa rezultatelor angajate.
adica iti este o frica imensa de cele mai mari nimicuri.

cine mi-a fost cu adevarat alaturi?
mama si tata
recunosc, insa, ca nici nu aveam ochi pentru altcineva; atunci cand te indoiesti de tot, devine greu spre imposibil sa crezi ca daca tu nu poti, iti mai poate vrea cineva binele

eu nu am stiut sa imi fiu alaturi ... si este posibil sa se intample mai multora dintre noi care trecem prin stari similare.
cu toate astea, cred ca avem o inteligenta nativa care nu ne lasa singuri ... nici macar atunci cand nu stim sa ne purtam de grija
un soi de pilot automat de a carui existenta nu afli decat cand te pierzi pe tine

de abia cand il vezi in fata ochilor, cand ii dai motive sa iasa din bezna si sa se uite in ochii tai, ii poti spune "multumesc pentru ca existi"
curand dupa ce o faci, realizezi ca vorbesti cu tine.




lucrurile bune, sa circule!

- te-am observat mai demult
- pai si?
- pai si ce? doar nu te duci la fiecare om care ti se pare misto
- a, nu?

de ce ne retinem din a arata ca ne place cineva?
nu si de asta ne aflam aici?
nu si de asta coincidentele sunt, de fapt, intamplari-caramizi la fundatia noastra de oameni frumosi?

Surprinzator sau nu, emotiile nasc niste demonstratii logice imbatabile, asa ca au un avantaj real si in viata celor mai rationali dintre noi :)

tuturor ne place sa stim ca suntem placuti ... ca cineva ne observa ...
uneori chiar avem nevoie de acest imbold pentru a ne putea observa mai bine pe noi insine

24.9.17

si vad

Din cauza unor probleme de soft, nu mai pot face poze cu telefonul ... sigur ca m-a suparat chestia asta , in conditiile in care atu-ul aparatului in raport cu competitia statea fix in dual camera si in rezolutia impecabila cu care surprindeam lucruri.
Si deci si costul a fost pe masura.

Incapacitarea a venit treptat ... prima data mi-am spart gemuletul care apara camera pentru ca mi-a scapat telefonul pe jos... si toate pozele ieseau blurat. Dar macar ieseau.

Acum gata.
Nu mai iese nimic.
Si, deci, am inceput sa vad.

Fenomenul se numeste #realitatelasuprapret.

19.9.17

democratia emotiilor

- nu merge, imi pare rau
- este din cauza mea, am facut eu ceva?
- nu, nu este din cauza ta... e vorba despre mine
- stiu eu ca am facut ceva :(
- nu, e la mine...dar stii, putem ramane prieteni

cliseu
il vezi pe toate drumurile

totusi!
opinez ca nu este imposibila prietenia 'de dupa'
si mai mult decat atat, este cat se poate de posibil ca dupa o relatie mai mult sau mai putin amoroasa, insa cu siguranta pasionala, sa se poate infiripa o frumoasa amicitie post-factum.
de ce nu, la urma urmei?
au trecut curiozitatile intimitatilor de inceput, s-au consumat niste pulsiuni fizice, s-au eliminat de pe masa intrebarile incomode ... si ce ramane, atunci cand amandoi sunt viabili, este fondul.

conditia ca aceasta etapa sa se intample este, cred eu, ca cei doi sa nu fie destinati unul altuia si indragosteala sa fie intr-atat de arzatoare incat sa mistuiasca orice sentiment de inceput pentru a lasa loc crisalidei sa isi urmeze cursul spre stadiul de fluture.

cred ca anarhia cuplurilor care se transforma in amicitii cu sens nu sunt decat stari mentale ale celor de pe margine ... nicidecum anarhie per se

14.9.17

obligatia de a avea drepturi

Ideile preconcepute penalizeaza in mod brutal teoria probabilitatilor si fara drept de apel diversitatea cu care viata vine pe lume.
Ca ce chestie sa avem prejudecati intr-o lume la care contribuim din plin?
De cand valoarea transformata in principiu devine un drept, subiect al unei legi de stat?

De ce increderea in ideea de alegere devine dreptul de a alege si implicit obligatia celuilalt de a-mi accepta decizia?

Valorile nu se negociaza (sau nu ar trebui) pentru ca sunt individuale, in schimb drepturile sunt preponderent nascute din negociere si uzante sociale, pentru ca vizeaza comunitati.

Cum s-a facut aceasta subtila tranzitie de la norma personala neinstrainabila la cea sociala cumparabila?
Cine nu a fost suficient de atent aici? 

Turnul de nisip

Cladire de birouri care acomodeaza cel putin 950 de persoane ... suflete cu emotii, facturi de platit, preferinte, familii, copii si obiceiuri alimentare
Zona imobiliara scumpa, geamuri mari, incaperi luminoase in vecinatatea unui mall renumit, trafic nebun, tinute upper mainstream si parfumuri de trei-patru cifre in euro.
De afara este aspirational, aproape un turn de fildes.

Zece etaje
Patru lifturi
Etajul de destinatie se selecteaza dintr-o aplicatie care optimizeaza traficul si aloca fiecarei cereri o ruta. In functie de cate persoane folosesc acelasi lift, pe marginea liftului apar etajele la care va opri.
Uneori degeaba te grabesti, liftul intra pe flancul Personalului de CRF: trebuie sa opreasca la toate cele 10 etaje pentru a lasa pe cate cineva.

Ca azi.
Ai zice ca asta incurajeaza comunicarea.
Pana la urma, dureaza cam 4 minute sa ajungi cu cafeaua de la parter la etajul unde iti incepi ziua cu adevarata "cafea de dimineata"

Etajul 1
-Buna dimineata!
-Buna dimineata!
(Intre etaje)
-Zi buna!
-La fel!
Etajul 2
-Buna dimineata!
-Buna dimineata!
(Intre etaje)
-Zi buna!
-La fel!
(...)
Etajul 7
-Buna dimineata!
-Buna dimineata!
(Intre etaje)
-Zi buna!
-La fel!

Apoi am coborat, desi ar mai fi urmat alte trei etaje.
Si pentru ca trebuia, dar si pentru ca deja aveam senzatia ca stiu viitorul.

Discutiile aprinse de sus au fost purtate in timp ce privirile scrutau gresia, iar ecranele telefoanelor emiteau unde ... si cum-uri. Mai putin de ce-uri.

Turnul de fildes pare de nisip, asa, dintr-o data.

Nevoie. De minte.

Stiti pe cineva ce tine workshop-uri despre cum sa bei apa?
Mi se pare esential sa stii exact cat sa bei pentru hidratare si unde sa te opresti pentru a nu te ineca. Sau imbata. Cu apa rece.
Anticipez ca un seminar de 2 zile full la vreo 500 eur ar fi rezonabil. Si in acest mod econom si rational am incununa fericit seria workshop-urilor despre nimic.
Ce e mai important? Sa stii sa vorbesti in public sau sa ai ce spune in public?

Alternative de workshop ar mai fi:
Cum sa te stergi la nas cand esti racit
Cum sa ridici vocea treptat cand esti ciufut
Cum sa inchizi ochii cand dormi
Cum sa te imbraci cand te grabesti
Cum sa raspunzi la telefon. Cand suna.

Sau
Cum sa devii prost.

13.9.17

mit.o.MANII de interior

greselile noastre, profund utile in economia unei vieti careia ii place sa invete si sa se dezvete, ne dau de gol cateodata ... pentru ca au prostul obicei de a scoate la iveala intentiile noastre ascunse ...

un film vazut ieri mi-a adus o noua perspectiva asupra unui lucru despre care vorbim toti ... dar, oare, stim ce spunem?

nu ce stii iti face necazuri, ci ceea ce stii si nu este real

aud adesea "ce nu te omoara, te face mai puternic", "ce nu stii nu iti poate face rau", "scopul scuza mijloacele" sau "ce ajungi sa stii, nu mai apreciezi"
fiecare din ele sunt laitmotive ale celor care se incurajeaza in momente grele, in clipe greu de parcurs si peste care pare greu spre imposibil de trecut
dar tot ele sunt si sloganuri nascute din experienta, clisee de "doamne-ajuta" prin care uneori cred ca ne justificam niste scapari ... niste actiuni de care nu ne-am dori sa fim capabili.

pe locuri
fiti gata
[dar, oare, e bine ce fac? 
oare ce ar zice prietenii mei? 
oare ce ar zice lumea? 
dar mama?
este ceea ce vreau? 
este ceea ce imi trebuie cu adevarat?]
start

acest intermezzo este locul in care reusim sa facem greselile emotionale despre care ne formulam ulterior cliseele rationale, logice, pe care le justificam prin experienta.

cum alegem daca spunem totul celor din viata noastra si cum alegem cand luam decizia sa le ascundem lucruri?
este o minciuna prin omisiune (acea white lie  pe care eu as traduce-o liber prin arma alba) totuna cu minciuna premeditata clasica?
nu este usor sa decizi in momente cheie daca sa ascunzi ceva pentru a proteja sau sa spui totul, pentru a nu fi nevoie sa (te) ascunzi

instinct, educated guess sau gandire critica? 
care primeaza?

principii, valori sau conjuncturi?

cred ca prioritare in deciziile noastre sunt exact elementele pe care le incurajam voit si consecvent!
noi decidem daca vrem sa ne "specializam" in gandire critica sau daca vrem sa facem lucrurile "din stomac"

ar fi un nonsens sa te consideri indrituit a acoperi un adevar din intentia altminteri laudabila de a proteja pe altcineva, in conditiile in care una din valorile in care crezi este adevarul.
cu toate acestea, minciuna prin omisiune se practica pentru ca, nu-i asa, o alta valoare pe care punem pret este "sa nu facem rau", daca nu cumva chiar "sa facem bine".

exista o ierarhie a valorilor, atunci? 
si daca da, cum putem prioritiza niste elemente necesare si suficiente pentru un trai corect?

cred ca viata se cuvine sa fie o combinatie intre adaptarea la conjuncturi si principii, atat timp cat conjuncturile nu le trunchiaza pe cele din urma.
avem cu totii nevoie de ancore (senzoriale, emotionale, de logica) pentru a continua, pentru a face fata, pentru a ne echilibra si cred ca sustenabile sunt acelea care te apropie cel mai mult de cel care esti, adica te mentin in sfera propriei seve, a freneziei autenticitatii.
iar ce ne apropie cel mai mult de noi insine este familia sensurilor derivate din "simt ca".
principiile insele isi au obarsia in trairile profunde, in intimitatea dualitatilor cu care ne nastem, doar ca pentru a lua o forma usor de verbalizat, ele sunt demonstrate logic si mai apoi formulate coerent in alegatii.

cand nu ne respectam principiile cu care defilam, pe care le cerem mandri de la altii si la care ne place sa credem sa aderam, sau si mai si, cand ne incalcam linistea si trecem dincolo de limitele propriei morale, nu facem decat sa ne validam concupiscenta tentatiilor pe care, conform cutumei, ajungem sa le consideram greseli

cand se aduna multe astfel de momente, ne trezim in fata nevoii de un nou cliseu.
si deja el a aparut pe zidurile din Bucuresti "nu te preocupa, totul va fi bine!" si probabil ca nu va dura mult pana i se va alatura si inteleptul "daca e, e; daca nu e, nu e"

in mod clar, putinta de a rationaliza si constiinta cu care au fost inzestrati oamenii nu au numai avantaje ... deseori ne tin inclestati in dileme, non actiune si chiar judecati pripite sau paralizie decizionala.

cam ca la Mac, atunci cand vrei pur si simplu o cafea obisnuita si incep sa vina intrebarile:
- cu lapte sau fara lapte?
- scurta sau lunga?
- cu cofeina sau fara cofeina?
- cu arome sau fara?
- cu ce fel de arome? capsuni, caramel sau ciocolata?
- aici sau la pachet?

viata este dura, complexa si are multe aspecte. 
din fericire! 
cu toate astea, uneori "suficient" este deja "prea mult" si cred ca daca tinem la noi suficient de mult incat sa ne oferim calmitate si echilibru, este bine sa transmitem deopotriva inimii si mintii ca o cafea este pur si simplu o cafea ... orice incercare de a complica acest adevar nu face decat sa ne indeparteze de tot.

11.9.17

(de)venirea pe lume

sa presupunem ca avem in fata un "ceva" lipsit de aplomb si porniri umane, deci, incapabil de eroare
este un "ceva" care exista si atat.
ne uitam la aceasta entitate si bandu-ne cafeaua de dimineata, realizam ca o putem defini, ca o putem imbraca in uniforme, o putem vedea si inchide in concluzii.

daca i-as injecta acestui "ceva" conditia de om, ce ar fi mai important in economia universului?
ca i-am transmis putinta de a face inevitabil erori, sau ca l-am ajutat ca, dintr-o data, sa nu poata scapa conditiei de a deveni?

SFul zilei de jad

incearca ceva nou in fiecare zi
de exemplu pentru azi, vezi cum ar fi sa te contempli ca si cum n-ai mai fi
presupune-ti o umbra de forma trupului tau si de marimea sufletului dinauntru... si urmareste-o!

permite-ti ratacirea pe ulitele nefiintei tale, doar-doar vei sti ca pe viitor sa nu te sperii si sa tragi brusc de volan cand vin de pe contrasens intersectiile cu tine insuti


10.9.17

Batranii de noi ... si marea.

Imi pare ca marea se contine.

Nu se razgandeste si merge inainte indiferent de orice.
Isi redefineste constant propriile limite ... desi ar putea inghiti stanci, plaje, pamanturi, ea se invarte mereu in jurul unor linii clare, fata de care avanseaza si apoi se retrage, avanseaza si apoi se retrage
Domina.
Este previzibila in aceeasi masura in care este de nepatruns.
Se lasa traita de tot ecosistemul pe care il intretine si tine in viata.
Si-a bazat propriul univers pe un principiu nou: lipsa aerului
Nu permite spatii, este o continuitate perfecta. Nu vom gasi niciodata goluri de apa.
Face o norma din lichiditatea-i fizica. Trece pe nesimtite din albastru deschis in negru de abanos, naste valuri dupa perioade de acalmie, loveste cu putere malurile dupa ce intai le mangaie suav.
Oglindeste tot universul din afara ei.
Se lasa lovita, patrunsa, atinsa pentru ca imediat dupa, sa redevina curgere.
Apara in aceeasi masura in care ataca. Si reuseste asta fara sa faca practic nimic - este doar in perceptia noastra ca se comporta diferit fata de noi de la un moment la altul. Ea este aceeasi, mereu aceeasi.

Se contine.
Deci, inspira.

9.9.17

Lamuritor

stii cum e sa fii intr-un mediu ostil in care nu ai ce cauta, insa totusi simti ca inca nu este momentul sa pleci?
fie pentru ca este de natura sa iti ofere un oarece confort cu care te alimentezi pe tine in afara lui, fie pentru ca inca nu ai invatat tot ce se poate invata, fie pentru ca te afli pe tine, fie pentru ca inca speri la ziua mantuirii celor multi, fie pentru ca din acea postura poti face bine altora...

... si induri.
nedreptate, rautate, micime, politrucism si mascarici marsavi

pentru ca de fapt ai rabdare

Petru Cretia a subliniat perfect ce inseamna asta: 'rabdarea este forma pasiva a curajului, rezistenta in timp la raul din lume (...) A rabda nu inseamna simplul fapt de a tolera ceva neprielnic sau dusmanos fiintei tale (...), ci taria de a indura, darzenia de a ramane intreg, stapan pe tine, nealterat si neinfrant. (...) Rabdarea implica un termen final (...) cand tu insuti iti vei fi strans destule puteri, si destula obida, pentru a putea sa scapi de ceea ce destul ai rabdat. Ziua cand poti sa spui ''Am rabdat indeajuns''.'

Atentie, insa, la faptul ca 'rabdand, trebuie sa stii sa rabzi: o rabdare infinita e sinonima cu negarea de sine'.

Eu nu sunt inca in acel punct terminus, ci mai degraba in zona lui they laugh at me because I am different, I laugh at them because they're all the same...


Multumesc celui care mi-a indreptat atentia spre aceasta lectura.

8.9.17

Ia-mi mintile ...

...daca dai de ele!

La cooperativa de idei

'Cum ar fi sa fii sa cum esti, in toate lumile in care traiesti?', am fost intrebata azi de cineva care s-a aflat dintr-o data, mult mai aproape de cine sunt eu ca om...

M-a vazut din alt unghi, unul pe care nu il vazuse atata timp si care se pare, nu se vede neam.
E ok :)

Ii dau dreptate, ma comport diferit in functie de mediile unde ma duc, in functie de oamenii cu care interactionez.
Indiferent de 'rolurile' pe care mi le iau, raman eu insami de fiecare data si nu fac rabat de la autenticitate.
Doar ca ma dau in portii si apelez la eu1, la eu2, eu3  ... foarte rar spre deloc mi se ofera ocazia sa fiu 'eu'.
Sa ma arat complet.

Completul nu este usor de gestionat nici de posesor si uneori, nici de interlocutori.
Motivul este simplu: nu ii lipseste nimic, deci nu ai ce sa ii repari.
Si mai mult decat atat, pentru a putea interactiona optim cu fiecare din lumile in care intru, ideal este ca fiecare din ele sa ma considere normala.
La cap.
Iar cum lumile si oamenii sunt extrem de diferiti, riscul de a ma desfiinta prin afisarea lui 'eu' este unul major in raport cu interesele de comunicare si relationare care ma ajuta de fapt sa raman 'eu' cu adevarat.

Cand voi ajunge in fata celui in care pot fi 'eu' ... de fapt ma voi fi gasit pe mine.

Disectie

Ori de cate ori recitesc ce am scris la un moment dat, trec printr-una din cele doua stari: surprinsa placut de inlantuirea frazelor sau rusinata de cvasi impostura ideilor cu care nazuiesc sa-mi intrerup linistea. Pentru ca ori simt ca am reusit, ori ca sunt mereu in expectativa universului lui "always almost there"

Nu cumva la fel functioneaza si cand ne amintim de deciziile noastre?
"Ce ai schimba, daca ai putea, din trecutul tau?"
Eu, nimic.

Si cu siguranta nu as schimba nimic din ce am scris. Rusinea este un sentiment dureros de util.

7.9.17

teoria multimilor

care este diferenta intre a fi suspendat intre concreteturile mai multor lumi si a te contine?
care este linia de demarcatie intre a fi al nimanui si a fi al tau insuti?

3.9.17

Augmentari

Toata lumea "multumeste mult" si "multumeste tare mult". De cand "multumesc" nu ne mai este suficient si de ce gonflam firescul?

Prea multi de "super", "foarte" si "perfect" expulzeaza din vocabular normalitatea care suporta termene de comparatie.
Adica acele notiuni deschise, care permit comunicarea, in contraponderea celor inchise, construite tocmai pentru a spune tot, pentru a contine absolutul.
Avem nevoie de contraziceri, de imperfectiuni, de completarea noastra cu cineva care sa ne contina  idealurile inexprimabile... deci, lasati-le spatiul de manevra!

1.9.17

Δ

te iubesc in forma de triunghi


 pentru ca nu am 
  ceva mai bun de facut



        pur si simplu                   pentru ca nu pot 
                                                    sa te ne-invat

30.8.17

Ra.Lu.Ca

Sunt o combinatie interesanta de metale

Ra este simbolul pentru Radiu - element radioactiv
Lu reprezinta Lutetiul, un element chimic din categoria lantanidelor, cel mai dur si dens
Ca este binecunoscutul Calciu. Reactiv si cam moale pentru un metal, dar a carui carenta dand efecte severe de care trebuie tinut cont.

Ma recunosc.
Sunt un compost reactionar, revendicativ cu sine, tolerant dar totodata dur, aerian si visator dar nu fara o densitate a ideilor si dozelor de abstract care uneori ma cutremura intr-atat, incat ma inmoi.
Si o iau de la capat, pornind de la reactivitate.

28.8.17

Cu mine nu sunt niciodata singura

"Îngăduie-ți să fii singur. E ceea ce le lipsește oamenilor cel mai mult astăzi. Toți sunt împreună tot timpul, laolaltă, aduși, adunați, puși alături, urmându-se unul pe altul. Aproape nimeni nu mai e singur.
Singurătatea e suportată doar de o minte sănătoasă, numai prin ea ești în lume și în afara ei în același timp. Îți vei cunoaște locul, îți vei regăsi ritmul. Amintește-ți că frica de a fi singur te slăbește iremediabil. E un secol colectivist, cel mai sângeros din câte au fost. Așadar, în lipsa altei educații, respectă-ți prezența."*

Eu sunt. Ma ascult. Ma intreb. Ma caut. Ma gasesc. Ma caut din nou. Ma intreb lucruri la care nu vreau sa raspund, doar-doar slabesc inertia amanarii onestitatii fruste.
Imi place ... uneori intr-atat, incat imi prefer compania, celorlalte complezente.

Gasesc in a fi singur exercitiul complet al ragazului, al intelegerii propriei respiratii, al imblanzirii mintii, al intimitatii trupului, al tolerantei ... al rabdarii de sine.

*Mario Barangea

23.8.17

Imi vine sa pot

Senzatia aceea in care nu pot sa nu iti spun ce simt, cat ma doare ... desi stiu foarte bine ca nu rezolv nimic, ca nu ajut dificultatea in care ne-am plasat
Dar nu pot sa tac
Sau cel putin simt responsabilitatea fata de rostirea acestui adevar...
Cum pot sa tac si, cel putin, sa crut astfel accentuarea durerii pe care o stiu in tine?
Vreau sa tac
Vreau sa pot
Vreau sa vreau

22.8.17

Citat

Atata sunt si mai mica nu ma fac pentru nimeni

chingi

am picioarele infipte in pamant pana la genunchi
sunt, practic, imobila locomotor
capul imi e bine infipt in nori
sunt, practic, imobila ideatic
am sufletul infipt in cutit si orice miscare imi poate imi poate fi ''de deochi''
sunt, practic, imobila emotional
am ochii bine infipti in craniu
sunt, practic, imobila vizual
am limba bine infipta in gat
sunt, practic, imobila lingvistic.

odata spus, orice 'ceva' ramane spus si oamenii deschisi la minte sunt rari(simi)

traseu

e periculos sa dai prea multa putere ideilor tale
o sa ajunga sa se traga cu tine de sireturi si, pe nesimtite, iti vor invada sufletul

ideile nu au ce cauta in inimi
locul lor este in imponderabilul mental
in, pe langa, printre si prin sinapse

ce faci, insa, cu acelea dintre idei care scapa coliviei neuronale si care reusesc sa zboare spre inaltimi?
cum le aduci la sol?
le impusti
doar asa le desumfli si deci, pot reveni pe pamant.


tocmai de aceea cred ca ideile nu pot ramane niciodata in locul unde apar, pentru ca decidem cu inima, dar ne justificam deciziile folosindu-ne de logica.

Vad

Incotroul meu a devenit instabil, inodor, incolor.
Narcisismu-mi isi reclama un viitor pe masura imaginii pe care trecutul o are in prezent ... iar in absenta unuia viabil, ramane suspendat, dandu-se in leagan si ciopaind o guma Turbo cu surprize.

Vazduhul e foarte primitor cu nehotaratii ... ii ia ca atare, sarmanii, si ii infofoleste in moii nori.
Legea gravitatiei, insa, nu iarta pe nimeni, cu atat mai putin pe cei care ajung sa orbecaiasca, crezand ca pot cadea in sus.

Daca ne-am putea alege coconul in care sa defilam ... vazduh sau gravitatie!
Dar nu putem. Sunt ca mama si tata, ne reamintesc de origini. De pustiu. De Nimic. De Iubire. De noi.

19.8.17

Greseala care te trage in jos

Exista oameni in fata carora nu ai voie sa gresesti

Sunt plamaditi din samanta care aminteste mereu de cine ai fost intr-o secunda de decadere

Sunt de evitat din toate punctele de vedere

Vad o eroare gravisima in a te insoti de oamenii care iti tin un recensamant constant al greselilor din care te-ai inaltat si care te-au ajutat sa devii cine esti azi

18.8.17

Sziget. Post jurnal de festival

Gust de dor. Dor de duca, dor de galagia discretiei cu care libertatea isi face simtita prezenta.
A trecut repede. 
Au fost 7 zile pline, din care 5 de festival.

Nesiguranta la inceput. Nou. Mult nou. Eu, iesita dintr-un cocon corporatist si educational din care nu mai iesisem de doi ani, cu munca si invatat continuu. M-am simtit catapultata din lumea mea introverta intr-un univers de jumatate de milion de oameni care imi era spatiu de joaca mai demult, dar care acum devenise o mica cusca cu gratii invizibile: eram prizoniera lipsei de limite.

A trebuit sa imi ajut ochii sa se reacomodeze foarte repede cu lumina, dupa foarte mult timp de bezna si studiu in intuneric.

Neclari noi. Tu mereu prezent, si totusi nu acolo, mereu altundeva.

Acorduri demuuult uitate ... o pleiada de alegeri muzicale si nu numai, oameni frumosi, veseli, mirosuri teribile de mancaruri faine, culori si iz de asumare si libertate.
Am primit la intrare o bratara care indemna la "Be free! Stay amazing!". 
O, dar ce responsabilitate mare implica asta! 
Ma simteam tare cool ... sa port bratara asta si sa vad pe altii ca o poarta ... ma simteam parte a unei comunitati cu care am fost onorata sa ma asociez.

Prima zi a fost de acomodare ... cu colegii de apartament, cu noul loc, cu "noi - tu mereu prezent, si totusi nu acolo". 
Cat ma plimbam insotita mi-am ingaduit sa nu ma intereseze nimic despre ce trupe canta, la care scena este mai interesant sa stai, ce sa mananc, pe unde sa o iau inapoi spre casa ... drumetia asta s-a dorit a fi eliberare de planuri si fix asta a fost. Mi-am ingaduit sa fiu haosata si sa nu imi pese de aparente, de dor, de pareri, de ganduri ... si doar sa fiu acolo.  

Ah, ce muzica! Nu voi insira trupe, in special pentru ca m-am tinut departe de lumea asta in ultimii ani, dar si pentru ca nu trupa conteaza, ci cum te face sa te simti. 
Imi zvacneau picioarele de la ritmuri, insa dintr-un motiv sau altul ma puteam misca doar intr-un cerc restrans: cel al spatiului meu vital. Nu simteam ca pot sa ma extind mai mult, sa ma arat, sa fiu cine sunt ... eram ca prizonierul proaspat iesit din puscarie si care nu mai stie cum sa traiasca normal. 
Asezonand asta cu firea mea introverta, a iesit un om care a trait extrem de intens. Pe interior.

Am fost surprinsa de prajeli care purtau numele de "mancare vegana", insa din punctul de vedere al gustului, totul a fost foarte ok. Optiunile erau multe si bune la fel cum organizarea a fost excelenta, directionalele, toaletele, conditiile de igiena, supermarketurile, spatiile special amenajate pentru diverse activitati ... totul, foarte misto intr-atat incat sa fie corect executat si totusi nu ingraditor.

Tu mereu prezent, si totusi nu acolo.
Dar ah, cat atasament ai nascut in mine! 
Genul ala de atasament ... care arde.

Tipologii diferite de oameni - de la tineri entuziasti, inca netrecuti prin viata, pana la persoane de o varsta a doua traita plenar si asumat. Cupluri de oameni asemanatori sau din contra, foarte diferiti si care si-au gasit completarea in atu-urile si slabiciunile celuilalt. 
La toate concertele de seara am stat cu ochii inchisi pentru perioade lungi de timp, pentru a-mi recapata perspectiva. Alunecam de fiecare data in noi si noi povesti lirice, ma lasam dusa de ritm spre lumi de care imi era usor teama. E frumos sa iubesti, dar devine complicat atunci cand simti visceral ca ceva nu e in regula, insa totusi insisti sa ramai in context pana te convingi. Mare actrita este intuitia asta! 

Dimineti cu sunet de salvari asurzitoare, cafele baute pe fundaluri de "oare ce va fi azi?", plimbari prin minunata Budapesta, seri in care, in diverse companii, am vizitat baruri, localuri, restaurante cu specific. 

Am avut placerea sa cunosc niste oameni absolut minunati a caror companie mi-a facut bine. Tacerea mea si nebunoasa din care m-am fortat sa ies cand am spus aproape fara sa ezit "da, vin la Sziget" au facut casa buna cu sarmul, umorul, convivialitatea, deschiderea, internationalismul, bucuria, placerea de a trai si parerile grupului cu care am stat aproape in fiecare zi.
Au facut casa buna si cu tine, mereu prezent, si totusi nu acolo.

Intr-una din seri s-a intamplat ceva. Am ramas singura la un concert mai agresiv din punct de vedere tonal ... desi m-am simtit mereu in siguranta pe insula si nu mi-a fost nici o secunda teama de ceva sau cineva, a fost un moment de stat cu ochii inchisi pentru panoramare, cand ... o palma peste fata m-a trezit intr-un mod mai abrupt decat pot descrie. Apoi, pana sa ma dezmeticesc, a doua palma. Era un tanar de langa mine care mi-a strigat zambind "Life is to be lived, not imagined! Wake up!" Sigur, filosofia inspirata de berea la halba si-a facut simtita prezenta din plin, dar totusi ... m-a infiorat un pic. M-am uitat in jur si m-am simtit singura, tanarul cu pricina s-a pierdut rapid in multime. Parea un Cupidon care trezea la realitate oameni adormiti :). In mod cert nu as fi primit palmuiala daca erai cu mine ... dar cum nimic nu este intamplator, am constatat puterea acelui gest de a pune lucrurile in perspectiva. De a intelege mai bine. De a ma rupe de iluzoriu si de a privi inspre mine.

Tii minte cand m-am trezit dupa ce am adormit pe paletul de langa scena de jazz, in ultima zi? Am alunecat atat de fin in paralizia somnului, a fost aproape magic. Ah, stai ca nu ai cum sa tii minte, nu erai acolo cand m-am trezit ... soarele imi batea pe fata, eram semi adormita inca, auzeam acordurile de opera si simteam ca ceva imi lipseste. Ma uitam in jur, imi securizam perimetrul constiintei si nu m-am prins la inceput, dar mi-a fost clar imediat dupa: tu lipseai.
M-a intristat.

La cateva ore distanta am intalnit o femeie in suferinta. De cateva ore ma plimbam singura pe aleile dintre scene (tu nu stiu unde erai), alternam concerte si ma bucuram senzorial, cand am zarit o femeie intinsa pe iarba, in spatele unui tomberon. Ciudat, imi zic, la cat de prompte erau garzile, s-ar fi sesizat si ar fi luat masuri imediate. M-a vazut ca ma apropii de ea si s-a chircit, asa cum fac aceia dintre noi care se tem sa nu le fie invadat teritoriul: se inchid in ei. Vazand-o de aproape, i-am observat linia subtire intre existenta si inec asa ca am facut putinul pe care il stiam in astfel de situatii astfel incat sa poata respira din nou normal. Si-a revenit in cateva minute, apoi, cu machiajul ravasit si o privire pierduta s-a ridicat inspre mine si mi-a soptit "Will you help me live?" Ii straluceau ochii teribil ... cat de ironic, totusi, ca doi ochi atat de vibranti sa isi cerseasca dreptul la existenta! Daca ii raspundeam "da", trebuia sa o fac, daca ii raspundeam "nu" ii tradam curajul de a ma intreba asta. Asa ca am tacut langa ea. S-a sprijinit un pic de mine, a atipit cateva minute, mi-a luat mana in mana ei, apoi s-a ridicat si mi-a spus "I will make it ... but once in a while I will need people like you, to step into my life and save the day! Thank you! Enjoy the festival!" A plecat. Mergea drept si parea sa stie incotro sa o ia.

Imi plac oamenii hotarati.

Drumul de intoarcere a fost greu, odata pentru ca marca terminarea experientei si apoi pentru ca simteam ca am racit. Ca m-am racit. Ca ne-am racit. Teribil sentiment. Dar adevarat.

N-a fost nimic din ce-a putut sa fie
Si ce-a putut sa fie, s-a sfarsit

... asta spun versurile lui Minulescu ... la fel cum eu cred ca "it ain"t over till the fat lady sings".
Ce mai cred este ca de fapt nici de data asta nu am apucat sa incepem! Inca nu stim sa o facem ca lumea.

Voi purta bratara de acces pana o sa se rupa ... firescul este cea mai buna cale de a te desparti: nimic nu trebuie fortat. Ori grabit.

2.8.17

Rol

De asta te vreau langa mine ... pentru a ma ajuta sa ma ridic la nivelul asteptarilor mele

29.7.17

Decupaj regizoral

Sunt prea lucida si mult prea rationala ... iau guri mari de coerenta ca si cum as respira adanc in aer tare de munte ... si ametesc usor

Sunt prea lucida....intr-atat, incat totul devine neclar de la atata prim plan ... simt nevoia de a ma amorti un pic si de a-mi blura perspectiva.

19.7.17

trafic

- Imi pare rau, dar trebuie sa inteleg de unde am aceste costuri suplimentare. Stiu sigur ca nu am depasit limita de abonament
- Ne pare rau, dar asa stau lucrurile. Din analiza de trafic rezulta ca ati depasit cu mult cei 5 GB
- Atunci de ce nu mi-ati trimis un mesaj de avertizare in acest sens? Conform contractului asa ar fi trebuit
- V-am trimis in data de 25 iulie la ora 15:36.
- Stati un pic ... Vai, da, aveti dreptate. Dar de ce nu am tinut oare cont de el? Totusi, revin, nu inteleg de unde provine depasirea, imi pare rau. Puteti sa imi dati listingul pe email?
- Sigur ca da, la ce adresa?
- cordelutzaintinsa@yahoo.com
- Mai spuneti o data?
- cor-de-lu-tza in-tin-sa @  ya-hoo.com
- Am inteles, va trimitem acum


- Hai, mai, am vorbit de atatea ori sa iti urmaresti traficul. Nu mai vreau sa platim aiurea
- Dar nu stiu de unde provine depasirea, sincer. Am primit acum pe email ceva de la ei, iti trimit si tie sa vezi


- Tu ai vazut ce apare in listing?
- Ce?
- Site-uri XXX.
- Asa scrie acolo? 
- Da.
- Ei, si ce?
- Cum ei si ce, mai mama? Tu te uiti la astea pe mobil prin date? Serios? Nu te poti uita si tu acasa pe abonamentul de internet?
- Nu m-am gandit.
- Pai cred si eu .. daca te mai uiti mult la astea n-o sa mai gandesti deloc
- Ei, hai. 
- Apropo, mai lasa-le si tu deoparte si citeste o carte, uite-te la o comedie americana proasta, nu mai pierde vremea cu lucruri din astea.
- Ei, hai. Sa nu-mi spui ca nu erai curioasa sa te uiti cand erai de varsta mea.
- Cand eram de varsta ta nu aveam nici televizor! Eheei, nu va mai lasa vremurile astea sa traiti imaginatia adevarata. Totul vi se pune pe tava, pana si asta...
- Hai ca am treaba, e deja opt juma si la 9 deschidem.
- Ce treaba ai?
- Sa vad ce-mi face echipa si daca au avut clienti ieri. Merge foarte bine restauratelul nostru, sa stii. Ai crede ca nu se mai cauta mancare autentic romaneasca, dar nu e asa.
- Serios? Bravo, mai mama. Daca iti cer, da-le. Dar fa-o din inima, asa cum te-am invatat de mic, auzi?
- Aud, mama, aud.

18.7.17

Nu exista timp

As vrea sa nu ma mai sacaie toti cu atatea intrebari despre sens .. de ce fac asta, de ce fac ailalta ....

Nu poate fi totul degeaba, nu inteleg?

14.7.17

in avanpostul decaderii

Cred ca doar dupa ce te realizezi (indiferent de ce ar insemna asta) iti permiti luxul de a-ti ingadui in mod controlat ratarea

... pana si a vorbi despre asta este un apanaj al celor care se pun la incercare cand nu mai au unde sa urce

10.7.17

Alice in tara firescului

Uneori uit sa-mi tin de urat.
Ce sa fac, se mai intampla ... nu putem tine minte tot.

Ma intreb ce a trebuit sa uit ca sa retin asta.

9.7.17

3 in 1

Da. Am gasit trei lucruri la care nu as renunta, probabil pentru nimic in lume...

Sa tin in brate oameni la care tin

Sa mananc papanasi cu dulceata si smantana...dar din aia buni, prajiti cum se cade, facuti cu branza proaspata si cu gogosele puse mot ;)

Sa adorm la soare ... sa ma las cazand in acea semiruptura de realitate care iti ofera luxul de a simti cum realitatea imediata se dizolva in lumea ta interioara pe ritmuri calde de iulie..

In aceasta ordine.

1.7.17

27.6.17

In taxi

[Iese furtunos din masina si se napusteste asupra masinii ei]
Tuzgura matii satz fut az si maine. Cum ma injuri de mama, cand mamai moarta, proasta dracu'? Fitziar capu ala prost satz fie, vaca ordinara!
[Trec 5 minute]
Ma scuzati pentru iesirea de mai devreme. A innebunit lumea, zau ... si cred ca si eu cu ea. De obicei nu sunt violent. Dar chiar sa te iei de om cand nu-ti face nimic? Nu inteleg de ce se poarta oamenii asa ... nu e corect. Nu e corect sa fim bataia lor de joc. Si nu e normal sa stai sa inghiti. As putea sa le zambesc, cica ajuta ... dar nu imi vine. Am incercat, dar nu imi vine sa fac asta in astfel de momente. Pe cuvant! Am citit ca odata suparat, foarte rau iti iesi din stare ... cum sa fac sa nu ma mai las furat de pornirea asta pacatoasa? Imi puteti da un sfat, va rog? Nu mi-e rusine sa intreb. Simt ca pot mai mult.

24.6.17

Arta-ma!

Pentru toate imperfectiunile fara de care as fi perfecta

Virtuozitatea unei virtuti

Stiti care este opusul pacatului?
Libertatea de a nu pacatui.

Limita anatomiei

Ce m-a rascolit a fost gandul ca revii mereu pentru acelasi fir de ata ...

... care ne subtiaza toate culoarele de conexiune reala.

Monoliti

De ce iti e frica?
Ce faci cand iti e frica?

Lucrurile se vad diferit in habitaclul natural fata de atunci cand le asezonalizezi.
Ceea ce inseamna ca altfel vad pasarile singura, decat atunci cand sunt cu tine.

Sper sa nu ma indragostesc de tine....
Nimeni nu ti-a cerut-o

Mi-e frica de spaghetele din oala...de gandurile pe care le am.

Oamenii ca noi, cand sunt fericiti ating nemurirea ... dar cand sunt jos, redefinesc decaderea. Ar fi util sa ne amintim ca exista spatiul intre cele doua extreme ... si sa ne ancoram in el

Suntem ceea ce credem ca suntem?
Cred ca pentru a fi placuti, renuntam la noi in proportii diferite ... de la 1 la 99 la suta ... noroc de cei 2 la suta cu care natura nu ne lasa sa negociem ... 1 de o parte, 1 de cealalta a intervalelor noastre de (ne)fiinta

Cum stii cand te minti singur?

Tu esti partea din mine pe care inca nu o cunosc

Fetita din mine iubeste pe toata lumea, pentru ca se contine involuntar. Femeia, insa, (re)invata iubirea de sine. Reinvata naturaletea lipsei de reflex analitic.

Oare de ce doar serpilor le-a fost rezervata lepadarea de aparente? Sunt haiosi cum se lasa in urma pe unde apuca...

Zidurile ridicate de oameni pentru a nu fi raniti sunt considerate adesea stalpi ai supravietuirii. Cate confuzii facem!

Poti?

Sperie-ma! Vino mai aproape!

20.6.17

cu dumne.zei.si.semi.lune

Duamne, ce ne-am face fara incercarile si trairile prin care am trecut cu oamenii alaturi de care nu a trebuit sa ramanem!

Duamne, cata nestiinta am avea in noi fara urcusurile si coborasurile prin care ne-au trecut aceia care speram sa ne ramana companie!

Duamne, cata liniste in gandul ca persoana potrivita este motivul pentru care nu au rezistat constructiile ridicate cu toti cei dinaintea ei!

17.6.17

unghiuri drepte

somn
mi-l doresc din ce in ce mai mult
asa se intampla, de regula, cu lucrurile de care nu prea ai parte
bucuria cu care ma intind in pat o depaseste cu putin pe cea cu care ma ridic din el in zori

m-am intrebat de ce
si tocmai mi-am dat seama de motiv, acum
e dimineata si scriu
cu gandul ca de abia astept sa vina din nou seara pentru a ma intinde in pat

paralela cu pamantul fiind, reusesc sa gandesc mai limpede, mai logic, mai asezat
si toate planurile mele se rastoarna odata cu aducerea corpului in pozitie de drepti
poate pentru ca nu mi-a placut niciodata atitudinea asta

si mai e ceva foarte important
in fiecare seara ma intind in pat cu gandul ca a doua zi va veni insotita de verticalitatea unei noi realitati

8.6.17

Vectorul exponential

Inmulteste dragostea pe care ti-o port cu placerea de a ma uita in ochii tai, adauga rezultatul la puterea dorului care ma cuprinde fix in secunda in care stiu ca vei pleca, aduna multimea fiorilor care ma cuprind cu fiecare-ti imbratisare si extrage apoi radacina patrata din rezultat. Acum ridica la patratul rodului pe care l-ai sadit in mine cu fiecare sarut oferit in dar.

Calculeaza combinari de amor luate cate atingeri pentru a-mi afla esenta.

Adauga-mi apoi esenta la rezultatul primului calcul si vei afla cate de mult te pot iubi.
Este o cifra rotunda.
Completa.

Cat ti-a dat?

Stomac

Stiu, nu stiu ... cine stie ce stiu eu?
Uneori cred ca stiu ... alteori cred ca nu stiu nimic, ca habar n-am ce caut

Cred ca toata suflarea inteleapta a lumii recomanda sa afli clar ce iti doresti ... altfel nu poti dobandi

Eu nu pot forta aceasta concluzie
Nu ma pot inchide intr-un plan micut.

Ce stiu sigur, insa, este ca daca mi se va arata ce tine de destinul meu, il voi recunoaste.
Si nu-si va putea continua periplul fara mine.

O intalnire la care nu tanjesc ... si de care nici nu ma feresc.

7.6.17

"Normalitatea" este doar un substantiv

Normalitatea nu observa frumusetea pe care ne-o dau diferentele si goana dupa ea ne sacrifica adesea potentialul si specificitatile.

De ce "anormal" in loc de "extraordinar"?
Ca doar ambele sunt exterioare sferei normalului ... dar cat de putine in comun au!
Cine decide categoria, cine pune eticheta?
Normalul?
Care normal?

Diferenta

Uneori imi doresc sa vad marginile ... in mijloc

30.5.17

Lupa

"Linia e liberă şi dinamică pentru că nu o supui unei evaluări, nu te întrebi dacă e urâtă sau frumoasă, doar o mâzgăleşti." -

26.5.17

in taxi

-ce faceti, plangeti?
-nu
-cum dracu' nu? n-oi fi stiind io multe, da' un plans stiu sa-l recunosc
-imi cer scuze, o sa ma opresc
-nu te opri, lasa sa iasa ... fir'as al dracu' de cand vreau sa iau servetele si tot uit. V-as da un servetel, dar n-am (trist) Nici apa nu va pot da, ca am baut eu deja. Cafea nu mai am ... dulce nu am.
-am ce imi trebuie, multumesc (zambesc)
-si cu cerutul de scuze ... dupa cate imi pare mie, nu cred ca dumneata tre' sa le ceri.
-....
-tre' sa fie multe tigle lipsa pe casa cuiva, ca sa faca pe cineva sa planga asa cum plangi acu' dumneata ... nu-i bai, stati linistita, duduie, ca prin golurile alea de acoperis o sa inceapa sa le ploua in suflet.

31.3.17

concluzii comode

mult mai peroram despre motivatie ... cum unii o au, cum altii nici macar nu stiu ce inseamna

cum sa ajungem sa fim motivati
cum sa ne mentinem motivati
cum sa motivam pe altii
sa gandim pozitiv
sa fim optimisti
sa nu spunem "nu" sau chiar mai mult de atat, sa spunem "da"
sa acceptam provocarile
sa incurajam noul si elementele surpriza
sa gandim out of the damn box
sa zambim ... daca se poate, pana cand ni se usuca gingiile

cat de facil concluzionam ca daca nu bifam "da" la cele de mai sus, hop suntem niste comformisti care de fapt nu isi gasesc locul in viata lor si, de parca asta nu ar fi destul, care nu isi dau voie sa creasca!
asa ca am facut niste training-uri despre cum sa ne gonflam stima de sine si curajul de a face lucruri noi
conceptul de dezvoltare a personalitatii nu cred ca a ratat pe vreunul din noi in ultimii ani
toti cautam acum sa iesim din noi (oare cum ar fi sa intram mai adanc?), sa fim cea mai buna versiune a noastra (ca si cum pana acum ne-am ratat viata), sa ne punem in valoare defectele pentru ca, nu-i asa, din slabiciuni ne luam puterea (ca si cum atu-urile devin irelevante) ... si in aceasta cautare de a iesi din noi insine ajungem ca in loc de cuvinte pline de sens sa behaim neintelesuri inspirate de speakeri dezvoltati peste noapte pe seama banilor nostri

hai sa ne gandim un pic la ce sta in spatele aparentei lipse de motivatie
nu cumva exista acolo o teama de nou?
o frica de schimbare?
un mic instinct de conservare?
sau poate pastrarea unui status quo doar pentru ca ne dorim sa ne pastram in vecinatatea cunoscutului?
nu cumva evitarea surprizelor, pentru ca cine stie daca nu sunt neplacute?
sau poate reducerea riscului?
ori imaginea unui scenariu negativ care sa ne mentina in zona de siguranta?

si intreb: sunt cele de mai sus defecte ale unei persoane care nu isi gaseste rostul in viata, sau sunt niste senzatii si porniri perfect umane si la locul lor?

cred ca avem in noi pornirea inspre aventura si nou vs. conservare si mentinerea de status quo
si mai cred ca aceasta pornire poate fi influentata prin educatie si expunerea la medii care faciliteaza o optiune sau alta
dar lucrul in care cred cel mai tare este ca nu este nimic in neregula cu noi, indiferent de reactiile noastre.
cu totii ne aratam lumii ca urmare a unor cauze, dezvoltam un mod de a fi la care ne aducem concursul si mai presus de orice, nastem consecinte.
singurul loc unde as vedea o neregula este in schimbarea de dragul schimbarii sau mai rau, de dragul celorlalti

29.3.17

capcana din noi

am observat ca cei care nu poarta ceas au mai mult timp...

in fata ta

in prezenta ta nu simt a-mi spune parerile
mi le identific, dar imi vine sa le pastrez pentru mine
nu am cheile pentru usa unui "acasa" complet
asa ca in plus fata de taciturnismul propriu mie, aleg sa tac pentru a puncta alegerea non comunicarii noastre verbale

de ce?
pentru ca pun mai mult pret pe senzorial, asa ca il incurajez sa ia locului ratiunii
pentru ca te-am investit cu multa incredere inainte de a constata lipsa-ti de rabdare si timp in ceea ce ma priveste
deoarece nu am observat decat tarziu ca putinul timp pe care il avem il grabesti ... si vrei sa il populezi cu multe cuvinte, stari, actiuni, replici, in loc sa ne luam ragazul de a fi impreuna...si atat.
ar mai fi un motiv: pentru ca ti-am constatat puterea de a fi tu cel care alegi cand imi vorbesti
te-am lasat, te las si te voi lasa in continuare sa faci lucrurile asa cum iti doresti
nu in permisiuni sau in lipsa lor stau esentele, ci in surpasarea lor prin firesc

ma intreb uneori ce ar iesi daca ti-ai oferi ragazul de a astepta suficient cat sa ma simt confortabil sa iti vorbesc cu adevarat
si desigur ca nu ma refer numai la cuvinte aici ...
si dupa ce ma intreb, imi aduc aminte ca nu are rost sa ma intreb si trec mai departe :)

lui "poti sa faci orice cu mine" spus des si apasat i se opune foarte subtilul dezacord transant.
ma amuza cand te aud spunandu-mi ca iti pot face orice ... pentru ca pari sa vrei sa crezi asta cu adevarat.

ma agiti in aceeasi masura in care ma linistesti sau zapacesti complet.

sigur ca nu fiecare tacere de-a mea trebuie interpretata excesiv sau considerata un rezultat al alegerii de a nu spune nimic
exista si taceri purtatoare de o stare foarte profunda de bine
o stare prin care imi este de ajuns sa fiu si orice cuvant ar intrerupe acest continuum

imi place foarte mult sa te ascult ... indiferent de ce ai avea de spus
esti o bucurie de care nu ma satur!
iar cand vorbesti despre mine fac exercitiul de a ma vedea si eu in acelasi multicolor, diafan, dulce-acrisor presarat cu note de varf de un mosc lemnos patrunzator

nu stiu ce sa fac cu aceasta contrapondere intre entuziasmul aprecierilor pozitive si momentele de atentionari dojenitoare ... sunt atat de desincroniza(n)te, incat ma fac sa cred ca trebuie sa aleg in ce sa cred
ele de fapt sunt un mix intre doi poli

dar cum mixezi doua extreme?
poti cel mult, cred eu, sa le permiti convietuirea pana cand una din ele ajunge sa domine

te iubesc
pur si simplu
nu mi se pare, nu o spun intr-atat de des incat sa para banal, si nici prea rar pentru a lasa nerostit un adevar care imi bucura toata fiinta
o spun cand simt ca isi cere rostirea ... in rest, o traiesc.

da!
dar "te iubesc" nu este suficient, nu este corect, nu este conform cu ceea ce simt sa iti transmit cu adevarat
cuvintele de care am nevoie nu m-au gasit inca.

si nu, dragul meu, nu este o singura posibila interpretare a unui mesaj de pe un tricou, nu trebuie sa avem cu totii aceeasi parere despre o industrie, nu este gresit sa fii emotionat de ceva ce tie ti se pare o impostura ... totul, dar absolut totul in lumea asta suporta o nuanta si cu totii meritam a fi ascultati inainte de a fi desconsiderati in subiectivismul nostru.

fiinta ta, cu tot ce am cunoscut pana acum si cu tot ce mi-am imaginat acolo unde nu am putut cunoaste ma completeaza, ma repozitioneaza, ma ghideaza, ma distrage ... si toate peste toate ma face sa ma simt un om mai bun.

iar alaturarea fiintelor noastre desincronizate nu poate sa inchida, cel putin nu inca, golul umplut acum de "cum ar fi sa fie altfel?"



20.3.17

A.ha

Am avut epifania existentei oamenilor care se casatoresc in speranta ca cineva le va aduce la pachet cu certificatul, fericirea.
Nu radeti de mine ca m-am prins tarziu.
Sa va para rau de cei care se prind devreme ... la ei se leaga sinapse care n-au de ce a se lega.

19.3.17

1+1=11

ne uitam in jur si vedem oameni care fac lucruri rele
prin asta inteleg ca aduc, intr-un fel sau altul, atingere confortului social, emotional sau fizic al celorlalti
si da, suntem revoltati, uneori consternati de ce vedem
si cam atat!
apoi ne vedem de viata noastra, post consternare

nu cred ca exista oameni rai!
cred ca exista in noi tentatia de a face rau, in special in momente grele si mai cred ca in spiritul acestei tentatii oamenii ajung sa faca lucruri rele din doua motive:
- pentru ca sunt lasati
- pentru ca sunt incurajati
daca acesti doi factori se suprapun perioadei care atrage raul, comportamentul acelor oameni devine usor unul reprobabil, deviant si mai mult, sursa de inspiratie pentru alti oameni aflati in perioade dificile

in parc, in familii, la mall, in metrou, la concerte, in excursii, la birourile unde lucram, peste tot identific aceeasi matrita
- au voie - si aici este suficient un sistem care permite prin faptul ca nu interzice
- sunt incurajati - aici vad cel mai mare pericol pentru ca vorbim de premeditare

dupa cum bine se spune, pentru ca raul sa invinga este suficient ca oamenii buni sa nu faca nimic

Seninatatea detasarii

letting go
sa faci un copil
sa ceri in casatorie sau sa intrerupi un mariaj
sa o iei de la zero
sa pleci in lume
sa spui 'nu'
sa spui, in sfarsit, 'da'
sa nu mai pui la suflet
sa nu te mai iei in serios
sa accepti ca ceea ce iti doresti te poate face sa suferi
sa nu mai ai asteptari
sa fii sincer si sa iti asumi slabiciunile

inainte de a ne apuca de oricare din cele de mai sus, ne dorim sa fim pregatiti ... sa vina clipa, sa stim ca a venit momentul pentru a ne face un plan de actiune
de abia cand constientizam ca momentul potrivit nu va veni niciodata, ne vom putea avanta cu adevarat in a face ceea ne dorim si nu ne dam voie
ne vom putea indrepta cu emotii reale inspre ceea ce avem in noi si ne face sa tresarim a bine doar in imaginatie

avem curajul sa ne dorim suficient de mult doar atunci cand nu mai simtim nevoia de a planifica nimic.

18.3.17

sensul e dat de noi

Nu contenim in a ne construi atent motivele care sa ne sustina alegerile... ieri pentru principiile pe care le-am aparat, azi pentru incalcarea lor.
Asta e natura noastra: sa ne formulam un 'De ce' potrivit momentului astfel incat sa putem merge mai departe.
Conjunctura bate rutina.
Singura exceptie notabila in care nu se intampla asta este cand reactionam instinctiv. Natural. Irational din punct de vedere mental, dar rational din punctul de vedere al Sursei.

In momentele cheie, inteligenta nativa surclaseaza educatia. Sau cel putin, ar trebui.

16.3.17

Dar

Nu stiu bucurie mai mare decat sa ai cui sa ii spui "te iubesc".
Cu vocea, cu sufletul, cu ochii, cu atingeri. Oricum.

18.2.17

plan de atac

mi se face dor de tine ori de cate ori imi propun sa te uit

In taxi. Din nou

- Ce faci, Boss? Am uitat sa te sun sa te trezesc.
(...)
- Ai mancat ceva, Boss?
(...)
- Pai mananca si tu ceva, nu numai lapte. Ia cu cereale ca iti fac bine!
(..)
- Bine, Boss. Hai sa nu ma mai superi, ai auzit? Nu mai vreau sa ne certam, ti-e clar?
(...)
- Si fii atent, sa nu cumva s-o mai superi pe ma-ta! Te rog io frumooooos! Fa-ti lectiile acolo si mai lasa dracului jocurile alea, auzi?
(...)
- Sa n-o mai superi, da? Hai, ai grija! Si fii atent ca daca aud ca ai suparat-o iar, iti rup o mana si-un picior. Hai, pa!
(...)
- Si eu! Mult.

12.2.17

ce este filmul?

ce este filmul pentru cel care il gandeste, construieste, face?
ce este filmul pentru cel care il priveste, savureaza, consuma?

doua intrebari complet distincte, si totusi cu un numitor comun pe care incerc sa il aflu

ce este filmul pentru cel care il face?
daca este facut pentru el:
- un act de creatie?
- o exorcizare?
- un joc al imaginatiei vesele? sau deprimant-fataliste?
- o sursa de venit?
- un sens al propriei existente? 
- un refugiu? 
- o optica personala asupra lucrurilor ?
- un mod de viata?
- o chemare?

daca este gandit pentru ceilalti, atunci el este ... ce?
- un exercitiu de punere in scena pentru public? 
- un research printre tipologiile privitorilor si care ii da directia de viitor?
- o sursa de a tine entertained marea masa?
- un mod de manipulare subtila, un militantism al propriilor idei si  cauze ?
- o forma de a (se) pune valoare in / prin ceilalti?
- un job ca oricare altul, in care afli ce vrea clientul si asta ii dai? 

Nu cred ca cele doua caprarii - 'pentru producatori' si 'pentru public' - pot merge una fara cealalta. Ar fi extrem de trist ca autorii sa nu se exprime pe sine in filmele lor, la fel cum ar fi regretabil sa ajunga sa isi expuna niste idei in care nimeni sa nu gaseasca o minima utilitate.

ce este filmul pentru cel care il priveste?
- o sursa de distractie?
- o varianta de deconectare, de recreere?
- un mod de a trai prin povestea celor din film?
- un act cultural?
- un autodidacticism in a vedea prin ochii regizorului ceea ce nu poti vedea singur?
- o alternativa la realitatea pe care o vezi tu?
- o statie in zi? un mod de a opri timpul vietii tale in loc?

Rareori ma duc la film cu intentia de a ma deconecta. Imi place la ce sunt conectata, deci nu am aceasta nevoie :) ... dar ce caut eu in film este evolutia vizuala a ideii. Scenariul si imaginea. Cum ceva ce sta langa noi poate fi vazut dintr-un unghi complet nou. Caut firescul zilelor de luni pana duminica, la fel cum caut diferenta de perspectiva venita pe fondul viziunii si experientei realizatorilor de film.  
Ceva de genul 'ia sa vad cum arata ce facem!'
Vad in film un exercitiu al iesirii din sine pentru a putea privi in interior mai detasat, mai intelept, mai onest.

Comediile? Da, imi plac, insa le caut rar si doar cand nu mai am chef de altceva - sunt solutia de ultima instanta la toate celelalte care nu merg.
Ce nu imi place la filmul realist (deci nu SF) este sa vad fortari tendentioase ale unei realitati care nu exista. Gasesc in  acest tip de creatie - caci ramane creatie - o denivelare paguboasa si voita a unui drum care se cere drept.

Numitorul comun intre realizatori si privitori imi parea a fi interiorul salii de cinema. Un loc de confort modest pe termen lung, dar care acomodeaza introspectia, zambetele sau iesirile din tine.
Acum cred altceva: cred ca numitorul comun al celor implicati in acest act creativ, indiferent din ipostaza in care o fac, este omul. Sinele. Autorul de film vorbeste inevitabil despre el, spectatorul se vede inevitabil pe sine in scenariu. Si daca nu ar fi asa, cred ca nu s-ar numi arta si cred ca nu s-ar numi film.

Ma inclin!

troiene de ganduri

- Crezi ca zapada de pe jos, murdarita, e invidioasa pe cea de pe acoperisuri, ramasa alba si frumoasa?
- Nu cred asta. Pentru ca, daca apuca sa nu se topeasca, tot jos langa cea murdara ajunge. Doar ca ea cade de la o inaltime mai mare.
- Si ea stie ca o asteapta asta?
- Nu. Dar stie cea de pe jos ... si ii pregateste acomodarea pentru cand va fi cazul.
- Eu cred ca nu stiu unele de altele ... si fiecare este pe cont propriu.

5.2.17

Slabiciunea puterii

Nu este prima data cand, atunci cand ma vad plangand, oamenii imi spun sa fiu puternica

Tocmai din acest fel de descarcare imi iau o parte din putere. Din indoiala, analiza si ce rezultate dau ele.

Cred ca uneori suntem puternici ... prea mult timp. Si apelam la simptome asociate cu cei slabi.

7.1.17

pe parcurs

- ei, dar stii foarte bine ca tineretea este data de varsta sufletului, nu de numarul de ani
- mai, da, dar stii si vorba aia cat se poate de reala ca 'you're not getting any younger'
- mda, o stiu dar ce sa fac? mi s-au schimbat prioritatile si sincer, nu sunt foarte convinsa ca primul set de prioritati era cel corect: prieten pe la 25 de ani, casa si familie pana in 30 si restul vine de la sine. mi-am facut scenariul asta acum 15 ani, cand lumea arata complet diferit de cum arata acum. aproape ca as spune ca e un scenariu vechi de o generatie.
- o fi facut el mai demult, dar oamenii raman oameni. indiferent de unde ajunge tehnica, umanitatea e tot acolo
- de acord. sunt in continuare al dracului de umana :) si cred ca incep sa bat in ingenuitate. pot spune cu mana pe inima ca sunt mult mai emotionala si usor impresionabila decat eram cand mi-am gandit acest scenariu. dar sa-ti mai spun ceva. ce am invatat de dinainte erei noastre si pana acum este adaptarea. este testul acid al propriului sine. si imi place la nebunie acest test, chiar daca la unele intrebari raspund cat se poate de gresit. asa invat
- iar teorii, citate de prin carti ... vorbeste si tu cu cuvintele tale
- sunt gandurile mele. asta cred. asta am devenit, nu am trait degeaba si am asimilat idei, concepte, moduri de viata ... asta sunt. si imi place cine sunt.
- lasa-ma sa ghicesc. iti place sa fii singura
- nu vorbeam de singuratate, ci de 'settling', de asezatul la casa ta. doua lucruri complet diferite
- iti place sau nu sa fii singura?
- nu, deloc. imi place sa pot fi singura cand am nevoie, dar nu, nu imi place sa fiu singura. imi doresc sa fiu acompaniata, insa nu e chiar asa de usor
- normal ca nu e usor daca nu iti propui ... caci, nu-i asa, te-ai 'adaptat' si iata ca acum firescul ti se pare greu
- firescul e subiectiv, stii bine. m-am intrebat la cumpana intre ani daca viata de familie este cu adevarat pentru mine
- si?
- imi doresc un copil, imi doresc sa nu il cresc singura, vreau weekenduri cu familia si plecat prin lume impreuna...dar nu-mi ajunge asta. pe de alta parte, daca toate astea nu mi se vor intampla, nu voi fi nefericita. nu pot jeli dupa maternitate pentru ca nu as sti ce pierd, deci e ok.
- si uite cum strugurii sunt acri
- ce ai cu mine?
- vreau sa iti faci odata si odata ordine in cap ... ca sa poti lasa in urma ce nu iti trebuie. nu esti fericita si ma doare sa tot vad asta
- sunt impacata. sunt ok cum sunt. nu-ti face griji
- imi fac. stii de ce?  pentru ca uiti sa iti securizezi nevoile de baza: siguranta, camin, companie, familie, apartenenta
- sa securizez? serios? tu te uiti in jur? esti un pic naiva, dar te iubesc chiar si pentru asta :). Stii in ce moment sunt eu acum? Cel in care ma focusez pe nevoile de autodescoperire, de influentare in bine a imprejurimilor mele, de a ma conecta cu oameni, de a impacta si mai presus de toate, de a intelege. Adica la varful piramidei nevoilor, nu mai sunt demult la cel de la baza.
- bullshit. iar din carti
- esti rautacioasa. nu e din carti.
- autodepasire la nici 34 de ani? iti spun eu in ce stadiu esti. al orgoliului in ascensiune. te iubesc de nu mai pot, dar ai grija sa nu te impiedici, e un drum foarte greu pentru ca nu lasa loc prieteniilor si nu are finalitate, e un drum continuu
- nu este orgoliu, draga mea, este doar un alt fel de a vedea lumea. nu trebuie sa gandim la fel.
- dar suntem la fel
- genetic, semanam cu totii, da. dar gandim diferit. si din gandirea asta se nasc oceane. scenariul construit cand eram mica era copia a ceea ce aveam atunci in jurul meu, nu concepeam alternative.
- a, si acum concepi?
- pastrandu-ma foarte selectiva, da
- adica acum ai alt scenariu dat de ce ai acum in jurul tau? si maine de ce vei avea atunci in jurul tau? cum vine asta pe limba oamenilor verticali care stiu ce vor de la viata?
- pai stii cum vine? vine ca eu imi aleg in mare masura ce am in jurul meu, deci eu aleg pe cine sa ma influenteze. criteriul: sa fie locuri noi, activitati noi si oameni mai destepti decat mine. faptul ca nu pot controla tot, din fericire, reprezinta 'eroarea' de pe tort, este minunatia care ma tine treaza, activa, aici.
- si care este ma rog, aceasta alternativa conceputa de tine?
- indiferent de ce, cu cine, unde, cand fac, sa iubesc!
- asta e alternativa ta?
- asta e alternativa mea